6,066 matches
-
de nuvelă, cam neguroasă, Mănăstirea, are ca erou un proscris politic pe nume Corrad, amintind de M. A. Corradini. Tot neterminată, schița Memoriile unei părechi de foarfici dezvăluie resurse satirice. Poliglot (cunoștea franceza, italiana, engleza, germana, turca, greaca modernă și latina), N. a tradus din Byron, Schiller, poate și din André Chénier. În decursul activității lui a rostit multe discursuri, remarcabil fiind toastul ținut la Paris (în decembrie 1848), cu prilejul comemorării lui Ștefan cel Mare. Epistolele, cu pecete oficială (adresate
NEGRI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288408_a_289737]
-
numit profesor la Bacău, este transferat în 1907 la Iași, fără a funcționa. Recomandat în 1909 ca suplinitor la Catedra de istorie antică a Universității din București, în noiembrie își începe cursul. În același an școlar e și profesor de latină la Liceul „Gh. Lazăr”. Devine membru al Comisiei Monumentelor Istorice, director al Muzeului Național de Antichități (din 1910) și e ales membru corespondent (1911), apoi titular (1913) al Academiei Române. Activitatea sa, atât de prodigioasă, îi conferă o aură de legendă
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
colivii și alte ciudățenii capabile să stârnească o „meraviglia” barocă, se înconjoară de apuseni, poartă cu aceștia discuții savante despre latinitatea limbii române („La loro lingua - va scrie Sivori - è cosi quella della Moldavia, regno confinante. È parte mischia di latino, parte italiano, parte greca e parte schiavona”), savurează împreună cu ei poezia lui Ronsard și face ca această atmosferă să rimeze perfect - în înțelesul ei occidental - cu acel poem scris cândva de voievod și tipărit, sub titlul Capitolo del Prencipe di
PETRU CERCEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288802_a_290131]
-
își însușește elemente de concepție și metodă, fructificate în activitatea sa. Teza de licență, Despre Areopag, susținută în 1887, îl recomandă ca pe un bun cunoscător al limbilor clasice și al culturii antice. A funcționat ca profesor de greacă și latină, timp de treizeci și șapte de ani, la Craiova, Galați și București. Autor al unor manuale de gramatică elină, P. a tradus din Homer (Iliada, cartea I) și a publicat, în original, o ediție comentată a dialogului Kriton de Platon
PITIS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288828_a_290157]
-
cele mai importante evenimente ale unui secol, de la 1464 (încoronarea regelui Matei Corvin) până la 1558 (învestirea ca împărat a lui Ferdinand I). Decretat de contemporani poeta ornatissimus, O. nu face decât să se supună convențiilor epocii, versificând cu dexteritate în latină câteva duzini de Carmina. Sunt reunite, astfel, epitafuri - celebre rămân „elegiile” compuse în 1536 la moartea prietenului Erasm și a fratelui Matei, influențate, ca ton, de Tristele lui Ovidiu -, compoziții ocazionale, distihuri către amici, câteva satire și epigrame. O vastă
OLAHUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
Matei, influențate, ca ton, de Tristele lui Ovidiu -, compoziții ocazionale, distihuri către amici, câteva satire și epigrame. O vastă corespondență (de peste șase sute de epistole), purtată cu personalități politice, diplomatice, ecleziastice și culturale din epocă, este spațiul de comunicare, într-o latină concisă și elegantă, a noutăților științifice și a problemelor din viața publică. Prețioase sunt, mai ales, cele 29 de scrisori adresate lui Erasm, între 1530-1536. SCRIERI: Carmina, în Șt. Bezdechi, Nicolaus Olahus, primul umanist de origine română, Aninoasa-Gorj, 1939; ed.
OLAHUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
1943; Rumunská kultura a slavonstvo, Bratislava, 1947; Limba povestirilor slave despre Vlad Țepeș, București, 1961; Criterii stilistice în studiul comparat al literaturii omiletico-parenetice, București, 1970; Slava veche și slavona românească, București, 1975. Ediții: Nicolae Milescu, Aritmologhia, Etica și originalele lor latine, tr. și introd. edit., București, 1982; Floarea Darurilor sau Fiore di Virtù, tr. și introd. edit., Timișoara, 1992; Biblia adecă Dumnezeiască Scriptură a Vechiului și Noului Testament, coordonator I.C. Chițimia, București, 1988 (în colaborare). Repere bibliografice: Balacciu-Chiriacescu, Dicționar, 189-190; Silvia
OLTEANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288526_a_289855]
-
1879 fiind desemnat secretar general al forului. Fără a-și părăsi cercetările arheologice și istorice, ale căror rezultate le publică în „Trompeta Carpaților”, „Românul”, „Columna lui Traian”, răspunde solicitărilor Academiei mai cu seamă în chestiunile filologice: traducerile din greacă și latină (Despre condițiunile unei bune traducțiuni a autorilor clasici în limba română, 1874), revizuirea dicționarului latinizant al lui I. C. Massim și A. T. Laurian, editarea de texte vechi ș.a. În spiritul modernizării culturale se înscrie și activitatea lui O. ca director
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
prefața la Triod Penticostar (atribuită lui cu solide argumente) constituie veritabile breviare ale concepțiilor sale umaniste. Textele care au făcut faima de literat a lui N. au fost însă, datorită și posibilităților de circulație sporite, traducerile. Cărturarul a tălmăcit din latină în slavonă, cu deosebit talent și aplicație, cunoscuta scriere ascetică De imitatione Christi atribuită lui Thomas a Kempis. Exercițiu de durată și acțiune programatică, traducerea introducea pentru prima dată în mediul ortodox est-european o lucrare catolică a cărei popularitate a
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
română o descendență remarcabilă. Raportate la tradiția poetică în limba slavonă - câteva tropare, imnuri ori rugăciuni ocazionale -, aceste stihuri heraldice, alături de care trebuie amintite, spre a întregi averea „poetică” a scriitorului, epitaful pentru Mateiaș, compus, se pare, în trei versiuni: latină, slavonă și română, și, probabil, o „recapitulare” în slavonă a conținutului scrierii despre Varlaam și Ioasaf, impun prin noutate. Texte eminamente laice, alcătuind o poezie emblematică sui-generis, ele își găsesc corespondente în toate literaturile europene și, mai aproape de noi, în
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
scrie predoslovii și împodobește aceste tipărituri cu stihuri. Intelectual de ținută, slujitor devotat al cărții, în care vedea „bogăția cea mai de preț și mai cinstită decât toate bogățiile pământești”, el compune versuri emblematice, precum cărturarii barochizanți, cultivă cu pasiune latina și se ocupă de educarea în același sens a fiilor săi, își transformă numele în Orest, dându-i o rezonanță elină, dar folosește și forma scripturistică Uriil (o altfel de „antichizare”), participă la discuțiile de subtilitate teologică organizate în casa
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
evanghelice și, prin urmare, a traducerii lor. A doua, Predoslovie cătră cetitori, nesemnată, se referă la traducători și la modul lor de lucru, care constă în tălmăcirea directă a originalului grecesc, dar și în urmărirea simultană a versiunilor slavonă și latină. Alte precizări, precum necesitatea exprimării unitare (în urma constatării diferențelor dialectale) prin folosirea cuvintelor unanim cunoscute (va deveni celebră comparația, folosită aici, a cuvintelor cu banii buni care circulă peste tot), atestă o lucidă conștiință lingvistică. În cuprinsul cărții mai sunt
NOUL TESTAMENT DE LA BALGRAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288486_a_289815]
-
