2,125 matches
-
Soarelui. Deplasările spre roșu au fost folosite și pentru a realiza prima măsurătoare a perioada de rotație al planetelor, vitezele norilor interstelari, rotația galaxiilor, și dinamica acreției pe stelele neutronice și găurile negre ce prezintă deplasări spre roșu Doppler și gravitaționale. În plus, se pot obține temperaturile diverselor obiecte care emit și absorb lumină măsurând lărgirea Doppler — deplasări spre roșu sau spre albastru pe o singură linie de emisie sau de absorbție. Măsurând lărgirea și deplasarea liniei hidrogenului de în direcții
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
de regulă nu se știe cât de luminoase sunt obiectele, măsurarea deplasării spre roșu este mai simplă decât măsurătorile directe ale distanței, deci deplasarea spre roșu este uneori convertită în practică într-o distanță brută folosind legea lui Hubble. Interacțiunile gravitaționale ale galaxiilor și clusterelor determină o împrăștiere semnificativă a punctelor de pe diagrama lui Hubble. Vitezele galaxiilor se suprapun peste o urmă a masei obiectelor virializate din univers. Acest efect conduce la fenomene cum ar fi deplasarea spre albastru a galaxiilor
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
z = 6,96. Mai puțin sigure sunt deplasările Lyman, dintre care cea mai mare o are galaxia A1689-zD1 cu z = 7,6 cea de pe locul doi având formula 24 iar rapoartele neconfirmate ale lui Ellis R. și alții. dintr-o lentilă gravitațională observate la un cluster îndepărtat de galaxii poate indica o galaxie cu o deplasare spre roșu de formula 25. Cea mai îndepărtată explozie de radiații gamma observată a fost GRB 090423, cu o deplasare spre roșu de 8,2. Cel mai
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
treile corp, de masă comparativ neglijabilă, poate fi plasat în așa fel încât să-și mențină poziția relativ la cele două corpuri masive. Văzut dintr-un sistem de referință rotational cu aceeași perioadă ca a celor două corpuri în co-orbitare, forțele gravitaționale ale celor două corpuri masive combinate cu forță centrifugă sunt în echilibru în punctele Lagrange, permițând celui de-al teilea corp să fie staționar fața de primele două corpuri. Primele trei puncte Lagrange coliniare au fost descoperite mai întâi de
Punct Lagrange () [Corola-website/Science/316969_a_318298]
-
mai întâi de Euler în jur de 1750. În 1772, matematicianul Joseph-Louis Lagrange lucra la celebra problemă a trei corpuri când a descoprit în rezultate o situație interesantă. Inițial își propusese să descopere o modalitate de a calcula ușor interacțiunea gravitațională între un număr arbitrar de corpuri din sistem. Asta deoarece mecanica newtoniană concluzionează că un astfel de sistem rezultă în corpuri orbitând în mod haotic până când apare o coliziune, sau un corp este aruncat în afară sistemului în așa fel
Punct Lagrange () [Corola-website/Science/316969_a_318298]
-
sistem cu două corpuri este foarte simplu de rezolvat, întrucât corpurile orbiteaza în jurul centrului de masă comun. însă, când sunt introduse mai mult de două corpuri, calculele matematice devin foarte complicate. Apare situația în care trebuie să calculezi toate interacțiunile gravitaționale între fiecare pereche de corpuri în orice punct al traiectoriei lor. Lagrange și-a propus să simplifice aceste calcule. A reușit asta cu ajutorul unei ipoteze: Traiectoria unui obiect este determinată de căutare unei căi care minimizează acțiunea în timp. Aceasta
Punct Lagrange () [Corola-website/Science/316969_a_318298]
-
