2,874 matches
-
sângele pe nas fiindcă mă uitasem la el chiar în clipa când am zis ceva despre Dumnezeu și a avut impresia că l-am înjurat. "Să se învețe minte, bine i-ai făcut", l-a aprobat cu un glas pițigăiat, lungindu-și gâtul, o femeie care avea părul vopsit în culoarea morcovului. După ce mi-am șters sângele și m-am îndepărtat, mă pregăteam să-l înjur fără ocoluri pe agentul de circulație când m-a luat de o parte un bătrân
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
doua zi m-am grăbit să zic "da" când portarul m-a întrebat: "ai priceput cum se ajunge la administrație?" și am pornit-o pe coridoare, grăbit să rezolv cât mai repede formalitățile legate de sosirea mea și să mă lungesc pe un pat. Am rătăcit însă vreo oră fără să nimeresc birourile administrației, timp în care prin fața mea a defilat un șir nesfârșit de uși vopsite în alb murdar, identice. Întâlneam bătrâni, înfășurați în halatele lor vișinii și uzate, îi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bucuria mea, fereastra ocupa aproape o întreagă latură din acest patrulater, așa că lumina pătrundea din belșug. Pe masă se aflau două farfurii cu mâncare și pâine. O mâncare fără gust, dar cum eram flămând n-am făcut nazuri. M-am lungit apoi în pat și am adormit de cum am pus capul pe pernă. Când m-am trezit, soarele nu mai bătea în geam. Era mult după-amiază. M-am așezat cu coatele pe pervazul ferestrei și priveam marea care se clătina luminoasă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
piatră funerară din cimitirul de marmură. Mă găseam într-o stare de spirit bună și ciopleam piatra cu un zel neobișnuit. La amiază, m-am oprit să mă odihnesc. M-am dezbrăcat, m-am aruncat în mare, apoi m-am lungit pe o stâncă. Deasupra mea, cerul n-avea nici un nor. M-am gândit atunci cât de copt eram totuși să înțeleg panteismul, care nu-l așează pe Dumnezeu deasupra creației sale, ci îl încorporează în ea; ceea ce înseamnă că Dumnezeu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
umblat doar pe străzile orașelor înțelege cum am traversat eu deșertul". ― Nu ne spuneți și nouă? se rugă Siminel care, în sfârșit, avea prilejul să audă ceva despre țările calde. ― Mâine, domnilor, mâine. Acum mă duc să fac o baie. Lungit la soare, m-am întrebat de ce nu mi se arăta totuși Bătrânul. N-avea încredere? Mă studia în continuare din spatele oglinzilor ca să vadă cum reacționez? Sau era într-adevăr plecat? Cu Dinu, care aflase între timp totul, m-am rezumat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
din câte înțelegeam, pe Marta. Simțeam în ea un fel de ostilitate ― auzise de Laura? se lămurise că n-o iubeam? nu-mi ierta lașitatea?, dar n-avea rost să mă cert cu ea. Nu i-am reproșat nici când, lungindu-se într-un târziu lângă mine în pat, s-a întors cu spatele, încercînd parcă să mă țină la distanță. Afară se auzi un nou tunet. Apoi altul. Apoi un muget îndepărtat. "Cerbii?" am întrebat. "Da, cerbii". Se porniseră să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am voie?" Tonul era chiar impertinent. Sigur că ai voie, canalie bătrână, dar cum se face că ți-a venit să te plimbi tocmai pe aici?" "Dar ce se întîmplă aici?" făcu el pe prostul și am preferat să nu lungesc discuția. Oricum era inutil. Știam ce urma să aud. Și nici nu-mi păsa prea mult după discuția cu Laura. În cameră, m-am lungit pe pat fără să mai aprind lumina. Mă simțeam epuizat, nu mai aveam energie nici măcar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aici?" "Dar ce se întîmplă aici?" făcu el pe prostul și am preferat să nu lungesc discuția. Oricum era inutil. Știam ce urma să aud. Și nici nu-mi păsa prea mult după discuția cu Laura. În cameră, m-am lungit pe pat fără să mai aprind lumina. Mă simțeam epuizat, nu mai aveam energie nici măcar să-mi fac un ceai ca să-mi liniștesc stomacul. Și luam mereu aceleași gânduri de la capăt. Sigur, o iubeam pe Laura, dar de ce-mi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
iarbă uscată. M-am întors iute în casă și am băut tot ce mai rămăsese în sticla cu rachiu de coacăze. După aceea m-am simțit cumva atârnat în gol. Nu știam ce să fac. Să plec? Să aștept? Ce? Lungit în pat, am stat, până s-a albit fereastra, față în față cu un sfânt care mă binecuvânta îndemnîndu-mă să iubesc pe toată lumea și să iert totul. Când s-a luminat de ziuă m-am hotărât să n-o mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
