2,279 matches
-
fel de lipsuri: lenjerie curată pe patul pentru oaspeți, prosoape albe curate Înhățate de la Marks & Spencer În pauza de prânz. Am pus chiar și un fir de crin Îmbobocit Într-o vază lângă pat pentru a obține acea notă feminină grațioasă de genul celor practicate de Cheryl, cumnata mea membră a Lojei Șorțurilor. Să nu uit să scotocesc după cadourile de la Donald și Barbara primite de-a lungul anilor și să le expun În locuri clar vizibile: Tablou În tempera reprezentând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Barbarei și a lui Donald; suspect de bine, acum Îmi dau seama. Pe cât a putut ea, Barbara m-a complimentat pentru bucătărie. „Sunt sigură că va fi foarte frumoasă când va fi gata“, mi-a spus. Dar eu am zâmbit grațios pe tot parcursul vizitei, chiar și la ceai, cu copiii, când Barbara s-a Întors spre Donald și i-a spus: „Ce ciudat, Emily seamănă cu Richard când zâmbește și cu Kate când se Încruntă!“. Urma să mâncăm mâncare italiană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
importanta operație de „jămălțuire” a oalelor, totdeauna personal făcută, afișând o mirare ciudată la care se adăuga o neplăcută și ușoară surprindere produsă de această vizită neanunțată și prevestitoare de nimic pozitiv. O fată cu păr negru și față măslinie, grațioasă și supusă, lua cu multă Îndemânare și delicatețe oalele trecute prin faza de „roș“ (mai fuseseră arse odată) și le așeza -cu viteză mărită, totuși, semn că făcea des această operație În stânga meșterului, „la Îndămânî”, așa cum ar spune Ghiorghi a
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
banner din mătase neagră purtînd inscripția „Muzicienii de la Filarmonica Residencia“ fîlfîia pe deasupra celor doisprezece membri ai orchestrei, care ședeau la pupitrele lor, trecîndu-și arcușele peste viori și violoncele, În vreme ce pianistul zăngănea claviatura unui pian alb de salon, iar o harpistă grațioasă, Într-o rochie de seară ivorie, trăgea de coardele unei harfe Împodobite cu trandafiri galbeni. Potpuriul de Vivaldi și Mozart se lupta vitejește cu aclamațiile turiștilor care ridicau paharele pe terasele aglomerate ale cafenelelor din mall. Două frumoase membre ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
un gen, atunci „speciile Întrupate de el poartă marca proprie a epocii În care ele trăiesc”2. Exemplele nu prididesc să apară Începând din veacul al XVI-lea, purtând nume dintre cele mai ciudate, greu de tradus. Iată-i pe grațioșii efeminați, favoriții lui Henri al III-lea: les mignons. Delicați, plini de eleganță, gentili, un Epernon (Jean Louis de Nogaret de la Valette, duce d’Epernon) sau amiralul de Joyeuse sau Jacques de Lévis, conte de Livarot, pe care istoriile Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
plictis, tinerii bărbați din lumea bună mai descoperă ceva. Fără să uite de gomă și morgă, fără să renunțe la pronunțiile afectate, un Lord Barrymore, Lord Selton sau Sir John Lade găsesc de cuviință că poți face senzație și călărind grațios un cal de curse sau conducând cu mână sigură atelaje. Așadar, o adevărată artă de a fi bărbat altfel. Să nu uităm că acest gen de pasiune are antecesori iluștri, Începând cu Alcibiade. Și, chiar În epoca despre care vorbim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
exaltă corpul tânăr. O face Însă, de cele mai multe ori, cu o senzualitate „rece”. Acest corp pacificând contrarii, armonizând masculinul și femininul, este echivalentul operei de artă sublime, al frumuseții În stare pură. Un ideal de perfecțiune pe care Îl Întrupează grațioșii efebi, androgini simbolici. Ei devin În realitate, dar mai ales ca produse ale imaginarului, unele dintre cele mai intense obsesii ale multor autori de care ne ocupăm. Așa pot fi interpretate relațiile pedofile sau iubirile invertite ale dandy-lor scriitori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
publicului larg le-am recompus pe scurt biografiile. O paradă strălucitoare, chiar dacă eroismul celor care defilează pare straniu. Care să fie victoria lor? Ei nu au câștigat niciodată vreun mare, sângeros război, ci doar, din când În când, bătălii subtile, grațioase, cu ceea ce era mediocru, banal, conformist și vulgar În lumea lor. Să-i trecem așadar pe sub acest mic arc de triumf. De patru ori Btc "De patru ori B" Pură coincidență, patronimele celor mai importanți dandy ai lumii (prin cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dincolo de Închipuire. Chiar dacă un dandy autentic nu urmărește asemenea efecte. Barbey d’Aurevilly tc "Barbey d’Aurevilly " Jules Amédée Barbey d’Aurevilly (1808-1889) e, cum s-a văzut deja, primul „dandylog de