2,684 matches
-
ai săi (starșina „bătrâni”) au găsit o stratagemă care a permis cazacilor să scoată din tabăra întărită 50 de cazaci „la pescuit” pe râul Ingul, în teritoriul de sub controlul otoman. Păcălind vigilența asediatorilor ruși, cazacii au reușit să scoată în afara fortificațiilor în jur de 5.000 de oameni, adică aproximativ 30% din efectivele Aramatei. Acești cazaci s-au așezat cu permisiunea sultanului pe malul stâng al Dunării în Bugeac, care făcea pe atunci parte din Imperiul Otoman. Cazacilor li s-au
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
au distrus baldachinul lui Octavian, dar pe el nu l-au găsit. Octavian, cu câțiva soldați rămași în viața, a reușit să se ascundă într-o mlaștină. În partea de sud a câmpului de luptă, Antoniu a luat cu asalt fortificațiile lui Cassius și i-a cucerit cu ușurință tabăra. Cassius a pierdut 9000 de oameni. Octavian pierduse de 2 ori mai mulți. Câmpul bătăliei, fiind imens și acoperit de nori de praf, Cassius nu și-a dat seama ce se
Bătălia de la Filippi () [Corola-website/Science/318073_a_319402]
-
sporesc la cca. 500.000 de soldați, numărul legiunilor la cca. 60, mai mici și mai mobile. Armata a fost formată din unități de frontieră și din unități de câmp. Unitățile de frontieră ("limitanei") erau folosite pentru a ocupa limes, fortificațiile structurate de frontieră, și erau formate din soldați profesioniști, dar cu o instrucție inferioară. Un exemplu de limes este Brazda lui Novac. Unitățile de "câmp" stăteau în spatele frontierei și se deplasau rapid în cazul în care acest lucru era necesar
Listă de legiuni romane () [Corola-website/Science/318164_a_319493]
-
Orenburg (în limba rusă: "Оренбургское казачье войско"), a fost o armată a cazacilor din provicia Orenburg a Imperiului Rus, care ocupa teritoriile oblasturilor Orenburg, Celiabinsk (parțial) și ale Republicii Bașkortostan). După ce la început au construit în regiune o serie de fortificații, cazacii au fondat în mod oficial orașul Orenburg în 1734. Guvernul rus a hotărât ca, pentru popularea orașului și colonizarea regiunii învecinate, să aducă familii căzăcești din alte zone: Ufa, Iset, Samara și alte regiuni și să formeze primele corpuri
Cazaci din Orenburg () [Corola-website/Science/318166_a_319495]
-
d.H. și de aceea nu înregistrează pierderile suportate în timpul acelui secol. Într-o celebră comparație între Dioclețian și Constantin, Zosimus îl laudă pe primul deoarece, datorită simțului său de anticipație, frontierele imperiului erau peste tot susținute de orașe, garnizoane și fortificații care găzduiau întreaga armată. La începutul domniei lui Dioclețian, existau 34 de legiuni distribuite astfel: "Pentru detalii, vezi: Armata bizantină." Armata bizantină a fost corpul principal de oaste al forțelor bizantine, care acționa alături de marina bizantină. Descendent direct al armatei
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
din jur este de 23.622 locuitori (recensământul din 2002). În limba sârbă, orașul este cunoscut ca "Kladovo" (Кладово), în română că "Cladova", și în limba germană că "Kladowo" sau "Kladovo". În timpul Imperiului Român, numele orașului a fost "Zanes" în timp ce fortificațiile au fost cunoscute că "Diana" și "Pontes" (de la grecescul "pontos"-"mare", sau latinescul "pontem" - "pod"). Împăratul Traian a ordonat să se construiască o serie de forticații în zonă și podul care este cunoscut azi că Podul lui Traian, acesta a
Cladova, Bor () [Corola-website/Science/318243_a_319572]
-
