2,387 matches
-
de la guvernul federal În mai puțin de trei ore, și asta În timp ce mă aflam pe alt continent, nu era posibil. Și basta. Îmi cerea, În sfârșit, după aproape un an Întreg, să fac ceva imposibil de făcut, și indiferent cât lătra, sau pretindea, sau intimida, tot imposibil rămânea. Îmi amintești de mine la vârsta ta. S‑o ia dracu’. Să‑l ia dracu’ de Paris, să le ia dracu’ de prezentări de modă și jocuri maraton de „sunt‑așa‑de‑grasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
să cînte un alt cîntec. Îi știa cuvintele și Începu să-l fredoneze Încet. „Soldatul are ceva! Are ceva! Are ceva ca lumea! - ca lumea!ca lumea!“ Undeva, Într-un cărucior, plîngea un bebeluș; Îi auzi respirația Întretăiată. Un cîine lătra pentru că stăpînul lui Îl Întărîta cu-n băț. Dinspre lacul cu bărci se auzeau scîrțîitul și pleoscăitul vîslelor, ștrengăriile fetelor și băieților, iar dinspre străzile care mărgineau parcul, desigur, geamătul continuu al motoarelor. Dacă se concentra, i se părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
că Fraser făcea același lucru, pentru că după un timp se opri din vorbit și-i surprinse privirea lui Duncan, arătînd aproape Îndurerat. — E al naibii de ciudat, nu-i așa? Mă tot aștept să apară Chase sau Garnish și să Înceapă să latre la noi. „Stați Înăuntru!“ „Dați-vă Înapoi!“ „Stați lîngă uși În picioare!“ L-am văzut pe Eric Wainwright anul trecut. Ți-l amintești? Și el m-a observat, știu asta - dar s-a făcut că nu mă vede. Era În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
un bubuit puternic ci mai curînd un vum Înăbușit. Acesta fu urmat de zgomotul unor obiecte care se prăbușeau pe undeva prin apropiere: lemne În cădere, țigle lunecînd și sunetul aproape muzical al sticlei sparte. Vreo doi cîini Începură să latre. Ce-a fost asta? strigă Mickey. Se dusese la ambulanță și scotea tărgile. Se Întîmplă ceva? — Așa se pare, spuse Kay. — O conductă de petrol? — Pariez că-i la vreo fabrică, zise gardianul frecîndu-și barba. Se uitară În sus, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Eram pusă în situația de a spune cuiva, în public, că am rupt logodna. Mi-a luat ceva timp până am reușit să răspund, atât de mult încât Crystal și Billy începură să se simtă stânjeniți, iar câinele începuse să latre. În final am spus doar: — S-a contramandat. Tăcere. Nimeni nu știa ce să zică într-o astfel de situație, ziua în amiaza mare la Pastis, locul unde clientela nu cunoaște decât plăcerea. Iâh! spuse Crystal și rămase încremenită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
mersese, cu bătrânul Stalin, de lanț, la Baisa. Împreună cu purtători de topoare, întră în sălciile cu frunze cenușii, precum pielea de șoarece, și îndată răsunară lovituri în cioate. Iar cei mai mulți împresurară Pepenoaica. Doar Stalin, ocrotire solitară și tardivă, se zbuciuma, lătrând și urlând a turbare, neînțelegând rostul învălmășitei și gălăgioasei mulțimi. Cineva, din rândul maselor, care nu avea nimic de pierdut, îl suprimă cu o dibace lovitură de secure. Sărmanul Stalin abia mai chelălăi, scurt și stins. Pusă pe o năsălie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ferește tocmai la timp de câțiva copii care aproape că dau peste el atunci când ies tropăind veseli dintr-un gang aflat în apropierea unei simigerii. Încep să ridice gălăgioși un zmeu colorat peste acoperișurile caselor. Un câine slab și pipernicit latră subțire, jucăuș, încurcându-se printre picioarele lor. O femeie corpolentă, în halat și papuci, având părul pe bigudiuri acoperit cu un batic în culori țipătoare, ieșită să spele scările din fața intrării înguste a simigeriei, se plânge cu voce strident ascuțită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Încercă să se prindă de balustradă, dar sub greutatea lui bara de lemn cedează. Plonjează cu capul înainte până la parter, acolo unde sfârșește într-o baltă de sânge și creieri împrăștiați. Marius se avântă sus, urmat de ceilalți. O pușcă-mitralieră latră sacadat, cu răutate, secerându-i pe cei din primul rând. Cade un soldat, încă unul, chiar din grupa lui, Mihăiță Stamate, un băiat subțirel și timid, cu ochelari. Chiar când ajung la etaj, o rafală scurtă găurește spinarea lui Cârciumaru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
