3,194 matches
-
cu florile Și privighetorile. Vine iarna viscoloasă, Eu cânt doina-nchis în casă. De-mi mai mângâi zilele, Zilele si nopțile. Frunza-n codru cât învie, Doina cânt de voinicie, Cade frunza gios în vale, Eu cânt doina cea de jale. Doina zic, doina suspin, Tot cu doina mă mai țin. Doina cânt, doina șoptesc, Tot cu doina viețuiesc". Prin doină își exprimă țăranul român emoțiile de dragoste, bucurie, tristețe. Sunt mici poeme în ritm liber și viu. Horele sau cântece
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
respect cavaleresc. În ea avem o imagine a bunătății, frumuseți, devotamentului, iar toată această admirație pare să fie rezumată în faimoasa poveste a soției Meșterului Manole. Legenda românească a lui Manole este prea cunoscută există și un vechi cântec de jale franțuzesc ca să nu dăm aici originalul. Ea a fost tradusă în franceză de J. Brun. "Pe Argeș în gios, Pe un mal frumos, Negru-vodă trece Cu tovarăși zece, Nouă meșteri mari, Calfe și zidari, Și Manole, zece, Care-i și
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
un simbolism admirabil: "Frunză verde de alună, Mă dusei noaptea pe lună, Să găsesc o floricică Care mult inima-mi strică, Și s-o-ntreb de ce-n grădină Pleacă fruntea și suspină? "Eu mă plec, floarea-mi răspunde, Căci o jale mă pătrunde, Arde sufletu-mi și geme, Căci mă trec fără de vreme. Trei zile sunt înflorită Ș-apoi cad de vânt pălită. De-abia cresc și mă fac floare, Abia mă-ncălzesc la soare, Și pe mine cade-ndată Umbră
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
cu Ionel Jianu), București, 1956; Abgar Baltazar, București, 1956; Marius Bunescu, București, 1956; Benjamin Franklin, București, 1957; Viața și opera lui Rembrandt van Rijn, București, 1957; N. Grigorescu, București, 1959; Îndreptar artistic al monumentelor din nordul Moldovei, București, 1961; Ion Jalea, București, 1962; N.N. Tonitza, București, 1962; Iosif Iser, București, 1965; Gh. D. Anghel, București, 1966; Ion Sava, pref. Tudor Arghezi, București, 1966; Ion Țuculescu, București, 1967; Témoignages sur Brancusi (în colaborare cu Mircea Eliade și Ionel Jianu), Paris, 1967; ed.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286341_a_287670]
-
Filip, Mircea Filip și Adrian Munțiu, pref. Dan Grigorescu, București, 2003. Traduceri: T.E. Lawrence, Cei șapte stâlpi ai înțelepciunii, București, 1937, ed. București, I-II, îngr. și postfață Adrian Anghelescu, București, 1993; Eugene O’Neill, Straniul interludiu, București, 1939, Din jale se întrupează Electra, București, 1943 (în colaborare cu Margareta Sterian), Dramele mării și ale pământului, București, 1946, Drame din marea dragoste, București, 1947, Teatru, I-III, București, 1968 (în colaborare cu Margareta Sterian și Const. Popescu); Daniel Defoe, Viața și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286341_a_287670]
-
un aplomb rar la noi în epocă. Notă aparte între scrierile lui G. face Domnița Fărănume prin stilul său înflorit, bogat în pasaje plastice ori muzicale. Însă intriga, plecând de la motive de basm, se constituie artificial, numai pentru a exprima jalea și tristețea robiei și a înstrăinării. Buna cunoaștere a limbii engleze, unele calități înnăscute și experiența acumulată au făcut ca, într-o primă fază, traducerile lui G. să fie suficient de fidele originalului, într-o limbă nu o dată frumoasă. Apreciate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287286_a_288615]
-
Jarník, a unei colecții alcătuite plecând de la materialul profesorului blăjean Ioan Micu Moldovanu, Doine și strigături din Ardeal (I-II, 1885). Contribuția lui B. constă în clasarea celor peste 1000 de piese (648 de doine - de dragoste, de dor, de jale, haiducești, ostășești ș.a. - și 359 de strigături), în elaborarea notelor și a prefeței. B. este, de asemenea, autorul mai multor culegeri: Cincizeci de colinde (1890), însumând 23 de colinde religioase și 27 „lumești”, cunoscute și din alte colecții, Din traista
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285657_a_286986]
-
familia defunctului soț, care, mai ales dacă văduva era tânără, le obligau să se recăsătorească) și al Bisericii (care clădea pe seama lor proiecte de renunțare și de abnegație, deși, principial nu era împotriva recăsătoririi după consumarea perioadei de doliu, „anul jalei”, mai scurtă în Apus decât în Răsărit) - se puteau consacra „sans entraves à leurs dévotions et a leurs charités” (arătându-se, uneori, foarte generoase)27. Acceptate (lumea medievală își dădea acordul cu trei ipostaze ale femeii: fecioară, soție, văduvă; referința
