15,944 matches
-
aici în recluziune, acolo ca răspuns, aici ca să ducă iubitului ei la Paris, o ființă vie cu amintiri păstrate pentru el, cu prezent bine tușat și aici și acolo, cu speranța într-un viitor caritabil pentru doi, ca o ultimă gară din care aveau să plece spre oriunde, împreună. Pasiunea pe care o punea în fiecare cuvânt și cuvântul săpa în fiecare frază și fraza clădea în pagina de jurnal și pagina era vie și mândră avea sinceritatea și culoarea sincerității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
bicicliști, după camioanele-jucărie ținute în lesă de băieții proscriși de a fi asemenea părinților: NIMIC! De prostituate pe bancheta din spate a bijuteriei pe patru roți, de poliție cu botnițe, de golani fără botniță, vopsiți, cu tatuaje și cercei de gară, de pescari, de vegetație sălbatică, de lanțul de magazine în care pășești pe altă planetă, nici nu mai poți vorbi coerent, înconjurat de o faună umană pe care Spielberg a ratat-o, iar scriitorii au ocolit-o de teama exegeților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
prin curtea noastră, un altul pe lângă școală și o linie chiar pe sub Lună, spre est, dincotro veniseră Edecarii cu Zagna, acum un relief inegal de munți de grâu, părinții noștri făceau cărări de la o casă la alta, spre Dunăre și gară. Președintele țării ordonă înființarea unui Minister al grâului, subordonat direct Primarului din Zagna, nimeni altul decât Căpcăunu, cel mai mare dictator al matematicii de pretutindeni, cel mai vajnic diriguitor al resurselor naturii, cel mai priceput ordonator al creditului agricol, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să observe balotul înghețat în cămașa de forță a cofrajului. Scrisoare în Re orange Inadaptații D in clipa în care oprea trenul, studenții coborau timizi și-și aruncau privirile spre cer, care se sprijinea chiar pe acoperișul sub care scria Gara Brăila; taxi-urile, din cauza cerului jos, nu-și mai prinseseră firmele luminoase pe capotă, ci pe bord, cu scrisul vizibil prin parbriz și de pe Lună. Într-o clipă înțelegeau în ce cuhne opriseră și, cercetând cu atenție panoul electronic, mergeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
peste o săptămână, ei așteptau. Toate violurile, crimele, spargerile și bancurile politice erau atribuite acestor ciudați cu bărbi, plete, valize și role. Toate echipajele de poliție, trupele de intervenție rapidă, geniștii, procurorii, criminaliștii, mașinile pompierilor și ale Salvării veneau la gară luând la puricat pe toți călătorii lumii a III-a, a II-a și întâi, pentru ca, apoi, să strângă cercul în jurul studenților. Faptele, după îndelungi cercetări, dovedeau nevinovăția bieților rătăciți acasă. O a II-a categorie era reprezentată de elevii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cei în cauză. Fiindcă apucaseră să citească pe tabla indicatoare ceea ce refuzau ceilalți călători: destinație necunoscută. Cum aceștia apăreau din când în când în orașul la fel de retezat de lama uriașă de buldozer, cu cerul la fel de jos privindu-i de pe acoperișul gării, rezemat într-un cot și mirându-se: ăștia-s neschimbați! Cum netezeau cu pașii hârtoapele străzilor, cum anunțau pe domnii și doamnele, foștii colegi, de venirea lor. Nu se poate imagina șocul! De ce s-au deplasat ei? Militarii nici n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
spus de cei legați cu funia de picior, la capătul căreia se afla mâna vânjoasă a destinului. Erau cei ce nu trebuiau să plece mai departe de casă. Evident, bieții de ei nici nu știau unde se află portul sau gara. Și i-a ținut zdravăn destinul, slăbind încet strânsoarea, până în clipa în care lama uriașului buldozer, după ce a ras tot, lăsând orașul cu o arhitectură pitică, parcă neterminată, a dispărut. Numai unul singur a reușit să ajungă la gară. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sau gara. Și i-a ținut zdravăn destinul, slăbind încet strânsoarea, până în clipa în care lama uriașului buldozer, după ce a ras tot, lăsând orașul cu o arhitectură pitică, parcă neterminată, a dispărut. Numai unul singur a reușit să ajungă la gară. A fost atât de fascinat de uriașii de fier, încât nu a vrut să mai plece. Medicii au diagnosticat o asemenea atitudine ca pe un refuz de a accepta lumea în favoarea trenurilor, despre care nu-și puteau închipui că generează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de fier, încât nu a vrut să mai plece. Medicii au diagnosticat o asemenea atitudine ca pe un refuz de a accepta lumea în favoarea trenurilor, despre care nu-și puteau închipui că generează, în afară de nostalgie și poluare, și sindromul de gară. Boală care nu a putut fi eradicată oricât efort s-a depus, candidații neadmiși la nicio facultate timp de 50 de ani acum tobă de cunoaștere a tuturor științelor lumii ca urmare a călătoriilor cu trenul, ratați care trăiau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
