2,599 matches
-
diferitelor propoziții în grupuri de câte patru litere. Erau incluse numeroase posibilități, cum ar fi chestiuni logistice cum ar fi realimentarea cu combustibil sau întâlnirea cu navele de provizii, poziții, nume de porturi, țări, arme, starea vremii, pozițiile și navele inamice, tabele de date și ore. O altă carte de coduri conținea "Kenngruppen" și "Spruchschlüssel": identificarea cheii și cheile de mesaj. Mașina Enigma a armatei utiliza doar cele 26 de caractere alfabetice. Semnele erau înlocuite de combinații rare de caractere. Spațiul
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
dar și el moare în 1772. Beaumarchais trăiește cu amanta lui, Marie-Thérèse de Willer-Mawlaz, timp de doisprezece ani, după care ea devine cea dea treia sa soție, în 1786. Împreună au avut o fată, Eugénie. Beaumarchais a fost acuzat de către inamicii lui că și-a otrăvit primele două soții, pentru a le lua moștenirile familiilor lor. Beaumarchais, deși nu ducea lipsă de amante pe parcursul vieții, era cunoscut ca un om care ținea la familia lui și la prietenii apropiați. Totuși, Beaumarchais
Pierre Beaumarchais () [Corola-website/Science/314924_a_316253]
-
(din , ) sau navă-corsar era, în trecut, un velier înarmat, aflat în proprietatea particulară a unei persoane sau al unui grup de persoane, care, cu învoirea guvernului, ataca și jefuia vasele inamice. Același nume îl purta și comandantul unei astfel de nave, și, prin extensie, membrii echipajului. Costurile unor asemenea expediții erau suportate de investitori privați care sperau astfel să obțină un profit considerabil. Acest tip de război naval a purtat numele
Corsar () [Corola-website/Science/314967_a_316296]
-
război de cursă". Nava-corsar acționează în timp de război ca navă auxiliară sub pavilionul și controlul unui stat beligerant, dar pe contul și pentru profitul armatorului, comandantului și al echipajului, cu scopul de a comite acte ostile contra navelor comerciale inamice sau a le captura. A avut statut juridic până către sfîrșitul sec. XIX, consacrat printr-o împuternicire dată de stat, denumită „autorizație" sau „patentă de corsar" sau „scrisoare" ori „autorizație de represalii". Navele sau încărcătura lor capturate de navele corsar
Corsar () [Corola-website/Science/314967_a_316296]
-
1909 care reglementează războiul maritim, au interzis acțiunea navelor-corsar. Totuși în cele două războaie mondiale navele-corsar și-au făcut din nou simțită prezența. Nava-corsar se deosebește de nava-pirat prin faptul că posedă un statut juridic, „autorizația de corsar", atacă navele inamice sau neutre în numele și sub pavilionul unui stat și aplică — cel puțin teoretic — legile războiului. În prezent, acțiunea nava-corsar este ilicită, fiind contrară dreptului internațional contemporan.
