KorAP: Find »[drukola/base=lepăda & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...79 80 81 ...144 >

3,597 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

pământ, se lăsă greu pe el și scoase buzduganul de alamă. - Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de alamă. —Măi Niță, măi băiete, nu mă omorî! gemu deodată cu groază Faliboga. Lepădatu se sculă ușor în picioare; își trecu la spate, în chimir, buzduganul; privirile i se muiară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de alamă. —Măi Niță, măi băiete, nu mă omorî! gemu deodată cu groază Faliboga. Lepădatu se sculă ușor în picioare; își trecu la spate, în chimir, buzduganul; privirile i se muiară și ridică pe vătaf de jos. Nu te omor, bade Sandule... zise el pripit. Ce am eu cu dumneata?... Mai bine m-oi duce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Faliboga îl privea țintă; parcă aștepta ceva. Apoi iar îl apucă pe Niță de cot și-l întoarse în loc. —Măi Niță, zise el scurt și mai răgușit parcă: nu te mai duce, că eu vreau să mă împac cu tine. Lepădatu îl privi zâmbind. Ce râzi, măi? strigă Faliboga. Tu n-ai credință în mine!... Măi, eu am fost om strașnic în vremea mea... Am avut eu așa, ceva, cu tine - și te-am năcăjit; și m-ai năcăjit și tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să plece. —Măi Lepădatule! nu mă supăra! strigă Faliboga. Eu vreau să mă împac cu tine și să cinstim amândoi o leacă de băutură!... Faliboga apucă mânios de brațul drept pe Niță și-l smunci spre el. — Hai cu mine! Lepădatu îl urmă în tăcere prin cernerea ploii și prin amurgul mohorât. Nimeni n-auzise, nimeni nu văzuse ce se petrecuse între cei doi. Bordeienii toți intraseră prin bârloguri. Lumini triste și sfioase licăreau și tremurau în pânza de umezeală. Cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
la căldură, isprăveau cina Gheorghe Barbă bouarul, moș Irimia Izdrail și Mihalache Prescurie. Doi băitănași se uscau de umezeală lângă vatra mare, unde ardeau mănunchiuri de trestii. Faliboga izbi cu piciorul în ușă, o deschise și intră înlăuntru, cu Niță Lepădatu după el. —Măi Grecușor! se răsti el cătră unul din flăcăuași, subțire și slăbuț; ieși afară și du pe Alba acasă la mine. Și spunei Ianei să vie încoace și s-aducă ulciorul cel cu vin... Repede, măi! nu umbla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
măi! nu umbla împiedicat! Auzi-tu-m-ai?... Grecușor se deslipi ca o umbră de lângă horn și ieși afară ca suflat de vânt. —Oameni buni! strigă Faliboga răgușit, arătându-și știrbăturile, eu acu am gust să fac cinste băitanului istuia... (Și bătu pe Lepădatu pe spate). Am avut noi ceva, da’ acu ne-am împăcat! nu-i așa, măi Lepădatule? Flăcăul nu zicea nimic. Da’ vorbește, măi omule! strigă Faliboga mânios. Măi! tu nu cunoști pe Faliboga. Măi! cât îs eu de amarnic... ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de amarnic... ca un câne rău, măi!... măi băiete, da’ să știi că eu pe furiș nu mușc! Ia șezi, măi Niță, colea pe laiță, lângă vatră, și scoate-ți gluga din cap... Sandu vătaful smulse gluga albă a lui Lepădatu, își smulse și gluga lui mohorâtă, puse pe flăcău pe laiță, și el se trânti înaintea focului pe un scăunaș scund. — Ce mai zici, moș Izdraile! strigă el apoi râzând. Afară tot plouă - de mi s-a urât... Ia așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
un jidan de la Săveni. Iaca, și eu închin ulcica asta... Și zic să trăiască Iana cu care mă am eu bine din alte vremuri, și care a venit după mine cine știe din câte hotare... Și să trăiască și Niță Lepădatu să-mi cunoască inima... Iar Barbă să zică ceva din fluierul lui!... Bău de dușcă ulcica ș-o întinse Ianei. Cinstiră și ceilalți. Bău și Lepădatu, sub privirile arzătoare ale lui Faliboga; iar Gheorghe Barbă începu a zice din fluier

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a venit după mine cine știe din câte hotare... Și să trăiască și Niță Lepădatu să-mi cunoască inima... Iar Barbă să zică ceva din fluierul lui!... Bău de dușcă ulcica ș-o întinse Ianei. Cinstiră și ceilalți. Bău și Lepădatu, sub privirile arzătoare ale lui Faliboga; iar Gheorghe Barbă începu a zice din fluier un cântec de la munte. — La munte la noi, altfel sună fluierul, grăi el după ce se opri. Cânți sus - și-ți răspund parcă văile și adâncurile. Aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
