2,832 matches
-
Știam foarte bine că pe-aici, pe-aici trebuie să se afle! Să fie! De ani și ani, îmi seacă și-mi frământă sufletul! Mă macină! Mă tulbură! Mă cheamă! Mă rănește! Iată-l! Orașul dimineților liniștite! Orașul reveriilor! Orașul fermecat! Orașul interzis! Orașul meu: L-am văzut răsărind din obeliscuri, l-am atins și l-am respirat, pentru prima și cea din urmă oară, la tinerețe, când nu mă încurcam niciodată să număr paharele băute și femeile sărutate, înainte sau
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
treacă vreo căruță ― foarte rar, câte una, două ― toată lumea, jucători și privitori, trebuia să se îngrămădească înapoi spre bătătură, țipetele femeilor speriate acoperind atunci țârâitul înflorit al lăutarilor. Acuma hora era chiar în șosea și se legăna lin sub privirile fermecate ale femeilor și fetelor. Lăutarii, numai doi (îi plătea Cârciumarul, care făcea economie, zicând că ori doi, ori trei, același lucru, dar să cânte bine și mereu), se frământau mai abitir ca jucătorii, mutîndu-se de ici-colo, îndemnîndu-se unul pe altul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
biserică galbenă, oribilă, și un closet public care puțea de la o poștă) pentru că, din întîmplare, nașa avea televizor, un TEMP 6 cu ecran minuscul, dar la care puteam vedea primele episoade din Robin Hood și filme pentru copii ca Amnarul fermecat și Soldatul de plumb, care mi-au plăcut foarte mult. Pentru asta îi suportam pe mucoșii în scutece croite din imprimeuri, cu botoșei mânjiți, care țineau sa mă tragă de codițe și să mă necăjească în toate felurile. Cel mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de tatuaje frenetice, trei litere, bătute parcă în safire: REM. Pe tot pieptul, ca o prevestire. Soile, bunică-mea, care-o născuse deja pe mama în 1921 și o lăsase la Chirnogi, la văduva lui Marcos, urmărind cu degetul conturul fermecat al celor trei litere, începu să râdă și să plângă, să țipe și să se tăvălească prin praful arenei, până ce, proptindu-se în ceafă și în călcâie, își arcui spinarea atât de dramatic, încît ar fi invidiat-o și Tudorița
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu genunchii-ndoiți, copii cu botișor primitiv și ochi de libelulă, bărbați cu șepci, nebărbieriți, ducând pachete învelite în ziar și legate cu sfoară. Toți țineau câte un buchet de flori în mână. Eu îmbrățișasem stâlpul porții și îi priveam fermecată cum se pierdeau pe cărarea care ducea spre foișorul luminat ,acum el însuși ca o stea. Ochii mi se închideau de somn. Aș fi vrut să merg și eu până acolo, prin noaptea căldări dar picioarele mă trăgeau înapoi spre
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
portiera, zgomotul lumii înceta și arhitectul se simțea fericit în acel spațiu tandru și confortabil, în care totul era făcut ca să-l servească. Nici în patul conjugal nu se simțea mai bine. Elena venea și ea uneori și stăteau amândoi fermecați, câte o oră întreagă, ca doi gemeni în pântecul mamei. Aproape că nici nu-i interesa să pună în mișcare vehiculul. L-ar fi păstrat doar așa, parcat în spatele blocului, ca să poată savura din când în când aceste momente de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
va ucide clocotul gândurilor, îmi va îngheța simțurile și mă voi trezi având aceiași ignoranța caracteristică altora.Mă voi trezi o imitație a unei lumi în care banalitatea și nepăsarea domnesc de prea mult timp. Sau,poate conține o licoare fermecată. Stropul de care are nevoie sufletul meu în drumul lui spre vindecare.Totul stă sub semnul întrebării.Pun în balanță două cuvinte:VIAȚĂ sau MOARTEA? Am nevoie de amândouă dar acum trebuie să aleg.Îmi limpezesc privirea în pahar.Am
Paharul amăgiritor. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Rudaru Elena –Iuliana, Bota Claudia () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2010]
-
și conștiința opacității mele mă paraliza. Trecui repede în revistă: Perrault, Grimm, Andersen, Lafcadio Hearn. Mi se păreau toate cunoscute. Mi se părea că aș fi ridicol să le spun povestea Scufiței Roșii sau a principesei adormite, sau a comorii fermecate. Aș fi vrut să știu o poveste minunată, cu aventuri și complicații multe, care să-i placă și Maitreyiei. Să fie, în sfârșit, demnă de un tânăr inteligent și cetit; să fie originală, impresionantă, simbolică. Și nu-mi 'trecea prin
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
