3,620 matches
-
intrase în viitoare. Umbla după marfă, prinsese gustul banului. Mai plătise din datorie lui Pandele, mai împrumutase, nu se cunoștea. Vara trecuse. Venea vremea rea. Stere a plecat la Drăgășani, să umple poloboacele. A numărat banii, s-a urcat în leagănul unei căruțe și-a strigat căruțașilor că-i gata. Pe la prânz au ieșit din București și-a doua zi se apropiaseră. Viile erau galbene. În plopii Drăgășanilor bătea aripa toamnei, scuturîndu-le frunza. De unde să știe cârciumarul ce lăsase acasă? Cristu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
iesle pentru animale. Vesel om. Nu se plângea. Dimineața înhăma iepele, scotea gardul și pleca în camionul lui, cărând sifoane pe la cârciumari, în Grivița, după pâine. Îl apuca prânzul spre șina Constanței, mânca o roșie, trăgea la umbră, se culca-pe leagănul droștii, cu șapca pe ochi, dormea, nu-l cerceta nimeni, se ridica în capul oaselor, căsca, o lua mai departe după ce dădea iepelor o mână de nutreț uscat la soare. Le mîngua boturile umede, le vorbea ca unor oameni și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aveau botoșei rupți care nu s-auzeau. Am mers ce-am mers, și -lam văzut și pe Dumnezeu. Ședea cu niște coarde pe genunchi și le coțăia. Eu am dat să zic ceva. Îmi luase glasu! Parcă eram căzut din leagăn. Și-n fața lui era o masă întinsă, fraților, ce mai masă! Numai curcani fripți și găini de săreau din oalele în care fierbeau. Și cârnați, și salam, și pune... Îmi lasă gura apă și-acu. Am întins mâna să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că o să cadă de acolo, lunecând de pe lemnul lustruit. Roata se învîrtea tot mai repede. În urechi avea un vâjâit surd, ca la gârlă, când se scufunda în apă, și auzea răsuflarea scurtă a ibovnicului, care-i ținea cu palmele leagănul îngust. Ucenicul desfăcuse brațele și se arunca dintr-o parte, valvârtej. Scaunul lui trecu pe lângă al starostelui, fierul îndoit de dedesubt se încorda și scârțâi. - Ți-e frică? u strigă el de sus. - Nu, răspunse țiganca, râzând cu toată gura
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
care-i înfășură gâtul golaș și slăbit și s-a apropiat de cel care-i cărase cu sania: - Și zici că nu ne mai duci măcar până-n barieră? 335 Omul nu răspunse. Bătu animalele pe crupă și se aruncă în leagănul săniei, ascunzîndu-și picioarele într-o pătură groasă. - De, mârâi în cele din urmă, de ce nu mai stăturăți și voi măcar până mune de dimineață, ați stricat petrecerea... și dădu bice cailor, dispărând într-un vârtej de zăpadă. - Ce-i facem
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
restriștea ta. Sânt stârv sau vulcan în tine? Sau nici tu nu știi, Părăginitule?! - Freamătul demiurgic când strigi: ajutor! ca viața să nu moară de infinitul ei... Caut astrul cel mai departe de pământ; în el să-mi fac un leagăn și un sicriu, și să mă nasc din mine și să mor în mine. Când aspirația spre neant atinge intensitatea unei erotici, timpul sau eternitatea nu-ți mai spun nimic. Acum sau pururea sânt elemente cu care se operează în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poate ajunge numai prin inteligență la îndrăzneala și la provocarea adevărului? Niciodată, atâta vreme cât inima mai rezistă în înșelăciune și în serviciul sângelui. Dar inima lui Diogene pare a fi fost smulsă din interesul ființării și - lucru nemaiîntîlnit - a fi devenit leagănul inteligenței, locul de popas și de-ntremare al lucidității. Sângele scos din circulație, viața controlată fără milă, unde să se mai miște eroarea și să se încînte iluzia? Cinismul înflorește în această evacuare, ce te dezleagă de toate și-ți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Niciodată nu ne stingem din vid, ci din preaplin. Un moment absolut răscumpără golul tuturor zilelor; o clipă reabilitează o viață. Orgasmul spiritului este scuza supremă a existenței. Așa îți pierzi de fericire mințile în Dumnezeu. Mâinile palide sânt un leagăn în care îți suspini viața. Femeile nu ni le-ntind decât ca să plângem în ele. Ceața e neurastenia aerului. Acele glasuri din afunduri, pentru care ți-ar trebui accentul unui Iov asasin... Ce înger nebun cerșește cu flașneta pe la o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
