54,757 matches
-
să nu-i acopere corpul timp de 48 de ore, de teama de a nu fi murit cu adevărat. Magdeleine Leclerc nu se ține de cuvînt și de aceea corpul Marchizului bîntuie fără suflet printre noi. Ca și ciudatele arătări, ființe tarate fizic de șirul de incesturi al căror rezultat sînt. Minotaurii, străinii vizitatori ai grotei dau jos praful timpului așezat pe pereți, scoțînd la iveală picturi ce vorbesc despre istoria mitului. Ele, imaginile ecvestre se însuflețesc, capătă "carne" pe scenă
O săptămână sadică la sfîrșitul lumii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17268_a_18593]
-
estetică. Iată, ca exemplu, poemul La infinit, remarcabil prin clara și eleganta tăietură de daltă cu care a fost scoasă din materia lingvistică ideea: " Am tot încercat să perfecționez frunze/ să storc marea din bobul de nisip/ să fac din ființa mea o zburătoare/ cu alt chip// am încercat să fac altceva/ dintr-o pasăre Phoenix uitată/ ce mi-a căzut într-o noapte pe ochi/ dintr-o dată// degeaba vrei să perfecționezi lucrurile/ și chiar pe tine mi s-a șoptit
FRUMUSEȚEA IDEILOR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17260_a_18585]
-
ales viața satului românesc. Apoi am văzut-o la televizor, că tânăra speranță a scrisului în Quebec, Canada și, ceva mai târziu, am întâlnit-o «în carne și oase» ca autoare consacrată de critica literară și de iubirea publicului. O ființă frumoasă, delicată, fără aere de vedetism. Scriitoarea a publicat 6 volume, dintre care 3 au fost scrise direct în franceză, iar celelalte în română. Ea continua un drum început în secolul XIX de către Iulia Hașdeu și construit cu multă elegantă
Identități si succese bidimensionale. In: Editura Destine Literare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_234]
-
în satul românesc în care am trăit. 5. Îmi permit să spun că sunt și zone, precum Câmpia de Vest, unde tradițiile se împletesc bine cu normele moderne de trai. Te-ai caracterizat drept «fată de la țară», în sensul de ființă obișnuită cu o anumită tenacitate, disciplina a muncii și rezistența în fata asperităților vieții Te rog să dezvolți puțin acest aspect care te-a ajutat să te adaptezi la oraș, în București și mai apoi, într-o mare metropolă din
Identități si succese bidimensionale. In: Editura Destine Literare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_234]
-
origine cu cei privilegiați de soartă, dar atâta timp cât nu se poate, am învățat să profit de cele câteva atuuri ale acestei condiții. Cel mai mare avantaj este proiecția pe care o fac asupra celorlalți. Țăranii printre care am crescut erau ființe puțin sofisticate. Asta nu însemna prostie, ci o anume lectură a intențiilor la primul nivel, prin tradiție. Departe de ei ideea de atribui un dublu sens la o promisiune sau la o afirmație. Lipsa contractelor scrise între părți făcea ca
Identități si succese bidimensionale. In: Editura Destine Literare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_234]
-
realitate a experienței mele". Ar fi trebuit să notez mai înainte că și în acest curs de metafizică, în care prelegerile sînt denumite "convorbiri" aflăm mostre edificatoare ale sistemei sale maieutice de oralitate apăsată de predare ("Va să zică, vedeți d-voastră, ființa în genere, ființa ca atare, este, ca să zic așa, nu definită, dar, în sfîrșit, încercuită oarecum prin faptul că asupra acestui ceva eu pot să fac afirmații.") Revenind la curs, să adaug precizarea profesorului că "prima problemă a metafizicii este
Un curs de filosofie by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17265_a_18590]
-
mele". Ar fi trebuit să notez mai înainte că și în acest curs de metafizică, în care prelegerile sînt denumite "convorbiri" aflăm mostre edificatoare ale sistemei sale maieutice de oralitate apăsată de predare ("Va să zică, vedeți d-voastră, ființa în genere, ființa ca atare, este, ca să zic așa, nu definită, dar, în sfîrșit, încercuită oarecum prin faptul că asupra acestui ceva eu pot să fac afirmații.") Revenind la curs, să adaug precizarea profesorului că "prima problemă a metafizicii este aceea a ființei
Un curs de filosofie by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17265_a_18590]
-
ființa ca atare, este, ca să zic așa, nu definită, dar, în sfîrșit, încercuită oarecum prin faptul că asupra acestui ceva eu pot să fac afirmații.") Revenind la curs, să adaug precizarea profesorului că "prima problemă a metafizicii este aceea a ființei în genere". Merită, de asemenea, semnalat și punctul său de vedere în tratarea chestiunii substanței, în care, prin delimitarea sa, putem recunoaște o opinie originală: "D-voastră știți, nu-i așa?, că pentru unele sisteme de metafizică problema fundamentală a
Un curs de filosofie by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17265_a_18590]
-
