113,729 matches
-
algoritmul / întregii broderii de fire / și de volute levogire, / de necuprins într-o ochire." În mai toate volumele anterioare, Șerban Foarță își adjudecă decisiv statutul de demiurg liric absolut, însă, de data aceasta, poetul se supune oarecum regulilor grafice ale imaginii, nu în sensul constrângerii, dar al inspirației. Fantezia nu e pură 100%, ci ușor determinată. Improvizația, deși dă aerul unei infinite libertăți, este controlată de temă. De aici și livrescul mult mai strunit decât ne-am fi așteptat, dar și
Ode în metru fractalic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12847_a_14172]
-
ales, talentat să o facă cu asupra de măsură. Astfel, contrastul dintre matematicul structural și haoticul liric mai mult apropie decât să disperseze unghiul percepției. Un zoom focalizat într-o zonă distinctă, pe deplin nici a cuvântului și nici a imaginii, ci a emoției de dincolo, acolo unde iminența unei indicibile armonii a descompus definitiv contururile riguros limitatoare. Poezia devine astfel o fascinantă abordare a infinit-simetricelor crescențe fractalice: "Răspântia lor e-o pată stranie / cu bule,-n jur, ca de șampanie
Ode în metru fractalic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12847_a_14172]
-
dincolo de care nu se ascund conținuturi, consistențe. O punere în scenă care respectă textul, dar care lasă virgin dramatismul, tragismul ei. Care nu investighează cum suma experiențelor unei vieți poate să alcătuiască, totuși, vidul, golul, dincolo de zgomotul și devălmășia amintirilor, imaginilor, obsesiilor. Și nu se simte pe scenă și în jocul actorilor, decît prea puțin, și atunci în jocul Oanei Pellea, urletul, bocetul singurătății, al fricii, al morții, emoția sfîșietoare din piesă. Prima parte a spectacolului, poate și cea mai dificilă
Ploua infernal by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12836_a_14161]
-
cu datele din documente, opere literare sau memorii, eu îi puneam noi întrebări. Bineînțeles că n-aș fi continuat lucrul dacă informațiile comunicate de L.F. n-ar fi căpătat confirmări." Coroborând toate aceste date, se conturează o cu totul altă imagine atât a lui Șolohov, cât și a operei lui capitale. Așadar, Șolohov s-ar fi născut cu doi ani mai devreme, nu în 1905, ci în 1903, și nu la 24 mai, ci la 12 octombrie. Părinții ar fi aceiași
Cât de liniștit e Donul? by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12818_a_14143]
-
au început să apară târziu, abia pe la mijlocul anilor '70. Acuzele erau în esență trei: "Primul - vârsta. Se subînțelege competența. Ce trezește suspiciuni? Modesta experiență de viață, lipsa studiilor, lipsa experienței literare. Și, pe deasupra, ritmul de lucru. ș...ț Al doilea - imaginea autorului. Acea imagine care îți apare citind romanul și aceea pe care ți-o faci cunoscând personalitatea scriitorului nu numai că nu coincid, ba chiar se deosebesc radical. ș...ț Al treilea - romanul. Absența oricăror urme ale elaborării lui și
Cât de liniștit e Donul? by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12818_a_14143]
-
apară târziu, abia pe la mijlocul anilor '70. Acuzele erau în esență trei: "Primul - vârsta. Se subînțelege competența. Ce trezește suspiciuni? Modesta experiență de viață, lipsa studiilor, lipsa experienței literare. Și, pe deasupra, ritmul de lucru. ș...ț Al doilea - imaginea autorului. Acea imagine care îți apare citind romanul și aceea pe care ți-o faci cunoscând personalitatea scriitorului nu numai că nu coincid, ba chiar se deosebesc radical. ș...ț Al treilea - romanul. Absența oricăror urme ale elaborării lui și prin evidenta discrepanță
Cât de liniștit e Donul? by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12818_a_14143]
-
