2,281 matches
-
1991), două tipuri de “autoficțiune”, În funcție de proporția dintre autobiografic și ficțiune. Am avea astfel autoficțiunile “adevărate, al căror conținut narativ este, dacă pot spune așa, autentic ficțional”, În rîndul lor putînd fi inclusă Divina Comedie sau Don Quijote (accentul cade pe ficțional) și “falsele autoficțiuni”, “care nu sînt ficțiuni decît pentru vamă: altfel spus, autobiografii rușionoase.” Reputatul naratolog se vădește astfel un purist incorijibil care păcătuiește În primul rînd printr-o idee imuabilă despre literatură, aceea care o suprapune fără rest funcțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o origine anglo-saxonă, conform lui Mounir Laouyen, și anume cuvîntul-valiză faction, rezultat prin telescopaj din fact și fiction. Dar și semantic se pare că avem de-a face cu o noțiune telescopată, rezultată din Întîlnirea paradoxală a unui “protocol modal ficțional” (specific romaelor cu narator omniscient) și “protocolul nominal” mai sus amintit. Exemplu. În anul În care căuta domiciliu autoficțiunii, Marie Darrieussecq publică una, care rămîne cel mai mare succes al anului 1996: Truismes (cu traducere dublă: Truisme și Scrofisme, Întocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
autobiografiei este respectat. La un moment dat, ca la Ionescu, impresiile devin realitate “obiectivă” (În cadrul diegetic), iar cititorul este Încurajat să creadă că femeia din debutul textului este o scroafă (personificată, desigur). Pe de altă parte, desigur, prin acest salt ficțional, autorul sugerează cititorului - pe baza unei experiențe pragmatice comune - că ceea ce citește de-acum este ficțiune. Dincolo de aspectele formale, predominante În studiile citate care se ocupă de autoficțiune, ar trebui să ne oprim cred la specificul ei ideologic și la
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cititorul să admire scriitorul, mai puțin căci aproape imposibil să se identifice cu el. Autoficțuinile feminine de astăzi sînt pandante ale oglinzii Încă la mare modă În anii 1970 - niște oglinzi mai mici, mai imediate, sparte din loc În loc de ecrane ficționale cu trimitere liberă, dincoace de eu - dar niciodată dincolo. Eul, apoi. Literatura personală nu are povești - aceeași istorie a lui eu se desfășoară ca reflecție În orizontul sinelui său, spartă În miriade de cioburi care oglindesc toate același lucru: eul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În capcană: narațiunea pusă În scenă În Sphinx nu este romanul Sphinx, ci o punere În scenă care pe de o parte atrage atenția asupra literaturii ca practică - față de literatura-operă - iar pe de alta dă de gîndit asupra sensului adevărului ficțional. Astfel putem interpreta dimensiunea postmodernă a acestui roman, și a literaturii garretiene care și-o revendică În cazul romanului Descompunerea. Raza de acțiune intertextuală a titlului nu se oprește aici. Sphinx-ul repune pregnant pe tapet problema identității subiectului modern, confruntat
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe locul I. Ceea ce, prin tiraj, vînzări și reacții, a reușit. Totul devine foarte simplu dacă citești Virginie Despentes după Michel Houellebecq (sau, conform titulaturilor În vigoare, o trasheriță după un nou profet). Înțelegi În primul rînd că alter ego-ul ficțional al scriitoarei se află În cabina unui local de noapte pentru a-l aștepta pe alter ego-ul ficțional al celui de-al doilea. Înțelegi, apoi, după un scurt efort de generalizare, că, În comparație cu literatura profetică a lui Houellebecq sau, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Despentes după Michel Houellebecq (sau, conform titulaturilor În vigoare, o trasheriță după un nou profet). Înțelegi În primul rînd că alter ego-ul ficțional al scriitoarei se află În cabina unui local de noapte pentru a-l aștepta pe alter ego-ul ficțional al celui de-al doilea. Înțelegi, apoi, după un scurt efort de generalizare, că, În comparație cu literatura profetică a lui Houellebecq sau, dar cu vreo cîteva trepte inferioară, a lui Dantec, cea trash se mulțumește să descrie și joacă doar cartea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
d’y naviguer toujours?” Pateticul pîndește mereu, mai cu seamă cînd vocea este una singură (romanele la persoana I sînt slăbiciunea scriitoarelor franceze), dar trebuie spus că autoarea reușește cel mai adesea să-l ocolească. În primul rînd datorită proiectului ficțional, inedit: scrierea unui roman despre bărbații vieții ei. Adaug, aici, că bărbații vieții ei sînt foarte (horribile dictu) drăguți, niște copii mari cu toții, puternici fizic dar, vai, atît de fragili (de aceea „noi” femiele nici nu trebuie să le cerem
