3,503 matches
-
decorațiuni din piatră în evantai. Chiar și așa, era pe cale să adoarmă cu paharul de Perrier în mână, când simți o bătaie ușoară pe umăr. Se întoarse ușurată, sperând că era Stevie, venită s-o salveze, și dădu peste figura furioasă a lui Jack Allen. — Am auzit că ar trebui să te felicit. Amărăciunea din glasul lui o șocă. — Să înțeleg că eu am fost stripperul de la petrecerea burlăcițelor? Avertizează-mă data viitoare, măcar să scot un ban cinstit. — Jack... eu... știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mulțime, fără a sta să audă anunțul măcar. — Ei bine ... Fran încercă să se calmeze după violența întâlnirii și fu bucuroasă s-o descopere pe Stevie lângă ea. — Ce naiba a pățit? — Pentru numele lui Dumnezeu, Francesca. Stevie părea aproape la fel de furioasă ca Jack. Hai măcar să nu ne ascundem după deget. Dacă nu erai îndrăgostită de Jack, de ce naiba a trebuit să te culci cu el? În jurul lor, cei câțiva colegi ziariști se îndreptară în scaune și își dreseră glasurile, uitându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ceri minunatului tău Laurence. Și nu-ți spune ceva despre caracterul lor faptul că poți gândi să-i ceri asta lui Jack, dar nu preasfântului doctor Westcott? Aș mai medita la asta în locul tău. Rareori o văzuse Fran așa de furioasă pe Stevie, dar, ce-i drept, întotdeauna avusese o slăbiciune pentru Jack. Și dacă vrei un motiv mai serios de îngrijorare, ce zici de ăsta? De săptămâna viitoare, Express își reduce prețul de vânzare la jumătate. Ce-ți propui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
un val de furie împotriva maică-sii. Phyllis îl trata întotdeauna pe Ralph ca și cum ar fi înșelat-o pe ascuns, iar acum părea că are în sfârșit dovada. — Ei bine, chiar mi le încurcă. Mă întorc la zece. Fran privi furioasă în urma maică-sii. — Vino, îl conduse pe taică-său înăuntru, hai să punem ceva la prăjit. Îl însoți în biroul lui și îi puse o casetă cu cele mai bune zece cupe de la Cheltenham. Apoi îngenunche lângă el și îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nu era să sară într-un picior. Tocmai aflase că tatăl ei era grav bolnav. — Uite ce e, Fran, am venit să-ți spun cât de rău mi-a părut când am aflat vestea despre Ralph. Probabil că ești al naibii de furioasă pe viață pentru că i-a făcut una ca asta. — Da, recunoscu Fran, dându-și seama că era adevărat ceea ce spunea el. Era al naibii de furioasă pe viață, dar, avea prea multe pe cap ca să admită lucrul ăsta. — Pentru că e atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cât de rău mi-a părut când am aflat vestea despre Ralph. Probabil că ești al naibii de furioasă pe viață pentru că i-a făcut una ca asta. — Da, recunoscu Fran, dându-și seama că era adevărat ceea ce spunea el. Era al naibii de furioasă pe viață, dar, avea prea multe pe cap ca să admită lucrul ăsta. — Pentru că e atât de nedrept. Să i se întâmple tocmai lui. Bănuiesc că sună stupid. Vreau să spun, e o tragedie la fel de mare oricui i s-ar întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pentru că oamenii ca el sunt rari. Fran îi zâmbi recunoscătoare, simțindu-se mai puțin deznădăjduită. Jack o înțelegea. Asta nu schimba câtuși de puțin starea tatălui ei, dar faptul că i se recunoștea dreptul de-a fi al dracului de furioasă din cauza asta o ajuta într-un fel să înfrunte situația. — Uite ce e, Francesca - faptul că îi rosti numele întreg, așa cum făcea întotdeauna Laurence, făcu notă discordantă, amintindu-i cu cine stătea de vorbă. Această ofertă de preluare a Citizen-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
două săptămâni. Îmi pare sincer rău. Se mai întâmplă uneori. Fran închise brusc mobilul, copleșită de o sumedenie de gânduri. Poate că ar trebui să anuleze nunta până când avea să știe sigur care era situația. Își închipui chipul tulburat și furios al lui Laurence când avea să afle că îl înșelase. Avea să-l piardă pe veci, o perspectivă pe care nu se simțea în stare s-o înfrunte. Acum, fir-ar să fie, n-avea să aibă un răspuns decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Laurence prin arșiță spre băncuța umbrită din mijlocul micului cimitir din spatele catedralei. Dacă avea să facă o scenă, prefera ca singurii martori să fie morții taciturni decât douăzeci de gazetari gălăgioși. — Tocmai m-a sunat intendenta de la Tawny Beeches. Era furioasă la