9,535 matches
-
Roth de astăzi, pe care, după divorț, până la sfârșitul vieții, a însoțit-o pe ea și pe copiii săi cu aceeași constantă afecțiune. ,Balsam de Canada" este o esență oleo-rășinoasă, extrasă dintr-o specie de conifere canadiene, folosită în perioada interbelică în Facultățile de Medicină, pentru conservarea preparatelor microscopice. Romanul începe abrupt, printr-o așteptare tensionată, sfâșiată de țipătul subretei, într-un timp prezent din care naratorul se întoarce, printr-o lungă analepsă, spre trecutul apropiat: o zi de primăvară; înflorise
Un roman de Grigore Băjenaru by Ion Bălu () [Corola-journal/Journalistic/10989_a_12314]
-
colocvial agreabil evocă deopotrivă o dramă și o lume apusă, subordonată unui alt cod etic și social. Balsam de Canada nu modifică statutul valoric al prozatorului. însă prin modalitățile narative, Grigore Băjenaru se alătură tardiv direcției ,autenticiste" a ,noului roman" interbelic, în care posibile titluri de referință rămân Femei de Mihail Sebastian și Ambigen de Octav Șuluțiu.
Un roman de Grigore Băjenaru by Ion Bălu () [Corola-journal/Journalistic/10989_a_12314]
-
p.) A se remarca drastica scădere a numărului de pagini de la 190 la 56 prin înghesuirea rândurilor la publicarea în postcomunism a lui Mircea Eliade. In exil fiind, abia în 1953 a mai publicat scrieri literare cel care în România interbelică fusese un faimos romancier: în germană i-a apărut Naechte in Serampore (1953, 178p.), tradusă trei ani mai târziu si în franceză Minuit a Serampore (1956, 244 p.), an în care i-a apărut Foret interdit (traducerea romanului Noaptea de
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
cu indiferență. Cum ar spune Mihai Șora, omul de azi și-a pierdut dimensiunea verticală a propriei existențe, nu mai simte bucuria vieții, nu mai are ochi pentru miracolele care se petrec în jurul său. După fascinanta sa Întoarcere în Bucureștiul interbelic (Humanitas, 2003), Ioana Pârvulescu face un nou tour de charme, invitîndu-și cititorii într-o altă memorabilă călătorie în timp, de această dată În intimitatea secolului 19 (recent premiată de UNPR). La fel ca în precedenta sa carte, autoarea îmbracă o
Viața și opiniile bonjuriștilor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10998_a_12323]
-
vom găsi pentru Republica Moldova urarea Crăciun fericit și un an nou fericit!, iar pentru România - Sărbători vesele: traducătorul fiind în ultimul caz mult mai neinspirat și mai dispus să calchieze urări străine (e drept, formula apărea deja pe unele felicitări interbelice, dar nu mi se pare că s-ar fi impus între timp). În alt loc, româna din România e ilustrată prin urarea triplă Crăciun Fericit. Sărbători Fericite. La Mulți Ani, iar cea din Moldova ("Romanian - in Moldova Republic") - prin La
Urări în mai multe limbi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11035_a_12360]
-
la diverse evenimente culturale, pe care îl poți accesa oricînd cu un simplu apel telefonic, a fost studentul lui Nae Ionescu și a plecat în Franța la recomandarea lui Constantin Rădulescu-Motru și Dimitrie Gusti. I-a mai cunoscut în perioada interbelică pe Mircea Eliade (care era asistentul lui Nae Ionescu la facultate), Mircea Vulcănescu, Tudor Vianu, Nicolae Bagdasar, Anton Golopenția, Traian Herseni. A fost prieten cu Emil Cioran și Eugen Ionescu. Mihai Șora, contemporanul nostru, a stat de vorbă cu toți
Bucuria de a trăi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11046_a_12371]
-
impresionanta evocare Profesorul meu Nae Ionescu, ascultîndu-l din nou pe Mihai Șora cum își rememorează analitic personalitatea dascălului său, ai sentimentul că înțelegi ceva din farmecul greu de definit al omului care a sedus cele mai strălucite minți din perioada interbelică: ,Lecțiile sale erau întotdeauna provocatoare, te făceau să gîndești tu însuți problema o dată cu el, să simți că terenul este alunecos. Cursurile lui Nae erau pe muchie de cuțit, exista mereu o alternativă, între brațele căreia nu știai pe care anume