miniaturale în formă de rață din secolul al XIV-lea î.Hr., în Mala Vrbica și Korbovo. Necropole cu ritualuri din Epoca bronzului , ceramică (decorată cu meandre) și alte elemente semnificative arheologice au fost găsite în Korbovo. În perioada antichității, o fortificație, lângă Podul lui Traian, care s-a numit "Zanes" / "Pontes" a existat în această locație. În Evul Mediu, slavii au fondat aici un oraș nou, care s-a numit "Novi Grad" (Нови Град), dar a fost demolat de către maghiari în
Cladova, Bor () [Corola-website/Science/318243_a_319572]
-
și ca zonă tampon față de Rusia. Industria grea s-a dezvoltat în regiune doar la începutul secolululi al XX-lea, fiind în principal legată de industria militară. Cele mai importante investiții de stat din regiune au fost căile ferate și fortificațiile din Przemyśl, Kraków și alte câteva orașe. Dezvoltarea industrială a fost legată de numele lui Ignacy Łukasiewicz și exploatările petrolifere ca și de minele de sare de la Wieliczka, (exploatate încă din Evul Mediu). Galiția și Lodomeria un încorporat până în 1848
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
asalt Sturmtiger au fost construite între august și decembrie 1944, majoritatea folosind șasiul tancurilor Tiger I avariate și, ulterior, recuperate de pe câmpul de luptă. Sturmtiger urma să fie folosit ca un tun de asalt greu, pentru a sprijini infanteria împotriva fortificațiilor. Când primele vehicule au fost construite însă, situația strategică se schimbase complet, armata germană fiind implicată aproape exclusiv în operațiuni defensive. Trei companii Panzer au fost create special pentru a folosi vehiculele Sturmtiger: "Panzer Sturmmörser Kompanien" (abreviat:PzStuMrKp) (Compania blindată
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
și avea o siluetă mai joasă decât acesta. a apărut ca urmare a experienței armatei germane din timpul Primului Război Mondial, când s-a descoperit faptul că, în timpul ofensivelor de pe Frontul de Vest, infanteria nu avea puterea de foc necesară pentru anihilarea fortificațiilor. Artileria contemporană era foarte grea, insuficient de mobila pentru a ține pasul cu infanteriștii și incapabilă deci să distrugă din mers cazemate, buncăre și alte fortificații prin foc direct. Acest lucru a devenit o problemă arhicunoscuta în cadrul conducerii armatei germane
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
ofensivelor de pe Frontul de Vest, infanteria nu avea puterea de foc necesară pentru anihilarea fortificațiilor. Artileria contemporană era foarte grea, insuficient de mobila pentru a ține pasul cu infanteriștii și incapabilă deci să distrugă din mers cazemate, buncăre și alte fortificații prin foc direct. Acest lucru a devenit o problemă arhicunoscuta în cadrul conducerii armatei germane. Generalul de mai tarziu, Heinz Guderian a fost părintele elementelor artileriei de asalt, "Sturmartillerie". Acesta, pe atunci colonel, a trimis în 1935 o propunere generalului Ludwig
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
Echipajul unui autotun StuG III era format din șofer (conductor), comandant, servant/operator radio și tunar. Fiindcă erau menite să sprijine infanteria, vehiculele blindate au fost dotate cu tunul scurt de 75 mm StuK 37 L/24, potrivit pentru distrugerea fortificațiilor. În primăvara anului 1942, datorită apariției țancurilor Ț-34 și KV-1, StuG III au fost echipate cu tunul de înaltă velocitate calibru 75 mm StuK 40 L/43. În toamna anului 1942, tunul de 75 mm StuK 40 L/48
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
calea ferată Alba Iulia-Târgu Mureș către traseul inițial la gara Șard Ighiu, traseul fiind prelungit astfel cu 4,4 km. Traseul inițial pornea din gara C.F.R. (Gara Mare), intersecta Bdul. Ferdinand, apoi traversa orașul spre nord-est pe sub cimitirul „Maieri” și fortificația bastionară paralel cu străzile: Tache Ionescu, Octavian Goga, Decebal și Bălcescu. În zona locului de joacă din vecinătatea Pieței Constituției se găsea Gara Mică sau Alba Iulia Cetate, de unde traseul continua spre nord, apoi spre vest, urcând panta pe actualele