scofală să fii în Academie, alături de te miri cine. E drept că, în afară de Ionesco și de Lévy-Strauss, toți ceilalți membri ai Academiei, în anii aceia, erau destul de mediocri. Acum e și mai rău! — Pe când membri ai Academiei Române!... a zis Pastenague, lungind cât mai mult ultima vocală. Credeți că a fost ironic? Cotidianul, 13-14 aprilie 2002 Premiul Nobel și literatura română Deja Eugen Lovinescu socotea poezia română superioară prozei: îl așeza pe Eminescu deasupra lui Caragiale - în orice caz, îl considera mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
de fizică, opt la chimie, trei la română, cinci la științe sociale (doi la istorie, doi la filosofie, unul la economie politică), șase la geografie, trei la limbi străine, trei la biologie și cred, iarăși, n-are rost să mai lungim enumerarea, căci, cum spuneam, rezultatele vorbesc de la sine. De asemenea, liceul nostru se mândrește cu nenumărate alte premii, cum ar fi șase locuri I la concursurile pe meserii, locul II pe țară la echipe de șah, locul III pe județ
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
catalogul, aveam tot mai mult impresia că vâri în inima fiecărui copil câte un sloi de gheață. Nu mai spun de observațiile pe care le făceai pe timpul orei, vreau să zic că tonul lor era total inadecvat. Ce să mai lungim vorba ? Încearcă să pui mai multă căldură în voce, mai multă tandrețe. Altfel, te previn că o să cam avem de furcă amândoi. Sper, însă, să nu fie cazul !” 10. ”Bună ziua, tovarășe profesor” „Bună ziua, tovarășe Stupariu” „Gata pentru azi?” „Deocamdată, dar
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
tovarășu’ prim!” “Salut, Neluțule! Da’, ce-i, mă, cu tine? Ești cam tras la față, pari cam obosit” Nu vă faceți griji, tovarășu’ prim, o să mi revin pe parcurs. Am fost aseară la ziua cumătrului meu și s-a cam lungit treaba, da’ ...” “Auzi, sper că n-a fost vorba de încă o onomastică, așa, ca data trecută...” “Ei, atuncea am avut noroc, tovarășu’ prim, că a-ncăput scrisoarea tocmai pe mâna dumneavoastră, că altfel...” “Păi, da, mă!” “Da’, acu’,nu, tovarășu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
o să fie bine până la urmă” “Păi, până la urmă, dacă n-o să fie bine, o să fie nevoie să intervin iar eu la miliție, la Atanase, să-ți dea carnetul înapoi...” “Nu , tovarășu’ prim, că atuncea când spuneți dumneavoastră, cheful s-a lungit până spre dimineață. Da’ acum, la două jumate - gata!, făceam nani” “Bine, Neluțule, bine” “Păi, ce facem, nu mergem?” “Mă, știi ce m-am gândit?” “Ce, tovarășu’ prim?” “Să lăsăm terenu’ de azi pe altă dată” “Adică cum? Ați uitat
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
alta. Cred că ar fi o scenă superbă de film. Și deodată nu mai e nimeni în librărie și nici nu mă mai dor ochii de la atâtea chestii colorate. Și îmi simt sufletul mai ușor ca niciodată. Durează câteva secunde, lungi cât o zi de primăvară, după care ne întoarcem la gălăgia-curcubeu. Raluca Glodeanu Loco parentis Deschisesem geamul să se risipească damful de amoniac în descompunere. Bătrânul se scăpase pe el. Avea schimburile „de moarte“ în portbagaj. Îl trans por tasem
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
stare de vomă și milă și iubire se întrec să mă trăiască. Trei pași în stânga și unul în spate. Fac pișu, bunico. În urma mea: Fir-aș al dracului să fiu cu cine m-a făcut. Și fac pișu cu ochii lungiți la holul acoperit de pătrate bej, maro, bej, motan obez, pisică hipnotizată, picioarele fos tei baschetbaliste care se înalță în bezna crăcănată de un bec prost. Ehe, ce frumoasă eram eu odată. Și geamul ușii de la balcon îi reflectă mândria
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