Bucuria de a trăi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11046_a_12371]
-
doi părăsiseră de mult România - unul pentru că arta lui nu era prizată la București, celălalt din pricina antisemitismului din țară -, neavând, de altfel, nici un interes în a sluji comunismul în maniera lui M. H. Maxy. Dacă postulatul era admis, restul picturii interbelice nici nu mai intra în discuție. Oarecum la fel gândea și Ionel Jianu - dar cu o întârziere de un an față de Radu Bogdan - când susținea că pictorii grupați în jurul revistei Contimporanul ar fi fost șefii generației lor din 1945", formulare
Însemnări pe marginea cărții lui Mihai Pelin Deceniul prăbușirilor (1940-1950) (III) by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/11054_a_12379]
-
din frig, autorul se ridică trudnic pe brînci, în genunchi, în picioare, clătinat pas după pas. E un fenomen lent al dematerializării, obstaculat poate de acea religiozitate impură a etniei românești pe care au ilustrat-o grăitor marii noștri poeți interbelici. Zbătîndu-se, mereu chinuit de neîmplinirea proiectului său lustral, poetul adastă undeva la mijlocul drumului, într-un derizoriu fatidic: ,într-o zi visă cum va fi./ Cu claritate vedea totul, chiar/ el împotrivindu-se/ laș, caraghios,/ cu un picior în aerul negru
Buba îngerului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10845_a_12170]
-
gruparea intelectuală ,Forum" (1229); avem la îndemână bibliografii cu trimiteri exacte, privitoare la dezbaterile din jurul conceptului de ,nouă spiritualitate" (1068-1070), reacțiile publicistice la Manifestul ,Crinului Alb" (1071), discuțiile despre noțiunea de experiență (1081-1082), referințe despre moraliștii englezi (1115-1117), bibliografia traducerilor interbelice din Kant și a comentariilor românești din aceeași perioadă (1129-1133), conflictul dintre C. Rădulescu-Motru și gândirism (1154-1155), o amplă bibliografie Nae Ionescu (1193-1200), dezbaterile despre tânăra generație a anilor ´30 (1217-1218), ca și notele lui Mircea Vulcănescu, rămase în manuscris
Un intelectual intrat în legendă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10864_a_12189]
-
fac din Eliade un personaj viu, credibil, și nu o simplă fantoșă livrescă, lipsită de alura plauzibilă a unei ființe în carne și oase. În plus, în paginile acestei lucrări solid construite documentar, contextul social, politic și cultural al epocii interbelice este înfățișat cu pertinență și acuitate. Singurul lucru pe care i-l poți reproșa lui Florin Țurcanu este că, scriindu-și teza de doctorat în limba franceză, s-a raportat mereu la orizontul de așteptare al publicului francez. Iar atunci
A fost Eliade fascist? by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10867_a_12192]
-
da dreptul de a pune semn de egalitate între ele. Și atunci, toată drama vine din folosirea vagă a unui cuvînt căruia nu i se precizează întocmai semnificația - și anume fascismul. Vag fiind, el poate fi aplicat oricărui curent naționalist interbelic, iar, în cazul românesc, răsfrîngerea acestui termen asupra Mișcării Legionare aduce cu o ajustare ideologică făcută din nevoia de a-i încadra pe intelectualii legionari într-un orizont politic în care ei de fapt nu pot încăpea. În plus, dacă
A fost Eliade fascist? by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10867_a_12192]
-
Legionare aduce cu o ajustare ideologică făcută din nevoia de a-i încadra pe intelectualii legionari într-un orizont politic în care ei de fapt nu pot încăpea. În plus, dacă tendința este ca orice mișcare naționalistă totalitară din perioada interbelică să fie etichetată drept fascistă, atunci omogenizarea terminologică, prin punerea în aceeași categorie a tuturor curentelor naționaliste, este inevitabilă. Urmarea unui asemenea demers este că, printr-o nivelare ideologică, vom ajunge să acceptăm că orice naționalism este o formă de
