425,743 matches
-
care dezghețul le expune și mai hidos, italianul își începe călătoria, alături de noi sau mai vechi tovarăși de suferință. Sunt liberi. Dar libertatea nu prea la folosește, căci nu știu cum s-o gestioneze sau n-au mijloacele necesare. Lagărul e singura formă de viață pe care au învățat s-o controleze și de aceea prima reacție în libertate este de retragere la adăpostul unui așezământ asemănător, un sistem bine organizat. Și în lungul lor periplu l-au găsit. Noul lagăr a păstrat
Despre lagăre și supraviețuitori by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/12221_a_13546]
-
tot un soi de lagăre sunt) n-au nimic din strictețea germană. Lipsa de organizare chiar îi derutează pe cei care au fost obișnuiți să accepte impunerea. Surprinzător este că ei adaptează noul loc în care-și duc traiul, la formele vechi. Obiceiurile formate în primul lagăr se perpetuează și în pseudolibertatea post-nazistă. Bursa neagră nu mai este acum (doar) un mijloc de supraviețuire, ci și o formă de a-și arăta talentul în arta comerțului. Cel mai inventiv se dovedește
Despre lagăre și supraviețuitori by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/12221_a_13546]
-
Surprinzător este că ei adaptează noul loc în care-și duc traiul, la formele vechi. Obiceiurile formate în primul lagăr se perpetuează și în pseudolibertatea post-nazistă. Bursa neagră nu mai este acum (doar) un mijloc de supraviețuire, ci și o formă de a-și arăta talentul în arta comerțului. Cel mai inventiv se dovedește a fi Cesare, conaționalul lui Primo Levi. Cu o seringă ruginită umple rația de pește pe care o vinde sau o schimbă cu alte produse. Metoda lui
Despre lagăre și supraviețuitori by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/12221_a_13546]
-
voia să-i comercializeze și să o ia la fugă. În lagărul clasic o asemenea urmă de umanitate nu ar fi fost permisă, căci ar fi pus sub semnul întrebării propria supraviețuire. Lagărul vechi continuă să existe, chiar dacă într-o formă mai îndulcită. Aceeași perpetuă luptă cu frigul, cu păduchii și mai ales cu foamea. E o foame de natură psihologică. Rația nouă de mâncare, rezonabilă, nu ajunge niciodată unui fost deținut la Auschwitz sau Birkenau. Jurnalul de călătorie a lui
Despre lagăre și supraviețuitori by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/12221_a_13546]
-
Pavel Șușară Ion Dumitriu s-a impus în pictura noastră din ultimele decenii printr-o perfectă continuitate stilistică și printr-o la fel de mare fidelitate față de universul pe care și l-a identificat. Ritmurile ciclurilor, diversitatea formelor, schimbarea perspectivei din care își construiește imaginea n-au făcut, în ultimă instanță, decît să adîncească și să precizeze cu o mai evidentă acuratețe aceeași problematică plastică și filosofică. Fascinat de obiectul arhaic și de o lume rurală generică, deposedată
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
București, Galeria ArTei din incinta Hanului cu Tei. Aparent, Ion Dumitriu este un pictor al satului și, prin extensie, al peisajului rural. Un inventar sumar al obiectelor pe care el le fixează în memoria pînzei ar epuiza aproape în întregime formele, imaginile și uneltele comunităților tradiționale. De la șura de fîn - la scîndura gardului, de la pielea întinsă pentru uscare - la darac, de la strecurătoare - la jug, de la dealul înverzit - la căpiță, de la cartof - la măr, de la umbra unui personaj inaparent - la sfeclă, totul
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
Reprezentate cu o acuratețe care, de cele mai multe ori, trece cu mult dincolo de intențiile de identificare, aceste obiecte par colecționate dintr-o obscură pornire de etnolog, de muzeograf sau de arhivar. Asemenea speciilor pe cale de dispariție, reprezentate patetic prin cîteva exemplare, formele lui Dumitriu au ele însele patetismul ultimului exemplar. Puse în pagină agresiv și rupte de orice context, ele sugerează, precum relicvele, realități abisale, narații vagi și lumi dispărute. Amprente ale unei umanități arhaice, trecute demult din istorie în mit, imaginile
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
lui Dumitriu nu are nimic documentarist și denotativ. Ea nu invocă nici contexte, nici lumi dispărute și cu atît mai puțin realități sociologice. Obiectele alese ca modele cu o maximă atenție și cu o sensibilitate la fel de mare sînt ele însele forme cu un imens potențial expresiv. Identificîndu-le, pictorul nu face decît să le deplaseze din realitatea lor anodină, asociată unei utilități lipsite de orice ambiguitate, într-un cîmp cu semnificații simbolice a cărui dominantă majoră este tocmai gratuitatea. Imaginea comună, unealta
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
imens potențial expresiv. Identificîndu-le, pictorul nu face decît să le deplaseze din realitatea lor anodină, asociată unei utilități lipsite de orice ambiguitate, într-un cîmp cu semnificații simbolice a cărui dominantă majoră este tocmai gratuitatea. Imaginea comună, unealta previzibilă și forma determinată strict de funcție dobîndesc, dintr-o dată, prerogativul obiectului absolut. Prin monumentalitate, prin prelevarea ei din contextul utilitar și prin voluptatea descrierii plastice, reprezentarea capătă subit valoare exponențială. Cotidianul devine pe nesimțite exemplar și în imaginea lui astfel validată începe
