2,421 matches
-
libertate cu conturile de la Columbia blocate, ce-i drept, și o perioadă bună în care nu își va mai permite să se distreze fără să se uite la bani, așa cum obișnuise tot timpul să facă. Dar nu asta îl va irita, ci singurătatea. Dezamăgirea de a nu își găsi pe cineva cu care să-și împartă până și cele mai mici bucurii la cei puțin peste treizeci de ani împliniți începe să-și spună cuvântul. Aventurile îl secătuiesc din ce în ce mai mult de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
locomoție năzdrăvană! - va trebui biciuit uneori când se’nchipuie buricul pământului. Și astfel - ca să revin la temă! -, prin fuga ne-explicată a celor trei, Țeposu, Buduca și Cistelecan, Contemporanul - căruia eu i-am adăugat subtitlul Ideea europeană, care l-a iritat puțin pe Andrei Pleșu, dar care pentru mine Însemna o direcție spre Europa literelor echilibrate și oarecum „de dreapta”, sub semnul maeștrilor mei de hârtie din tinerețe, Dostoievski și Nietzsche!, adăugat unei reviste centenare În slujba „stângii politice și culturale
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Întrebat dacă știu cine a fost familia Mociorniță și apoi mi-a relatat, cu titlu informativ, că unul dintre moștenitorii legali ai acestei bogate familii „pretinde” restituirea unui imobil În care se află un spital public. - Cum adică, s-a iritat dl Iliescu, fostul și viitorul președinte, să dăm lumea afară din spital, să scoatem bolnavii din paturi?! Apoi a adăugat că o astfel de lege - pentru care avea să lupte viitorul meu prieten, senatorul Vasile Lupu, să lupte nu numai
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
firesc, de mentalități și reflexe pe măsură. Aceste semne ale unei unități, Încă defectuoase, de altfel, au apărut și după decembrie ’89 și durează și azi, iar unii tineri intelectuali transilvani, printre care se numără nu puține capete de valoare, iritați printre altele de un sistem financiar Încă excesiv centralizat, care dă Încă, la fel ca sub dictatură, Bucureștiului partea leului - au propus acum câțiva ani, spre scandalul mass-mediilor, un fel de federalizare a României, „pur financiară”, ne asigură ei! Ceea ce
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
68, vîrful rezistenței antisovietice, a obținut rapid puteri suplimentare pe care, altfel, i-ar fi trebui ani și ani să le acapareze. Eu Însumi, În acei ani, fiind doar de un an și ceva membru de partid, afirmam, uimind și iritând pe unii, inamici sau partizani ai lui Ceaușescu: „Cu toți În jurul tronului!”. Când mi se replica că nu e prudent de a-i oferi prea multă putere unui singur ins, aflat În fruntea bucatelor, care putea face „cale’ntoarsă”, țin
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
depărtați, necunoscuți aflați În lipsuri grave, dar, mai ales, să te „deplasezi” În mijlocul lor, poate nu ca Maica Tereza, ființă ce frizează o sfințenie posibilă În plină modernitate, dar, poate, ca acel actor austriac, fiul marelui dirijor Karl Böhm, care, iritat de ipocrizia multor europeni ce-și adorm conștiința expediind dolari sau mărci sau franci sau lire pe adresa unor asociații ineficiente, multe, dacă nu oneroase, s-a „deplasat” el Însuși Într-un stat central-african și, de decenii, stă cu acei
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fluidă, nesigură, unde lucrurile nu prea sunt luate În serios. Pentru scriitorul francez, mentalitatea cu totul neoccidentală ar fi mai curând o calitate, lecția pe care românul o oferă occidentalului: adaptabilitatea, indulgența, optimismul, trecerea nepăsătoare prin istorie. Exact ceea ce o irită pe scriitoarea britanică! Până la urmă, rămâne faptul că românii sunt percepuți ca fiind altceva, un popor animat de alt spirit decât cel al națiunilor occidentale: o anumită „ușurință“ de a trăi Îi separă de seriozitatea responsabilă a celorlalți. În timp ce Occidentul
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
ju mă tate boier, de unde și diversitatea interpretărilor. El ajunge la Bucu rești și devine pentru scurt timp domnitor de facto al țării Românești. Succesul său rapid do vedea o insatisfacție socială generalizată, de la țăranii Împovărați sub dări până la boierii iritați de concurența grecilor și de ingerin țele Porții. În timp ce răsculații greci, sperând În ajutor rusesc, ur măreau răz boiul cu turcii și aprinderea Greciei, Tudor Vladi mirescu joacă cartea prudenței. Considerat de greci trădător, este ucis din ordinul lui Ipsilanti