serviciu”, care - de ce? - se dezice printr-o minciună grațioasă de dandysm Încă de la Începutul cărții despre Brummell. Cu toate acestea, el merită câteva paragrafe bune În catalogul nostru. O dată, pentru că s-a dovedit a fi Întâiul expert În materie de dandysm. Apoi, pentru că, fascinat de umbra celui mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Pimodan, unde Își amenajează interiorul după toate legile dandysmului: mobile de lux, obiecte de preț, veșminte scumpe. Afișează mereu o alură de artist „șic”, cum Își Înnoadă neglijent cravata neagră, lăsată să cadă peste vesta puțin descheiată, cum Își scoate grațios mănușile roz ori bej sau cum Își oglindește chipul În luciul de mare efect al pantofilor. Dar se Înconjoară nu de „lume bună”, ci de tineri scriitori și artiști, cei mai mulți marginali, săraci - boema de geniu a Franței. E În această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
veritabilă creație, mult prea fragil și dispers, inapt pentru o mobilizare masivă, „În forță”, el se refugiază În simulacrul vieții. „Se silește să devină Brummell din neputința de a fi Napoleon”, s-a afirmat cu maliție de atâtea ori despre grațiosul elegant. Dar de ce să nu dăm credit și altor două puncte de vedere, care denunță cele de mai sus drept o prejudecată? De ce să considerăm (pe urmele sociopsihologilor) egolatria pusă În scenă În numele unui „misticism estetic” doar ca o formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sustrag, păstrează distanța, afișează dispreț, timizii se trădează până la urmă: sunt jenați, ezitanți, neîndemânatici, uneori vehemenți. Într-un salon riști să-i vezi Împiedicându-se de mobile, doborând bibelouri, vaze. Niciodată un dandy nu va gafa. El face un slalom grațios și sigur printre mobile și obiecte. Toate gesturile lui degajă siguranță de sine. Un al doilea mod de a produce efect asupra celorlalți prin postùrile propriului corp e dat de gesturile excentrice ale dandy-lor, puse În scenă cu aceeași siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și i-o oferă, ca el să ducă totul până la capăt. Nu e decât o suprafață fragilă și transparentă, și totuși, el nu face nimic. Nu pune nici măcar vârful degetului, care, atingând-o, ar rupe-o. Lauzun devine cel mai grațios, cel mai profund și mai agasant Tartuffe al respectului din câți au fost vreodată. Conduita acestui bărbat e o capodoperă. Poți extrage din ea maxime generale și axiome pentru a te face iubit de prințese. Dar cine mai are acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
politica, cu obiceiurile efemere, cu noile cuvinte; uneori, i se Întâmplă să le și creeze; În sfârșit, În casa lui totul are un aspect de confortabilism precis. Într-un anumit fel, el este metodistul eleganței și Înaintează o dată cu secolul. Nici grațios, nici respingător, nu veți auzi niciodată din gura lui un cuvânt nepotrivit, după cum nu Îi scapă nici un gest de prost gust... Să nu mai continuăm descrierea; omul acesta are grația suficientă. Nu l-am cunoscut oare cu toții pe acest egoist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
este afectuoasă și veselă: iată de ce o vom iubi necondiționat. O vom socoti un etalon și Îi vom Închina un adevărat cult. Această persoană are grația divină și concomitentă. Charles Nodier a știut să personifice această ființă ideală În Ondet, grațioasa figură pe care magia penelului a lăsat-o Întreagă. Dar Însemnările nu spun mare lucru: trebuie să-l ascultăm pe Nodier povestind el Însuși unele detalii care țin prea mult de viața privată pentru a putea fi scrise și de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
irezistibilă putere de seducție! Sprâncenele au o linie pură, alungită, frumos arcuită, și acoperă pleoapele orientale, calde, viu colorate; ochii, migdalați, negri, adânci, arzând de o flacără neasemuită, mângâietori și imperioși, Îmbrățișează, Întreabă și reflectă tot ceea ce Îi Înconjoară; nasul, grațios, ironic, proiectat Înainte, Îți aduce Îndată În minte celebra frază a poetului: Sufletul meu plutește pe parfumuri așa cum sufletul celorlalți oameni plutește pe muzică! Gura are forma arcuită și de acum subțiată de spirit, dar, pe acea vreme, ea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Wilde strălucește mai mult În anticamera culturii decât În saloanele de onoare, ca „victimă a puritanismului victorian”, ca „personaj tragic”, ca „sodomit”, ca „damnat” și „vicios”. Mult mai rar și oarecum din Întâmplare e prezentat ca autor al unei splendide, grațioase, irezistibil de inteligente opere literare. Max Beerbohm, admirator de tinerețe al lui Wilde, iar mai târziu vehement contestatar, reprezintă diferența specifică relevantă față de cel pe care-l numea „Divinitatea”: În timp ce Învățăcelul celebra În primele sale eseuri machiajul, Wilde celebra masca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
