179,812 matches
-
picioare e tăblia fața mesei de unde luăm pahare mîini de uliu/ priviri drepte pe umerii echilibrului al desăvîrșitei stabilități tu/ crescătorul de păianjeni din labele Tigrului adună-ți împrejurările/ faptele refuzate Judecătorul ascute penele zborului pentru aflarea dedesubtului nu te lăsa cuprins nesfîrșitul are pieptul lacom e urîciune încă nu s-au revărsat zorii apele lui să te cruțe/ de friguri Alergătorule tu/ care porți clopoțeii Tigrului urechile și ciucurii/ pălăria Bastardului mai mult/ pielea tăbăcită/ ciubotele înalte cuiele de aramă
Poezie by Cassian Maria Spiridon () [Corola-journal/Imaginative/8006_a_9331]
-
cu streașina-n jos atent să nu-mi ude vesta le-am spus printre pleoape: se înserează de patru ori mai repede la Marienbad, în noiembrie, anul acesta. Ecranul de lână Când au suspendat spațiile albe dintre cuvinte s-a lăsat întunericul a fost prima noapte în care morții au adormit cu televizorul deschis ultima imagine înaintea somnului un bărbat în macferlan galben acoperindu-și fața cu palmele dar îndeajuns ca printre degetele ușor evazate să-i poți vedea totuși tapiseria
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
cerneală pe tema asta dar ceea ce nu s-a spus e că nu se ia pe mâini prin urmare mângâie-mă a spus ea cum vezi amurgul ne ia cu el prin urmare mângâie-mă a spus ea nu-mi lăsa părul să cadă pe pământ departe e toamna lui mai departe decât moartea e toamna lui de la un prag încolo privirea începe să șchiopăteze ușor cum vezi amurgul ne ia cu el ca un tort fascinant trenul intră în tunel
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
prin urmare mângâie-mă n-aș putea spune când a început totul care a fost momentul în care deodată brațe n-ai mai avut cum vezi amurgul ne ia cu el prin urmare mângâie-mă a spus ea nu-mi lăsa părul să cadă pe pământ departe e toamna lui mai departe decât moartea e toamna lui.
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
a cunoscut alt bărbat. Credincioși nu sunt și nici n-au fost decât unul față de celălalt. Înainte de a-l căuta pe Dumnezeu, au găsit divinitatea în ei înșiși. Priviți-le fruntea, obrajii, ochii! Fiecare ființă ce trece prin viața noastră lasă o umbră. Și de fiecare umbră sunt legate bucurii sau regrete, plăceri sau neliniști. Pe fețele lor nu văd, însă, decât zâmbetul copilăriei și adolescenței în care s-au cunoscut. O, nu! Nu sunt niște "preafericiți", seninătatea lor nu e
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
amintește de vechi și frumoase povești edenice. Povești care, iată!, pot coexista cu lolitele, madonnele și pamelele vremilor noastre. Dragii mei prieteni ironici, blazați și cinici, vă invit ca, măcar o dată, să ne abținem de la orice comentarii! Foarfeca - Să nu lași foarfeca deschisă că e păcat! - De ce e păcat? - Nu știu, da' e păcat. Multă vreme m-a intrigat această curioasă și îndelung repetată interdicție a Mamei. Până în ziua în care am descoperit că Atropos, cea mai bătrână și mai afurisită
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
a început de la mătură și făraș, a trecut apoi la spălatul veselor și al rufelor, căci abia după încă doi ani se ajungea la adevărata ucenicie. Dar din prima zi i s-a spus și răs-spus că e "păcat" să lași o foarfecă deschisă. O asemenea foarfecă putea tăia ușor niște degete fragile sau, căzând de pe masă, putea răni un picior, de obicei desculț. Și, întrucât era o vreme în care Decalogul mai era încă respectat, cuvântul "păcat" avea o mare
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
cei ce-au trăit anii răi și nu se pot despărți de trecut râzând, Eco îi învață să se despartă zâmbind. Pâinea Bagheta cumpărată de la brutăria satului era învelită într-o foiță imprimată cu cerneală roșcată. Ajuns acasă, s-a lăsat atras de textele tipărite în caractere arhaice, însoțite de vignete și desene desuete. Descoperi astfel că ceea ce cumpărase nu era o baghetă, ci o banetă. "Tradiționala Banetă 1900, care sub crusta-i rustică dezvăluie o paletă de arome subtile." Nu
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
manevrare a rotiței șoricelului de calculator. Domnule Sorescu în sfârșit am descoperit sufletul și suflul bun(e) la toate - Mozart! Ca orice asta e... și nu e de azi nici de ieri... ca orice om trecu și el prin lume lăsă urme... ce mărime avea la încălțări?... Rechini îndrăgostiți îndrăgostiți rechinii sărută marea pe dinăuntru Cum? Cum să aflu eu?... Cum să aflu eu? Cum să aflu eu? Cum să aflu eu?... În fine se aude o voce: Ce anume? Ah
Poezie by Leo Butnaru () [Corola-journal/Imaginative/8113_a_9438]
-
Paturile mizerabile s-au dat de mult la topit și lingurile de alpaca măsoară golul isteric. Ca două surori, rana și răutatea nu mai ascund miez și coajă de pâine, ții de destinul strâns, cu mâna încleștată pe lesă, te lași târât la plimbare de câine. Ce labe puternice și ce grumaz, ce urechi ascuțite, Memoria mai ascunde de Dumnezeu cuie și limbi de cuțite. Picioarele se afundă în cleiul de frunze căzute, o broscuță de apă aruncă spre mal un
