3,155 matches
-
sacrului: invizibil, virtualitate, extaz, secret interior, ubicuitate inefabilă. Ele nu au însă o finalitate spirituală, soteriologică, ci estetică. Sîntem - după cum s-a mai arătat - în proximitatea teoriilor despre poezia pură ale abatelui Brémond și a concepției lui Benedetto Croce despre lirism; este discutabil însă că o propoziție precum: „Poemul e rezultanta tuturor artelor: muzica, plastica, literatura, - sunetul, materia, verbul - se rezolvă în poezie” ar trimite doar la sincretismul wagneriano-simbolist, cum afirmă în competenta sa monografie Simion Mioc. Există un întreg complex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
litteram un text publicat anterior în Cuvîntul liber: „Le Rayon invisible. Suprarealismul lui Breton“. Pornind de la primul manifest al Suprarealismului, Vinea își reafirma aici crezul estetic nonfigurativ, antimimetic, foarte apropiat esteticii mistice a rayonismului rus enunțate de pictorul Mihail Larionov: „Lirismul contimporan a încetat de a fi desvoltarea retorică a unei idei, imagini sau simțiri. Poezia nu e nici psihologie, nici logică, nici anecdotă. Elementele acestea erau hapuri cu ajutorul cărora poeții desueți serveau lectorului raza invizibilă. Vrem azi să emitem, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dînsa; ea ne-a promis «profunzimea maselor», «ansamblul», în sfîrșit orchestra. Și ceea ce scrie d-l Barzun nu e poezie”. Printre principiile noii estetici opuse simbolismului și moștenitorilor săi sînt enumerate „desființarea versului liber“ („ultima rămășiță a simbolismului”), dramatismul (opus lirismului), multiplul (opus unilateralului), poliritmia (opusă monodiei), simultanul (opus succesivului) și forma plastică (opusă versului liniar). În prelungirea lor, singura referire antebelică a lui Vinea la poetica futurismului italian și a lui Marinetti este făcută indirect, printr-un citat în limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
redactată și prezentată înainte de război, profesorul le reproșa novatorilor francezi postsimboliști exclusivismul tematic: „A te mărgini — cum spuneam despre paroxiști și dinamiști — să cînți vieața din uzine sau porturi etc., înlăturînd sau reducînd la ceva accidental alte teme — sentimentul naturei, lirismul izvorît din aprofundarea unor emoțiuni intime — e ceva antiliterar și nelogic, mai ales cînd se vorbește de lărgirea domeniului poetic. Introducînd elemente nouă de inspirație nu trebuie să elimini altele, să sacrifici ceea ce are tot atîta valoare poetică”. Modernismul „din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
2002, p. 267). „Lumea din care pleacă”, uneori, poemele „orientalului” Vinea este, de asemenea, realul. Nu însă și cea în care „se întoarce”: după secvențele tranzitive, textele sale se pierd în reverii fantaste stimulate de amintire. Greutatea de plumb a lirismului, atitudinea contemplativă, melancolică, nostalgică și introvertită cîștigă aproape întotdeauna în poezia sa. Dimpotrivă, poemele lui Tzara sînt prin excelență centrifuge, universuri în expansiune, animate de dorința „plecării” spre orizonturi noi, eliberatoare. Dialogul literar dintre Tzara și Vinea poate fi urmărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
plecăm, să plecăm”, „ne-om dezbrăca în pielea goală...” - conțin destui germeni ai insolenței dadaiste. Poemele erotice ale lui Vinea au un „ce” liric, magic incantatoriu („Ioana“, „Fira“). În poemele lui Tzara („Am sădit în corpul tău“, „Prietenă Mamie“ ș.a.), lirismul se naște din aliajul de candoare sentimentală jucată și distanță ironică, pe o melodie cînd fracturată (scurtcircuitările eliptice de tip parole in libertá), cînd ieșită parcă dintr-o cutie muzicală. Apropiate de sensibilitatea unor Jean Cocteau, T.S. Eliot sau Apollinaire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