întunericul albăstrui, însă temându-se și mai mult să aprindă vreo lumină care alunga umbrele, dar sporea pustietatea casei, nelăsând-o să arate așa cum era, obișnuită, dacă nu chiar mică, ci dându-i impresia că e gata oricând să se lungească și să se lățească, de parcă s-ar afla sub o vrajă, ajungând să semene cu un transatlantic. Știa însă foarte bine că toate astea nu sunt decât impresiile ei trecătoare, de noapte, numai și numai pentru că era singură, și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-se prin casă grijulie să nu se împiedice și să cadă, uitându-se de după perdele spre lumea de afară, unde chiuiau câțiva plozi, ștergându-și lacrimile, înfiorându-se de surprindere și plăcere când simțea pruncul mișcându-i-se în pântecee, lungindu-se imediat pe jos, până înceta cu zbaterea, închipuindu-și ce face și cum se întoarce pe o parte sau alta, plină de bucurie, în vreme ce își mângâia pânteceul sub care simțea toate zvâcnirile acelei ființe încă nenăscute, dar deja cutremurător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și devenite descurajante, încât culcușul ei, al fiicei, alături de gemetele și mirosul acru de bătrân bolnav, i se părea de coșmar, îi făcea rău, ar fi dat orice să pună capăt durerilor, deși știa însănătoșirea imposibilă. Trează în târziul nopții, lungită pe spate pe patul pliant incomod și urmărind cu ochii ușor bulbucați larg deschiși umbrele fugărindu-se pe tavan, ascultând pașii trecătorilor rari izbind în caldarâm sau fâșâitul de săgeată al mașinilor de noapte sau scrâșnete sau fluierături de păsări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ce-o să mă mângăi și-o să faci amor cu mine sau n-am să-ți spun nimic și-am să mă fac doar ghem în brațele tale și am să adorm. Numai rămâi cu mine, te rog.“ A rămas. Stătea lungit pe spate și încerca să distingă lucrurile încăperii în întunericul albăstrui în care motanul Pisistrate s-a foit o vreme înainte de a se încolăci lângă ușă, să toarcă zgomotos. Cu o mână sub cap, cu cealaltă peste umerii Ioanei, ghemuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de vin și durerea aceea de pântecee înțepându-l încet, apoi explodând în interiorul lui, încât abia își stăpânea grimasa, iar mai târziu, obligându-l să se retragă în camera mamei lui Răzvan, cântăreața, plecată într-un turneu, și să se lungească o oră sau mai mult pe patul lat și moale. „Nu-i nimic, o indispoziție, nu vă faceți griji“, le zisese printre dinții strânși să nu strige de durere, „o să-mi revin, nu vă faceți griji“, și rămăsese singur în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în camera acelor tineri, acoperită de acea parte cu ziare - mișcările lor de seară, de după ce aprindeau luminile. Îi văzuse stând pe pat, vorbindu-și, îl văzuse pe el cum îi mângâie părul lung și ea zâmbea, apoi el se lungise cu mâinile sub ceafă și ea se așezase cu capul pe pieptul lui, numai în maiou, dar nu știa dacă își vorbeau sau nu-și vorbeau, apoi ea dispăruse în spațiul pe care el nu-l putea zări din cauza ziarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
locuia Ileana Roman. Am simțit, de cum am intrat, o atmosferă de gheață. Televizorul era deschis, dar nimeni nu urmărea concursul de muzică ușoară. Ileana Roman și o verișoară de-a ei care studia psihologia păreau să-l vegheze pe Meme, lungit pe o canapea de piele, cu o pernă mare sub cap. Din câteva vorbe am înțeles ce se petrecuse. Omul venise de puțin timp, pe jos, urcase cu greu treptele și în pragul ușii, chiar când suna, avusese o criză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cum vine într-o unduire a rochiei în culori de toamnă, din mânecile și gulerul căreia ieșeau brațele și gâtul de culoarea mierei, răsucindu-se în mers, înaintând și totuși ținându-și în frâu înaintarea, de parcă ar fi vrut să lungească incredibil apropierea clipei tulburător excitante a atingerii, cu pletele săltându-i pe umerii subțiri și mătasea foșnitoare a picioarelor lungi și extraordinare ascunsă de unduirile tomnatice, dintr-odată în dreptul lui, aplecându-se spre el și învăluindu-l într-un parfum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
irevocabilului. Zorii îl prindeau treaz, îmbrăcându-se încet și părăsindu-și garsoniera. Pașii îl duceau spre acea vilă de pe strada Eminescu unde, într-una din camerele de la etaj, înainte de ultimul război se spânzurase un negustor grec. Avea timp, mergea încet, lungindu-și drumul, pe străzi principale și pe străzi lăturalnice, urmărind orașul cum se trezește din somnolență. Bătrâne se grăbeau cu un târșâit indiferent după cumpărături. Din camioane se descărcau cu zgomot navete cu pâine și cu sticle de lapte. În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]