Corsar () [Corola-website/Science/314967_a_316296]
-
azi Wrocław - d. 21 aprilie 1918, la Vaux-sur-Somme, Franța), a fost un pilot de elită german și tactician briliant al luptelor aeriene din primul război mondial. Un adevărat as al duelurilor aviatice, a doborât în timpul războiului cele mai multe avioane de vânătoare inamice. A fost supranumit de germani „Der Rote Baron” (Baronul roșu) - deoarece zbura frecvent cu un avion de culoare roșie, aceeași poreclă („Baronul roșu”) fiind folosită și de englezi. Francezii l-au intitulat însă „Le Diable Rouge“ (Demonul roșu). Manfred Albrecht
Manfred von Richthofen () [Corola-website/Science/314962_a_316291]
-
Richthofen a fost un strateg iscusit care a preluat de la instructorul său cu succes așanumitul „Dicta Boelcke” tactica militară în arta zborului care prescria: Aceste principii l-au ajutat pe Manfred să ajungă un as în arta zborului, printre piloții inamici doborâți de el se numără câteva nume renumite ca englezul Lanoe Hawker. După raidul 18 Manfred este decorat cu ordinul Pour le Mérite ce mai înaltă distincție militară prusacă. După moartea piloților germani în 1916 „Max Immelmann” și „Oswald Boelcke
Manfred von Richthofen () [Corola-website/Science/314962_a_316291]
-
un premiu de 8.000 de lire sterline pentru cel care reușește să-l doboare și să-i captureze avionul. In lunile când Manfred are sub comanda escadronul „Jasta 11”, englezii suferă pierderi însemnate: numai Manfred doborât 20 de avioane inamice. Escadronul lui a avut un aport însemnat la pierderile din aprilie 1917 lună numită de britanici „bloody april“ (sângeroasa aprilie). Media de supraviețuire a unui pilot englez scăzând de la 295 la 92 ore de zbor. Sub comanda lui Manfred sunt
Manfred von Richthofen () [Corola-website/Science/314962_a_316291]
-
roșu ar fi devenit legendar, fiind considerat de unii un avion care nu poate fi doborât. La 21 aprilie 1918 are loc o luptă aeriană cu escadronul 209 RAF, condus de canadianul „Arthur Roy Brown”. Manfred von Richthofen urmărea avionul inamic a lui „Wilfrid May”, iar canadianul vine în ajutorul lui May. În focul luptei, Manfred von Richthofen nu va respecta unul din punctele dictonului instructorului său de a nu trece pe teritoriul inamic. El va fi omorât de o împușcătură
Manfred von Richthofen () [Corola-website/Science/314962_a_316291]
-
Roy Brown”. Manfred von Richthofen urmărea avionul inamic a lui „Wilfrid May”, iar canadianul vine în ajutorul lui May. În focul luptei, Manfred von Richthofen nu va respecta unul din punctele dictonului instructorului său de a nu trece pe teritoriul inamic. El va fi omorât de o împușcătură care a fost controversată, cauza controversei fiind cui îi revine cinstea de a reușit doborârea „Baronului roșu”, aviatorului canadian sau artileriei antiaeriene australiene. Azi dovezile atestă faptul că Manfred von Richthofen a murit
Manfred von Richthofen () [Corola-website/Science/314962_a_316291]
-
1963, la Leningrad. Din primele zile ale războiului, submarinul М-96, al cărui comandant era Aleksandr Marinesko, și care fusese inițial dislocat la Paldiski, apoi la Talin, a ocupat poziții de luptă în golful Riga, nepurtând însă lupte directe cu flota inamică. În august 1941 acest submarin era programat să fie trecut în Marea Caspică, pentru a servi ca submarin de instrucție navală, dar planul nu a mai fost realizat. În octombrie 1941, Marinesko a fost exclus din calitatea de candidat la
Aleksandr Marinesko () [Corola-website/Science/318397_a_319726]
-
adulte năpârlesc aproximativ odată pe an. Semnele apropierii năpârlirii sunt: culoarea păianjenul devine mai închisă, abținerea de la hrană. Datorită năpârlirii, păianjenii își restabilesc numărul de perișori pierduți și regenerează membrele desecate. Chiar dacă au o reputație înfricoșătoare, tarantulele au și ele inamici. Larvele viespelor din familie Pompilidae, în special reprezentanții genului "Pepsis", prazitează tarantulele. Cu ajutorul receprtorilor olfactvi, viespele pot găsi vizuina unei tarantule. În timpul luptei, viespea înțeapă tarantula în partea ventrală a prosomei, folosindu-se de membrana subțire dintre articolele bazale ale