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a nu lăsa urmași, Renée Emperaire se Îndrăgostește, rămînÎnd totodată perfect lucidă asupra propriei persoane, de un preot care, se pare, umbla după banii ei. Asemeni Lydiei Salvayre din La Compagnie des spectres, Emmanuelle Bayamack-Tam Își construiește un alter ego ficțional exorcizant, viril, dureros de lucid, cinic; revoltat și aflat În foarte proaste, dar active relații cu trecutul. Povestea lui Renée, naratoarea, e simplă: Înainte de a se căsători cu ciudatul preot Sandor Ferenczi (tizul, după cum remarcă un personaj din roman, psihanalistului
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
zilele noastre și-a mutat accentul de pe “noi” pe “eu”, În concordanță cu recenta resurecție a individualismului (cu cîteva excepții notabile și cu atît mai semnificative, ca cea a lui Houellebecq). Există o Întreagă literatură, și vorbesc acum de cea ficțională, revendicativă. Ea se cantonează, Într-o primă diviziune, fie În social și realistă la modul mizerabilist (dar cu infuzii lirice), fie În metafizic și realistă la modul transcripției absurdului (apusă astăzi). Mai nou o altă direcție devine foarte exploatată: literatura
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o valoare În sine: “Noțiunea de minimalism, În literatură, Îmi pare a avea aproape aceeași pertinență ca cea de postmodernitate: adică apropiată de zero” (interviu În revista Lire, august 1992). Înzestrat cu o cultură tehnică - procedee narative ale diferitelor genuri ficționale (spion al retortelor romanului polițist, negru, de aventuri sau chiar de spionaj), muzică (jazz-ul care i-a influențat scrisul În anii 80, muzica simfonică mai tîrziu), geologie, acustică, vestimentație, astronomie, etc. - exhibată cu parcimonie dar foarte precis, cum Îi
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
reîncepe. Nu stau, zice Ferrer, juste un verre et je m’en vais, conchide și Echenoz, buclându-și cartea cu același je m’en vais cu care Începuse. Pe de altă parte, motivul plecării este poate singurul care domină spațiile ficționale echenoziene, populate cu personaje vremelnice, marcate de instabilitate. Se poate vorbi mult Încă despre literatura propusă de Echenoz: despre genurile literare minore care-și dovedesc acum valoarea prin reutilizare, despre picaresc În plină globalizare, despre focalizarea detaliului insignifiant și, implicit
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
manifestă În privința abordării temei morții o convergență Între literatură și cinematograf. Amintim În acest sens moartea “minimalizată”, integrată ca experiență subiectivă Într-o viață prelungită printr-un bonus, ca În jocurile virtuale. Avem de-a face cu un nou Încodaj ficțional prin care eul fictiv Își supraviețuiește, un nou mod de Încodaj ficțional prin care naratorul se distanțează de autor. Acesta din urmă subminează mimesisul printr-o inadecvare, dacă se poate spune așa, ontologică: moartea unui personaj nu coincide decât cu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În acest sens moartea “minimalizată”, integrată ca experiență subiectivă Într-o viață prelungită printr-un bonus, ca În jocurile virtuale. Avem de-a face cu un nou Încodaj ficțional prin care eul fictiv Își supraviețuiește, un nou mod de Încodaj ficțional prin care naratorul se distanțează de autor. Acesta din urmă subminează mimesisul printr-o inadecvare, dacă se poate spune așa, ontologică: moartea unui personaj nu coincide decât cu dispariția sa fizică (Jacques Lomereau, eroul proaspăt decedat În romanul lui Didier
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
știința cognitivă, noi nu sîntem în literatură. Ea nu se vrea fantezie, ci știință. Ea nu ne invită la visare, ci ne prezintă ceea ce ea estimează a fi "adevărat". Există acolo un tur de scamatorie unde discursul logic, ignorîndu-și premisele ficționale, pornirea sa textuală, se ia în serios și uită că ipoteza dintîi este un montaj și pretinde să-i verifice existența... descriind stările sale posibile. Descrierea face aici oficiu de probă. Ea obiectivează, prin minuțiozitatea sa, ceea ce nu era decît
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
dimensiuni mari. Poate fi un roman de acțiune, polițist, de dragoste poate prezenta valori pshihologice sau doar un studiu social. Caracteristici: * au rol de agrement (desi Educația lui Cyrus este un roman didactic). * au caracter beletristic. * subiectul unui roman este ficțional în întregime (desi Moby Dick de Herman Melville conține pe lângă fapte și digresiuni). Un autor de romane se numește romancier. Baltagul 1. Date despre autor 2. Prezentarea conTinutului momentele subiectului 3. Personajele romanului; caracterizarea personajelor 4. Caracteristicile romanului 1. Date
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
și neclintiți. "Epoca modernă, cu criza spirituală și isteria ei și-a pierdut din vigoare". Nicăieri în altă parte nu găsesc această grandoare" scria Flaubert. Yourcenar și-a însușit posibilitățile creative ale acestui pasaj din Flaubert pentru propriul ei univers ficțional. Ce înseamnă pentru omenire să fie abandonată de zei, să nu aibă nici un cămin spiritual în care să-și găsească mângâierea? Zeii anticilor funcționaseră la fel de eficient ca Hristos și martirii lui de mai târziu. Dar în timpul acestui moment din secolul