Calea ferată Alba Iulia–Zlatna () [Corola-website/Science/319770_a_321099]
-
nervozitate cailor inamicului, care nu mai auziseră un asemenea sunet. Atestarea certă a acestui stindard în legătură cu dacii se află în peste 20 de imagini sculptate pe unele metope ale Columnei lui Traian, în special în scenele de luptă, în preajma unor fortificații dacice sau a unor căpetenii de rang înalt din rândul dacilor. În cel puțin două cazuri, reprezentarea stindardului pe Columnă este legată și de reprezentarea lui Decebal. Reprezentări ale stindardului dacilor apar și printre prăzile de război sculptate la baza
Draco () [Corola-website/Science/319785_a_321114]
-
dintre monarhii sârb și muntenegrean au văduvit cele două armate de avantajul unui comandament comun. Atacul austro-german a început în ziua de 6 octombrie 1915, după o puternică pregătire de artilerie. Focul artileriei grele a distrus tranșeele, barajele antiinfanterie și fortificațiile sârbilor de pe direcțiile de înaintare ale austro-germanilor. În timpul bombardamentelor de artilerie, aproximativ 5.000 de civili au fost uciși în orașul Belgrad. Pe 7 octombrie a început înaintarea diviziilor austro-ungare și germane de infanterie. Ele au început operațiunile de traversare
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
Zbruci a împărțit teritoriile Poloniei și Lituaniei (Galiția și Podolia). În 1434 a fost fondat Voievodatul Podoliei cu centrul la Camenița. De-a lungul râului Zbruci a fost construită una din liniile de apărare împotriva invaziilor turco-tătare. Au fost realizate fortificații. La vărsarea Zbrucilor în Nistru, regele Ioan III Sobieski (1674-1696) a construit Cetatea Sf. Treime din Okopî - cunoscută prin drama Nie-Boska komedia (Comedia Nedivină) a lui Zygmunt Krasiński (1812-1859). Între anii 1772 și 1793 râul Zbruci a fost frontiera între
Râul Zbruci () [Corola-website/Science/319159_a_320488]
-
a părăsit statul, și de asemenea, s-a alăturat Regatului Iugoslavia. Pentru a evita predarea flotei militare către Puterile Antantei, împăratul austriac, a dat Consiliului Național al statului întreaga marină imperială austro-ungară și flota mercenară inclusiv toate porturile, arsenalele, și fortificațiile de pe țărm. Consiliul Național a trimis guvernelor din Franța, Regatul Unit, Italia, Statele Unite ale Americii și Rusia note diplomatice pentru a-i înștiința că statul nu era implicat în război cu niciunul dintre acestea, iar consiliul preluase controlul asupra întregii
Statul slovenilor, croaților și sârbilor () [Corola-website/Science/315685_a_317014]
-
fost teatrul unor înverșunate dispute între Casele Anjou și Blois, a devenit domeniu al coroanei Franței sub Philippe-Auguste (secolul al XII-lea). Astăzi castelul Saumur aparține statului francez, fiind înscris pe lista Monumentelor Istorice din anul 1964. a cunoscut primele fortificații sub Thibaud le Tricheur, conte de Blois, în secolul al X-lea. Începand cu anul 966 apar și primii seniori de Saumur, Gelduin tată și fiu, care vor edifica o casă fortificată, sitută pe locul actualului donjon. În 1026 devine
Castelul Saumur () [Corola-website/Science/315687_a_317016]
-
al X-lea, iar la o adâncime de 1,2-1,4 metri urme de ziduri din secolele al VII‑lea și al VIII-lea. În secolul al XI-lea, cneazul kievean Vladimir I (978-1015) a pus bazele unui sistem de fortificații din lemn și pământ) la frontierele de vest și sud ale statului său, pentru a proteja Rusia kieveană de invazia mongolilor. Aici s-a realizat o fortificație de lemn, pentru a apăra frontiera de sud-vest a Rusiei kievene, după ce aceasta