este nevariabil dacă forța și poziția se modifică proporțional cu același factor. Un corp aflat într-un punct Lagrange, orbitează cu aceeași perioadă ca a celor două corpuri masive în cazul circular, ceea ce implică că are același raport între forța gravitațională și distanța radială ca ale corpurilor gazdă. Acest fapt este independent de circularitatea orbitei și implică că orbitele eliptice trasate de punctele Lagrange sunt la ecuația mișcării celui de-al treile corp. O diagramă care arăta cele cinci puncte Lagrange
Punct Lagrange () [Corola-website/Science/316969_a_318298]
-
puncte Lagrange sunt etichetate și definite după cum urmează: Punctul L este poziționat pe linia definită de cele două mase M1 și M2, și este situat între acestea. Este cel mai intuitiv de înțeles dintre punctele Lagrange: cel în care atracția gravitațională a M2 anulează parțial atracția gravitațională a M1. Punctul L din sistemul Soare - Pământ este ideal pentru a face observații asupra Soarelui. Aici obiectele nu sunt niciodată umbrite de Pământ sau de Lună. Observatorul Solar și Heliosferic (SOHO) staționează într-
Punct Lagrange () [Corola-website/Science/316969_a_318298]
-
după cum urmează: Punctul L este poziționat pe linia definită de cele două mase M1 și M2, și este situat între acestea. Este cel mai intuitiv de înțeles dintre punctele Lagrange: cel în care atracția gravitațională a M2 anulează parțial atracția gravitațională a M1. Punctul L din sistemul Soare - Pământ este ideal pentru a face observații asupra Soarelui. Aici obiectele nu sunt niciodată umbrite de Pământ sau de Lună. Observatorul Solar și Heliosferic (SOHO) staționează într-o orbită Halo în L, iar
Punct Lagrange () [Corola-website/Science/316969_a_318298]
-
și ar fi ideal pentru o stație spațială destinată a ajuta transporturile cargo și de personal către și dinspre Lună. Punctul L se află pe linia definită de cele două mase mari, dincolo de cel mai mic dîntre ele. Aici forța gravitațională a celor două mase mari egalează forța centrifugă a masei mici. Punctul L Soare - Pământ este un bun loc pentru observatoare astronomice în spațiu. Pentru că un obiect în L va menține aceeași orientare fața de Soare și Pământ, ecranarea și
Punct Lagrange () [Corola-website/Science/316969_a_318298]
-
pune un "Contra-Pământ" în cărțile SF sau de benzi desenate - deși, bineînțeles, atunci când sateliții și sondele spațiale au fost posibile s-a arătat că un astfel de obiect nu există. De fapt, L Soare - Pământ este foarte instabil, pentru că forțele gravitaționale ale celorlalte planete o depășesc pe cea a Pământului (Venus, de exemplu, ajunge la 0.3 UA de L o dată la fiecare 20 de luni). Punctele L și L se află în cel de-al treilea colt al celor două
Punct Lagrange () [Corola-website/Science/316969_a_318298]
-
se situează înaintea (L) și după (L) masa mai mică relativ la orbita ei în jurul masei mai mari. Motivul pentru care aceste puncte sunt în echilibru este că în L și L distanța față de cele două mase sunt egale. Astfel, forțele gravitaționale ale celor două corpuri masive sunt în același raport ca și masele celor două corpuri, astfel forța rezultantă actionant ca baricentru al sistemului; mai mult, geomtria de triunghi asigură că rezultanta accelerației este la o distanța de baricentru în același
Punct Lagrange () [Corola-website/Science/316969_a_318298]
-
Lagrange pot fi explicate intuitiv folosind sistemul Pământ - Lună. Punctele Lagarange L până la L există doar în sitsteme care se rotesc, cum este și orbita Lunii în jurul Pământului. În aceste puncte, accelerarea centrifugă spre exterior este echilibrată de atracția forțelor gravitaționale combinate ale Lunii și ale Pământului. Imaginează-ți o persoană care învârte o piatră legată de o sfoară. Sfoara produce o forță (tensiune) care acceleraza piatra către centru. însă, o furnică care stă pe piatră, va percepe o forță în