am întrebat fără să mai țin seama de gramatică și de vreo logică: "-Da' matale cine sunteți, doamne ?" Nu mi-a mai răspuns nimeni. Era ora două și optușpe minute și îți jur: televizorul a pornit singur, cu sonor și imagine total lipsite de execrabilități. De groază, nu? Marcela Feraru, corespondenta României 1, absolut pentru toți, transmitea din Dublin un reportaj-simbol: într-o sală mare - de fapt, cred că era un patinoar - se desfășura spectacolul de balet "Lacul lebedelor". Moment de
Haralampy și "Lacul Lebedelor" by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12864_a_14189]
-
un crainic sportiv tv: 25 de perechi alunecau grațios pe gheață în timp ce, într-un colț, aproape blocați la mantinelă, la propunerea domnului Președinte Ion Iliescu, reprezentanții Bulgariei, României și Turciei încercau să încingă o "Sârbă în (sau de) căruță", că imaginea era ușor neclară din cauza exploziei unui reflector... ...M-am întristat: în fața mea nu se mai afla adevăratul și vigurosul mintal Haralampy, ci o epavă. Am deschis televizorul meu pentru a-i distrage atenția. Cu ce ? Se transmitea emisiunea "Ghiveci", în cadrul
Haralampy și "Lacul Lebedelor" by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12864_a_14189]
-
naive, dar sincere ale unor foști angajați (șoferul, menajere) țărani de la Tescani etc. Unele pagini aduc și informații puțin cunoscute și foarte interesante ca de exemplu prietenia dintre Enescu și Albert Schweizer. Din toate, citite cu atenție, se poate desprinde imaginea lui George Enescu omul, cu obiceiurile, calitățile și chiar (de ce nu?) defectele sale. Este o materie bogată pentru un studiu de psihologie. Cea mai importantă și, drept să spun, impresionantă parte, ca prezentare, este al treilea volum, apărut de curând
Totul despre George Enescu by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/12838_a_14163]
-
porni la loc. Există o oarecare coerență "procedurală" a selecției dar, dincolo de ea, fiecare autor își pune ordine în viață și în operă cum crede de cuviință. Capitolele, dacă se pot numi așa, sînt făcute să semene, să dea o imagine nu de generație (horribile dictu!), ci de "clan" literar. Încercarea e reușită în măsura în care o astfel de structură "gentilică" își are, întotdeauna, capii ei. În ciuda unei nepărtinitoare ordini de alfabet, "spuma" se strînge mai ales spre mijlocul masivei cărți, în dreptul lui
Frîna de mînă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12259_a_13584]
-
Dumitru Hurubă Ce minunat e să stai în fața televizorului și să-ți umpli mintea și sufletul cu vorbe și cu imagini în timp ce pe geam se văd primii fulgi de nea... Să-l vezi pe "Nea Puiu" nemaibuzunărindu-se cu disperare după cruci și iconițe (oricum confiscate de PSD înaintea meciului de la Erevan, și de aceea...) și să-l auzi declarând că demisia
"A venit iarna drăguța ..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12270_a_13595]
-
că demisia sa "e un gest de normalitate", de unde noi trebuie să pricepem că e vorba, de fapt, de generozitatea sa față de țară. Ce simplă-i, Doamne, normalitatea asta! Păcat că nu se intră în ea la timp... Să vezi imagini de la Târgul de carte "Gaudeamus" unde majorității vizitatorilor li se înțepenea mâna și mintea la vederea prețurilor, deși, exclamativ și fericit, domnul Prim-ministru anunțase o creștere economică în 2004, încât pe Haralampy îl apucase declamatul propriei creații în fața familiilor
"A venit iarna drăguța ..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12270_a_13595]
-
nu provenea dintre "titularii" de la Cahiers du cinéma, Alain Resnais) era libertatea camerei. Mișcarea acesteia reprezintă pentru ei esența cinematografiei; nu trebuie să se odihnească decât pentru a-și aduna forțele pentru o nouă secvență, nu pentru a crea o imagine frumoasă. Cel care a rupt-o cu regulile rigide în această privință a fost Godard: în Weekend, el are un cadru panoramic foarte lung, fără tăieturi, în care camera se rotește peste 360 de grade, adică limita permisă. Scorsese năzuiește