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fugit în Ardeal și au trecut în țara Nemțească, de șade acolo. Și s-au făcut papistaș...”; „Iar doamna lui [a lui Șerban Cantacuzino], Mariia, cu fiiu-său Iordache și cu patru cucoane, au rămas în urma lui Șerban vodă cu mare jale și cu multe lacrămi vărsate”; Cronica Bălenilor (cu observația că numeroasele sale izvoare și mai ales Ureche, folosit de muntean, îi oferă mai multe chipuri feminine): „Care viind acasă [împăratul Ioan Paleolog se întorcea de la Conciliul de la Ferrara-Florența] și-au
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
denainte vréme, al doilea ginerile Mării sale, Scarlat vel păharnic [...] încă la țară pătimind câtăva vréme, căutându-l doftori și acolo cât au fost, după ce l-au dus la scaunul Târgoviștii, numai 3 zile mai zăcând [...] s-au pristăvit lăsând jale mare foarte jupânései sale, părinților lui și tot rodului și neamului lui, fiind de vârstă de ani 22 și căsătorit numai de un an și jumătate...”), și nici către veacul al XVIII-lea în căutarea otrăvitorilor; nu voi zăbovi nici măcar
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ctitorească Probota (veche), necropolă a părinților săi 2. Și la Putna, ca și la Probota, „camera mormintelor (gropnița) interpusă între pronaos și naos, este o inovație a arhitecturii moldovenești”3. „Iară pre Ștefan-Vodă - zise Ureche - l-au îngropat cu multă jale în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul”. Mormântul este străjuit de un monument funerar care are „aspectul unui sarcofag, a cărui latură principală este decorată cu motive florale stilizate într-o înlănțuire ritmică, placa superioară este împodobită cu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
grea, au plătit datoria sa, ce-au fost datoria lumii, și s-au săvârșit la anul 7054, septembrie 2, Vineri la miază noapte, și cu cinste l-au îngropat în mănăstire în Probota, ce-i făcută de dânsul, cu multă jale și plângere ca după un părinte al său” - mai târziu - poate de văduvă? - a fost pusă o lespede de marmură adusă din Ardeal; tot astfel Ruxandra va pune, prin 1554, o piatră pe mormântul fratelui ei, Ștefan, înmormântat acolo în
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fel de tratament al cadavrului: așteptarea de trei zile după expiere („quam primum exporaverit”), scalda rituală, „îmbrăcatul”, veghea „în odaia cea mare a casei”, slujba religioasă, condusul la biserică, înhumarea 22. Regretul după cel plecat în lumea umbrelor (durerea - „dolor”, jalea, lacrimile), cu exprimări în care văduva avea apariții frecvente și impresionante, mi se pare a fi tot un semn al legăturii cu cei nevoiți să pășească „dincolo”, o legătură menținută firește de cei vii (căci înmormântarea - ca și botezul ori
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și își iau locul lângă mort și strigă Văleu și încep din nou să plângă [...], încât s-ar putea spune pe bună dreptate despre ele că și-au învățat ochii ca să plângă” 34) -, doliu („tot poporul, spre a-și arăta jalea, umblă prin oraș cu capul gol” 35), pomeni (De la Croix: „Se servește masa cu carne și pește. Dregătorii domnului servesc ca și cum ar fi domnul în viață” - din nou o apăsare asupra reintrării în sfera „publicului trupul neînsuflețit devenind o „absență
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Cantacuzino bogatul întru minte. Multă întristare au adus a lui jalnică moarte, Lui Ștefan vod(ă) frăține-său, celui deplin în toate, care aici l-au astrucat cu cinste frumoasă. Cu pompă mare L-au adus, domnilor cuvio(a)să. Jale soții(!) lui lăsând și tânguieli nespuse, Coconilor și neamului suspinuri necuprinse. Pre Dumnezeu dar să-l rugăm în veci să-l odihnească împărăția sa viind să-l pomenească”92. Gloria celui mort proclamată de dincolo de mormânt Aproprierea unui fragment de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
gropați lângă dumnialui, aicea”104. Grupul în negru „Anul jalii” „Doao viri” fixau vechile legiuiri românești pentru respectarea anului de doliu, perioadă în care „muerii căriia-i va muri bărbatul [...] nu e volnică să ia alt bărbat până nu va trece jalea 1 an”. Prima zice îndreptarea legii, ed. cit, glava 261, text din care am citat mai sus - este dată de un motiv de drept - „asigurarea originii copilului care s-ar fi născut după moartea soțului”105: „însă una, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ca să nu se tâmple muiarea grea”, cea de-a doua (anulată la rigoare, ca și cea dintâi, de o dispoziție superioară: „Iar de-i va zice împăratul sau domnul, atunce poate mai nainte, până n-au trecut acel an de jale, să se mărite”) derivând dintr-un motiv moral - considerația, (vizibilitatea doliului pentru comunitate trebuia asigurată) față de defunctul soț: „iară a doa că ce iaste datoare, pentru cinstea bărbatului ei, să jelească”. Bizantinii au preluat această interdicție (și impunerea „anului de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