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
Darac, strecurătoarea în Strecurătoare, jugul în Jug și șura în Șură. Transpuse din spațiul lor precar în spațiul convențional al pînzei, aceste obiecte modifică definitiv înseși mecanismele percepției. în loc să le citească utilitatea și să le evalueze în consecință, ochiul percepe forme, descifrează structuri, cîntărește densități, vibrează tactil și jubilează festiv ca în fața unui mare spectacol. Ion Dumitriu nu rămîne, însă, nici la acest nivel. Limpezimea și sobrietatea noțiunilor se topesc încet în ambiguitate și în mister. Un imens sentiment al solitudinii
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
se instalează aburii melancoliei. Dincolo de convenții și de rigorile limbajului, obiectele se animă pînă dobîndesc psihologia unor personaje cu un statut bizar. De-a latul unui peisaj ori pe textura vibrată a scîndurii de gard se profilează, abia perceptibilă, sub formă de umbră, silueta unui corp uman care poate fi a pictorului însuși ori a privitorului care, prin exercițiul contemplației, se implică direct în structurile compoziției. Pînă și elementele naturilor statice, în special cele legate de vitalitatea pămîntului - cartoful sau sfecla
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
structurile compoziției. Pînă și elementele naturilor statice, în special cele legate de vitalitatea pămîntului - cartoful sau sfecla - sînt surprinse într-un moment echivoc de care se leagă deopotrivă extincția și regenerarea. Prin izolare și prin supradimensionare, prin tratarea hiperrealistă a formei și prin așezarea lor pe fonduri neutre, obiectele lui Dumitriu sînt surprinse în acea deplinătate existențială după care nu mai poate urma decît starea de criză. Artistul părăsește apoi brusc, spre sfîrșitul vieții, registrul cromatic pe care l-a consacrat
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
propună modele absolute în care să se regăsească toate variantele concrete posibile. Și, din acest punct de vedere, chiar dacă pictorul vibrează spiritual și se așază într-un ambiguu spațiu metafizic, asemenea artiștilor noștri din generația �70, ca strategie a construcției formei și ca tip de asumare a limbajului, el este esențialmente un optzecist. Lumea capătă realitate și consistență nu prin îndemînarea mimetică a pictorului, prin fidelitatea lui față de un reper preexistent, ci prin grilele de lectură la care este supusă, ceea ce
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
Rodica Zafiu Problema utilizării unor forme feminine pentru desemnări de profesii și mai ales de funcții publice e binecunoscută și internațională. În limbile care au gen gramatical și terminații specifice, multe din denumirile funcțiilor din instituțiile moderne au avut inițial doar formă masculină. Formarea unui feminin
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
Zafiu Problema utilizării unor forme feminine pentru desemnări de profesii și mai ales de funcții publice e binecunoscută și internațională. În limbile care au gen gramatical și terminații specifice, multe din denumirile funcțiilor din instituțiile moderne au avut inițial doar formă masculină. Formarea unui feminin de la masculine poate fi un fenomen spontan - popular, analogic - sau unul voit, militant. De fapt, cînd intră în joc proiectele feministe, lucrurile se complică, pentru că intevine pe de o parte o evaluare ideologică (e bine/nu
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
altă parte limba produce, prin mecanismele ei sociolingvistice spontane, conotații negative, care nasc noi reacții și evaluări ideologice. Între spontaneitate și intervenție, între tendințele limbii și politica lingvistică, se pot stabili relații complexe. Ministru, de exemplu, apare în DEX cu formă unică de masculin. În schimb, în dicționarul academic (DLR), sînt înregistrate formele ministreasă, ministresă și chiar ministroaică. Ministreasă (considerat "familiar, adesea ironic"), format cu sufixul -easă, apare la Macedonski; ministroaică (cu mențiunea "neobișnuit") e atestat la Iacob Negruzzi. Sensul atribuit
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
nasc noi reacții și evaluări ideologice. Între spontaneitate și intervenție, între tendințele limbii și politica lingvistică, se pot stabili relații complexe. Ministru, de exemplu, apare în DEX cu formă unică de masculin. În schimb, în dicționarul academic (DLR), sînt înregistrate formele ministreasă, ministresă și chiar ministroaică. Ministreasă (considerat "familiar, adesea ironic"), format cu sufixul -easă, apare la Macedonski; ministroaică (cu mențiunea "neobișnuit") e atestat la Iacob Negruzzi. Sensul atribuit - singurul posibil în epocă - este "soție de ministru". Varianta ministresă, considerată o