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
camera se rotește peste 360 de grade, adică limita permisă. Scorsese năzuiește la această performanță de continuitate, dar, după cum mărturisește, nu avea la dispoziție mijloacele tehnice: deoarece vroia să filmeze alb-negru, 35 mm, peliculă care dă o anume textură granulată imaginii, tot ce avusese la dispoziție era o cameră de filmat care ocupa jumătate de cameră! De-abia mai era loc pentru actori... Și totuși există o secvență remarcabilă în care regizorul se apropie de performanța lui Godard: o petrecere de
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
neluând incidentul în serios) e filmată cu încetinitorul. Scorsese preia panoramarea circulară a lui Godard, de la stânga la dreapta, fără a putea roti camera atât de mult. Compensează prin altă metodă: schimbă poziția camerei și montează cap la cap aceste imagini, legându-le prin dissolve. Efectul e o mișcare circulară relativ continuă, sincopată prin viteză: după fiecare legătură, camera se rotește mai repede. O altă influență de la Nouvelle Vague există la nivelul flashbackurilor. Maestrul necontestat al acestora e Alain Resnais: în
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
destabilizează percepția temporală până când devine neclar ce s-a întâmplat "întâi" și ce s-a întâmplat "după". Ceea ce e în ton cu lipsa narațiunii lineare. Un alt element utilizat de Resnais și preluat de Scorsese e disocierea sunetului (diegetic) de imagine; francezul mută un sunet (pași pe pietriș) într-o altă scenă în care personajul urcă pe scările unei case. Scorsese reușește să dea procedeului o tușă mult mai dramatic-climactică: el sfârșește secvența epifaniei lui J.R. suprapunând peste imaginea cu figura
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
diegetic) de imagine; francezul mută un sunet (pași pe pietriș) într-o altă scenă în care personajul urcă pe scările unei case. Scorsese reușește să dea procedeului o tușă mult mai dramatic-climactică: el sfârșește secvența epifaniei lui J.R. suprapunând peste imaginea cu figura lui Isus crucificat țipătul fetei din timpul violului. Mai mult, și Truffaut, și Resnais, și Scorsese folosesc flashul foarte scurt: o imagine încărcată cu semnificații care-ți trece foarte repede prin fața ochilor. Dar în filmul lui Resnais scopul
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
să dea procedeului o tușă mult mai dramatic-climactică: el sfârșește secvența epifaniei lui J.R. suprapunând peste imaginea cu figura lui Isus crucificat țipătul fetei din timpul violului. Mai mult, și Truffaut, și Resnais, și Scorsese folosesc flashul foarte scurt: o imagine încărcată cu semnificații care-ți trece foarte repede prin fața ochilor. Dar în filmul lui Resnais scopul e digresiv, de a distrage atenția spectatorului de la acțiunea principală, pe când la Scorsese, efectul e de a implica spectatorul și mai mult, sângele de pe
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
implantare în fluxul vital ce leagă textele de oameni, deducem un patetism reprimat, răsfrînt asupra "universului mic" al creațiilor. Un elan romantic sugrumat ce se trădează prin cultul nostalgic al fragmentelor care suferă de condiția lor de aservire (damnare) la "imaginea lumii și a ființei" ca întreg: "Acum ca și altădată, scrisul lui Lucian Raicu sfidează (...) pericolul uniformității, latent în extazul liniar al comentariului, care ajunge - uneori - să riște inadecvarea, tratînd cu gravitate exagerată amănunte mai puțin semnificative ori chiar insignifiante
Trei decenii de critică (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12257_a_13582]
-