-l unei poetici indefinite, amestec de romantism, realism și estetism eclectic, cu pretenție de doctrină morală, În cadrul căruia frumusețea nivelează cu o forță irezistibilă disparitățile existenței. „Amoralismul” lui Wilde, ca și cel al Întregii generații „decadente”, nu e decât jocul grațios, ușor iresponsabil, al artistului care se visează, pentru o clipă, sustras presiunii timpului și existenței. Respingând urâtul, Wilde respinge orice formă de artă incapabilă să-și ducă până la ultimele consecințe premisele: „Aversiunea secolului al nouăsprezecelea față de Realism este furia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
îndoiam, aveau curând să-și facă auzite instrumentele pe stradă. Atunci aveam să mă întorc spre mijlocul încăperii și aveam să revăd umbra dragei mele Hiba dănțuind. Un vânt puternic umflă draperia, care porni să fâlfâie și să se răsucească grațios. Afară, zgomote de pași, strigăte care se apropiau. Muzicanții din amintirile mele, poate? Dar de ce erau aduși cu un asemenea tărăboi? Uimirea mea a fost, vai! de scurtă durată; spațiul pieței se însuflețise dintr-odată, ca în plină zi, năpădit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în clipa în care intră în clădirea Ascentis. Nu prea vă putem ține la distanță, nu-i așa? —Ei, haide, Tony. E a treia oară luna asta, atâta tot. — Înseamnă că afacerile merg bine. Într-adevăr, spuse, mimând o plecăciune grațioasă, nu mă pot plânge. La ghișeu, completă formularul pentru colete. La rubrica „bunuri“ trecu pur și simplu „artizanat“. La „țara de origine“ scrise „Iordania“, ceea ce nu era doar adevărat, ci și, în mod convenabil, de neremarcat. Importurile din Iordania erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ca să propulseze roțile din dreapta ale mașinii lui Kishon peste margine. Încercă disperat să se redreseze pe carosabil, dar simțea deja diferența: mașina nu mai avea nici o aderență, roțile învârtindu-se nestingherite în aer. Îi simți ușurimea, când aceasta plonjă aproape grațios timp de cinci, șase sau șapte secunde, înainte să lovească primul pâlc de stânci. Impactul îi strivi coloana și aproape că-i desprinse capul de pe umeri. Când, în cele din urmă, poliția rutieră elvețiană descoperi rămășițele mașinii sale, două ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de noi... pentru că sufletul e și el un copil care așteaptă ceva... GARDIANUL (Indecis.): Hm. ARTUR (Propulsat de acest „hm”.): Nu? Am putea aranja tribuna, am putea împrumuta câteva fotolii... Uite, chiar aici, am putea ridica un eșafod discret, simplu, grațios... Și din resturile astea... am încropi un baldachin... Și dac-am aduce un covor roșu, închipuiește-ți ce efect... Și putină mătase, pe eșafod... și buturuga tronând într-un ocean de mătase... Și chiar un mic dispozitiv de scurgere... Și trei-patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
spate, la centură, pe sub care se rotunjeau ca un dovleac bucile uriașului său șezut, bine Înfofolit. Vedeam blana de focă a mamei și, pe măsură ce goneau tot mai iute prin ger, manșonul pe care și-l ridica În față - acel gest grațios al unei doamne din St. Petersburg, În timpul călătoriilor de iarnă. Voluminoasa blană de urs care o acoperea până la talie era prinsă În două colțuri, prin niște inele, de cele două mânere laterale ale spătarului scund al banchetei pe care ședea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Înapoi În cutia lor cu jucării din camera copiilor. Un rudimentar muțunachi cu arc sărea din cutia lui, speriind-o pe frumoasa mea Sarah și poza aceea Îmi displăcea profund pentru că Îmi amintea de petrecerile de copii unde o fetiță grațioasă care mă vrăjise se Întâmpla să se Înțepe la deget sau să se lovească la genunchi, transformându-se brusc Într-un spiriduș rău cu față purpurie, plină de riduri și zbierând ca din gură de șarpe. Altădată plecau Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
lecțiilor cu Mr. Burness, n-aveai ce să vezi În afară de beznă, de strada cu zgomote Înăbușite și cu șirul, ce se pierdea În depărtare, al lămpilor atârnate sus, În jurul cărora fulgii de zăpadă treceau și se Întorceau, cu o mișcare grațioasă, aproape deliberat lentă, de parcă ar fi vrut să-ți arate care e secretul ei, cât de simplu era. Dintr-un alt unghi, puteai vedea o trombă mai generoasă de zăpadă Într-un nimb mai strălucitor de lumină de gaz bătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]