A fost Eliade fascist? by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10867_a_12192]
-
tipărit cărți, putem spune că erau organizați. Sigur, eu n-am crezut niciodată, precum au făcut unii dintre ei, că literatura trebuie să stea în serviciul revoluției, am fost un defensiv, și tot ce-am cîștigat am cîștigat așa. În interbelic, erau ziare de dreapta și ziare de stînga, chiar de extremă stînga, în care fiecare putea să scrie. Bogza a scos un volum masiv cu scrierile lui interbelice, Anii împotrivirii. Pe urmă, nu s-a mai putut, dar literatura avea
Mircea Horia Simionescu: "... Și v-am spus o mare minciună" by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10868_a_12193]
-
fost un defensiv, și tot ce-am cîștigat am cîștigat așa. În interbelic, erau ziare de dreapta și ziare de stînga, chiar de extremă stînga, în care fiecare putea să scrie. Bogza a scos un volum masiv cu scrierile lui interbelice, Anii împotrivirii. Pe urmă, nu s-a mai putut, dar literatura avea libertatea ei, pentru că era ficțiune. Nu trebuie să citim o carte sau să privim o operă de artă încercînd să recunoaștem cine știe ce din realitate. În ,limba de lemn
Mircea Horia Simionescu: "... Și v-am spus o mare minciună" by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10868_a_12193]
-
economice"15. Unul dintre cei mai importanți teoreticieni marxiști italieni a fost Antonio Gramsci. Notorietatea gânditorului sard s-a afirmat cu precădere după încheierea celui de - Al Doilea Război Mondial. Destinul personal și politic pe care evenimentele tumultuoase din perioada interbelică le-au rezervat tânărului teoretician marxist au permis că ideile sale să fie cunoscute, cu precăderea, după încheierea celei dea două conflagrații mondiale. Abordarea pe care o are Gramsci în raport cu mișcarea și ideologia fascista se desfășoară pe două linii principale
Polis () [Corola-journal/Science/84979_a_85764]
-
și ale celeilalte care îi urmează. Disjuncțiile sunt amplificate de conflictele sau diferențele politice, evidente dacă amintesc anii de cumpănă sau de graniță între epoci: 1918 desparte epoca marilor clasici (a epigonilor lor și a simbolismului incipient) de perioada modernismului interbelic; 1945 anunță proletcultismul. Următoarele două date pe care le invoc nu sunt atât de ferm și nici atât de clar conotate politic: după 1960 urmează neomodernismul, iar aproximativ după 1980 se declanșează (la noi) ofensiva explicită a postmodernismului, prin scriitorii optzeciști
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
se întemeiază alături, la concurență. Primul sistem, adică primul canon, deja bine configurat, nu poate fi anulat, în ciuda contestărilor, care nu fac decât să-l consolideze. La fel s-a întâmplat în raportul (peste hiatusul proletcultist) dintre neomodernism și modernismul interbelic. La fel se întâmplă în conflictul dintre postmodernism și neomodernism. Postmodernismul are tendința (prin unele puseuri de contestări) să anuleze neomodernismul sau să i se substituie. Rezultatul nu poate fi decât unul singur: canonul neomodernist va ieși consolidat, clarificat și
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
nu cumva e chiar impropriu). Prefigurări există, putem întrevedea ce va fi, încotro se va îndrepta selecția. Înverșunarea cu care se contestă configurația vechiului canon arată, în fond, că deocamdată ideea de canon nu e întru totul perimată. Canonul literaturii interbelice (=canonul modernismului) nu a fost afectat pe termen lung (ci numai destabilizat pentru scurtă vreme) de noua literatură (sau falsa literatură) ce apărea după 1945. Proletcultismul a făcut tabula rasa din modernismul interbelic, dar nu pe un principiu estetic, ci