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
de Vlahuță. Florica Dimitrescu, în Dicționarul de cuvinte recente (DCR), înregistrează compusul femeie-ministru, atestat în 1984 și reluat ceva mai tîrziu. Româna formează cu destulă ușurință feminine de la masculine; există însă unele tensiuni între posibilitățile lingvistice și evaluarea culturală a formelor. În Tendințele limbii române (1968), Al. Graur amintea forme precum președintă, directoară, doctoră, pictoră, ingineră (desigur, azi ne poate surprinde alăturarea unor forme între timp total impuse - ingineră - de altele eliminate de uz - pictoră, directoară). Oricum, lingvistul considera că tendința
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
DCR), înregistrează compusul femeie-ministru, atestat în 1984 și reluat ceva mai tîrziu. Româna formează cu destulă ușurință feminine de la masculine; există însă unele tensiuni între posibilitățile lingvistice și evaluarea culturală a formelor. În Tendințele limbii române (1968), Al. Graur amintea forme precum președintă, directoară, doctoră, pictoră, ingineră (desigur, azi ne poate surprinde alăturarea unor forme între timp total impuse - ingineră - de altele eliminate de uz - pictoră, directoară). Oricum, lingvistul considera că tendința epocii era contrară înmulțirii derivatelor feminine: "astăzi se folosește
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
cu destulă ușurință feminine de la masculine; există însă unele tensiuni între posibilitățile lingvistice și evaluarea culturală a formelor. În Tendințele limbii române (1968), Al. Graur amintea forme precum președintă, directoară, doctoră, pictoră, ingineră (desigur, azi ne poate surprinde alăturarea unor forme între timp total impuse - ingineră - de altele eliminate de uz - pictoră, directoară). Oricum, lingvistul considera că tendința epocii era contrară înmulțirii derivatelor feminine: "astăzi se folosește puțin femininul numelor de meserii"; "în general, se formează mai puțin feminine de la masculine
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
să comparăm situația din română cu cea din alte limbi romanice: dicționarele franceze înregistrau în genere doar masculinul ministre (de exemplu: Le Petit Robert 1991), eventual și femininul mai vechi ministresse (Trésor de la langue française). Pentru italiană, Zingarelli 1994 cuprinde formele (marcate ca glumețe, ironice) ministra și ministressa. Pentru spaniolă, dicționarul academiei, DRAE, pune în cuvîntul titlu deopotrivă ministro și ministra - masculinul și femininul - ca forme standard, nemarcate stilistic. Internetul ne permite să verificăm măcar parțial uzul: ministra e într-adevăr
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
eventual și femininul mai vechi ministresse (Trésor de la langue française). Pentru italiană, Zingarelli 1994 cuprinde formele (marcate ca glumețe, ironice) ministra și ministressa. Pentru spaniolă, dicționarul academiei, DRAE, pune în cuvîntul titlu deopotrivă ministro și ministra - masculinul și femininul - ca forme standard, nemarcate stilistic. Internetul ne permite să verificăm măcar parțial uzul: ministra e într-adevăr foarte frecvent în spaniolă; sînt numeroase și citatele italienești care cuprind la ministra, mai puține cele cu la ministressa; în franceza din Canada forma la
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
ca forme standard, nemarcate stilistic. Internetul ne permite să verificăm măcar parțial uzul: ministra e într-adevăr foarte frecvent în spaniolă; sînt numeroase și citatele italienești care cuprind la ministra, mai puține cele cu la ministressa; în franceza din Canada forma la ministre pare a fi curentă; în Franța a avut loc, de prin anii 1980 - 1990, o polemică asupra formelor de acest tip, folosite de presă și admise oficial, dar contestate de Academie. Și în româna actuală, în presă și
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
spaniolă; sînt numeroase și citatele italienești care cuprind la ministra, mai puține cele cu la ministressa; în franceza din Canada forma la ministre pare a fi curentă; în Franța a avut loc, de prin anii 1980 - 1990, o polemică asupra formelor de acest tip, folosite de presă și admise oficial, dar contestate de Academie. Și în româna actuală, în presă și în Internet, se constată în primul rînd răspîndirea destul de mare a formei ministră: formată cu sufixul moțional cel mai productiv
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
de prin anii 1980 - 1990, o polemică asupra formelor de acest tip, folosite de presă și admise oficial, dar contestate de Academie. Și în româna actuală, în presă și în Internet, se constată în primul rînd răspîndirea destul de mare a formei ministră: formată cu sufixul moțional cel mai productiv (care a creat și formele ingineră, studentă, președintă etc.); sînt peste 300 de citate, cu sensul actual, evident, de "ministru femeie". Contextele sînt eventual informale, cuprinzînd formulări mai directe, dar nu neapărat
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]