prânz." Întins pe o parte, rămâne gânditor cu ochii ancorați în întunericul dușmănos, acolo de unde inamicul poate declanșa oricând un atac prin surprindere. Înghite puțină zăpadă, într-o zadarnică încercare de a potoli arșița chinuitoare a temperaturii. O pușcă mitralieră latră scurt și câteva gloanțe trasoare își desenează liniile peste ei. Zgomotul îi lovește ca un baros în nervii încordați. Ce naiba se află aici, în clădirea asta, încât nemții să se înverșuneze împotriva lor atât de tare? Ar fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lipsește ceva din jurnalul În răstimpuri al acelei vremi, ceva care, deși simt că este esențial, sau că a fost esențial, nu-i de găsit, cu toate că n-ar fi trebuit să fie consemnat. Vorbeam, Întins, cu mîinile sub cap. Rex latră În curte, cine știe de ce latră, Îmi spuneam. Eu Îmi răsfoiesc jurnalul, o părere, de jurnal, nu unul propriu-zis, ci sporadic, cîte o frîntură de zi apoi o părăsire Îndelungată, urmînd o reluare și iar... E cea mai condamnabilă neglijență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
al acelei vremi, ceva care, deși simt că este esențial, sau că a fost esențial, nu-i de găsit, cu toate că n-ar fi trebuit să fie consemnat. Vorbeam, Întins, cu mîinile sub cap. Rex latră În curte, cine știe de ce latră, Îmi spuneam. Eu Îmi răsfoiesc jurnalul, o părere, de jurnal, nu unul propriu-zis, ci sporadic, cîte o frîntură de zi apoi o părăsire Îndelungată, urmînd o reluare și iar... E cea mai condamnabilă neglijență; dacă aș fi ținut un jurnal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
eu. Ceva totuși se va schimba. Rex fu Îngăduit În bucătărie, se Întîmpla rar, mișca vioi din coadă, se gudura pe lîngă doamna Pavel, care-i arunca din cînd În cînd cîte ceva, atenție deosebită de care se simțea copleșit, lătrînd Într-un fel aparte, prietenesc, a joacă. Doamna Pavel părea străină de evenimente, deși nu era, nimeni nu putea să fie, o nerăbdare nelămurită stăpînea pe fiecare, căuta să-și liniștească soțul a cărui tristețe era ușor de observat, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
vesel din coadă. Dumnezeu l-a creat În inima acestui univers de minuni fără să-i fi dat Însă problematica și angoasele de care sîntem bîntuiți. Steaua lui strălucea, se vede, În altă lume, Într-o galaxie necunoscută, către care lătra uneori, noaptea, el singur știa ce comunicări avea către acolo. Lumea lui se Înveselea lîngă fiecare colț al casei, dar cel mai mult nu lîngă mine ci la ivirea domnului Pavel, cînd apărea Îi sărea În față, mișca din coadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
noaptea, el singur știa ce comunicări avea către acolo. Lumea lui se Înveselea lîngă fiecare colț al casei, dar cel mai mult nu lîngă mine ci la ivirea domnului Pavel, cînd apărea Îi sărea În față, mișca din coadă vioi, lătra a joacă, i se lungea la picioare. E o zi liniștită de duminică, soarele Încălzește orașul și cîmpia, dincoace și dincolo de fluviu. E anotimpul, luna În care am cunoscut-o pe Keti, În parcul din apropiere, cu 14 ani În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Carolina Pavel, și prin nu știu ce asociație mă gîndii la Rex, a murit de mult, cușca, singură, a rămas mărturie a trecerii lui pe pămînt, mai sînt și cîteva fotografii. În raiul lui de cîini unde se afla acum cred că latră vesel, Înveselit de vederile din cer, de noua lui viață, căci nu văd de ce, ca ființă a lui Dumnezeu, n-ar avea dreptul și el să se bucure de veșnicie... Învățătorul, adus la conversații despre familie, gîndea melancolic la trecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mititele... Cum s-o fi urcând în ea, prin ce parte? Ah, uitați, are o scară exterioară, vedeți? în stânga, în fund..." Niște câini flocoși țâșniră de undeva din acea curte și luară cu asalt gardul de care ea se rezemase, lătrând cu glasuri furioase, răgușite, ca la stână. Dacă n-ași fi fost atent ar fi mușcat-o de mâini; o trăsei cam brutal și mă uimi inerția greoaie a corpului ei, deloc imponderabil, cum îți lasă adesea această senzație unele
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
-o și Grivei." "Care Grivei? Îți vine să rîzi." " Nu râd deloc, am învățat încă din școala primară că un adevăr considerat evident pentru toată lumea nu e evident și pentru cineva din altă planetă. Noi zicem de un câine care latră că nu te mușcă niciodată, dar zicala asta umană nu e sigur că o știu chiar toți cîinii." " Vrei să spui că e vinovată Matilda că e din altă planetă! Tu nu ești vinovat!", reflectă ea cu o bucurie sarcastică