patruzeci de zile... ........................... Băui prețul murgului N-aflai gustul vinului... Cu glasul răgușit și cu ochii arzători ațintiți asupra Ianei, Faliboga mai mult rostea trăgănat decât cânta. Bău iar cu sete o cană de vin, după aceea strigă cătră Niță Lepădatu: —Măi Niță, măi prietine! vezi tu pe muierea asta?... Eu cu dânsa am hoțit, măi! Câte ape am coborât, câți codri am străbătut și prin câte locuri pustii am rătăcit... nici nu mai țin minte... Am fost, măi băiete, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fost eu! Târziu suiră din căldura bordeiului în noaptea neagră de toamnă. Bătrânii se pregăteau de culcare; numai Gheorghe Barbă ieși învălit în suman, ca să mai vadă ce fac boii boierești și flăcăuașii care dormeau în șoproane cu ei. Niță Lepădatu mergea alăturea de Faliboga și Iana umbla înaintea lor. —Iano, zise vătaful, tu intră și te culcă. Eu mi-oi lua calul să dau un ocol - și mă-ntorc îndată... Femeia dispăru în umbră. Faliboga își aduse iapa. Măi Niță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Eu mi-oi lua calul să dau un ocol - și mă-ntorc îndată... Femeia dispăru în umbră. Faliboga își aduse iapa. Măi Niță, vorbi el iar, ia-ți și tu căluțul tău și hai cu mine!... Coborâră la vaci - și Lepădatu își scoase calul. Porniră amândoi prin ploaia care curgea necontenit rece și neîndurătoare. Umblară mult alături. Flăcăul abia cunoștea locurile. Dar vătaful își ducea calul repede, parc-ar fi umblat ziua. —M-am cam trecut eu în ia-sară cu băutura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Boierul petrece departe cine știe unde... poate s-a dus prin străinătăți... și iaca a ajuns un hoț ca Faliboga să-i păzească averile... Sunt și lucruri pidosnice în lumea asta, măi Niță... Noapte bună! du-te și te hodinește și tu... Lepădatu își stăpâni calul. Bade Sandule, grăi el, stăi o leacă... Ce este? —Bădiță Sandule, iartă-mă pentru cele întâmplate... Măi Niță, tu ești omul lui Dumnezeu, vorbi Faliboga râzând. Du-te și te culcă - și te gândește la fata humelnicului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
grăi el, stăi o leacă... Ce este? —Bădiță Sandule, iartă-mă pentru cele întâmplate... Măi Niță, tu ești omul lui Dumnezeu, vorbi Faliboga râzând. Du-te și te culcă - și te gândește la fata humelnicului... Vătaful se șterse în întuneric. Lepădatu descălecă și-și duse surul la adăpost; apoi își căută un cotlon între vitele liniștite. Își puse buzduganul la căpătâi, se învăli în cojoc - și înainte de a adormi se gândi un timp, cu îndoială încă, la purtările și vorbele vătafului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și întorcându-le înapoi în șoproane. Pe la hambare și coșere, slujbașii umblau greoi, cu sumanele înflorite de bura negurilor. Numai glasul lui Faliboga răzbătea cu putere prin toate dosurile, și iapa lui albă fugea la trap pe cărări glodoase. Niță Lepădatu stătu o zi întreagă la hambare, ca să aleagă opinci pentru dânsul și pentru flăcăuașii de subt ascultarea lui și ca să tocmească cojoacele, cu Isailă cojocarul. Erau acolo clădite piei peste piei de oi, și opinci - ș-un miros greu de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
făcuse și osânda la ocnă... L-a scos boierul și l-a adus la moșie - ca să mai îngrozească oamenii... că și pe vremea aceea oamenii erau mai leneși... Țiganul privi în depărtări pe ușa deschisă - parcă din neguri chema amintirile. Lepădatu, c-o custură ascuțită, tăia curele pentru opinci. —Eu, zise iar Isailă, pe mezinul boierului, pe cuconu ista Jor, l-am purtat în brațe și i-am spus povești, și l-am învățat la călărie... Pe atuncea eram mai tânăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cucoana știam c-a murit... —Ia-ia! mormăi neamțul. Cucoana bătrân nu este... duducuț fain, fain și dulce cum un flore... Hm... vra să zică... vra să zică ne vine stăpână... zise călugărița zâmbind ciudat și privind în laturi, spre Niță Lepădatu. Flăcăul tresări, la săgeata ochilor ei; se gândea la altceva. Marghiolița vorbi cu jumătate de glas: —Mie-mi pare bine că ne vine stăpână tânără... —De ce? o întrebă călugărița sclipindu-și ochii spre ea. Nu știu... da’ așa parcă-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