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
Era evident că 1.000 de călăreți cu greu puteau suporta șocul a 7.000, de aceea, în momentul în care acești 1.000 de călăreți erau constrânși să se retragă, cele 6 cohorte trebuiau să atace din flanc cavaleria inamică. De asemenea, Cezar dă dispozițiuni ca linia a treia să nu intre în acțiune decât la porunca lui. De altfel, întreaga armată urma să înceapă lupta la semnalul generalului său. Această organizare minuțioasă a frontului, faptul că fiecare unitate știe
Bătălia de la Pharsalus () [Corola-website/Science/318450_a_319779]
-
arpa stângă sub comanda lui Ahenobarbus. Pe aripa stângă este așezată călărimea, 7.000 de oameni plus arcașii și aruncători cu praștia de sub comanda lui Labienus. Nici o dispoziție specială, în privința desfășurării bătăliei. Superior numericește, Pompei considera firesc să înfrângă cavaleria inamică și să atace flancul și spatele armatei lui Cezar. Se aștepta să obțină o victorie comodă. 9 august, anul 48 î.e.n. Liniile lui Pompei stau imobile. Cezar, care se aștepta să fie atacat, avansează primele două lini, le oprește la
Bătălia de la Pharsalus () [Corola-website/Science/318450_a_319779]
-
primit titlul de Erou al Uniunii Sovietice pentru curajul dovedit în trecerea Niprului. În anul 1944, sătenii D.I. Sokolenko, A.P. Kotovenko și G.A. Stașcenko au adăpostit doi spioni sovietici și le-au dat alimente, informându-i despre mișcarea trupelor inamice. Soldații germani i-au împușcat pe fostul președinte al Sovietului comunal L.I. Kotovenko și pe alți activiști comuniști. Apoi, cele trei teritorii au fost reocupate de către URSS în anul 1944 și integrate în componența RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute
Cișmele, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318485_a_319814]
-
secolului al XVII-lea, [[Guru Gobind Singh]] Ji (al X-lea [[Guru (maestru spiritual)|guru]] în Sikhism), era în război cu conducătorii [[Imperiul Mogul|Moguli]] pentru a proteja oamenii de credințe diferite, atunci cand un coleg Sikh, [[Bhai Kanhiya]], ajută trupele inamice. El a dat apă atât colegilor cât și dușmanilor care erau răniți pe câmpul de luptă. Unii dintre inamici au început să lupte din nou, iar unii războinici Sikh au fost deranjați de Bhai Kanhaiya pentru că ajută inamicii. Soldații Sikh
Altruism () [Corola-website/Science/320420_a_321749]
-
dezastrul din 1941. Astfel, vehiculul nu era avea un motor suficient de puternic pentru a ține pasul cu tancurile medii T-34. Deși în comparație cu predecesorii săi era mai bun, la începutul anului 1942 era practic inutil în luptele contra tancurilor inamice. Turela tancului a reprezentat un dezavantaj major, fiind proiectată doar pentru o singură persoană: comandantul tancului se ocupa și de armament. T-60 nu a fost dotat cu o unitate de comunicație radio. Comandantul era nevoit să folosească stegulețe de
T-60 () [Corola-website/Science/320458_a_321787]
-
Funcțiile principale ale avionului - bombardare, torpilare sau combatul aerian - erau abandonate, acesta fiind modificat și convertit strict la detaliile necesare misiunii: încărcarea peste limitele normale cu exploziv. Scopul, care era imobilizarea și scufundarea a cat mai multe vase de luptă inamice, în special portavioane, era considerat suficient de critic pentru a se justifica sacrificiul combinat al pilotului și avionului. Aceste atacuri, începute în octombrie 1944, au venit după câteva înfrângeri severe ale forțelor militare japoneze. Ele pierduseră supremația aeriană din cauza portavioanelor
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