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Votul universal n-a fost nicicând aplicat, fiindcă i-ar fi pus pe maghiari În minoritate. S-a desfășurat și o acțiune de maghiarizare — prin administrație, justiție, școală —, fără efectele scontate, dar În mod sigur cu efectul de a-i irita pe nemaghiari. De aici, nesfârșite proteste.<endnote id="16"/> Românii pretindeau revenirea la autonomia Transilvaniei (cerere la care au renunțat În 1905 — cu atât mai mult cu cât autonomia privea exclusiv fostul principat, fără Banat, Crișana și Maramureș — insistând de
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
ghiozdanul. Studie un joc de computer, Quake III, de parcă n-ar fi știut ce să facă cu el, apoi își verifică celularul să vadă dacă era încărcat. - Hei, amice, ce treabă ai să-ți iei telefonul la școală? Se uită iritat spre Jayne, care își ștergea mâinile cu un prosop de hârtie. - Toți copiii au, zise ea simplu. - Nu-i normal ca la doisprezece ani să ai celular, Jayne, am zis, alegând tonul pe care-l credeam nimerit să exprime indignare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să sosească cu o frecvență cu care mă obișnuisem. Însă astăzi le-am luat la rând, până ce am dat de primul. 3 octombrie, 2.40 a.m. Data mi se părea familiară, ca de altfel și ora, dar nu realizam de ce. Iritat de incapacitatea mea de a dezlega misterul, am ieșit de pe AOL și m-am repezit nerăbdător la fișierul Teenage Pussy. Titlul inițial al Păsăricii puștoaicei fusese Sfinte Sisoe! dar cei de la Knopf (care plătiseră aproape un milion de dolari doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
eu cel întrebat, dar m-am săltat intrigat în șezlong și am zis: - Nu, cum adică? - Când începe să se smiorcăie, trebuie să pretinzi că nu știi despre ce vorbește. Ăsta era Mitchell. - Și ce se-ntâmplă? - E atât de iritat, că renunță. - Câte ore ai stat pe Google ca să afli asta, Mitch? - Pare un calvar, oftă Adam. De ce să nu-i dai ce vrea? - Am încercat. Nu merge, prietene. - De ce? întrebă cineva, deși știam cu toții răspunsul. - Pentru că întotdeauna vrea mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
amiezii. Păreau adormiți, deși muzica de la casetofon răsuna destul de puternic. O lene latină... Pe aceștia i-ar putea trezi și obliga să se miște doar un roi de muște flămânde sau mareea oceanică, m‑am gândit cu o ușoară răutate, iritat de imobilitatea imaginii... Gazdele ne propun un concert Ceaikovski, Cvartet de coarde no.3, opus 30, interpretat de cvartetul Fernando Lopes Grasa, într-o componență aproape halucinantă pentru aceste locuri: doi tineri chinezi (el și ea) și doi muzicieni ruși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
căsuțe acoperite cu stuf, sălașuri tribale cu menajul lor nesofisticat, exponate a ceea ce am numi noi „artizanat”, „artă populară”, „folclor”: măști, unelte de lucru, arme primitive, obiecte de cult etc. Sonuri muzicale de mare varietate, unele te liniștesc, altele te irită și te fac să părăsești cât mai repede hala. Caut pe hartă pavilionul Statelor Unite ale Americii și nu-l găsesc. Când întreb pe cineva, mi se răspunde că America nu participă din lipsă de bani. Rămân uluit. Neamțul îmi explică într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
întrebat odată pe un pictor. Pe un scriitor, atât de „nevrozat” de lupta pentru doborârea obstacolelor care stau în calea publicării manuscrisului său - în orice regim! -, nici nu-l mai întreb. Sigur, mai multe răspunsuri sunt posibile și eu am iritat pe nu puțini convivi când afirmam că nu „există posibilitatea creației și a geniului decât în social”. La România literară, printre altele, am provocat și o masă rotundă în jurul acestui concept, de „social” și, evident, am fost pe dată, iute
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mână „abstractă” - ca într-una din pânzele romantice, simbolice! - mi-ar fi șters fruntea asudată, „bătrână” deja, de infernul unei tinereți ce nu se sfârșea, al unei îndoieli de destin ce contrasta flagrant cu tonurile și judecățile mele categorice, ce iritau pe nu puțini. Era sfârșitul, în sfârșit - sfârșitul - deoarece, se pare, în existență, ca să poți trece „de la o boală la alta”, trebuie „să te vindeci” de una ca să treci, cu inima ușoară și cu insigna speranței prinsă de rever, într-
