14,967 matches
-
literară 1952-1955 Publică primele reportaje și versuri în ziarul În slujba Patriei; 1977 apare volumul de versuri Aproape de copilărie, Editura Ion Creangă; 1982 " Caii de fum", versuri (tradus și în italiană); 1983 "Zmeele copilăriei"; 1986 "Ultimul zăgan", versuri; 1988 " Trecător grăbit prin timpul nostru", evocări despre mentorul său, profesorul Nicolae Simache; 1991 "Vitralii", memorialistică evocări despre personalitați culturale românești în Rusia; 1994 "Statui la Măgura", versuri' 1994 " Firul subțire al amintirii', versuri (titlul sugerat de poetul Marin Sorescu); 1997 "La marginea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
un fel de confrerie contra șefilor (da, e adevărat, am avut un talent: să mă pun rău dar bine! cu toată șefimea) nu mi-au spus nimic. Iar inteligența mea socială e zero: nu pricepeam de ce erau din ce în ce mai distanți, mai grăbiți cînd ne întîlneam. Ce-i drept, Fluturel mi-a suflat că Lerești va fi "rotat" în alt post și atunci... "Reclamă-l, Iordana. Fă un memoriu. Ce, nu mai e nici un tovarăș deasupra lui?" Am pierdut tot ce credeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
refluxul relației noastre. "Săptămîna asta poți să nu vii, sînt pri-ins. Am spectacole". Mă duceam, totuși. Încrîncenată de-un refuz, de-o amînare, de indiferență. Ne mai vedem noi. La Proxima Centauri, Dințișor". Mă duceam și cînd nu părea prea grăbit să mă revadă, atras, pesemne, de cine știe ce damă de pică. Brelanul tău de dame, Iordan. Mereu scăpai caii simțurilor. Să te îndrăgostești e foarte la îndemînă; mai greu e să iubești. Făceam asfaltoterapie. Era posibil să implor, fir-ar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
dimineața: singur, abătut, cu spatele la geam, dînd să tragă un fum de BT. Un cîine gemea în curtea din spate. În rezerva unde mor zi și noapte, proasta mea dragă..." Așa începea scrisoarea. Singura pe care am primit-o de la el: "Grăbește-te. Cel mai tîrziu în noiembrie am să mor. Vino să ne luăm rămas bun. Dacă nu vii, n-o să mă visezi niciodată". Mai erau și telegramele: "Te aștept"; "Transcriu: te aștept"; "încă și încă te aștept". În repetiție, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
vreo strategie? Morții tineri se întîlnesc ei înde ei sau ne regăsim cu toții, laolaltă? Și-atunci Iordan ar fi mai aproape de vîrsta mea. Îmi țiuie tîmplele la gîndul ăsta: ce oră o fi "dincolo"? Dimineața ninge iară " Dar lumea e grăbită, dar strada e pustie Dar cine să mai citească acum poezie?" Ileana Mălăncioiu miercuri, 1 ianuarie, 2003 Trag o linie de zece puncte sub 2002. E foarte devreme. În lumea fioroasă/ de sub ceresc**********", guguștiucii guguie notele lor blînde. Îmi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
alt succes. Etta îi era soție. Stătea în primul rînd, îmbrăcată în rochie cu decolteu acoperit de guipure. Pînă să vin eu pe lume s-au mai scurs ceva ani, dar tare l-aș fi avertizat pe tata să se grăbească. Ieșise de sub astrele binevoitoare. L'Europe galante se simțea atrasă de aventuri cu Stalin și cu Hitler. Pînă cînd s-a dat totul peste cap și ai mei au rămas în partea "greșită" a Europei, în "spațiul non-vestic", în estul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
oftez după critica tovărășească, lecție de anatomie pe viu: te extirpa din literatură ca pe-un apendice. Dar cronica de cumetrie, de gășcuță uniformizează. Asta pare că se și vrea: mcdonaldizarea hranei intelectuale. Colecția unei edituri se numește "Cartea școlarului grăbit", după modelul cultural francez. Niciodată n-am știut ce și cît să luăm de la modelele occidentale. Se rezumă, se decupează 10 fraze, se colajează cu 5 referințe critice și se vîră elevului chifteaua-n gît, să ajungă fuga la desert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Okurina, numele lui de trecere, adică felul în care va fi numit în lumea de dincolo. Japonezii îl numesc așa, noi aici nu-l numim nicicum, pentru că vrem să ne separăm complet de cei morți, de teamă că ne va grăbi trecerea dincolo. Eu am numele înscris pe acest pergament, dar nu îndrăznesc să mă uit la el, de altfel cred că nici nu l-aș putea descifra, nu sunt pregătit încă. În timp ce explica semnificația Okurinei, se privea pe furiș în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