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
XI-lea, cneazul kievean Vladimir I (978-1015) a pus bazele unui sistem de fortificații din lemn și pământ) la frontierele de vest și sud ale statului său, pentru a proteja Rusia kieveană de invazia mongolilor. Aici s-a realizat o fortificație de lemn, pentru a apăra frontiera de sud-vest a Rusiei kievene, după ce aceasta ocupase teritoriile respective. Zona Hotinului a căpătat o importanță dominantă pentru partea de sud‑vest a Principatului Halici-Volînia (stat apărut după destrămarea statului kievean, datorită luptelor pentru
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
de sud‑vest a Principatului Halici-Volînia (stat apărut după destrămarea statului kievean, datorită luptelor pentru succesiune), aflându-se pe traseul unor importante drumuri comerciale, care legau Scandinavia și Kievul cu Podolia și cu coloniile genoveze și grecești de la Marea Neagră. Rolul fortificațiilor de peste râul Nistru era de a apăra acest teritoriu de invaziile popoarelor migratoare și de raidurile nomazilor din stepe. Fortificația a fost construită pe un teren stâncos, aflat pe un vârf care străjuiește curgerea Nistrului și valea înconjurătoare. Mai întâi
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
unor importante drumuri comerciale, care legau Scandinavia și Kievul cu Podolia și cu coloniile genoveze și grecești de la Marea Neagră. Rolul fortificațiilor de peste râul Nistru era de a apăra acest teritoriu de invaziile popoarelor migratoare și de raidurile nomazilor din stepe. Fortificația a fost construită pe un teren stâncos, aflat pe un vârf care străjuiește curgerea Nistrului și valea înconjurătoare. Mai întâi era o fortificație de lemn, dar în decursul timpului ea a fost extinsă și reconstruită de multe ori, fiind dărâmată
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
Nistru era de a apăra acest teritoriu de invaziile popoarelor migratoare și de raidurile nomazilor din stepe. Fortificația a fost construită pe un teren stâncos, aflat pe un vârf care străjuiește curgerea Nistrului și valea înconjurătoare. Mai întâi era o fortificație de lemn, dar în decursul timpului ea a fost extinsă și reconstruită de multe ori, fiind dărâmată de diferiți cuceritori și ulterior refăcută. La sfârșitul secolului al XI-lea, fortăreața aparținea Principatului Terebovlia, care în jurul anului 1140 era vasal Cnezatului
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
anul 1199, cnezatului Halîci-Volînia. În perioada 1250-1264, cneazul Daniel al Galiției (1201-1264) și fiul său Lev, cu toate că erau forțați să fie supuși ai Hoardei de Aur, au realizat lucrări de întărire a cetăților de pe cuprinsul statului său. Ei au înlocuit fortificațiile din bârne cu un zid de piatră cu o grosime de o jumătate de metru (care pornea din locul unde este acum Turnul de Nord și continua spre sud, unde era reședința comandantului) și au săpat un șanț cu adâncimea
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
căreia cetatea ar fi fost construită de Cazimir cel Mare al Poloniei (1333-1370) . În jurul anului 1340, cetatea a fost ocupată de voievodul moldovean Dragoș, vasal al Regatului Ungariei. După anul 1375, cetatea a devenit parte a Moldovei. După altă sursă, fortificațiile actuale au fost construite după anul 1400 de către domnitorul moldovean, Alexandru cel Bun (1400-1432), cu ajutorul unor meșteri trimiși de cneazul Vytautas cel Mare (Witold) (1401-1430) al Lituaniei, cumnatul său, pe structura cetății anterioare, prin acoperirea acesteia cu pământ. Într-un
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]