atît recuzita sămănătoristă, ruralistă, cît și pe cea simbolistă sau intimistă: parcul, reveriile grațios-exotice, fata de pension, familia comme il faut... În schimb, evocarea „provincialismului” din poemele lui Vinea are un sunet elegiac pur, micile artificii anticonvenționale și eliptismele neafectînd lirismul ansamblului: „Pereții de carton alb, tăiați de o fereastră/dreptunghiulară: luna ziua se reazemă pe cer/ning clipele rugină pe arborii de fier/și-un horn omoară timpul cu panglică albastră” [„Din almanahul îngerilor (constatări provinciale)“, 1917], „iarba moartă pălise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cocea va fi condamnat pentru lezmajestate, iar Vinea ține să îi ia apărarea și în paginile Contimporanului („Cocea și pisma dinastică“, nr. 43), făcîndu-i ulterior un portret complex: reorganizator al Partidului Socialist, pamfletar temut („articolele lui Cocea - ritmice, rapide - retorică, lirism, pornografie...”), conducător înnăscut, combativ și independent, omul e „un spectacol de modern dramatism” („N.D. Cocea“, nr. 44). În iulie 1923, revista își încetează apariția. Vinea se refugiază la Facla aceluiași N.D. Cocea, iar Contimporanul reapare abia în aprilie 1924, schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ș.a.) - vor fi editate, selectiv, abia în volumul Ora fîntînilor, ieșit de sub tipar cu cîteva ore înaintea morții poetului (iulie 1964). Aproape toate textele au fost, atunci, rescrise în vederea editării, uneori - serios „cumințite” estetic, adesea însă - cizelate în sensul adîncirii lirismului. Spre deosebire de cele vădit mai „stridente”, mai radical-demitizante, cu tentă avangardistă mai pronunțată - tipărite în Punct, 75 HP sau, accidental, în unu (lettristul „Eleonora“) - poemele din Contimporanul nu au, cu puține excepții, nimic agresiv: cele mai multe sînt în nota obișnuită a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cele vădit mai „stridente”, mai radical-demitizante, cu tentă avangardistă mai pronunțată - tipărite în Punct, 75 HP sau, accidental, în unu (lettristul „Eleonora“) - poemele din Contimporanul nu au, cu puține excepții, nimic agresiv: cele mai multe sînt în nota obișnuită a lui Vinea: lirism fantast, nonfigurativ, discret confesiv, lamentouri angoasate, elegii crepusculare, maladiv interiorizate. Colajul „simultaneist”, în flash-uri al versurilor e mai degrabă static, infuzat de melancolii și spaime. Prin sistemul lor nervos circulă crispări expresioniste, apocaliptice. „Acroșul” la linia revistei se manifestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o compoziție avangardistă, cu puneri în pagină tehnico-fanteziste, ludic-schematizante, amintind pe alocuri de „parolibrismul” și eliptismul telegrafic al futuriștilor (ba chiar și de atitudinea lor: vezi, spre exemplu, credo-urile antisentimentaliste, antiromantice și antipaseiste din deschidere, cu taxarea corespunzătoare a lirismului, individualismului, impresionismului). Textul e încadrat între traducerea manifestului marinettian „Cuvinte în libertate“ și un text în limba germană de Hans Arp (Die Blumensphynx). Alte vecinătăți sînt: două ilustrații de Marcel Iancu, un poem de Ion Vinea („Alții“, datat 1920) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
e negativ, pledînd pentru regăsirea diferenței specifice a teatrului în raport cu filmul: „Rafinarea și încercuirea tehnicei dramatice pure, nu cursa de întrecere cu mecanica filmului, cu care sufletul omenesc al teatrului n’are nici o relație. Abordarea subiectelor de introspecție sufletească, de lirism (...) de taină și comuniune (...) prin magia vieții prezente”. Opoziția teatru/cinematograf ar fi, prin urmare, una între „uman” și „mecanic”, între „tridimensional” și „bidimensional”; tehnicile scenodinamice futuriste sînt invocate în sprijinul acestei „tridimensionalități” necesare, specifice actului teatral pur: „Interpretarea măestrită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și magie. Discret-confesiva, introspectiva „Cheia viselor“ (nr. 82), superior-ironicul „Despre Amor“ (nr. 83), „Idealul extern (fantezie diplomatică)“ (nr. 83), dar și reminiscențele constructiviste din „Interiorul nou (atelierul lui Maxy)“ (nr. 78) sau „credo“-urile poetice despre estetica pamfletului, asumat drept „lirism contondent” („Pamflet și pamfletari“, nr. 85), stau alături de articole „politice” („Sinucigașii în viața publică“, nr. 88) - e drept, puține la număr. Între timp, Vinea se apropiase de Partidul Național Țărănesc (pe atunci formațiune de centru-stînga, principal adversar al liberalilor) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