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
au mers în sala de briefing. Pe rastelele dindărătul lor se înșirau cele mai ciudate arme. Strânși la un loc, câțiva încropiră un barbut. Se îndreptară din șale alene când intră Gorman și Burke, dar săriră în picioare când Apone lătră la ei: ― Aten...țiune! Toți, ca unul: brațele lipite de corp, cu ochii ficși, concentrați asupra ordinului ce urma să vină din partea sergentului. Gorman îi trecu în revistă din ochi. Soldații erau mai înțepeniți decât în chesoanele criogenice. Locotenentul mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sănătoase, hrănite în farfurii adânci de tablă. În general, fuseseră castrate și evoluaseră grăsuț, bonom și nevinovat, ca niște ursuleți; pe spatele unora puteai să așezi tava sau să joci șeptică. Când nu dormeau, ursuleții se trezeau din moleșeală și lătrau de sărea tot cartierul la geam; când se-opreau din lătrat, mușcau. Hortensia nu prevăzuse chestia asta. Dacă îți venea cheful să faci detectivistică literară (sau pur și simplu să urci la etaj, la o cunoștință), trebuia să ai picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bot, parcă încercând s-o înghită. Pielea scorțoasă a trosnit între colții ei; coada animalului și labele, care ieșeau dintre fălcile cățelei, se clătinau cu o iuțeală îngrozitoare. Deodată Norma schelălăi jalnic: vietatea apucase totuși s-o muște de limbă; lătrând și schelălăind de durere, își descleștă fălcile și am văzut că reptila sfârtecată încă i se mai zbătea de-a curmezișul botului, prelingându-i pe limbă, din trupul ei aproape strivit, mult lichid alb, asemănător cu cel pe care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
regulat singuri cestiunile dintre noi, deși chiar în cazul acesta nu prea suntem în stare a suscepe teamă de vitejia maghiară. Vitejia la... distanța cuvenită e un lucru comod și admirabil. De aproape nu prea e de seamă. Cânele care latră mult nu mușcă, zice un proverb, și prea fac gură foile ungurești pentru ca dinții să nu le fie parte scoși demult, parte știrbi. [13 decembrie 1881] ["CONTELE HOYOS SOSIND LA VIENA... Contele Hoyos sosind la Viena, unde a fost chemat
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
susținut și că în fine, din austro maghiari ce ne deprinsesem a fi, am făcut o voltă la sfârșit și am batjocorit pe "Pesther Lloyd". De ce? "Pentru că din momentul în care guvernul austro unguresc refuză concursul patrioților de la " Timpul " ungurii latră ca câinii ". Să ne-nțelegem. Foile ungurești latră totdeauna, daca vor da concursul lor patrioților de la "Timpul" sau daca nu-l vor da. Odată acest punct francamente stabilit, ce mai poftește "Romînul"? Daca nu am zis acelaș lucru despre ziarele
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
ce ne deprinsesem a fi, am făcut o voltă la sfârșit și am batjocorit pe "Pesther Lloyd". De ce? "Pentru că din momentul în care guvernul austro unguresc refuză concursul patrioților de la " Timpul " ungurii latră ca câinii ". Să ne-nțelegem. Foile ungurești latră totdeauna, daca vor da concursul lor patrioților de la "Timpul" sau daca nu-l vor da. Odată acest punct francamente stabilit, ce mai poftește "Romînul"? Daca nu am zis acelaș lucru despre ziarele oficioase din Viena e pentru că nu meritau să
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
vârste edenice recuperate: Zi liniștită. Zi luminoasă, Cu semănăturile strălucind lângă soarele de aramă, Cu împărțirea dreaptă a bucatelor, Lângă aburii desfăcuți între fânețe și vânturile de argint. Iată-te, tu, omule bun, Argat sau cântăreț cu uneltele amiezii, Câinii latră bucuroși plopii îți ies înainte Din vocea ta bunăziua urcă limpede. (Bunăziua urcă limpede). Poemul lui Voronca nu e străin, desigur, nici de experiența suprarealistă, cu „povestirile de vise” caracteristice. Atât în versuri cât și în pasajele de poem în
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
convenții poetice constrângătoare și sunt supuse unui asalt profanator: „Zid dărăpănat / Eu m-am întrebat / Astăzi că de ce / Nu s-a spânzurat / Lia, blonda Lie / Noaptea de-o frânghie.../ S-ar fi legănat / Că o pară coapta / Și ar fi lătrat / Câinii de pe strada / S-ar fi adunat / Lumea să o vadă / Și ar fi strigat / Vezi ca să nu cadă / Aș fi încuiat / Lacătul la poarta / Aș fi pus o scară / Și-aș fi luat-o jos / Că o pară coapta
TZARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]