sa, putem recunoaște o opinie originală: "D-voastră știți, nu-i așa?, că pentru unele sisteme de metafizică problema fundamentală a metafizicii este problema substanței. Ei bine, noi părăsim drumul acesta. Noi plecăm de la determinarea cea mai generală, după care ființa este o determinare funcțională. Cum se comportă ființa, nu ce este ființa". Pentru profesor, infinitul, stăruie el, nu este o cantitate ci o posibilitate nu din domeniul realității; finitului, prezent în existența umană cotidiană i s-ar putea opune, de
Un curs de filosofie by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17265_a_18590]
-
știți, nu-i așa?, că pentru unele sisteme de metafizică problema fundamentală a metafizicii este problema substanței. Ei bine, noi părăsim drumul acesta. Noi plecăm de la determinarea cea mai generală, după care ființa este o determinare funcțională. Cum se comportă ființa, nu ce este ființa". Pentru profesor, infinitul, stăruie el, nu este o cantitate ci o posibilitate nu din domeniul realității; finitului, prezent în existența umană cotidiană i s-ar putea opune, de pildă, nefinitul, care este precursor infinitului. Ca și
Un curs de filosofie by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17265_a_18590]
-
că pentru unele sisteme de metafizică problema fundamentală a metafizicii este problema substanței. Ei bine, noi părăsim drumul acesta. Noi plecăm de la determinarea cea mai generală, după care ființa este o determinare funcțională. Cum se comportă ființa, nu ce este ființa". Pentru profesor, infinitul, stăruie el, nu este o cantitate ci o posibilitate nu din domeniul realității; finitului, prezent în existența umană cotidiană i s-ar putea opune, de pildă, nefinitul, care este precursor infinitului. Ca și observația că totul, în
Un curs de filosofie by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17265_a_18590]
-
din când în când un fel de decrete filosofico-funambulești, spre infinita încântare a asistenței. Petre Țuțea are o voce pițigăiată și dictatorială, contradicție de mare efect. Este un moșneag atât de simplu, după vorbă, după port, și totuși, din puținătatea ființei lui se ridică diatribele unui Jupiter Tonans la adresa comunismului. Comunismul, amenințat din pat, de pumnul slăbănog, ridicat spre tavan, al unui bătrân care nu mai are mult de trăit, iată scena pe care trebuie să o avem în minte când
GÂNDIREA EXCLAMATIVĂ by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17294_a_18619]
-
un viitor "luminos și perpetuu", denumit însă cu atîta imprecizie ironică, încît e limpede că nici acesta n-ar putea alcătui o certitudine:"Dar amintirile ne vor fi în curînd de prisos/ ne vom hrăni numai cu viziunile,/ locurile și ființele pe care le vom cunoaște/ vor fi atît de departe de orice istorie imaginabilă/ încît nu va mai fi cu putință decît un viitor luminos și perpetuu,/ căci tot ce e departe luminează". Prăbușindu-se utopia, ar rămîne reperul limbii
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
și în alte zone de interes intelectual - literatura, de pildă. Sau, desigur, abordarea unor domenii colaterale ale domeniului de elecțiune". Nostalgie? Da și nu. În orice caz, o nostalgie creativă după o durată a sa, de formare și exprimare a ființei interioare (poezie, proză, eseu, cercetare științifică), dar și după vremea cînd o grupare de intelectuali de la Iași era cît pe ce să constituie o adevărată școală. Va fi fost un "reflex", poate ultimul, al "spiritului critic" născut, cum zicea Ibrăileanu
Ultimul criterionist by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17301_a_18626]
-
militează - atît cît permite tonul nu o dată grav al cercetărilor de istorie a culturii - pentru unitatea culturală a umanității, pentru explorarea (și exploatarea) afinităților dintre culturi, împotriva provincialismului și în sensul asumării condiției umane în dimensiunea sa culturală (omul? o ființă culturală, repetă, aproape obsesiv, Liviu Antonesei), pentru acceptarea diferenței culturale și a pluralismului spiritual în dialogul dintre națiuni - adică exact ceea ce îi mîna în luptă pe tinerii Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Țuțea, Mihail Sebastian, M. Vulcănescu, Constantin
Ultimul criterionist by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17301_a_18626]
-
paradigma morții, a crimei. A fi îndrăgostit înseamnă a te împotrivi, a căuta să corectezi un univers în care nu poți avea încredere prin apropierea absolută de o făptură care să devină una cu tine. Luînd în posesie pe altcineva, ființa înregistrează o simbolică victorie asupra lumii. De aici decurg conotațiile de interzis, periculos, rău, morbid existente în iubire, chiar în tradiția occidentală a reprezentării literare a iubirii. Misugi și amanta lui sînt cei doi Macbeth, sau Anna Karenina și Vronski
Culoarea tristeții by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17308_a_18633]
-