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/7802_a_9127]
-
mai strâmb sau mai drept? Și să-mi spună că noi, ca și porumbul, suntem mai falnici sau mai piperniciți si că niciodată n-o să se știe dacă lupii cu mieii în vintre sunt fericiți. O, zarzavatul cosmic M-a lăsat în nisip lângă mare să-l văd venind de pe faleză ca un străin, Iubitul era o batistă cu un bănuț, legată de-o lumânare Ce tresare la cuvântul AMIN. Pe cer creșteau grămezi de urzici și de lobodă vișinie, De
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/7802_a_9127]
-
am știut în ce fel i se datorează, însă am simțit că era așa și aveam un sentiment de bine. Dacă Leo era cel care pornise totul, atunci era bine. Leo știa ce face, întotdeauna știa ce face. L-am lăsat în urmă pe barmanul nervos și transpirat, care n-ar mai fi trebuit să fie totuși nervos după ce încă o bancnotă îi poposise-n palmă. L-am lăsat în urmă și l-am salutat abia după ce-am ieșit, l-
Șobolanul e mai viu decît țestoasa by Lucian Dan Teodorovici () [Corola-journal/Imaginative/7687_a_9012]
-
era bine. Leo știa ce face, întotdeauna știa ce face. L-am lăsat în urmă pe barmanul nervos și transpirat, care n-ar mai fi trebuit să fie totuși nervos după ce încă o bancnotă îi poposise-n palmă. L-am lăsat în urmă și l-am salutat abia după ce-am ieșit, l-am salutat prin ușa deschisă. Apoi am lăsat în urmă și cîrciuma lui, iar eu am observat, nu știu cum mi-a venit observația aia, că acea cîrciumă din care
Șobolanul e mai viu decît țestoasa by Lucian Dan Teodorovici () [Corola-journal/Imaginative/7687_a_9012]
-
care n-ar mai fi trebuit să fie totuși nervos după ce încă o bancnotă îi poposise-n palmă. L-am lăsat în urmă și l-am salutat abia după ce-am ieșit, l-am salutat prin ușa deschisă. Apoi am lăsat în urmă și cîrciuma lui, iar eu am observat, nu știu cum mi-a venit observația aia, că acea cîrciumă din care ieșisem era singurul loc luminat de pe stradă și mi-am spus că e tîrziu, foarte tîrziu. Și după ce am făcut
Șobolanul e mai viu decît țestoasa by Lucian Dan Teodorovici () [Corola-journal/Imaginative/7687_a_9012]
-
smalț ar fi trecut se zice printre oameni și ei n-au fost izbăviți prin șipotele iuți de miracole fug fiarele pământului aburii ies din gheizerele gnozei ca niște osanale pe ruine cartagineze și-n tabere codicele își așează ginta lăsând de strajă Septuaginta usus rei printre ferigi volatile și fulgi albi de întuneric pășește el cu scorii spongioase de singurătate în preajmă-i elfii potolesc focul însângerat nu-ți recunoști călăuza devotată-i doar bătaia inimii preschimbată-n ruine în
Poezie by Mihai Răcășan () [Corola-journal/Imaginative/8068_a_9393]
-
toate zilele africane, deși era sfârșit de septembrie și se făcea tot mai frig. Ziua se micșorase, nopțile păreau tot mai lungi, bântuite de spirite, noaptea îi era frică, noaptea tânjea după amantul arab, plecat cu afaceri, dar care își lăsase în casă mirosurile, angajații și rudele, care n-o întrebau niciodată nimic. Hafa îi aducea sucul de portocale și se retrăgea tropăind cu spatele către ușă, în timp ce ochii lui de cărbune îi fixau sfârcurile, sub bluză. Raouf curăța grădina, iar
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
iar la prânz devenea ospătar pentru mâncarea pe care o găteau femeile toată dimineața, în bucătăria din bungalou. O servea încet, stând în spatele scaunului pe care era așezată, ca în marile restaurante, până când ea îi spunea: "Tu peux partir maintenant". lăsase instrucțiunile - ca de-atâtea ori când era plecat -, era supravegheată, pândită, când se ducea la baia de aburi copiii arabi îi miroseau lenjeria pe care o dezbrăca în fața ușii, dar se obișnuise. Trăia în altă lume acum, era refugiul ei
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
suflarea bungalourilor de cărămidă năvălea la uși, să o vadă. Își auzea inima galopându-i în piept, în timp ce țâșnea, cu un singur salt, de la rezervoarele de apă până jos, la ocolul păsărilor. Într-o zi, un păianjen de plută o lăsase țintuită în nisip, în plină acrobație. Își freca mușcătura cu palmele așteptând, sub privirea flămândă a celor care nu se-ară-tau niciodată de-a-ntregul. Și atunci Mehria, apărut din senin, alergă din mașină, înainte să oprească motorul și fără să-și
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
ar fi plâns. Aici toate femeile plângeau fără lacrimi. Și fete mai tinere decât ea știau să facă asta mutește, stând desculțe pe pardoseala bucătăriilor. Se-nălță între perne și ceru apă. Mehria plecase, iar peste acoperișurile de țiglă se lăsa întunericul. Transpira. Rămăsese singură într-o casă arabă, burdușită de lână și de bumbac, de uleiuri și de măsline.