la râu erau din ce mai apatici, se plictiseau, viața era lâncedă, fără acea scânteie ucigătoare a iubirii ce se aprindea la semnul Aspidei. Timpul nu mai are răbdare". Spațiul cotidian După ce-am ascultat nemișcați povestea Aspidei, am pornit grăbiți spre ieșire. Ne-am despărțit spunându-ne vag la revedere. Mă aflam într-o stare de neliniște inexplicabilă, de obicei îi țineam brațul până la ieșirea din parc, o conduceam până la locul unde-și parca mașina, ne sărutam la plecare. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
are rostul lui. Altă zi. Ce spune ea. Sau ce-ar spune ea, dacă ar fi puțin eu Sunt într-o permanentă cursă contra cronometru cu timpul. Uneori în urmă, alteori în fața lui, niciodată în consens. Câteodată vreau să-l grăbesc, să-l precipit, căci se derulează mult prea lent, căci nu mai am răbdare să privesc sau să ascult, ca și cum totul ar alerga invers pe lângă mine fără să mă observe, ca și cum aș fi absentă. Alteori sunt îngrozitor de lentă, stagnantă aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
călătoriei. Spațiu și Timp Astăzi sunt deja trei săptămâni de când ea nu a mai venit. Nu știu dacă am ținut vreodată măsurătoarea timpului cu atâta precizie, iar dacă am ținut-o, a fost întotdeauna o numărătoare inversă, când vroiam să grăbesc timpul sau să îl dilat, așa cum se întâmpla în preajma examenelor. Vizitele mele, aici, au început să fie din ce în ce mai rare. Continui să vin, mânat de speranța de-a o revedea. Încă de la intrare, poziția și mai apoi privirea Licornului îmi spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
patru mâini, din mânecile duble. Ba le ridică, ba le coboară, să atragă atenția judecătorului. Judecătorul își îndreaptă, în sfârșit, privirea spre el.) Judecătorul: Poftiți, domnule Philip, aveți ceva de spus în apărarea dumneavoastră? (Conglomeratul se ridică și-o pornește grăbit către pupitrul judecătorului. Masca se înclină și face un pas în față. Sinele Mic i-o ia însă înainte.) Sinele Mic: Văd că ba vă adresați cu "domnule Philip" (ceea ce de fapt și de drept suntem!), ba la plural, după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dacă am folosit creionul. Ce mai aștepți? Scrie, scrie tot... Mai întâi cu un capăt, apoi, când se tocește, scrii cu capătul celălalt... Între timp, vârful tocit crește la loc la celălalt capăt... și tot așa... Scrie încet, nu te grăbi, altfel creionul se tocește mai repede decât poate să crească. Lasă un timp! Gândește-te la mersul țestoasei, ce lasă să se scurgă o eternitate între doi pași. Mă trezesc brusc și mă reped la pantalonii scurți de pe marginea scaunului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de dincolo nu era gata, nici împrejurimile, nici grădina nu erau încă gata, dincolo, pentru ea. Damiel ar fi pe deplin de acord cu interpretarea mea! își spune ea. Asta poate fi un semn că nu e nevoie să mă grăbesc, că mai am timp. Brazilia. Ouro Prieto Ea îi scria zilnic lui Damiel. Chiar în subsolul hotelului unde locuia, era un mic internet cafe cu trei mese de biliard. Își nota cu grijă răspunsurile lui în noul ei jurnal, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
le uzurpe spațiile eliberate. Doamna de la mijloc Doi bărbați și trei femei au uitat de mult să mai moară; ocupau disciplinat loc pe aceeași bancă, mereu în aceeași ordine, într-o nemișcare imposibilă ce făcea ochiul să patineze pe imagine, grăbit parcă să întoarcă pagina. Femeia, ce stătea la mijloc, a fost cândva atrăgătoare; avea trăsături distinctive și fine, ochii tragici și oblici, scufundați în orbite, gura mai păstra încă urme de senzualitate. Cei doi bărbați care o încadrau o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
raiul lichid, cele prăfuite să înlănțuie pe cele aurite de belciugele cuhnilor, beciurilor și hrubelor fostului han, acum citadelă a timpului care-și păstra tăcută moartea în pereți și moartea era mai vie ca oricând rozând încet fără să se grăbească din pereții de cărămidă întăriți cu ciment și var, anual proptiți cu popi de fag pentru susținerea vreunei coaste șubrede, fără să se ocolească acoperișul îmbrobodit la 10 ani cu țigle noi, uluci și burlane. Cocoșul de tablă a rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
treceri de pietoni. Dincolo, ziuă. Aici, deja seară. Pentru că lumina și întunericul nu erau la fel în același timp. Prin apa limpede a luminii se vâslea mai cu spor decât prin smoala nopții. O greșeală de proiect sau viitorul se grăbea în întâmpinare, de aceea aici mergea, chipurile, mai repede decât Mama Dincolo. Dacă ținem cont de ronțăitul greoi al șenilelor pe caldarâm, de gropile care încordau mușchii sclavilor, de scrâșnetul eșafodajului construcției, plânsetul transmis în pereți până în pâlnia acoperișului, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