Punct Lagrange () [Corola-website/Science/316969_a_318298]
-
Lună și nava spațială se rotesc împreună în jurul centrului comun de masă, numit baricentru. Pentru că Pământul este mult mai greu decât Luna, baricentrul este localizat în interiorul Pământului (la o adâncime de aprox. 1,700 km de la suprafață). Orice obiect ținut gravitațional de sistemul rotational Pământ - Lună va percepe o forță centrifugă orientată în afară baricentrului, similar cu forța percepută de furnica de pe piatră. Spre deosebire de alte puncte Lagrange, L poate exista și într-un sistem care nu se rotește (static sau inerțial
Punct Lagrange () [Corola-website/Science/316969_a_318298]
-
sistem rotational, L este puțin mai departe de (corpul mai puțin masiv) Lună și mai aproape de (corpul mai masiv) Pământ decât ar fi într-un sistem ne-rotational. L este puțin instabil pentru că deplasarea către Lună sau către Pământ mărește atracția gravitațională a unuia și o slăbește pe a celuilalt, cauzând o deplasare și mai mare. Schimbarea rezultată în forță centrifugă este mai mică decât schimbarea în accelerația gravitațională. În punctele Lagrange L, L, L și L, o navă spațială este supusă
Punct Lagrange () [Corola-website/Science/316969_a_318298]
-
L este puțin instabil pentru că deplasarea către Lună sau către Pământ mărește atracția gravitațională a unuia și o slăbește pe a celuilalt, cauzând o deplasare și mai mare. Schimbarea rezultată în forță centrifugă este mai mică decât schimbarea în accelerația gravitațională. În punctele Lagrange L, L, L și L, o navă spațială este supusă unei forțe centrifuge înspre exterior care echilibrează atracția gravitației către baricentru. L și L sunt puțin instabile pentru că mici schimbări în poziție pot înclina balanță mai mult
Punct Lagrange () [Corola-website/Science/316969_a_318298]
-
cca. 200 de metri) și cu curbe de lumină măsurate au perioade de rotație de 2 ore. Rotația rapidă face ca aceste obiecte (care sunt formate din mai multe resturi/roci) să-și mențină fragmentele împreună nu numai datorită atracției gravitaționale a acestora - care este perturbată de accelerația centripetă. Majoritatea acestor obiecte, prin urmare, sunt considerate a fi corpuri monolitice sau conglomerate, ale căror fragmente sunt ținute împreună de alte forțe în afara gravitației (roci monolitice, grupuri de resturi ținute împreună de către
1991 VG () [Corola-website/Science/328931_a_330260]
-
km (aproape jumătate din distanța Pământ-Lună), în timp ce secțiunea de jos a liftului a fost construită. Fără o contragreutate prea mare, partea de sus a cablului ar trebui să fie mai mare decât partea de jos din cauza modului în care forța gravitațională și cea centrifugală se schimbă în funcție de distanța față de Pământ. Analiza sa a inclus mai multe influențe din exterior, cum ar fi gravitația Lunii, acțiunile vântului și sarcinile utile care se deplasează în sus și în jos pe cablu. Greutatea materialului
Lift spațial () [Corola-website/Science/324400_a_325729]
-
vreo de kilometri (0,207 u.a.) La 5 noiembrie 2069, asteroidul 4179 Toutatis va fi la o distanță de 0,0198486 u.a., adică km. O consecință a acestor apropieri de Pământ ale asteroidului este faptul că suferă perturbări gravitaționale ale acestuia. Astfel nu poate fi prezisă cu exactitate traiectoria asteroidului pentru mai multe secole viitoare. După ce a explorat Luna, sonda spațială chineză Chang'e 2 și-a modificat traiectoria pentru a întâlni asteroidul Toutatis la 13 decembrie 2012.Potrivit
4179 Toutatis () [Corola-website/Science/326943_a_328272]
-