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
era și de unde venea. Câțiva săteni se opriseră și-l întrebaseră cum îl chema, dar băiatul rămânea în continuare cu privirea ațintită absent în mijlocul drumului. Probabil era surd și mut, bietul băiat, fusese concluzia tuturor și femeile începuseră să-i lase din milă câte o bucată de mămăligă, o ceapă, un colț de pâine, din mâncarea pe care o duceau la câmp când soarele ajungea în vârful cerului și țăranii se retrăgeau pe sub căruțe, la umbră. Cum baba îi murise, își
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
exact când voise să arunce un boț de brânză, așa că acesta zburase de partea celalaltă a șanțului din spatele teiului. La început pocnise hățurile ca să plece mai departe, cu gândul să-i aduca mâine altă brânză, oricum femeile urmau să-i lase cu siguranță ceva la prânz. În secunda următoare, trăsese de hățuri și oprise căruța. Se dăduse jos sprinten și, trecând pe lângă băiat, sărise de partea celalaltă a șanțului, după brânză. Se oprise, însă, cu boțul de brânză în mână, neștiind
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
data asta, de cum îl auzise că deschisese poarta, își ridicase privirea, uitându-se la el cu ochii umezi, ca atunci când îl mângâiase pe cap. Îi mormăise ceva încurcat, în timp ce cotrobăia prin boccea după ceva de mâncare. De data asta, îi lăsase ceapa și mămăliga pe jos, fără să se apropie. La întoarcere, îl găsise tot acolo, nemișcat, își ridicase doar capul, privindu-l blând în ochi. Durase mai mult de o săptămână până să se hotărască să-l ia în casă
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
blană rămaseră lipite pe pantalonul de sărbătoare. Îi era probabil foame și se gândi că poate era mai bine s-o hrănească înainte. Stătu preț de-o clipă pe gânduri și se răzgândi. Îl încurca acum, așa că n-o s-o lase să intre cu el în casă. Toader putea să-i dea de mâncare mai târziu, după ce lucrurile se vor liniști puțin. N-o să moară... Cuvântul îl făcu să zâmbească. Deschise ușa de la singura încăpere a casei, păși fără ezitare înăuntru
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
Emil Brumaru Nu-mi căuta în suflet vreo minune Pe care n-ai gîndit-o încă tu. E-atîta umilință-n orice-aș spune În dup-amiaza lungă ce-începu, Încît m-ai alunga ca-n silă. Lasă Să-ți troienesc și ușa, și, alb, trupul Mic, tolănit în trîndăveli de-omidă Pe frunza ei cărămizie de mătasă; Și raze-or izbucni-n cer să-ți deschidă Raiul mirean, cu plite, și rădaște Lin zbîrnîind, și-o rouă
Nu-mi căuta în suflet vreo minune... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8069_a_9394]
-
preferat Corvette la feeria de suflete zburam cu copacul. pe malul lacului Wansee mă țineam deoparte, așteptam tragica pereche. de doi ani tatăl meu nu părăsește costișa, de doi ani i-au pus o cruce la cap și l-au lăsat în plata Domnului, de doi ani textele mele sunt formele diferite ale aceluiași țipăt. mă căuta iubita. își apropia de mine albul grav al ochilor. îmi lingea coastele și lacrimile cu limba șlefuită ca limba unui clopot. o lăsam să
Poezii by Marin Malaicu () [Corola-journal/Imaginative/7907_a_9232]