ușoară pentru experimentații piloți Aliați care, în plus, mai beneficiau și de avioane de luptă superiore. Fast Carrier Task Force a Statelor Unite putea aduce în luptă peste 1000 de avioane combatante iar piloții erau instruiți și pregătiți să distrugă avioanele inamice înainte ca acestea să ajungă la vasele de luptă vitale. La rândul lor, tunarii navelor aliate au început să dezvolte tehnici pentru a neutraliza atacurile "kamikaze". Aceștia formau un baraj prin focul continuu cu artileria de mare calibru în apă
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
a neutraliza atacurile "kamikaze". Aceștia formau un baraj prin focul continuu cu artileria de mare calibru în apă, în fața avioanelor care se apropiau razant. Scopul era crearea de valuri și jerbe de apă care să aspire și să scufunde avioanele inamice. Antiaeriana ușoară, deși cu foc rapid, formată din tunuri Bofors de 40 mm și Oerlikon de 20 mm cannon erau ineficiente în a opri atacul în timp atât de scurt dar tunurile antiaeriene grele precum cele de 127 mm aveau
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
După război, unii comandanți și-au exprimat regretul de a fi permis echipajelor de prisos să acompanieze ieșirile în misiuni, uneori zdrobindu-se ei înșiși pentru a încuraja piloții tineri și pentru a exulta împreună la reușita scufundării unui vas inamic important.". Mulți dintre piloții "kamikaze" considerau că moartea lor va plăti datoria pe care o aveau și va demonstra dragostea și atașamentul lor față de familii, prieteni și împărat. "Astfel, entuziaștii erau piloți cu un antrenament minim, pregătiți să ia parte
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
Marele Șerif". Practic navă șerifilor stelari se transformă într-un robot gigant în principal atunci cand șerifii stelari se confruntă cu forma de robot gigant a Outriderilor, care este cunoscut ca un renegat sau unitate Desperado. În fața teroarei declanșată de robotul inamic, "Marele Șerif" rezista întotdeauna cu îndârjire, câștigând întotdeauna lupta - însă deseori înregistrând pagube importante. Ramrod a fost numit Bismarck în versiunea japoneză, de unde și numele de" Șei Jushi Bismarck". Numele Americanizat pentru cuirasatul Bismarck, "Ramrod", probabil provine de la un argou
Saber Rider și Șerifii Stelari () [Corola-website/Science/317885_a_319214]
-
unde moare. 13. Vasile Comșa, născut în 1917, a urmat Școala de Subofițeri de Jandarmi din București. În perioada 1941-1944, participă la luptele de pe teritoriul U.R.S.S.-ului și moare în largul Mării Negre, pe un vas mitraliat de un avion inamic, în timpul retragerii din Crimeea spre Constanța. 14. Vasile Comșa (Țâca), născut în 1920, și-a satisfăcut stagiul militar la Batalionul 5 Vânători de munte din Abrud (1940-1941), fiind avansat la gradul de sergent. A căzut eroic în Crimeea (20 IX
Cei 42 de eroi din Crăciunelu de Jos () [Corola-website/Science/317966_a_319295]
-
aduși din nou sub comanda sa. Odată familiarizați cu simulatorul, ei încep să se lupte cu un inamic controlat de calculator. Echipa lui Ender învinge continuu, distrugând în cele din urmă o planetă pe care părea să o protejeze flota inamică. După terminarea bătăliei, Maezr îl informează pe Ender că toate bătăliile au fost de fapt reale, ordinele copiilor fiind transmise flotei actuale, ajutând-o să distrugă planeta de baștină a inamicului și punând capăt războiului. Povestirea a fost extinsă ulterior
Jocul lui Ender (povestire) () [Corola-website/Science/323424_a_324753]
-
fiind standardul de pregătire militară al vremii—pentru a intra în luptă cu oamenii lui Oxford. În acest punct, Henric a plecat către familia Stanley. Văzându-l, Richard s-a hotărât să pună rapid capăt luptei ucigându-l pe comandantul inamic. El a condus o șarjă cu 800 de călăreți care au ocolit încleștarea și a pătruns înspre grupul lui Henric. Richard l-a ucis pe portdrapelul lui Henric, Sir William Brandon în șarja inițială și l-a dat jos de pe
Bătălia de la Bosworth () [Corola-website/Science/323458_a_324787]