departe. ― Un cavaler visă într-o noapte că o zână îi arată locul comoarei. (Mi se păru atât de ridicol ceea ce spusesem, încît îmi fu rușine să privesc fetele și mă aplecai să-mi înnod șireturile pantofilor.) Cu ajutorul unei oglinzi fermecate, cavalerul găsi comoara. (Îmi era peste putință să continuu. Mi se părea că Maitreyi înțelege jena mea. dar când ridicai ochii, o văzui că asculta foarte atentă si, aparent, foarte interesată de cele ce vor urma.) Care îi fu însă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
vor urma.) Care îi fu însă mirarea, când peste comoară descoperi un balaur viu, cu ochi de jăratec și gura de foc. Roșii pronunțând ultimele cuvinte.) Atunci... ― Dar pomul? întrerupse Chabù... Ce-a zis pomul? ― Acela nu era un pom fermecat și n-avea darul vorbirii: așa că n-a zis nimic. ― Dar de ce trebuie să fie fermecat ca să poată vorbi? întrebă Chabù. Mă simții puțin încurcat și-mi spusei în gînd: panteism. ― În sfârșit, așa e povestea; nu toți pomii au
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
darul vorbirii: așa că n-a zis nimic. ― Dar de ce trebuie să fie fermecat ca să poată vorbi? întrebă Chabù. Mă simții puțin încurcat și-mi spusei în gînd: panteism. ― În sfârșit, așa e povestea; nu toți pomii au suflet, numai cei fermecați. Chabù vorbi ceva foarte aprins cu Maitreyi, și pentru întîia dată regretai că nu le înțeleg deloc limba. Erau sunete dulci, italienești, și vocale prelungite, parcă dintr-un moment în altul ar fi trebuit să se continue în cântec. ― Ce
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Am început s-o privesc țintă; ea îmi sorbea privirile, ochi în ochi, întrebîndu-mă la răstimpuri, șoptit: "Ce?" Apoi n-a mai fost în stare să vorbească, nici eu n-am mai putut s-o întreb; ci ne priveam fix, fermecați, stăpâniți de același fluid suprafiresc de dulce, incapabil să ne împotrivim, să ne scuturăm de farmec, deșteptîndu-ne. Mi-e greu să descriu emoția. O fericire calmă și în același timp violentă, în fața căreia sufletul nu opunea nici o rezistență; o beatitudine
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu atâtea stele câte are Bengalul și licurici așezînduni-se pe umeri, pe față, pe gât, ca într-un basm cu bijuterii. Nu ne spuneam nimic și, pe nesimțite, ne-am înlănțuit, temători de Chabù, încurajați de tăcerea și întunerecul acela fermecat. Nu știu ce suflet necunoscut din mine izbucni atunci chemat de toată această Indie nebănuită. Pădurea părea că n-are aici început, nici margini. Arbori de eucalips, fără vârstă, prin care cerul se ghicea anevoie, într-atît erau de mincinoși licuricii și de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cuvintele. Vorbea o bengaleză de prunc, simplificată, aproape cifrată. Auzeam sunetele, ghiceam pe ici, pe colo câte un cuvânt, dar îmi scăpa tâlcul acestei incantații. Când a tăcut, parcă mi-era teamă s-o ating, într-atît mi se părea de fermecată, de inaccesibilă. A vorbit tot ea întîi. (Rămăsesem cu o mână pe genunchi și cu cealaltă apăsată palmă pe pământ, parcă mă legasem și eu, printr-o magie a gestului.) ― Acum nu ne mai desparte nimeni, Allan. Acum sunt a
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pe scări, îl sfătui tânărul. Asta o să facem și noi, de altfel. Nu sânt decât cinci etaje. Luă brațul tovarășei și porni repede pe coridor. De-abia atunci Adrian își dădu seama că tânăra fată care, în ascensor, îl ascultase fermecată, rămăsese lângă el, parcă l-ar fi așteptat. - Îmi pare realmente rău, îi spuse, după ce o privi cu un zâmbet întristat. A fost adineaori, în ascensor, a fost o clipă, o singură clipă, când am știut că mi se fac
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
orchestrei ridicîndu-și și tremurîndu-și energic brațele. Apoi trecu printre mese, șoptind: - Allegria! Allegria! De pretutindeni perechile se ridicară speriate, îndreptîndu-se cu grabă spre parchet, iar cei rămași începură să râdă și să vorbească tare, să-și miște scaunele. - Extraordinar! exclamă fermecat Adrian, după ce una din fete îi umplu din nou paharul. Extraordinar, și peste putință de înțeles. Căci sânt aceiași și aceleași, și fac asta de mii de ani, poate de zeci de mii de ani! E un mister că nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
au să vină vremuri grele, pârjol și foamete... Ajută-ne Doamne... Ne închinam toți, și ne rugam. - Doamne-ajută! spuse Lixandru și îngenunche din nou în fundul șanțului. - Cu ajutorul lui Dumnezeu, o găsim în noaptea asta, spuse dascălul. Că nu e comoară fermecată. N-are flacără albastră... Lixandru scoase piatra și o așeză pe marginea șanțului. Era o piatră mare, bolovănoasă, care parcă se clătina întruna. O apucă dascălul cu amândouă mâinile și o dădu deoparte. Lixandru începu să răscolească din nou cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