autor al unei compoziții muzicale „barbare” („Victoria sălbatecă“) prin care îl răvășise și îl transformase interior pe „Dori” în timpul unui stagiu parizian. „Plîngerea către Ygor” deplasează aparentul clasicism (infuzat obsesional, psihologizant) al primei părți către un monolog poetic de un lirism melancolic (narator: Dorimedont), drapînd sub străluciri cosmopolite nostalgii ale naturii sălbatice de pe fluviul Enisei, din Țara Sovietelor... Cucerit de muzica rusului, Dorimedont eșuează lamentabil în platitudinea domestică, dezvăluindu-și în final - cu ironie „teatrală” - trucurile propriului text: „victoria sălbatecă” se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
articolul «Vieți romanțate». Este o surpriză, nu lipsită de semnificații.»” Conflictul cu Contimporanul lasă totuși loc, o vreme, și unor concesii tactice. Într-un articol panoramic, M.H. Maxy apreciază situarea inițială a publicației în speță la „stînga plasticei și a lirismului poetic”, cu o „atitudine democratică cuviincioasă”. O notiță din nr. 18 comentează amabil editorialul „Cheia viselor“ al lui Ion Vinea, iar afinitatea cu suprarealismul nu scapă comentatorului anonim, care își amintește astfel că directorul Contimporanului este „un literat de bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revoluționar al „zilei și nopții”). L. Kassák a debutat în Nyugatt și s-a format în ambianța pariziană a anilor 1909-1910. Autor independent, rămas, către sfîrșitul anilor ’20, aproape izolat, va evolua în anii ’30 către forme mai moderate de lirism. Încă din declarația de intenții din nr. 37-38, 7 aprilie 1923 („Pentru cetitori și scriitori“), în care își exprima satisfacția de a fi obținut colaborarea a numeroși importanți artiști ai avangardei europene, Ion Vinea anunța că: „Vom primi cronici, articole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Adolf Liebscher este și el dedicat problemelor urbaniste sub aspectul clădirilor publice”. O nouă „notiță” semnificativă despre revista cehoslovacă găsim în numărul 78: „Horizont revista de arhitectură cehă consacră un număr întreg unui maestru. Arnost Wiesner. Artă esențială de lirism”, unde Marcel Iancu comentează (în deja menționatul articol „Arhitectura“) „expoziția de arhitectură nouă” de la Brno: „În fine, în anul acesta trebuie să notăm cu satisfacție expoziția de arhitectură nouă din Brno. Un mănunchi dens de cîțiva arhitecți tineri cehoslovaci au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
s-a scris destul și în publicistica românească a epocii. Într-un articol intitulat „Roman și cinematograf” apărut în Adevărul literar și artistic, III, nr. 308, 31 octombrie 1926, p.7, D.I. Suchianu deplîngea „decadența poeziei lirice” în fața concurenței cinematografului: „Lirismul, refugiat în romanul jurnal și în romanul confidență își face stagiul în așteptarea poeziei celei nouă, care nu este încă, dar pe care o așteptăm cu toții”. Oricum, Fondane va continua să publice, sporadic, poeme în limba franceză în revistele românești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prefața la Imagini și cărți din Franța) și atitudinea mai nuanțată a unui „moderat” precum N. Davidescu. Ambii autori sînt considerați critici și poeți anarhici „de marcă”... Capitolele teoretice ale lucrării - „Elementele anarhice ale liricei moderniste, Concepția anarhismului poetic, Tecnica lirismului anarhic” și „Originile anarhismului poetic” - sînt de departe cele mai convingătoare, oferind elemente importante pentru o poetică a avangardei artistice. Perspectiva conservatoare a autorului face din ele și un document relevant în sine pentru imaginea „modernismului extrem” privit din unghi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