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
sunt foarte diferite, așa cum Marguerite a menționat în Cu ochii deschiși. În noua carte acțiunea, mai mult decât motivele personajului principal, pune în mișcare povestirea. Hadrian era în mod discutabil cel mai mare împărat al Romei; Zenon era o invenție ficțională în ciuda faptului că Yourcenar i-a plasat ziua de naștere în Pești, pe 24 februarie 1510, și i-a dat un anume loc de naștere în regiunea Bruges. Ficțiunea istorică deseori utilizează acest tip de detaliu. Memoriile lui Hadrian a
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
recunoaște ineficiența măștii ("Sabia cade. Lucitoarele lucruri./ Memoria./ Căința./ Dar dacă/ acest chip împietrit nu este al tău?"), Carmelia Leonte nu-și refuză nicicum voluptatea acoperirii, a dezvelirii prin acoperire, procedeu atestat în literatura noastră încă din vremea primelor ieroglife ficționale. Într-un loc, poeții-mânuitori abili ai măștilor, dar și potențiali vraci, mântuitori ai iluziilor astfel întreținute sunt invocați tocmai pentru a justifica preferința pentru o atare formă a alterității interioare: "Dumnezeul măștilor și al iluziilor/ dansează./ Pare un demon care
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de peisaj, atît de apreciate și, nu o dată, supralicitate de genul romanesc, cu cele patru variante, descrierea ornamentală, descrierea expresivă, descrierea reprezentativă și descrierea productivă, fiecare analizată, din perspectivă istorică, pe baza reflecțiilor teoretice, atît cît există, și a producțiilor ficționale personale ale scriitorilor, în modul de funcționare și funcțiile ce o caracterizează. Autorii scot în evidență faptul că descrierea are un rol primordial în devenirea textului, în sensul că permite povestirea și îi facilitează în același timp funcționarea referențială. Dacă
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
în care și ele le primesc de la aceasta. Ca istorici ai formei, vom urmări evoluția diferitelor funcții pe care autorii le-au atribuit descrierilor și, de aceea, ne vom servi atît de contextul reflecțiilor lor teoretice, cît și de producțiile ficționale propriu-zise. Abordate din punct de vedere poetic, mai multe probleme de funcționare textuală (descriere de acțiuni, metaforizări, alegerea de planuri din texte diferite) vor fi mai apoi reexaminate din punct de vedere lingvistic. Delimitîndu-se de relația dintre secvențele descriptive și
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cresc și se înmulțesc bureții aceia fini care prețuiesc pînă la o sută cinzeci de franci [...]. J. Verne, p. 224 O altă marcă a adaptării discursului științific la cel literar, care ia forma, la nivelul textului, a unei secvențe enumerative ficționale, este recursul mimetic la practica citațională. Ea este direct folosită de personajul-narator (J. Verne), sau prin intermediul unui discurs raportat autorizat (G. Flaubert). (23) Printre ei am observat mai multe specii, pe care nu-mi fusese dat să le văd pînă
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
să participe la diegeză, dînd astfel iluzia priorității ei și a puterii de emanație. J. Neefs, p. 470 Revizuirea lui Flaubert confirmă acest lucru, descrierile întrețin mai puțin o relația mimetică cu referentul real decît o relația diegetică cu contextul ficțional. Va fi suficient să activăm aceste proceduri de intratextualitate 20 pentru a realiza descrierile productive pe care le vor sistematiza Proust și alți cîțiva romancieri moderni. Toți acești scriitori au lucrat, fiecare în maniera sa, la reducerea eterogenității dintre descriere
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
să tacă, atunci cînd încetăm să mai simțim". La fel și A. Robbe-Grillet, în Pour un nouveau roman (p. 158), reproșează scriiturii realiste faptul că fondează coerența ficțiunilor sale pe teoriile explicative ale lumii, ilustrînd printr-o pseudo-analogie a universului ficțional cu lumea reală de referință: Să recunoaștem mai întîi că descrierea nu este o invenție modernă. Marele roman francez al secolului al XIX-lea, în special Balzac, este suprasaturat. [...]. Desigur, aceste descrieri au ca scop să ne facă să vedem
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
pantaloni. Ținîndu-și strîns buzele, scuipă de cîteva ori puful din gură. Capetele găinilor atîrnă ușor, bălăngănindu-se. La modul general, descrierile productive au un rol "tranzitoriu", adică anumiți semnificanți din componența lor, printr-un proces de asimilare extinsă, contaminează segmentele ficționale care în mod obișnuit nu sînt legate din punct de vedere tematic. Astfel, tot în Leçon de choses (p. 154 și 155, 93, 99), o scenă erotică e influențată de un peisaj marin și, invers, un decor marin se regăsește
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]