noblețea tăcerii ne domolește aiureala nemîngîierilor. După ce-am pierdut toate, ne recâștigăm cumpătul înveșnicindu-ne visarea prin aleile lui desfrunzite. Numai gândul la El mă mai ține vertical. Când îmi voi stârpi mândria, putea-voi să mă culc în leagănul lui de o milostivă afunzime și să-mi adorm veghile în consolarea insomniilor sale? Dincoace de Dumnezeu, ne mai rămâne doar dorul de El. Orice oboseală ascunde o nostalgie după Dumnezeu. Cum pot vorbi împreună doi oameni al căror chin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai rămas! Tu - rămășiță a lumii și eu a mea. Spumă a părăsirilor mele, în tine aș vrea să-mi curm duhul și să pun capăt zvârcolirii zadarnice. Tu ești mormântul pe care l-au visat ceasurile neprielnice ființei și leagănul suprem al vastelor oboseli. Răsfiră miresme de adormiri peste necugetatele mele răzvrătiri, soarbe-mă în tine, ucide-mi zvâcnirea spre zori și îmbieri, îneacă-mi înălțarea nebună a gândului și sfarmă-mi piscurile luminate de vecinătatea ta! Întinde-ți umbrele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
soluționat - în genul lor - toate problemele ce se pun omului, s-au echilibrat cu toate incertitudinile și și-au inventat toate adevărurile. Din perspectiva transistorică a unui înțelept, soluția franceză sau greacă poate fi nevalabilă; dar să ne gândim ce leagăn plăcut a constituit ea pentru orice grec sau francez, născuți în adevărurile și concluziile ei. A fi asimilat imanent într-o cultură înseamnă a păstra, în îndoieli, în viziune și în atitudine, limita impusă de cadrul acelei culturi. Labilitatea acestuia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a fost bine valorificată în lumea asta. Umilința te așează totdeauna sub lucruri. Prin ea nu te recunoști nici măcar la nivelul și condiția devenirii curente. Umilința este sentimentul cel mai a-istoric din câte se pot concepe. Refluxul vieții este leagănul ei. Dacă, individual, ea poate presupune un spirit detașat, în expresie colectivă, e descurajantă. Umilința este un viciu. Căci răpește atât omului, cât și lumii, farmecul și valoara. Una dintre multele cauze ale scepticismului românesc este și influența dizolvantă a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care ne-o oferă existența statică a formelor primare sau aurorale de cultură, se înalță dinamismul și mobilitatea formelor derivate, superstructurale, complexe, fiindcă încoronează sau amurgesc procese de cultură. Comunitatea este expresia directă și originară a unei existențe naționale, este leagănul sufletului național, în deosebire de existența de mase, caracterizată de predominarea elementului social și numai în nu știu al câtelea rând, național. Conceptul modern al masei vede în aceasta un grup a cărui solidaritate se bazează exclusiv pe interese. Istoria
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
atâta frenezie, încît decadența lor a fost, de fapt, prăbușire și dispariție. Sfârșitul Imperiului roman, agonia precipitată oferă atât farmec maladiv și dezagregarea lui este o consolare atâtor inimi bolnave, că de câte ori tentațiile disoluției încearcă sufletul, crepusculul imperial îi este leagăn de sicriu. Cine n-a cunoscut acea dispoziție de care vorbea Verlaine, comparîndu-se imperiul de la sfârșitul decadenței, văzând cum trec marii barbari blonzi, nu va ava niciodată dezabuzarea suficientă ca să înțeleagă anumite epoci. Și cine nu cunoaște vibrația în spirală
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Ne-am gândit vreodată serios că în cruciade au murit oameni? Războiul este o crimă istorică pe care omenirea o acceptă totdeauna după ce a comis-o. Națiunile își fac din el un fel de oglindă măritoare: de aceea este el leagănul megalomaniei naționale și tot de aceea rezolvă el în primul rând conflictele naționale, pe când revoluțiile, pe cele sociale: toate războaiele sânt naționale și indirect sociale; toate revoluțiile sânt sociale și indirect naționale. Atât războiul, cât și revoluția sânt făcute de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și uitătoare a Letei; și nimeni nu l-a însoțit în uitita lui călătorie decât eu - umbra corpurilor în care a trăit el, umbra ta; cu fiecare ducere la mormânt, cu fiecare naștere am stat lângă ele; am stat la leagănul, voi sta la mormântul tău. Sufletul tău, fără ca azi să și-o aducă aminte, a fost odată în pieptul lui Zoroastru, care făcea ca stelele să se mute din loc cu adâncul grai și socoteala combinată a cifrelor lui. Acea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de la gât un cerc de aur și-l apăsă pe fruntea copilului. - Unde este acum tatăl tău, acel om palid, frumos, o, prea frumos, nalt, în haina lui neagră, cu coroana scumpă pe frunte, să te vadă pe tine în leagăn - Împărat al lumei întregi. Surâzi, surâzi cu gura ta cea mică... îngerii vorbesc cu tine? îngerii îți arată mantia, tronul, sceptrul tău... Visezi! visezi ce ai să fii... dulcele meu Domn! Deodată ea se ridică. Umbra ei se - aruncă pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se uitau la el atât de familiar... ca niște vechi cunoscuți de pânză... apoi gândea să miște mâna, dar nu putea... să strige, dar era peste putință... și umbra diafană din fereastă cânta încet, cu glasul plâns, un cântec de leagăn pe care el îl auzise ades când era mic... îi veni să plângă... - Mamă! strigă el... - O, trăiește! trăiește! auzi acum tare. Mamă-sa s-apropie de el și-i acoperi fața de sărutări... - Copilul meu... dulcele meu copil... - Trăiesc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