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
nu e întru totul perimată. Canonul literaturii interbelice (=canonul modernismului) nu a fost afectat pe termen lung (ci numai destabilizat pentru scurtă vreme) de noua literatură (sau falsa literatură) ce apărea după 1945. Proletcultismul a făcut tabula rasa din modernismul interbelic, dar nu pe un principiu estetic, ci în virtutea unei contestații politice antiburgheze. Am înregistrat o severă punere în criză a modernismului, o contestare radicală a lui în anii imediat postbelici (1948-1959), iar după aceea asistăm la o restaurație a esteticului
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
o restaurație a esteticului, perspectiva critică se limpezește și-i reabilitează pe Arghezi, Blaga, Ion Barbu, Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu și pe ceilalți. În deceniul 1960-1970 am asistat la desfășurarea în paralel a două fenomene: pe de o parte, canonul literaturii interbelice a fost restaurat și confirmat în termenii lui esențiali de către noua critică, pe de altă parte apăreau marii scriitori ai noii epoci, scriitori care candidau pentru un loc într-un nou canon ? cel al neomodernismului. Criticii șaizeciști au fost rezonabili
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
să constat acest fenomen, care scapă celor cu o cultură literară precară. Pentru că e mai aproape de noi, acest canon pare mai la îndemâna nervozității unor contestatari improvizați. Dar, în fond, acest canon mai recent are aceeași rezistență ca și canonul modernismului interbelic sau canonul literaturii clasice. Contestarea totală a lui Nichita Stănescu, a lui Marin Preda, a lui Nicolae Breban sau a lui Marin Sorescu mi se pare o curiozitate de același fel cu contestarea lui Arghezi, a lui Blaga sau a
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
are tot dreptul să nu agreeze literatura unuia sau altuia dintre cei menționați, dar dacă un mare scriitor nu e pe placul lui și criticul își exprimă acest dezacord nu înseamnă că face revizuire de canon. Canonul clasic, canonul modernismului interbelic sau canonul neomodernismului postbelic au tendința să se instaureze în timp ca realități estetice obiective, stânci nedislocabile și neerodabile, înălțate într-o mare de incertitudini și de instabilități. Câțiva ani postdecembriști am asistat la contestarea radicală a întregii literaturi din
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
stânci nedislocabile și neerodabile, înălțate într-o mare de incertitudini și de instabilități. Câțiva ani postdecembriști am asistat la contestarea radicală a întregii literaturi din perioada comunistă ? fenomen echivalabil, după părerea mea, cu negativismul proletcultist, îndreptat împotriva ?literaturii burgheze? a interbelicilor. Vina burgheză (inventată și acuzată ca un păcat fără mântuire) a fost substituită de noii contestatari de vina comunistă (de asemenea inventată, dacă este pusă în seama unei valori realizate fără compromis politic). În discuție era, deci, într-o primă
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
favorit, pe Olguța. Ea află că are cancer mamar și nu suportă ideea unei agonii prelungite. Ca atare se împușcă. La fel procedează eroina din Jar, de Rebreanu, aceasta trădată cu cinism de amantul ei, un tip insipid. În România interbelică, accesul la armele de foc era lesnicios. Chiar în timpul dictaturilor regală și antonesciană oricine putea dispune de pușcă sau pistol, practic fără restricții. Ce făceau cu ele, se vede din literatură. Sinucigașii literaturii române preferă pentru gestul lor funest singurătatea
Cronica neagra a personajelor literare by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/10140_a_11465]