8,202 matches
-
măști și păpuși uriașe care se zbăteau, răcneau și încercau de pomană să îndrepte lumea, s-o facă să înțeleagă că a face dragoste este de preferat unei agresiuni inumane și fără rost. La sfârșitul spectacolului își aștepta spectatorii în hol și le dădea pâine cu mujdei și câte un pahar de vin și stătea de vorbă cu ei ca un pastor, le spunea ce e bine și ce e rău, ăia se uitau la el și ziceau că da, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
vreo minune, era un fel de reprezentație de muzeu, cam asta este pantomima de bâlci, părea el că spune, cam așa se juca la Halle, cam așa trebuie că a fost și Deburreau. După spectacol, m-am plimbat mult prin hol, așteptându-l; a venit într-un sfârșit și a stat de vorbă cu mine și cu Anca, soția mea și fondatoare a teatrului Masca. Fialka avea pe față un zâmbet făcut, dar ne vorbea cu căldură despre toate, despre multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de circulație, o mașină condusă aiurea și cel mai mare cronicar român al acelor ani a dispărut. A fost incredibil, vestea s-a răspândit ca fulgerul și am rămas cu toții năuci, mult mai singuri, mai cumplit de singuri. Era în holul Teatrului Național, pe un catafalc înalt și am stat la căpătâiul lui câteva minute în care am trecut cu gândul prin toată viața mea și a lui, mi-am luat adio și am plecat mai departe. Silvestru era pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
jumătate dimineața, Rainer se trezește brusc și ca niciodată palmele îi sunt umede de transpirație. Nu se gândește deloc la asta, nici dacă‑i bine, nici dacă‑i rău. O aude pe mama în baie. Se scoală, se duce în hol și ia din legătura de chei a tatei, care atârnă la ușă, cheia de la cutia pistolului. Cutia e de fier și are înălțimea de 8 cm, lungimea de 30 cm și lățimea de 15 cm. Deasupra ei se află portofelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Berg, învățată pe de rost abia pe jumătate, se ciocnesc șocate în creierul Annei, apoi dispar șovăind și fără tragere de inimă, dar pentru totdeauna. S‑a zis definitiv cu tonurile și acordurile. După împușcătura asta, Rainer se duce pe hol unde îi iese înainte mama, fără să scoată un cuvânt sau să se exprime în vreun fel. Rainer știe că acum trebuie să omoare toată familia ca să nu mai existe nimeni care să‑l poată da pe mâna poliției. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și mama, tot în cap, încât aceasta se prăbușește pe loc fără să scoată un sunet. Maxilarul superior e zdrobit în întregime, dar moartea nu s‑a instalat încă. Mama zace ca un morman de carne horcăind pe linoleumul din hol; nu se știe dacă creierul ei mai funcționează, probabil că nu. Rainer lasă pistolul, care nu mai are nici un glonț, și se duce la closet de unde ia un topor ascuțit, de 1,095 kg. Lama toporului are lungimea de 11
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
secționate și nu mai pot fi lipite la loc. Rainer țintește aproape exclusiv în zona capului și a gâtului, ceea ce e de‑ajuns. Lovește până când tata e sfârtecat de tot. Apoi Rainer se duce la maică‑sa, care zace în hol grămadă, horcăind și cu spume la gură, și‑o lovește cu toporul. Încă nu se gândește la nimic, nici dacă‑i bine, nici dacă‑i rău. Nu vrea decât să lovească mortal. Când a tras ultimul glonț, a știut deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
aibă mai multă forță. Rainer nu poate să‑și petreacă noaptea lângă niște hoituri adus într‑un asemenea hal, fiindcă îi este silă. Intră în căminul său, care deja nu‑i mai este cămin, aprinde pentru scurt timp lumina în hol, ca să creadă lumea că e surprins de priveliștea îngrozitoare, o stinge apoi imediat, se duce la poliție și declară: mama mea a fost ucisă și zace în holul casei, veniți și ajutați‑mă să descopăr criminalul. Un polițist se grăbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
deja nu‑i mai este cămin, aprinde pentru scurt timp lumina în hol, ca să creadă lumea că e surprins de priveliștea îngrozitoare, o stinge apoi imediat, se duce la poliție și declară: mama mea a fost ucisă și zace în holul casei, veniți și ajutați‑mă să descopăr criminalul. Un polițist se grăbește să‑l însoțească și cine‑i poate descrie uimirea la vederea celor două cadavre? La început le confundă, pentru că în urma mutilărilor nu prea se mai știe care‑i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