definitive sau temporare, orele de întârziere ca urmare a dilatării șinelor vara, atunci când trebuia să vină cineva deloc plăcut, moartea, sau se contractau atunci când trebuia să sosească, neanunțată, moartea. De necrezut cum putea să sune Sonata în tren major pentru gări și orchestră, compusă din doi harpiști care ciupeau corzile fumurilor așteptând trenul, suflătorul la tubă, neîndemânatic, pentru că îi zbura știma de pe pupitru, probabil înmărmurit la vederea atâtor brăilence frumoase sau din cauza stării pe care ți-o dă tuba, aceea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
care ți-o dă subteranul, cu frăgezimea și moliciunea aripei de fluture, străvezie ca apa mării, în ziua de vară senină, prin piele zăreai venele, prin vene sângele, prin sânge virușii încărcați cu stigmatul imposibil de elucidat al bolii de gară, manipulat de comenzile pierdute sau rătăcite undeva în ancestral, în care nu erau trenuri, dar se înfiripa psihologia de tren, un străluminat gând posibil al imaterialului palpabil cu gust și miros damnat de a fi precum leșul căprioarei la vânătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe localnici, ci înseși pe persoanele în cauză, ajungând până acolo cu întrebarea: oare noi am fost plecați vreodată? Atunci când ajungeau în orașul viitorului, din clipa în care pășeau pe caldarâmul Capitalei se simțeau atrași cu o forță nevăzută spre gară. Reușind să se smulgă din strânsoare, pășeau ca pe ace și în clipa în care vedeau în mulțime un brăilean pe care nu-l cunoscuseră vreodată îl opreau trăgându-l ușor de mânecă și întrebându-l cu voce timidă: Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vreodată îl opreau trăgându-l ușor de mânecă și întrebându-l cu voce timidă: Ești brăilean? Brăileanul privea consternat arătarea și răspundea cu jumătate de gură: Mda, Mda! Dar după ce?... Cum?... După față! îi răspundeau magnetizații și plecau întins spre gară, iar spre seară adulmecau liniștiți strada principală a Brăilei ca și cum n-ar fi părăsit-o niciodată. Începuseră și ei să se întrebe dacă vor pleca vreodată din Brăila. Răspunsul era deja formulat tot printr-o întrebare: La ce bun? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
-mi ajungă până la Paris. Bunicul o luă de mână și, levitând câteșitrei, ajunseră la linia ferată care despărțea Cartierul Hipodrom de Cartierul Lacu Dulce. Acolo am stat eu acum 100 de ani, arătă bunicul o casă. Noi, ceferiștii, locuiam lângă gară. O duse pe Mioara pe linia moartă năpădită de iarbă. Iată caleașca ta spre Paris! îi zise el și îi arătă un vagonet răsturnat. Toate proiectoarele de pe scena vieții s-au aprins, luminând transportorul. În clipa aceea, reminiscența copilăriei îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
moarte? Așa-i, tată, șopteam mai târziu de la etajul 100 al blocului în care locuiam, porumbul este cât vezi cu ochii, eu nu mai sunt cel care trecea cu inima cât un purice pe holurile porumbului, pe holurile ferate ale gării din Brăila, pe holurile de beton ale școlii, pe holurile largi ale tinereții, cu ferestre uriașe, dincolo de ele foșnind, înspăimântător, porumbul. Cât uram această simfonie verde, cu partitura foșnetului moale, sfâșietoare, înfrigurată, uscată, seacă, plasticizată osmotic cu croncănitul ciorilor avide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
gesticulând, vorbind, râzând, oprindu-se în dreptul câte unui tren; unde o fi al nostru, nu știu; cred că nu avem tren sau nu a sosit încă, sau încă nu s-a inventat pentru noi, sau încă nu a plecat din gară sau... ba da, tâmpitule s-a dus fără noi pentru că, așa cum știți cu toții, gara era aproape și de școală și de casă, acolo viețuiau visurile tot cu ochii la plecare. Unul spunea vino, altul spunea du-te, dar de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nu știu; cred că nu avem tren sau nu a sosit încă, sau încă nu s-a inventat pentru noi, sau încă nu a plecat din gară sau... ba da, tâmpitule s-a dus fără noi pentru că, așa cum știți cu toții, gara era aproape și de școală și de casă, acolo viețuiau visurile tot cu ochii la plecare. Unul spunea vino, altul spunea du-te, dar de fiecare dată drumul ducea fie spre școală, fie spre casă, eu în Cartierul Chercea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