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în ’71 și ’72, întâlnirile României literare în capitalele literare din provincie și am acordat, pentru prima oară în istoria revistelor literare comuniste, un spațiu amplu luărilor la cuvânt și fotografii numeroase ale scriitorilor, o propagandă a valorilor, ceea ce a iritat pe nu puțini cerberi ai partidului, și care completa mesele rotunde unde lansam, din nou amplu, romane de succes și care trebuiau să-l aibe!: Ivasiuc, Buzura - lansat cu primul său roman, Petru Popescu sau poeți ca Doinaș, Grigore Hagiu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în ce mă privea, atunci, trepte ale puterii și gloriei, evenimente care mă scoteau brusc din umbra unui mai bine de un deceniu literar și care au făcut pe unii să creadă în „cariera sau carierismul lui Breban”. M-au iritat și pe mine, atunci, aceste „aprecieri”, după mine, calomnioase și care se strecurau chiar în cercul apropiat de prieteni. Eu „luptam” atunci nu numai pentru mine, era profunda și curata mea convingere aceasta, nu numai pentru „grupul meu” literar și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
compactă, un adevărat front literar. Cu mulți dintre ei am și început apoi să cutreier orașele mari ale țării, cu R. literară, publicându-i in extenso, alături de pozele lor etalate „cu sfruntare” în paginile revistei, cum o comentau mulți activiști iritați de inițiativele mele, ca și nu puțini dintre colegii noștri mai vârstnici care începeau să se teamă că „partidul” lăsând cam prea libere frâiele cenzurii și oferindu-ne nouă, tinerilor, posturi de conducere, urmarea va fi inexorabila întunecare a pozițiilor
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
tăcere totală și „eternă” față de cărțile ce aveau să fie publicate de un autor pe care-l încurajase și elogiase la primele trei romane. E adevărat că „omul politic” s-a răzbunat pe protestul meu radical față de „Tezele din Iulie”, iritat și de întoarcerea mea intempestivă, o premieră în țările din est, m-a „pedepsit” și, mai cu concursul criticilor români, mai fără, nu au apărut despre acest roman, Îngerul de gips, decât patru ample cronici negative, semnate de critici cunoscuți
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
prin limbă și prin Gând și Sentiment, dar și prin exemplaritatea, prin „statuia” propriei lor existențe. Astfel, un Shakespeare, un Goethe, un Victor Hugo sau un Cantemir ori Eminescu sunt ceea ce unii dintre noi simțim, adică: „poeți naționali” - sintagmă ce irită pe unii veleitari sau ignari de azi! -, adică prin arta și existența lor depășesc fruntariile, oricât de largi, de expresive ale artei lor și devin simboluri! Iar națiunile au nevoie, ca de aer sau de pâine, de copii sau de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
scoși chiar de partid, iar alții au rămas acolo, în „sistem”, până la căderea acestuia. În România de azi, dar și în cea „veche”, nu scandaliza atât „supunerea”, „adaptarea”, cât o anume, atipică „ne-supunere”, o ieșire „din rânduri” care, paradoxal, irită uneori mai mult pe cei ce nu sunt capabili sau nu „au chef” de a-și pune pielea la bătaie decât pe cei ce suferă ei înșiși rigorile, urmările publice ale acestei „ieșiri din rând”, „revolte”. Poate așa se explică
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
să „rupă cu regimul”, dar, culmea, să renunțe la „atâtea privilegii și avantaje” pe care le aveau „cei de sus”! Regretatul Ulici mi-a spus-o, ca și prietenul Țepeneag: - Gestul tău de demisie la acel nivel înalt i-a iritat mai ales pe colegi, deoarece, unu, ar fi trebuit să se solidarizeze cu tine, ceea ce ei „nu aveau chef”, și, doi, le demonstra că e posibilă și o altă formă a luptei decât a protestului prin colțuri sau culoare, a
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
oamenilor „de talent” români, la mulți creatori se stinge sau se diminuează sensibil o dată cu „omologarea” de către societate a producției lor, o dată cu ceea ce se cheamă succes sau glorie! Și acest ascuțit simț critic îmi șoptea mereu - uneori chiar striga la mine, iritat! - că aspirațiile mele, în artă, nu se potrivesc în nici un fel cu extrem de modestele mele scrieri; ele însele șovăitoare ca gen atunci, ba proze scurte, ba piese de teatru, din fericire pierdute azi, ba însemnări jurnaliere de o banalitate și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ne aduce aminte. Dar ce e prea mult e prea mult. Există o dispoziție administrativă a Bisericii romane pentru a justifica aceste gesticulații păgâne. Ce bine că nu-s papă! Bigota ucraineancă pe care am văzut-o acolo m-a iritat și mai mult decât schimburile frățești de lovituri dintre patriarhul ortodox și omologul său armean (care s-au încăierat în penultima sâmbătă a Peștelui, în cursul ceremoniei aprinderii Focului sacru, pentru a tranșa cui îi revine dreptul de a trece
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]