culme. Credeam că am lămurit problema asta aseară. Tatăl tău are nevoie de îngrijire adecvată. — Are nevoie și de dragoste. Ceva de care cu siguranță nu avea parte acolo. Furia lui Laurence se îmblânzi. Îi atinse chipul, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-ți ofere un ceai cu salată de varză în loc de lapte. Trebuie să vă asigurați însă că nu pleacă noaptea de capul lui. Carrie rămase tablou. De îndată ce se întoarse de la gală, Fran puse mâna pe telefon. Luase o decizie. Era prea furioasă pe Jack pentru că îi furase premiul ca să-l lase pe scumpul ei tată în grija lui. O să trebuiască să găsească o persoană capabilă să aibă grijă de el și să-l ia în apartamentul ei. După nuntă, dacă lui Laurence
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
are rost să încurci pe toată lumea. Laurence o să te omoare. Maică-sa o să aibă o cădere nervoasă. Dar or să-și revină. Poftim. Îi întinse roata de la bicicletă lui Fran. — Pe cai. În timp ce ieșea în fugă din magazin, evitând privirea furioasă a vânzătoarei, o auzi pe Henrietta mormăind posacă: — Noroc că am cumpărat ceva care poate fi purtat și cu alte ocazii. În fața magazinului, Fran simți că respiră după pofta inimii pentru prima dată după câteva luni bune. Cerul, acum că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
avea să lase loc unei expresii mult mai puțin umanitare. Fran se trase un pas înapoi și se trezi rezemată de piatra rece a șemineului. — Hotărârea asta are cu siguranță legătură cu Jack Allen, nu-i așa? o întrebă Laurence furios. Ce ți-a spus? Individul ăla e un nemernic. Nu te lua după el. — Știu că e un nemernic. Îi reveni în minte chipul micuței Louise, amintindu-i de infidelitatea lui Jack. Aici minți puțin. Nu are nimic de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
neștiind ce să spună, nu pot să te invit în biroul meu, pentru că nu mai am unul. Jack rânji. — Atunci noroc că am venit s-o văd pe Stevie. Vreau să-i fac o propunere. Fran rămase locului, năucită și furioasă, în timp ce Stevie pleca împreună cu Jack la cafeneaua de peste drum. Doamne, te scotea din fire. Intra aici ca la el acasă și o lua pe Stevie pe sus, fără să scoată vreun cuvânt despre faptul că nunta fusese anulată. Deodată fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
într-un penitenciar de maximă siguranță se poate întâmpla și accidente foarte neplăcute. Iar eu atunci iam spus: ce fel de oameni sunteți de vă purtați cu deținuții mai rău ca animalele, nu suntem și noi oameni. Iar atunci ea furioasă mi-a spus: asta și sunteți, niște criminali. O adunătură de animale. A strigat ea. Nu sunteți cetățeni ai țării. Societatea nu se mai interesează de voi. Familia nu vă mai vrea. Nimănui nui mai pasă de voi, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
omul cel mai mare. Vârful Omu Aș dori acum, firește, Ceața să se spulbere: Care drum ne mărginește Și nu are pulbere? Dunărea Iată alta, mai frumoasă, Ca s-o știe fiecare: Ea e neagră la culoare Numai când e furioasă. Marea Neagră Vă zic una, fără fală: Eu cunosc o capitală Care s-a mutat de ani În județul Botoșani. Roma Adevărul nu ne scapă: Cea cu străzile pe apă Și nu-i niciodată tristă În Italia există. Dar mai este
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
șoapte Că e unul, dar de noapte. Luceafărul de noapte Dar se poate auzi Că e altul, dar de zi. Plouă razele de soare; Oameni mari și mititei Pun belșugului temei. După ce ne umple traiul Cu licori și cu bucate, Furioasă-și rupe straiul Și plânge pe săturate. După ce ne umple carul Și cămara și hambarul, Cerne nourii prin sită, Ca mireasa părăsită. Îmbrăcată în mireasă, Poposește și la noi; Plouă stele de mătasă Și e rece ca un sloi. Are
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