te chinui/ vindecîndu-te/ lîngă tine și eu mă vindec// împrejurul nostru e un halou/ rar fire de praf se depun/ ca niște stele stinse la care/ ne uităm ocrotiți" (halou). Astfel versurile se comportă precum o mască de cloroform aplicată ființei care suferă. Incitantă apare confruntarea cu Celălalt, cu acel el-tu, ce, întrupînd factorul impersonalizării, face posibilă delimitarea personalizării. Prin însuși caracterul său de act comunicativ, poezia nu poate face abstracție de adresantul său, nu se poate izola, oricît de
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
mie nu mi-este dat/ înmărmuresc în revărsarea/ flăcării ce-mi spală mîinile// el tu/ la marginea marginii/ la capătul puterii contemplînd/ neliniștea cu care resping/ căldură și răni// deasupra și dedesubt/ o veșnică mare de ceață/ visează să-nece ființa/ în fîșii de cenușă// mi-e sete el tu/ nesigur gîndești gîndul meu/ clepsidra se-ntoarce/ și parcă aștept o pedeapsă// m-apropii de rug/ cu speranța că mă va bea/ dar intru în priveliște/ ca într-un tablou plin
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
urmează-n puls pupila/ și tu vezi adormirea altfel// ea/ ca un turn adînc de calcar/ prin care cad în fundul lumii/ norii// și ca o sămînță în țipăt/ duhul ce și-l dă umbra// tu altfel vezi cum învelește aerul// ființa focului// goana se termină aici/ dar altădată" (goana se termină aici). Partenerul de patos liric are o funcție speculară. În ochii săi se reflectă nu numai prezentul etern al poeziei, ci și trecutul moral comun din care aceasta se nutrește
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
fluviu de piatră// iartă-mă de pe acum/ de sare spală-mă// nimeni nu tace nimeni nu spune/ nimeni nu poate/ nu-mi pare rău că am trecut? (mă întunec). Celălalt e capabil a asigura "ieșirea din timp", id est confruntarea ființei auctoriale cu absolutul. Printr-un peisaj labirintic trecînd, cu ajutorul călăuzirii acestuia, precum printr-un vis rău, încîlcit între tainica rănire și vindecarea incertă, poeta parcurge o probă inițiatică sui generis: "venind pe urmele tale/ printr-o pădure din pămînt/ dublînd
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
ci în neputința lor de-a reface autenticitatea, normalul, de-a reconstitui arhetipurile vitale. Departe de a mai proba vraja regăsirii, ele certifică spaima, catastrofa, falsul. Sînt instrumente și totodată aspecte ale crizei subiectului. Au rolul de-a ilustra decăderea ființei, cîteodată pe fundalul - ineficient - al marilor simboluri biblice: "m-am tot gîndit/ m-am tot gîndit degeaba/ ca sub anestezie m-am gîndit/ ca sub anestezie/ în nedesăvîrșită moarte/ după un fals compact de zeci de ani/ la adevărul cui
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
în orbul meu dezgust/ amîn și tac/ (nu e de amînat un adevăr și nici de tăcut). Ajunse la această formulă endogenă, versurile Constanței Buzea sînt dintre cele mai profunde și mai subtile ale poeziei românești contemporane. Ele înfățișează lupta ființei individuale cu lumea, a ființei ce țintește a se transforma în sine însăși nu sub semnul morții, cum spunea Valéry, ci sub cel al vieții a cărei decurgere vocația creatoare o obligă a se fixa. Constanța Buzea, Roua plural, prefață
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
și tac/ (nu e de amînat un adevăr și nici de tăcut). Ajunse la această formulă endogenă, versurile Constanței Buzea sînt dintre cele mai profunde și mai subtile ale poeziei românești contemporane. Ele înfățișează lupta ființei individuale cu lumea, a ființei ce țintește a se transforma în sine însăși nu sub semnul morții, cum spunea Valéry, ci sub cel al vieții a cărei decurgere vocația creatoare o obligă a se fixa. Constanța Buzea, Roua plural, prefață: Nicolae Manolescu, Editura Vinea, 1999
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
fi putut deveni antologice (ca acelea din Cimitirul Buna Vestire a lui Arghezi) eșuează în farsă măruntă și macabră. Există însă și pagini de-a dreptul márqueziene, a căror protagonistă este Elisabeta, soția schizofrenică a lui Horia, personaj realmente memorabil, ființă cu o sexualitate aberantă, predispusă unor stări de transă, asemănătoare cu acelea ale marilor mistici și vizionari: "(...) cu cele mai firești și pure mișcări începu să se dezbrace, aruncându-și întâi bluza subțire de mătase care, fiind și foarte ușoară
Universuri paralele by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17351_a_18676]
-
din Istanbul. Femeile care o populează, pricepute vorbitoare ale unei limbi pe care am numi-o turco-română, sînt prea crude sau mult prea coapte, uzate în aproape egală măsură, toate industrioase, veșnic ofertante în egări și în șlapii lor aurii, ființe pe care le disting ca "prestigiu" (și, implicit, "vechime") doar numărul și grosimea lanțurilor de aur de la gît. În familii pîndește acum cîte o tanti Lili, cea care-ți aducea bomboane în copilărie și care de data aceasta se arată
Romanul unei fete de tranziție by Fernanda Osman () [Corola-journal/Journalistic/17353_a_18678]