spune ș-a afla, se holbează urât la mine...“ Neamțul se gândea la ceva, și murmura neînțeles pe lângă ciubuc; se duse târându-și ciubotele grele. Din ușă, își întoarse barba mare, și zise cu mirare: Ce faci la tine, Niță Lepădat?... Aber mai venit la noi, la mora... stam de vorbă... De când rămas fără babă - urit mare și plictisește... Ah! La bună vedere!... Se duse pâcâind din lulea. În hambar se făcu tăcere, și crescu puțintel lumina leșietică. Niță se sculă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
apropie de fată. Îi zâmbea cu dragoste și voi să-i cuprindă o mână. Marghiolița își ridică broboada de pe ochi și-și descoperi fața. Se trase îndărăt; îl privi spărioasă. —Bădică, vorbi ea grăbit, să nu te duci la curte... Lepădatu își lăsă mânile în jos și o privi cu luare-aminte. Dar ce este? Fetei îi veniră lacrimile în ochi. —Nu te duce, Niță... Acu am văzut eu ce inimă are călugărița. Nu te duce!... Dar ce ai tu, Marghioliță, de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Nu te duce, Niță... Acu am văzut eu ce inimă are călugărița. Nu te duce!... Dar ce ai tu, Marghioliță, de ce te zbați așa? Fata îl privi cu mânie și cu dragoste; se apropie de el și-i dădu mânile. Lepădatu nu pricepea lămurit ce este, însă îl străbătu o înfiorare fierbinte, când o simți pe fată tremurând lângă pieptul lui. Îi cuprinse cu dreapta grumazul. Și ea i se zbătea moale în brațe, iar el o sărută amețit. —N-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe tătuca de-acasă... ș-om sta de vorbă... Deodată tresări. S-auzeau afară pași. Străbătu înlăuntru și glasul subțire al călugăriței. Apoi glasul mai slăbit: — Moș Isailă, nu sta, du-te înainte, că te ajung... Fata se desfăcu de lângă Lepădatu, își trase iar broboada pe ochi și peste gură; obrazul i se întunecă de ură. Șopti pripit: „Să vii, bădică...“ Și se strecură afară. Lepădatu rămase singur, amețit. Se cinchi jos iar, între blănile de oaie, lângă clitul de opinci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
slăbit: — Moș Isailă, nu sta, du-te înainte, că te ajung... Fata se desfăcu de lângă Lepădatu, își trase iar broboada pe ochi și peste gură; obrazul i se întunecă de ură. Șopti pripit: „Să vii, bădică...“ Și se strecură afară. Lepădatu rămase singur, amețit. Se cinchi jos iar, între blănile de oaie, lângă clitul de opinci. Încercă să lucreze cu custura și cu țăpușa, dar n-avea nici un spor. Bordeiul întunecos, în care trebuia să-l aștepte fata humelnicului, i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
eu... zise el cătră flăcău... Aista-i un cântec din tinerețele mele... Amândoi râdeau uitându-se unul la altul; apoi își întoarseră ochii spre întinderile triste, învăluite în ceață. Fata humelnicului nu era ca toate fetele - după știința lui Niță Lepădatu. Era aprigă în dragostea ei, și parcă i se ascuțise mintea. Noaptea uneori, când se ducea la dânsa și moșneagul nu era acasă - el sta amețit după desmierdările întâlnirii; iar ea aprindea gazornița, o așeza pe prichiciul hornului și începea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
zic așa - vorbi ea într-un rând - să ne ducem amândoi la boier la primăvară, și să-i spunem că ne luăm... Și să ne înlesnească să facem o gospodărie bună, cum am auzit noi că sunt prin alte părți... Lepădatu se minuna de gândurile ei, dar îi plăceau. Și trebuie să facem nuntă, la biserică, cu popă... Pe-aici oamenii nu mai știu de rânduiala asta. —Așa este... încuviință Niță. Trebuie să ne cununăm ca creștinii, înaintea lui Dumnezeu... Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
atuncea. Nu m-am dus și putea să se supere... Da’ am crezut că cine știe ce-i... Fata râse ușurel și-și aplecă fruntea în pieptul flăcăului. Dacă s-a supărat, i-a fi trecut... Las-o pe călugăriță-n pace... Lepădatu se gândea, ducându-se spre vitele lui: „Mare șerpoaică și mare zmeoaică îi și fata asta a moșneagului... Acu de ce mă fierbe și mă poartă ea așa cu vorba?... Da’ ce-i pot face? Vede ea că mi-i dragă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]