elementul comun cel mai evident este limba originară comună, care se menține peste tot chiar și În forme diverse. Dar Încă de la Început diversitatea exista, deoarece Imperiul Roman nu era alcătuit din aceeași populație, chiar dacă se vorbea peste tot și latina. O parte din populațiile romanizate ale Antichității au rămas vecine Între ele și au dezvoltat, și după dispariția Imperiului, o civilizație comună. Nu același lucru se poate spune Însă spune despre popoarele sud-americane, departe de Europa, sau despre români, izolați
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
traducerii - Mihail Tordași, episcop al Ardealului, Ștefan Herce, „propovăduitorul Evangheliei” în Sebeș, Efrem Zacan, dascăl în Sebeș, Moise Peștișel, „propăvăduitorul Evangheliei” în Lugoj, și Archirie, protopop al Hunedoarei - au folosit un text maghiar, orientându-se și după versiunile slavonă și latină ale Bibliei. Textul cuprins în Palia de la Orăștie este un foarte prețios document lingvistic al epocii, important și prin strădania traducătorilor de a unifica limba, înlăturând particularitățile regionale. Se demonstrează totodată posibilitățile limbii române, capacitatea acesteia de a fi o
PALIA DE LA ORASTIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288630_a_289959]
-
pedagogia monarhică, care era una de tip special, trebuie așezată cea religioasă, supraordonată primeia, supraveghind, în fapt, orice fel constituit de educație - imitarea era principiul capital. Era o lecție fertilă a timpului vechi, fie el păgân - Antichitatea elină și cea latină operând frecvent propunerea unor existențe exemplare, fie creștin - când personajele din Sfânta Scriptură își propun vocația pilduitoare. Într-o medievalitate trenantă și stăruitoare, cum a fost cea pe care au trăit-o Țările Române, creștinul nu putea fi modelat fără
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
poate suplini deficiențele de construcție, motivarea insuficientă a conflictului sau lipsa de fundament a pretențiilor filosofice ale autorului. Durabile sunt rezultatele activității de traducător a lui P., care a realizat, în colaborare cu Titu Dinu, versiuni ale unor scrieri din latină (Horațiu, Plaut) și franceză (Maurice Maeterlinck). Satirele lui Horațiu (1911; Premiul Academiei Române), transpuse în metru original, au vioiciune și autenticitate. SCRIERI: Gaudeamus, București, 1911; Triptic dramatic. Darul muzelor. Fugind de Charybdis. Jocul zeilor, București, 1912. Traduceri: Horațiu, Satirele, București, 1911
PALTANEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288635_a_289964]
-
București), istoric literar și publicist. Urmează cursurile secundare în localitatea natală, fiind absolvent al Liceului „Vasile Alecsandri” (1912), apoi devine licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1916). Din 1920 predă, ca profesor definitiv, româna și latina la Liceul „Mihai Viteazul” din București (până în 1928), ținând aici și cursuri de italiană (1922-1923), apoi la liceul din Câmpina, unde a întemeiat Ateneul Popular „B. P. Hasdeu”, și din nou la Liceul „Mihai Viteazul”, unde în 1934 obține definitivarea
PAPADOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288670_a_289999]
-
și suflet și subliniază inspirația directă - iar nu prin intermediar schopenhauerian - a poetului din gândirea indiană, precum și esența platonică a unor scrieri ca Luceafărul. Împreună cu G. Popa-Lisseanu și Iuliu Valaori, P. publică pentru uzul elevilor de liceu gramatici ale limbilor latină și greacă și lucrări referitoare la cultura și civilizația romană, alcătuiește o istorie antologică a literaturii latine pe bază de texte și îngrijește ediții selective din operele lui Cezar, Cicero, Ovidiu, Titus Livius, Lucian și Xenofon. SCRIERI: Între divin și
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
cuvintelor, etimologie, lexicografie) și a abordat, de asemenea, probleme de lingvistică balcanică. Dictionnaire étymologique macédo-roumain (I-II, 1925), o lucrare lexicografică în care materialul este grupat pe origini, a fost primit cu rezerve tocmai cu privire la etimologii. P. a tradus din latină Descriptio Moldaviae de Dimitrie Cantemir (1923) și a alcătuit două ediții din opera lui Ion Creangă, una din Povești și alta din Amintiri din copilărie, apărute în 1939. SCRIERI: Despre cimilituri. Studiu filologic și folcloric, I, Iași, 1909, II-III, București
PASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288707_a_290036]
-
lucrare - Brevis historica notitia origines et progressu nationis daco-romanae (1778) - este cunoscută și citată de istoricii contemporani lui M. După câteva variante succinte și după un Răspuns la critica lui Iosif Carol Eder privind Suplica românilor din Transilvania (redactat în latină, tradus și publicat abia în 1971), alcătuiește, între 1800 și 1806, marea sa operă, Istoriia și lucrurile și întâmplările românilor, rămasă în patru volume manuscrise până în 1995, cu excepția a două fragmente tipărite în „Calendarul de la Buda” pe anii 1806 și
MICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288108_a_289437]
-
a unui sistem ortografic etimologizant. Demonstrația devine mult mai complexă în Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (Viena, 1780), prima gramatică românească tipărită, scoasă cu colaborarea de ultim moment a lui Gheorghe Șincai. Lucrarea consemnează legile fonetice ale evoluției cuvintelor de la latină la română și sistematizează toate cunoștințele gramaticale, căpătând valoarea unui manual și a unui model. Tot în spiritul practicilor iluministe, dar și din necesități concrete, M. inițiază o mare lucrare lexicografică, concepută întâi ca un dicționar român-latin (publicat postum, în
MICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288108_a_289437]
-
Goethe, Schiller), literatură engleză (Shakespeare) și franceză (Corneille, Racine, Molière). Merge frecvent la spectacole teatrale, învață să cânte din flaut. Își formează o cultură solidă și multilaterală, întemeiată mai ales pe capodoperele literaturii universale. Studiază, tot acum, franceza, engleza, italiana, latina și greaca. Încă elev, tălmăcește o povestire din Jean Paul, pe care o trimite, în 1857, la „Gazeta Transilvaniei”, însoțind-o de câteva rânduri în care blamează literatura franceză de foileton, dar apreciază literaturile engleză și germană. Tălmăcește de asemenea
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
Ulterior urmează cursurile Liceului Militar din Iași. După război face studii filologice la universitățile din Bonn (1947-1949) și Paris (1949-1951). În 1954 devine doctor în filologie la Universitatea din Bonn, cu o teză despre structura tipologică a limbii române în comparație cu latina clasică și populară. Este fondatorul lectoratelor de limba română din Köln (1952), Bonn (1954) și Freiburg im Breisgau (1964). În 1967 înființează la Freiburg Societatea „Mihai Eminescu”, în scopul susținerii și dezvoltării relațiilor științifice și culturale dintre Est și Vest
MIRON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288174_a_289503]
-
probleme a sexualității și a vieții conjugale, care se cuvine tratată fără pudibonderii fariseice 5. Pentru că adăparea la surse este condiția sine qua non a mărturisirii ortodoxe, predarea limbilor clasice studenților de la Teologie ar trebui luată mult mai în serios. Latina și greaca, dacă nu și ebraica, s-ar cere predate în primii doi ani într-un regim intensiv (patru zile pe săptămână, cu două ore alocate pentru curs și seminar). Ceea ce trebuie vizat în aceste ore este lucrul cu textul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ființei lipsite de principiul ipostatic (pentru a teologiza, din nou, à rebours). Maeștri sau, poate, călăuze? Nu în perioada liceului, când omul nou se afla la datorie, iar viața tuturor era amenințată de anxietăți primare. O școală de mântuială, fără latină și greacă - însă cu ore de PTAP („Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei”) -, încerca să-ți inducă sentimentul utilității publice. România era o țară somnolentă și nebâzâită, afară de muștele din cofetării. Împăcat cu sine, poporul atinsese hegelian pragul postistoriei. Sectorul flegmeitc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]