-mi frec mâna dreaptă de pantaloni, pentru a o șterge de sudoare. — Van Gogh? — Da. „Știi de ce și-a tăiat Van Gogh urechea?“ m-a Întrebat bărbatul. Femeia păstră tăcerea câteva momente. — L-ați Întânit cumva pe acest domn În holul de la Plaza? Tonul vocii Îi era cu totul schimbat. Femeia părea că se gândea la ceva. Nu, deloc. Simțeam o poftă diabolică să-i spun că-l Întâlnisem În containerul ăla de bețivi care e cartierul Bowery, că era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de produse ceramice de Kanazawa. Carourile erau roz, portocalii, verde murdar, și mă gândeam că asta se potrivea de minune cu cineva care se numea Porcușor, chiar dacă nu-mi dădeam seama ce poate semnifica acest nume de familie. În micul hol spre care dădea ușa automată se afla o gheretă de pază. Am fost Întrebat din nou care e numele meu și scopul vizitei. Persoana care m-a luat la Întrebări trebuie să fi fost angajatul vreunei firme de pază, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
profund sentiment de recunoștință, și Înspre portretul fondatorului hotelului, agățat pe peretele din spatele recepției. În timp ce eu mă ocupam de formalitățile de cazare, Akemi a intrat În vorbă cu o pereche de americani Însoțiți de un copil mic care treceau prin holul hotelului, rugându-i să se oprească, apoi Își deschise poșeta și căută cu disperare ceva ce putea să dea cadou. Își revărsă pe jos Întreg conținutul poșetei, de la portofelul cu efigia lui Snoopy, rujul de buze, niște sticluțe mici din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
am o recompensă pentru dumneavoastră. Mi-am simțit de Îndată inima bătând mai să-mi sară din piept. Aveam gâtul uscat Încă dinainte, dar mă simțeam de parcă cineva mi-ar fi Înfipt un pumn de ace În el. Am traversat holul până la ascensor, apoi am coborât la recepție și În tot timpul acesta simțeam că toate privirile erau ațintite asupra mea. Abia atunci mi-am dat seama că Îmi curgeau lacrimile pe obraji. La Început nu Înțelegeam de ce plâng, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
nu știam ce să fac ca să-i ușurez suferința. Nu-mi venea nici o idee, tot ce puteam să fac era să rămân Întinsă lângă el. La fiecare etaj al hotelului patrulau forțele de ordine și, din când În când, de pe hol sau din grădina de afară se auzeau zgomote de pași sau voci dând comenzi. M-am aplecat asupra Maestrului ca să văd dacă doarme sau nu și i-am mângâiat fruntea și obrajii. „Reiko, tu ești?“ a spus. „Dormi liniștită, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de chestie și acolo, în Prinz Albrecht Strasse. El râse din nou: — Așadar m-ai recunoscut, până la urmă. L-am ajuns din urmă lângă o imensă statuie din marmură a împăratului Wilhelm I care se găsea în centrul unui uriaș hol octogonal, unde lanterna mea îi dezvălui în sfârșit trăsăturile. Exista ceva cosmopolit în ele, deși vorbea cu accent berlinez. Unii ar fi putut spune că semăna destul de mult cu un evreu, dacă ar fi fost să ia în considerare mărimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
unul, văzusem o mostră de umor mai bun pe un timbru de trei pfenigi. Stăteam acolo de mai bine de cinci minute când tuciuria veni înapoi și-mi zise că Frau Lange vrea să mă vadă. Am mers pe un hol lung și întunecat, care găzduia o puzderie de pești împăiați, dintre care pe unul, un somon minunat, m-am oprit ca să-l admir. — Frumos pește, am remarcat. Cine e pescarul? Ea se întoarse enervată spre mine: — Nu-i nici un pescar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ședință. Am băgat banii în buzunar și apoi ne-am strâns mâinile, după care am luat dosarul pe care mi-l dăduse și m-am îndreptat către ușă. Am luat-o înapoi de-a lungul coridorului prăfuit și apoi prin hol. O voce lătră spre mine: Ia mai zăbovești dumneata un pic acolo. Trebe să deschid ușa la tine. Lui Frau Lange nu-i place dacă nu-i conduce chiar io însămi pe musafiri. Am crăpat ușa în timp ce tuciuria se legăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