modela și el după mulțime, și mulțimea după el, potrivindu-se perfect în cele din urmă, ca o cheie la un lacăt anume? Ca să ne lămurim pe scurt, căci vom reveni ulterior mai amănunțit, vom spune doar că familia este leagănul supunerii. Și, pornind de aici, și soclul puterii. Ne pregătește în acest sens mama, și mai ales tatăl fiecăruia dintre noi. Ei ne învață gesturile și regulile pentru a imita, pe scurt, arta conformării. Mai mult, tot familia ne furnizează
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ca surprizele născute să nu devină sminteli în cadrul referențial al ortodoxismului scolastic. Deslușirea Tainei este o carte scrisă pentru „omul cu dileme” (A. Pleșu). Ea cheamă la o dezbatere temeinică, purtată pe divanul istoric al Proniei, perceput de Biserică drept leagăn, dar pentru veacul modernității un simplu cenotaf. Totuși, în dialogul public al teologiei patristice cu modernitatea, numai lenea sau indiferența ar putea cere degrabă un armistițiu. Redundant, poate, pentru cei care se simt „aleșii Tatălui”, itinerariul intelectual propus de Andrew
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
publice locale; judecătorie, parchet, sedii de partid, de sindicat și alte asociații; • educație, cercetare științifică: − gimnazii, licee generale și de specialitate, colegii, școli de maiștri; − filiale ale unor institute de cercetare; • sănătate, asistență socială: − spital general, stație de salvare, dispensar, leagăn de copii, creșe, cămine de bătrâni; • cultură: − case de cultură, cinematograf, biblioteci publice, muzee, săli de expoziție, club etc. • comerț, servicii comerciale: − unități comerciale diversificate: magazine universale și specializate, supermagazine, piață agroalimentară; − unități pentru prestări de servicii diversificate și/sau
Sistemul administrativ românesc – inspiraţie franceză şi adaptare autohtonă by Dragoş Valentin DINCĂ () [Corola-publishinghouse/Science/208_a_439]
-
de suprarealitate, apare și la el, parafrazată bunăoară În Radiografie: „Scriu [...] pentru posibilitatea, oricît de redusă, de a suprima cu o cizelare de cuvinte atîtea asprimi dintre spațiu și timp, de a inventa, pentru o odihnă Între lebezi de sticlă, leagănul care să fie și respirație și havuz”. Numai că la Voronca acest proiect capătă - ca și altele - dimensiuni hiperbolice, paroxistice, prin asocierea tensiunii spiritului creator „inspirat” cu sentimentul morții. Cum a observat cu justețe Nicolae Balotă, există la Ilarie Voronca
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de a construi poemele sale pe un ax al verticalității. În elegia La moartea lui CÎrlova dăm peste această definiție: poetul este „strein și călător” pe pămînt, mersul lui este prin văzduhuri, locul lui este În cer: „Pămîntul mi-este leagăn, dar lăcuiesc În cer.” În altă parte (Destăinuirea), Heliade scrie: „Cerul e al meu templu și singur-nchinare, Seninul lui e semnul prin care Îl slăvesc...” O definiție, evident, banal poetică, reluînd o veche sugestie despre natura sacră a talentului. Heliade
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu mare fantezie, unirea și „profumul” fecundării; „Se scoală-Adam; și Eva În brațele-amoroase Îl strînge cu ardoare; el mai ardent o strînge, Și sîn la sîn ferice se-mparadisă mirii Ținîndu-se de mînă În mutuali afecții, Adam duce pe Eva În leagănul d-aproape De flori și de verdeață. Nici un talam vreodată Din stanțele regale augustelor mirese N-avu atîta artă, nici adornare simplă Cu-atîta maiestate, decor mai admirabil Flori, vițe În festoane, cum nu produce arta, În toată abondanța În toată frumusețea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ani veseli, ani de pace, ani mulți, ani fericiți.” Într-un Imn la dragoste (1838), scris după un cutremur teribil, poetul substituie sentimentului erotic evlavia creștină, zicînd că „dragostea e Domnul”. Heliade e cel dintîi la noi care scrie poema leagănului și a neliniștii paterne În fața pruncului bolnav. Erosul este aici copleșit de simțul datoriei morale: „Copilul se deșteaptă; l-amenință răceala Și mama Îl lipește de chiar inima sa...”. O dedicație din 1839, La Elvira, este mai Întunecat romantică, mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]