individualului cu etalarea lui ostentativă. Ei vor să cînte numai ceea ce este excepțional și bizar în făptura lor. Renunță la ceea ce este universal și normal, socotind că o individualitate se conturează numai prin elementele ei incoherente și excentrice. Cred că lirismul lor trebuie să fie alogic și amoral, pentru a-l distinge de cel tradițional”. Atitudinea anarhică reclamă, apoi, „eliberarea de sub autoritatea oricăror dogme estetice, sociale sau etnice” dincolo de „ceea ce impune bunul simț și judecata sănătoasă”. Cu precizarea că eliberarea „nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
IV, ed. cit., 1936, p. 207). Comentariul despre volumul Colomba al aceluiași Voronca îi prilejuiește criticului unele precizări de natură să nuanțeze rezervele față de primatul necontrolat al imaginii și al asociației haotice de imagini, față de „originalitatea violentă” și față de „dezagregarea lirismului” (începută de pe vremea dadaismului), în fine, față de „miragiile necontrolate ale visului sau ale subconștientului nestăvilit” (proprii suprarealismului). De această dată, este invocată autoritatea critică a lui Thibaudet: „Cu Strowski într-o zi, cu Thibaudet astăzi, subscriem la toate experiențele literare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
direcții „artiste”, o direcție situată în marginea sau în afara agendei ideo-estetice a criticului sburătorist: „Cît privește caracterul pseudoepic al prozei dlui Arghezi, ca și bariera de calitate pe care dl E.L. o ridică între proza obiectivă și proza infuzată de lirism dela Anghel și pînă la Aderca, aceasta-i o problemă căreia, din fericire, ultimile experiențe apusene, în roman, i-au dat o deslegare, alta decît aceea pe care o vede dl E. Lovinescu” (ibid., p. 344). Recunoaștem, aici, afinitatea structurală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
veridică” (ibid., p. 347). E de presupus că sensibilitatea lui Perpessicius față de specia hibridă a prozei poetice explică întru cîtva atitudinea sa favorabilă față de „bizareria incomprehensibilă” a unui prozopoem suprarealist precum „Moartea vie a Eleonorei” de Stephan Roll: „Altminteri (...) oricît lirismul acesta reclamă, de atîtea ori, un cifru, nu putem tăgădui că „Moartea vie a Eleonorei» este un poem de dragoste, trecut prin toate furcile caudine ale imaginilor și pe sub toate furcile caudine ale renunțărilor, portret și ramă desgropate cu anticipație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și pe sub toate furcile caudine ale renunțărilor, portret și ramă desgropate cu anticipație dintr-un Pompei încă neacoperit de lavă” (Mențiuni critice III, ed. cit. p. 294). Criticînd, în comentariul mai sus menționat, atitudinea lui Lovinescu față de proza infuzată de lirism a lui Sadoveanu, Perpessicius îl așază, ironic, pe criticul sburătorist în proximitatea adversarilor săi dogmatici: H. Sanielevici (cu diatribele sale eticist-sociologizante împotriva tematicii „naturaliste” și „imoraliste” a nuvelelor sadoveniene) și M. Dragomirescu (cu clasificările sale schematice). Ca și Dragomirescu, E.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și ca scriitor evreu din diaspora. Atîta cîtă este, importanța acțiunii sale critice rămîne însă legată de promovarea modernității poetice radicale. În prefața Cărții cu poeți, tînărul autor își formulează, în termeni aproximativi, estetica, respingînd în egală măsură critica impresionistă („lirism”) și critica „istorică, pur dogmatică” (taxată drept „enucleiată”). Potrivit lui Boz, „așa-numitul impresionism critic, doctrina criticii ca operă de artă, își trage podișul de sub picioare, căci nu face decît să înlocuiască un irațional (emoția artistului) printr-un alt irațional (emoția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]