zăbovești dumneata un pic acolo. Trebe să deschid ușa la tine. Lui Frau Lange nu-i place dacă nu-i conduce chiar io însămi pe musafiri. Am crăpat ușa în timp ce tuciuria se legăna agale spre mine din celălalt capăt al holului. — Nu te deranja, i-am spus inspectându-mi palma. Întoarce-te liniștită la ce treburi oi fi făcând prin căsoiul ăsta plin de praf. — Îs de multă vreme la Frau Lange, mormăi ea. Ea niciodată nu avut plângere. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
și, dincolo de ea, parcarea mare cât un teren de fotbal, care se înfunda în spatele câtorva clădiri înalte cu locuințe. Într-una dintre aceste clădiri l-am urmat pe Costum Albastru cu banii. Am verificat numele de pe cutiile de scrisori din holul de la parter și am fost încântat să descopăr că la apartamentul nr. 9 locuia un anume K. Hering. L-am sunat apoi pe Bruno de la o cabină telefonică din stația de U-Bahn de peste drum. Când vechiul DKW al partenerului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
umerii lor musculoși. Nu era ieftin. Dar apartamentul ăla și partenerul meu fuseseră singurele două luxuri pe care mi le permisesem în doi ani. Primul dintre ele a fost mult mai plin de succes pentru mine decât al doilea. Un hol impresionant, având mai multă marmură decât altarul de la Pergamon, ducea la al doilea etaj, unde aveam un apartament cu camere ale căror tavane erau la fel de înalte ca la tramvaie. Arhitecții și constructorii germani nu s-au zgârcit niciodată. Cum picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ceasul deșteptător de pe noptieră. Arăta ora 4:30 și mai era încă o oră până să trebuiască să mă trezesc. Soneria sună din nou, numai că de data asta păru și mai insistentă. Am aprins lumina și am ieșit în hol. — Cine e? am întrebat, deși știam foarte bine că, în general, numai cei de la Gestapo aveau o plăcere grozavă să-i deranjeze pe oameni din somn. — Haile Selassie, îmi răspunse o voce. Cine dracu’ crezi că e? Haide, Gunther, mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
frumoase cu trei etaje, cu ferestre arcuite, mari cât niște elefanți. Niște stormtrooperi se repeziră să deschidă portierele și am coborât din mașină. Interiorul nu era chiar ceea ce mă așteptasem să văd în sediul Sipo. Am stat puțin într-un hol al cărui element central era o scară cu ornamente aurite, decorată cu cariatide în mărime naturală, și cu candelabre imense. M-am uitat la Nebe, inducându-i din sprâncene că eram impresionat favorabil. — Nu-i rău, nu? zise el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ușă ca și cum ar fi tras după ea o capă din nurcă și privi de jur împrejur. Nu păru să fie prea impresionată. — Drăguț loc, murmură ea încetișor. Am închis ușa și mi-am lăsat țigara în scrumiera de pe masa din hol. — Așteaptă aici, i-am spus. M-am dus în dormitor și am scotocit pe sub pat după valiza în care păstram cămăși vechi și prosoape rărite, ca să nu mai zic de toate cârpele de praf de rezervă. Când m-am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
își trase repede chiloții. Am luat grămada de cămăși vechi și prosoape din locul unde o lăsasem pe podea și i-am îndesat-o în brațe: — Acum cară-te de aici înainte să fac eu treaba asta. Înspăimântată, fugi în hol și afară din apartament, ca și cum aș fi fost Niebelung însuși. După ce am închis ușa în urma ei, mirosul și atingerea acelui trup delicios și dorința frustrantă pentru el mă stăpâniră o vreme, atât cât să-mi torn ceva de băut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
meu cât de drăguță era. Ridică din umeri: Nu-i nimic. Mai sunt o grămadă de unde a venit ea, nu? Ignorând expresia de pe chipul meu și încă sprijinit ca un bețiv de cele două curve, se întoarse și porni pe hol spre unul din dormitoare, lăsându-mă singur cu celelalte. — Și tu ce preferi, Bernhard? Evona pocni din degete și îi făcu semn cu mâna uneia dintre fete să iasă în față: — Asta și Esther seamănă foarte mult, zise ea, luând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]