care este în funcție de: mișcările scoarței, rocă, climă, vegetație și stadiu de evoluție. Evoluția versanților în funcție de climat: a)În climatele umede versanții se tesesc, tinzând la un profil de echilibru. Versanții abrupți se retrag sub acțiunea alunecărilor și a altor procese gravitaționale. Cu timpul, panta versanților se reduce. Când evacuarea sfărâmăturilor de pe versant devine tot mai lentă, el se îmbracă cu o scoarță de alterare tot mai groasă, se acoperă cu vegetație și sol. Atunci ai impresia că el nu mai evoluează
Versant () [Corola-website/Science/323640_a_324969]
-
glacis de eroziune¬ - format prin eroziunea unor roci friabile la baza unor abrupturi; glacis de acumulare (aluvial, coluvial, proluvial) - format prin acumulare la baza unui versant. Coluviile sunt materiale acumulate la baza versantului, rezultate prin spălare în suprafață, șiroire, procese gravitaționale; sunt formate în general din materiale fine. Proluviile sunt depozite sub formă de con, ce se acumulează la baza versanților sau în sectoarele cu pantă redusă ale acestora; sunt formate din materiale grosiere, de regulă pietrisuri, nisipuri și argile depuse
Versant () [Corola-website/Science/323640_a_324969]
-
Mișcările tautocrone pot avea loc în câmpuri de forțe formula 11 staționare, adică independente de timp, unde formula 12, formula 13 și formula 14 sunt coordonatele carteziene ale punctului formula 2 pe traiectorie (curba tautocronă). Un exemplu des întâlnit este cel al tautocronelor în câmp gravitațional uniform (cu accelerația gravitațională identică în orice punct al spațiului; aproximarea mișcărilor reale într-o vecinătate restrânsă a unui punct de pe o suprafață echipotențială din jurul unei mase care generează câmpul gravitațional), la care curbele tautocrone sunt cicloide situate în planuri
Tautocronă () [Corola-website/Science/323736_a_325065]
-
loc în câmpuri de forțe formula 11 staționare, adică independente de timp, unde formula 12, formula 13 și formula 14 sunt coordonatele carteziene ale punctului formula 2 pe traiectorie (curba tautocronă). Un exemplu des întâlnit este cel al tautocronelor în câmp gravitațional uniform (cu accelerația gravitațională identică în orice punct al spațiului; aproximarea mișcărilor reale într-o vecinătate restrânsă a unui punct de pe o suprafață echipotențială din jurul unei mase care generează câmpul gravitațional), la care curbele tautocrone sunt cicloide situate în planuri verticale, având concavitatea în
Tautocronă () [Corola-website/Science/323736_a_325065]
-
exemplu des întâlnit este cel al tautocronelor în câmp gravitațional uniform (cu accelerația gravitațională identică în orice punct al spațiului; aproximarea mișcărilor reale într-o vecinătate restrânsă a unui punct de pe o suprafață echipotențială din jurul unei mase care generează câmpul gravitațional), la care curbele tautocrone sunt cicloide situate în planuri verticale, având concavitatea în sus; punctele de tautocronism sunt reprezentate de vârfurile cicloidelor, unde tangenta la curbă este orizontală (au panta zero). Teoria tautocronelor a fost tratată sub diferitele sale aspecte
Tautocronă () [Corola-website/Science/323736_a_325065]
-
Uniunea Colonială și alte guverne folosesc pentru a comunica un dispozitiv numit dronă de salt. Acest dispozitiv este format dintr-un calculator echipat cu un motor de salt, fiind lansat de o navă sau de un satelit departe de puțurile gravitaționale locale, către destinație, unde își descarcă informațiile. Majoritatea raselor extraterestre avansate, cum sunt de exemplu Consu, cunosc mult mai bine modul de utilizare a motoarelor de salt și pot chiar detecta navele care sar în sistemul lor. BrainPal este un
Universul „Războiul bătrânilor” () [Corola-website/Science/323734_a_325063]