puțin! - chiar o virgulă! - din jurnalul lui Tolstoi îi pot da lui Lucian Raicu iluzia unor intenții profunde ori a unor înțelesuri adînci privitoare la opera și conștiința marelui scriitor". Trecută prin filtrul imaginativ, percepția lui Alex. Ștefănescu răspunde la imagini prin imagini. O undă de reverie se propagă dinspre subiect spre obiect, dar și dinspre obiect spre subiect, sudîndu-le într-o figură a comunicării sugestive: "Ceea ce validează în primul rînd permanentele analogii pe care scrisul lui Alex. Ștefănescu le conține
Trei decenii de critică (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12257_a_13582]
-
o virgulă! - din jurnalul lui Tolstoi îi pot da lui Lucian Raicu iluzia unor intenții profunde ori a unor înțelesuri adînci privitoare la opera și conștiința marelui scriitor". Trecută prin filtrul imaginativ, percepția lui Alex. Ștefănescu răspunde la imagini prin imagini. O undă de reverie se propagă dinspre subiect spre obiect, dar și dinspre obiect spre subiect, sudîndu-le într-o figură a comunicării sugestive: "Ceea ce validează în primul rînd permanentele analogii pe care scrisul lui Alex. Ștefănescu le conține e plasticitatea
Trei decenii de critică (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12257_a_13582]
-
loc paradiziac, între percepțiile de un lirism exaltat și neobișnuit al unor savanți, altminteri plini de măsură și de sobrietate, precum celebrii geografi I. Simionescu și G. Vâlsan, între entuziasmul nenumăraților scriitori care au trecut pe aici și imortalizarea în imaginile realizate de pictori, fixarea aproape magică în efigie, se conturează enorma plajă de răspunsuri posibile în care se oglindește luminosul și inefabilul Balcic. II Amestec irepetabil de elemente contradictorii, de munte și de mare, de apă și de pămînt, de
Între istorie șli proiect by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12291_a_13616]
-
Balcicul s-a impus, în spațiul românesc, alături de irezistibila promisiune turistică, drept o paradigmă culturală majoră. Deși, la prima vedere, obsesia Balcicului ar putea să pară frivolă, un simplu automatism tematic sau doar un capriciu de vilegiaturist în goană după imagini pentru album, în esență acest fenomen se constituie într-o realitate artistică și morală infinit mai profundă. III Balcicul reprezintă pentru arta românească, în mod cert, un fel de pol sudic, o componentă solară și meridională, de factură postimpresionistă, care
Între istorie șli proiect by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12291_a_13616]
-
măslină și-o Coca-Cola, să-și arate preferințele pentru unul sau altul din candidații la Casa Albă. Când, cu nedisimulată satisfacție, posturile de televiziune au anunțat că în România a câștigat Kerry, nu m-am mirat prea mult. În fuga imaginilor, descoperisem destui dintre campionii corectitudinii politice și odrasle ale mărimilor politice ale zilei. Cum și fomiștii de serviciu din lumea cultural-mondenă, băieți și fete ce n-ar călca nici din greșală în vreun cartier sărac al Bucureștiului, dar votează, simțitor
De ce-aș fi votat George W by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12297_a_13622]
-
trăim în vremuri de perfecțiune morală. Dorința de revanșă a radicalilor din lumea arabă a atins cote inimaginabile. Nu dă bine în mediile academice ologite de corectitudinea politică să evoci "conflictul civilizațiilor" sau opoziția ireductictibilă dintre creștinism și musulmanism. Dar imaginile sosite zilnic din zonele acoperite de Al-Jazeera îți arată care sunt adevăratele gânduri și sentimente ale unei bune părți a furioșilor întru Alah. În Occident - și în destule locuri din America - se închid deliberat ochii la astfel de realități, așa cum
De ce-aș fi votat George W by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12297_a_13622]