greșeală indubitabil necesară spre a fi corectată pentru finalizarea studiului dumneavoastră în calitate de figurant. Cu gratitudine, Director-Profesor SS indescifrabil. N-am știut că drumul spre destinația trecut nu are nicio oprire în parcurs. Și e incredibil de scurt. Am coborât în gara Brăila. Un copil se oferi să mă ajute. L-am refuzat. O tânără mă luă de braț zâmbindu-mi stereotip. Era în costumația de la Armata Salvării. Am alungat-o. Un polițist m-a condus spre o ceată de infractori într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se oferi să mă ajute. L-am refuzat. O tânără mă luă de braț zâmbindu-mi stereotip. Era în costumația de la Armata Salvării. Am alungat-o. Un polițist m-a condus spre o ceată de infractori într-un colț de gară. Cu toții aveau în mână plicul verde cu anunțul telegrafic. I-am recunoscut pe foștii mei colegi din antichitatea tinereții. Doar Mioara Alimentară lipsea... Și Gustav, bineînțeles. Nenorocitul cred că dăduse colțul! Mioara trebuie că era prin Paris, undeva în Montparnasse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
repetiție a unui Nilă Zadarnic. N u era nimic mai înspăimântător decât să vezi trenuri. Cum profesorii ne înșiruiseră pe noi, larvele clasei a X-a și pe alți câțiva microbi din clasele superioare, de-a lungul liniei ferate dintre gară și podul Brăilița. Ca să urmărim toate Acceleratele, Marfarele, Cursele rapide și celebrul Intercity cu forma sa de supersonic terestru. De foarte aproape. Se montaseră oglinzi concave de-o parte și de alta, fiind văzuți până în sămânță, de la distanțe uriașe, de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
trage un gât la umbra fluierului de răspuns al trenului. Când impiegatul ridică paleta verde deja Năsuc își pregătea sprintul. La primul fluier era deja înapoi. La al doilea, ochii îi străluceau. Când trenul, care după ce oprea 3 minute în gară, își lua viteză, Năsuc și Samaliot erau deja beți. Profesorii puneau clătinarea lor oglindită în retrovizoarele uriașe pe seama nețărmuritelor intersecții ale destinelor care puteau tulbura pe oricine, darămite pe niște gunoaie cu ochi de pe marginea liniei. Singura care saluta ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
manetă cu măciulie de ebonită neagră, în sus. Trenul se puse în mișcare, Profesorii din Turnul de Control schimbară pe panoul electronic macazul și boul de fier porni în marșarier până când botul locomotivei cu farurile aprinse dispăru la curba dinspre Gara orașului. Trebuia parcat în depou, fie direcționat pe traseul altor timpuri de fier cu posibile aceleași legi. Când un tren se abătea de la grafic, ca să dezvăluie secretele altor timpuri, era declarat machina non grata și expulzat de pe șine în abis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Oamenii aveau vârste ca și cei de deasupra, subacvaticii având aceleași preocupări. Unii intrau la bancă, la teatru sau se duceau la plajă. O Dunăre de pământ mlăștinos în care se scăldau cu plăcere. Erau școli și Poliția Ondinelor precum și Gară, fără trenuri. Chirilă și Halipa mergeau alături de Ondina cu păr albastru, acum gri în apele fluviului inundat de noapte. Intrară într-o piață în care se găseau pești înfipți în cârlige. Li s-a întins o plasă în care fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să-și ia averea! O Dunăre întreagă îl așteaptă! O stradă numai a lui! Un cartier definitiv al lui! Un întreg oraș îl cheamă! Mă ajutați domnilor Polițiști? Acolo, lângă Montmartre, am oprit Drezina, nu mai puteam să urc până la Gara Centrală, la Aeroportul Orly am ajuns pe jos, de trei zile umblu; am fost și în Montparnasse; și în toate arondismentele, dar acum iată-l aici, puteți să mă ajutați, sigur că puteți, domnilor polițiști, vă rog, eu sunt Mioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nevoie să te întîlnesc pe tine ca să-mi deschid ochii? Să știi că mi se face dor foarte des de vremurile în care colindam Moscova pe care datorită ție am ajuns s-o cunosc ca pe propriile buzunare, cu muzeele, gările, parcurile, dar mai ales cu crîșmele ei. Îți mai aduci aminte de localul nostru preferat? în traducere liberă cred că s-ar numi Bolta sau Arcada dacă nu mă-nșel, muream să dau buzna acolo ținîndu-te la braț, îmi plăcea
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]