femeie la vârsta a treia a vieții? Pare că sunt tot eu, puțin mai tânără, în rochie de mireasă, ceea ce înseamnă că unul dintre bărbații aceia e Mitică Petrache al meu. Mioara și-a așezat ochelarii după ce i-a șters grăbită cu batista. Acela cu chipul de Charles Bronson e cowboy-ul meu, Mitică Petrache. Mersul calm, călcătura greoaie, ticul de a-și aranja zuluful care-i cădea pe frunte, scuipatul printre dinți, aprinderea țigării, acoperind flacăra brichetei cu palma îndoită, volutele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
teatrului le priveau cu invidie. Toate calitățile acestei frumuseți sculpturale izvorau din pământul Bărăganului. Aleargă o fecioară goală cu părul negru despletit printr-un lan de grâu copt. Și, alături, o căprioară. Și adaugă și un fuior de apă, afluent grăbit spre mumă-sa, Dunărea. Și să vedem pe care o strângi în brațe? Nehotărârea e uriașă, ca frumusețea însăși. Și roagă-te la Divina Mamă a Naturii să stingă o clipă Wații Soarelui și să ghilotineze zarea cu cortina înstelată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
o clipă Wații Soarelui și să ghilotineze zarea cu cortina înstelată a nopții luminată de veioza de pe noptieră a Lunii. Și alergați Fecioara goală, cu părul negru fluturând prin imensul lan de grâu copt. Alături, căprioara sorbind apă din afluentul grăbit spre ugerul Dunării. Dacă poate spune Luna că a negociat cu Soarele pentru a privi mereu acest tablou unic al Brăilei, înseamnă că recursul la acest proces civil va dura câteva veșnicii de noapte și ciorchini de infinituri de zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sale, expuse, ce-i drept, trunchiat ochilor mei, mascați de ochelarii incognito-ului, secvențe dintr-un oraș cu case pe perne de aer și oameni levitând printre ele, dar brăileanul, mulțumit, închise laptop-ul și-l vârî în borsetă, plecând grăbit fără să privească în urmă. Ar fi văzut cum străinul ciudat, într-un nor alb, fu înghițit de apele Dunării. S-au văzut ochii unui pește monstruos de mare, bătând cu botul aerul nopții, ca și cum ar fi vrut să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ce a fost până acum, Jurnalul, Autorul, Mama, când le-am trăit? Dacă Revoluția schimbase fizic lumea? Și, din cauza luptelor, pământul îngreunat de moarte și-a înclinat axa? Ce spun, dacă s-au inversat polii din cauza aceasta și Pământul se grăbește? Și azi e Luni, mâine e Lunea viitoare? Înseamnă că tot ce trăise se petrecuse în mai puțin de 24 de ore și ea a perceput secundele ca săptămâni, orele ca lună și ziua ca an. Era în fața unei descoperiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
bătu la ușă o țigancă tânără, cu sânii copți înmugurind sub bluza de mătase înflorată. Râdea și-și pieptăna părul lung cu degetele subțiri, privindu-mă până în suflet cu ochii ei negri de mânză nărăvașă. A zis mama să te grăbești și, făcând o piruetă, își răsuci clopotul fustei crețe și dispăru pe poartă. Se mai auzeau lipăind tălpile goale pe trotuar. În zorii zilei de marți, nea Costică s-a îmbrăcat încet, cu gesturi care-i trădau liniștea drumului împlinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
tablă, așa-i de apretată pantalonii de cangar, călcați la dungă și haina mirosind puternic a naftalină. Alese o cravată, ba nu, un papion, ei, bravo, doar nu merg la nuntă, le așeză la loc în cutie, fără să se grăbească, adună câteva scame de pe covor, singurul din toată căsoaia cu șapte camere, și, cu mâinile în poală, se așeză pe scaun, cu fața lipsită de expresie, cu ochii goliți de gânduri, cu un ușor tremur al mușchilor gambei de emoția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
unii au și început deja bîțîiala. — Pun pariu că în cîteva minute n-o să mai ai loc nici să arunci un ac în ringul ăsta, zice Roja, așa că dacă nu vreți să vă fure alții porumbițele ar trebui să vă grăbiți. Mai întîi dumneavoastră, spune Curistul. — Eu o să mai aștept, declară Roja, în clipa în care sunetul muzicii dă semne că se stabilizează la un anumit nivel de decibeli. — Tot prost se aude, spune Părințelul, simțind că prinde tupeu, eu v-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]