decembrie 1477, Ștefan cel Mare - din ordinul căruia a fost copiat codul de legi al lui Vlastaris - s-a însurat „în cursul anului 1478”109, sau chiar în 1477110 cu Maria Voichița, fiica lui Radu cel Frumos). Nerespectarea „anului de jale” - a „timpului de jele”, cum era denumit în Moldova acest interval în Cartea românească de învățătură, parte (afirmă J. Chiffoleanu 111) a ritului de trecere reprezentat de moarte, interval necesar pentru reintegrarea femeilor îndoliate în circuitul social 112 (pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cu destulă mefiență] - dreptul canonic apusean nu-l stipula 113 iar legiuirile civile puteau fixa intervalul cu pricina la mai puțin de douăsprezece luni) chema sancțiuni asupra femeii neascultătoare: „de spune că încă muierea carea nu împle anul cel de jale, ce să mărită de ia alt bărbat, aceaia are și certare sau pedeapsă” (îndreptarea legii, loc. cit.). Ea rămânea (și în Răsărit și în Apus) fără moștenirea ce i s-ar fi cuvenit soț. Evocând acea a treia parte ce
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Negru e iadul înfricoșat al lumii ceilalte, negru e diavolul și negre-s toate duhurile rele. La casa omului se țin numai câinele, mâța și paserele negre, de care «Ducă-se pe pustiiț nu se poate apropia 125. „Tristețe”, „mâhnire”, „jale”, „inimă rea”, căci negrul „cerneala - cum zice cronicarul evocând straiele mâhnirii (culoare pasivă, dar funestă) este „culoarea doliului”, a doliului absolut 127 (semnificație psihologică și rezonanță afectivă: deces 129, tristețe, doliu sfârșit, singurătate, despărțire, moarte 129. Și nu doar la
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
căutându-l cu doftori și acolo cât au fost, iar după ce l-au adus la scaunul Târgoviștii, numai trei zile mai zăcând, poate că mai mult lui Dumnezeu au plăcut decât părinților și tot neamului lui, s-au pristăvit lăsând jale mare foarte jupânesei sale, părinților lui și tot rodului și neamului lui; fiind de vârstă de ani 22 și căsătorit numai de un an și jumătate, nelăsând în urmă nici semeție”. Inscripția de pe piatra mormântului (aflat„în tinda” catedralei mitropolitane
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ce e din Bizanț, iar mama Casandra de neam Cantacuzină, strălucit fiu din neamul cel bun. Trăind prea bine și ales în învățătură, în vârstă de ani douăzeci și patru, de pe pământ zbură spre lăcașuri cerești, prea mare durere tatălui preaiubit și jale mare lăsând rudelor sale152. Nici văduvia Ilincăi nu va fi lungă, căci ea se va recăsători cu Șerban Greceanu (din nou „jupâneasă”, fiica lui Brâncoveanu o va cununa în 1712, de Sfânta Treime pe soră-sa, Smaranda, care se va
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în care Pravila mică tratează și sancționează „nunțile” succesive, căsătorii ce le antrenau, de regulă pe văduve (în îndreptarea legii se stipulează limpede: „Muerii căriia-i va muri bărbatul, aceaia nu e volnică să ia alt bărbat până nu va tréce jalea 1 an”, subliniindu-se însemnătatea „anului jălii” - „timpul de jele”, zice Cartea românească de învățătură, asociat cu probarea dispariției soțului: „cu mărturii ca aceste destoinici de-a să créderea, cum i-au adeverit cu nedejde să fie mort”; în acest
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
toată boierimea și cu toate gloatele curții, cu cântări dumnezeești și cu mare cinste” - Letopisețul Cantacuzinesc) și cea de-a doua, de la București la Mărgineni, când ideea de „mulțime îndurerată” dispare și lasă locul doar rudelor apropiate, întovărășite de o jale autentică: „învârtejindu-se Șărban vodă iar la scaunul lui, iar pre maică-sa o duseră frații lui și surorile și tot neamul lor până la Sfânta mănăstire Mărginénii, hramul ei marii arhistratizi Mihail și Gavriil, care iaste de dânșii făcută, făcându
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și a se stabiliza 603 - le citea Dimitrie Cantemir occidentalilor în Descriptio Moldaviae, capitolul „De Moldavarum exequiis” (al XIX-lea din Cartea a II-a), vorbindu-le, între altele, și despre regretul după cel plecat în lumea umbrelor (durerea - dolor, jalea), care este tot un semn al legăturii cu cei nevoiți să pășească „dincolo”. Legătură menținută, firește, tot de cei vii. Căci pentru cei vii, pentru viitorime, vorbeau și înscripțiile de pe pietrele funerare (inscripții care, sub pildă grecească, se vor transforma
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]