corpului și al sportului, elogiul maselor, spiritul războinic și retorica imprecatorie, antisentimentalismul, șovinismul, sexismul, gustul pentru experiențele extreme și extremiste sînt elemente constitutive ale discursului acestor intelectuali. Într-un articol intitulat „Recunoștință futurismului“, în Cuvîntul din 7 august 1928, tînărul furios Mircea Eliade își asumă un „futurism personal”, înțeles în sens larg ca revoltă împotriva sentimentalismului, slăbiciunii și conformismului. Capitolul V. Aventura românească a Dadaismului Revista Chemarea (1915) Prima revistă condusă de Ion Vinea, un preludiu al avangardismului autohton, a apărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care Vinea le pune, discret, „fumisteriilor” Dada. Aflat la distanță față de centrul insurgenței - în „provincia” românească părăsită de Tzara -, structural incapabil de sfidări dadaiste, însă dornic de solidarizare, el le cere „amicilor” să-i întindă o mînă: „...Am un avînt furios să scriu, să colaborăm, chiar peste kilometri, la poeme nec plus ultra. Dați-mi o themă, dați-mi o temă...” În aceeași perioadă, Vinea scrie un poem („Subiect“, devenit, peste un deceniu, în Contimporanul, „Dicteu. Încercare de a ghici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Fundoianu din prefața la Imagini și cărți din Franța privind „coitul prea excesiv” al culturii franceze asupra culturii române și statutul de colonie franceză al celei din urmă, complexele similare ale tînărului Eugen Ionescu și masochismul identitar extremist al „furiosului” Emil Cioran din Schimbarea la față a României fac parte din aceeași serie. La fel - rupturile intervenite după 1925 între avangardiștii de la Contimporanul și grupările mai radicale, încercările de a „evada” spre centrele de validare europene și extraeuropene sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Era isteață și nu-i plăcea să sufere nici o înfrângere. Pe scurt, ea a fost crescută în maniera japonezei din zilele noastre. Takamori considera că sora lui era mai drăguță decât multe alte fete de seama ei. Când nu era furioasă sau bosumflată, era chiar agreabilă, dar nu avea nimic din sensibilitatea japonezei clasice, ai cărei ochi se umezeau când privea stelele sau care ofta nostalgic la vederea unei violete. Tomoe n-a fost însă întotdeauna așa cum e acum. Când era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Mă-chan s-a dus să-l cheme pe Takamori, care trăgea un pui de somn la etaj. Ce s-a întâmplat? — Se tot întâmplă! Ți-ai găsit să-l inviți pe netrebnicul acela în casa noastră! Când o auzi țipând furioasă, Takamori izbucni în râs. — Oh ce minunat! Ce distractiv! Tomoe țâșni în stradă, dar Gaston nu se vedea nicăieri. „Dacă se plimbă prin zona magazinelor“, gândi ea, „mai face vreo poznă de genul celei din restaurant. O să ne facă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Hotta și alte baruri... în total patru-cinci. Nici nu și-a dat seama când s-a făcut miezul nopții, după cum anunțau, trist, orologiile din magazinul universal Tōkyū din Shibuya. Prin fața ochilor aburiți de băutură i-a trecut imaginea surorii sale, furioase. Până nu de mult, când se întorcea târziu acasă, putea să se strecoare prin ușa de la bucătărie, pe care Mă-chan o lăsa nezăvorâtă, de dragul lui. Dar de când, cu două luni în urmă, intraseră hoții la familia Iwami din vecini, Tomoe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
se jupoaie și argăsesc pieile câinilor pe care-i omorâm. A arătat spre hornul înalt pe care îl văzuseră de la secția de poliție. Erau acum suficient de aproape ca să audă un cor de lătraturi care spărgeau timpanele. Lătraturi tânguitoare, lătraturi furioase, lătraturi imploratoare... Dacă ar fi putut vorbi, cuvintele lor ar fi exprimat toate nuanțele de supărare și de indignare. Erau câini albi, negri, cu pete, unii mari, alții mici, unii somnoroși... Când însoțitorul le-a deschis poarta țarcului, au început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
lor întunecate. — Poftiți, vă rog. Urmându-l pe tânărul însoțitor, Gaston și Tomoe au fost copleșiți de lătraturile jalnice, care veneau dinspre câinii închiși în cuști, implorând parcă ajutor. Repezindu-se la plasa de sârmă a cuștilor, dând din coadă furioși, toți păreau să spună: „Eu sunt acela. Eu sunt acela. Ajutați-mă, vă rog!“ Câinii au un instinct teribil. Îi recunosc imediat pe iubitorii de animale. Pe măsură ce se apropia de fiecare ușă, câinii dinăuntru se luptau să ajungă lângă Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
se învârtă în jurul lămpii. Gaston s-a ridicat, a prins-o și i-a dat drumul pe fereastră. Atrasă de lumină, molia zbură înapoi, lăsând să-i cadă o pulbere fină de pe aripi. — Omoar-o! De ce n-o omori? urlă Endō furios. Când l-a văzut pe Gaston luând-o de aripi fără s-o strivească, l-a cuprins o furie fără margini. — Ipocritule! Endō i-a smuls-o din mână și a strivit-o fără milă cu perna. Cât mai ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]