aminte. După o mie de ani, își aduce aminte... Când a ajuns în șosea, Moșu s-a oprit și a început să caute toiagul. Căuta pe marginea șoselei, acolo unde ne spusese el să începem șanțurile. Von Balthasar îl privea fermecat. - Așa se va întîmpla și cu voi. După o mie de ani de întunerec, o să vă aduceți aminte. Și o s-o luați de la început... Moșu a dat de pietrele smulse și fărâmate de dinamită, și-a plecat genunchii și a
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
încît... - Ne-ai tras o spaimă! îi spuneau mai târziu. Tăceam toți, înlemniserăm, parcă ne-ai fi vrăjit, și nimeni nu îndrăznea să strige la tine, să te oprească. Nici măcar Generăleasa, precizase o dată, mult mai târziu, Antim. Împietrise și ea fermecată. - Dar ce-am spus, Oncle Vania? Ce v-am spus? întrebase atunci, cu aceeași exasperare în glas, pentru că începuse să creadă că se înțeleseseră cu toții să nu-i povestească niciodată nimic precis. - Cine le mai ține minte? răspunse Antim. Căci
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
niște reparații. Ajunși sus, bărbatul s-a prezentat cu numele Vali și a invitat-o pe Florentina la o experiență pe care cu siguranță n-a mai trăit-o. I-a dat o țigară pe care el a numit o "fermecată” și i-a spus să tragă fumul cât poate ea mai bine și mai adânc în piept. Florentina a ascultat tot ce i-a spus și după câteva minute a început să simtă o schimbare și o veselie pe care
FLORENTINA ŞI TRAFICANTUL DE DROGURI. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Gabor Andreea, Ciuruşchin Miodrag () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2013]
-
această scrisoare îl va fermeca pe filozof, în cel mai rău caz, îl va amuza. Dar George credea cu sinceritate în fiecare cuvânt pe care-l scrisese și spera că seriozitatea ei va impresiona. Expedierea scrisorii va constitui un act fermecat, care îi va readuce, torturatului ei expeditor, liniștea și timpul. Era miercuri dimineața. Tom, care de bună seamă nu se mai reîntorsese la Londra, sună la ușa casei din Hare Lane Nr. 16. Primise cu poșta de dimineață următorul bilet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
zid de beton, apoi se întoarse în cealaltă direcție până se izbi de alt zid de beton, ca o stâncă. Un semicerc de beton în fața lui nu prezenta nici un fel de ieșire nici în față, nici în jos, nici o ușă fermecată, nici o făgăduială de noi mistere; iar în spate, un șir de țevi se înălțau ca o orgă gigantică, fără nici un spațiu între ele, nici măcar atât cât să vâri un băț de chibrit. Nu mai exista nici un dedesubt. Ajunsese în fundul hăului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sigur de rolul care-i fusese hărăzit. Asta nu înseamnă că-și plănuise vreun rol; moment de moment, acționase așa cum simțise că trebuie să acționeze. Dar desfășurarea, ca în vis, a acțiunilor predestinate părea să fi ajuns la capăt, butonul fermecat se închisese, iar el fusese restituit primejdioasei harababuri a vieții cotidiene. Hattie urcă în dormitorul ei și se trânti pe pat, cu ochii pironiți în tavan. Își freca picioarele unul de celălalt, încercând să-și scoată pantofii. Tom îi scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
estetice, realizat prin simbol. Între simțurile socotite clasice: vederea, auzul, pipăitul, mirosul, gustul, chinestezia și capacitatea de a sesiza căldura și recele există și un simț uitat, al relației între psihologie și stările afective ale societății, stări marcate de lumea fermecată a hainelor, de parfum, de culoare, de sunet, care apar prezente în relația sportivă cu sufletul (personalitate, personal, anima reprezintă un conținut funcțional, ce presupune procese psihice conștiente și inconștiente). În subconștient, persona este o mască, un ideal al inconștientului
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
-mă, să-i spun am uitat Că sâmburii săi zdraveni și sănătoși Visau în pământul predestinat. Avea dreptul drept să știe și el - Liniștea văilor ocrotea plăsmuiri; Primăvara prunii albi se îmbracă la fel, Iar toamna așteaptă mereu musafiri. Loc fermecat Aseară m-a încercat o vedenie Sus, pe cosire, în Dobrovăț, Dar s-a destrămat plecând cu smerenie, Doar că alături mi-a lăsat un băț. Un fel de baghetă din lemn de alun, Cine știe ce puteri mai avea - Peste liane
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]