5,997 matches
-
fie internată!“ Așa o să zică! —Taci din gură! Și o să fie nedumerită din cauza Annei și-o să întrebe „Care dintre fetele Walsh? Parcă erau două care aveau niște doage lipsă...“ — Vin acolo și vedete pop, am întrerupt-o scoțând asul din mânecă. Asta i-a închis gura. — Cine? m-a întrebat Helen. I-am dat câteva nume și a fost vizibil impresionată. —Pe bune? Da. —De unde știi? — Am citit în ziare. —Eu de ce n-am aflat de chestia asta? —Helen, tu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
i-am răspuns eu cu viclenie. Helen m-a recompensat cu o privire acră. —Taci din gură, deșteapto! Când o să te dai cu capul de pereții celulei căptușite în care o să fii închisă într-una din cămășile alea superbe cu mâneci lungi, n-o să te mai crezi așa de grozavă! — N-o să fiu închisă într-o celulă căptușită, am spus eu cu îngâmfare. Și-o să mă împrietenesc cu toate celebritățile de-acolo. Chiar vin acolo vedete pop? Oricât încerca ea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
a se mișca era ceva extrem de plăcut. Era destul de slab. Nu genul palid, scobit, plăpând, cu coastele ieșite prin piele și coapsele ca niște baghete de pâine. Zvelt ar fi fost cuvântul cel mai potrivit pentru a-l descrie. Avea mânecile suflecate și niște brațe puternice, pe care îmi doream să le ating. Și avea niște picioare grozave. Erau puțin mai scurte decât ar fi fost ideal. Ceea ce mie îmi convenea de minune! Dacă un bărbat mi se părea atrăgător și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
întipărită pe fața complet nemachiată. Eu, cu fața mea pământie și cu rânjetul lățit pe buze, m-am simțit imediat ca un măr glasat, ca o idioată. Don a venit în goană către mine și m-a înșfăcat de-o mânecă. —Te-ai spălat pe mâini? m-a întrebat el agitat. —De ce? Pentru că începe ora de BUCĂTĂRIE, a țipat el cu ochii măriți de mirare văzându-mă atât de toantă. E sâmbătă dimineață, deci e TIMPUL pentru hobby-uri! Mirajul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de două săptămâni și am auzit o grămadă de chestionare. Sunt sigur că nu poți fi mai rea decât noi ceilalți. Eram vrăjită de apropierea aceea, de căldura mâinii acestui bărbat puternic, mână care se plimba ușor de-a lungul mânecii mele. Dar am ieșit din transă ca să protestez înlăcrimată. Nu înțelegi! Sunt aici numai fiindc-am crezut că baraca asta e o fermă de sănătate. Dar nu e nimic în neregulă cu mine! într-o anumită măsură, mă așteptasem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pusese Carlos era sudamericană, cu un ritm îndrăcit, genul cântat de orchestrele cu douăzeci de trompetiști. Era violent de veselă, aducându-ți pe retină soarele, nisipul, Rio, fetele din Ipanema și băieții ciocolatii cu ochi strălucitori. Bărbați cu cămăși cu mânecile cu volane, pălării mari de paie, cravate din șireturi de pantofi, care agitau niște maracas. Genul de muzică pe care o poți descrie ca fiind „contagioasă“. Pe mine însă mă făcea să vomit. O detestam. Soneria a sunat din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
potrivită ca să examinezi derbedeul din tine. Nu poți nici să tragi un pârț în locul ăsta fără ca gestul tău să aibă parte de o interpretare hilară, m-am gândit dezgustată. Josephine nu avea dreptate. N-aveam nici în clin, nici în mânecă cu derbedeii, nu eram deloc așa cum credea ea. Spre marea mea ușurare, în după-amiaza aia, lumina reflectorului a căzut din nou asupra lui Neil. Și nu s-a pomenit nici un cuvânt de chestionarul meu. Josephine a decis că pacienții au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să coopereze, iar Josephine se făcea din ce în ce mai rea. După-amiaza aceea a fost o plăcere de la cap la coadă. Dar la final, în timp ce mă pregăteam să ies pe ușă ca să merg să beau un ceai, Josephine m-a înșfăcat de-o mânecă. De unde eram relaxată și binedispusă, într-o clipă am paralizat de groază. —Mâine, mi-a zis ea. Vai, nu! a țipat creierul meu. Vai, nu! Mâine e ziua chestionarului. Cum de putusem să cred c-o să reușesc să-l evit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de râs. —De ce? am întrebat eu. Inexplicabil, mă simțeam atrasă de ea. — Fiindcă sunt nebună. Sunt schizofrenică, maniacă, îmi imaginez tot felul de chestii, sunt traumatizată - alege varianta care-ți place. Ia uitați-vă, ne-a ordonat ea suflecându-și mânecile, răni cu duiumul! Toate sunt opera mea! Brațele lui Francie erau pline de tăieturi și de cicatrici. Uite și o urmă de arsură cu țigara, ne-a arătat ea ca și cum ar fi făcut conversație de salon. Și-ncă una! Ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să-mi smulg limba din gură din secunda în care am rostit cuvintele alea... Și-mi pare rău că te-am făcut de râs cu drogurile mele, am spus umilă. —N-ai de ce, a zis mama ștergându-mi lacrimile cu mâneca puloverului. Putea să fie și mai rău. Hilda Shaw e gravidă. Din nou. Și e tot nemăritată. Și, stai să-ți spun, a adăugat mama coborând vocea deși nu eram decât noi două în cameră. Angela Kilfeather a decis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
a mai adăugat ea zâmbind scurt, după care a fugit din încăpere. Graham a urmat-o imediat, după ce m-a salutat, la fel de scurt, din cap. Eu am rămas singură, cu un morman greu de dosare. Venise vremea să-mi suflec mânecile și să mă apuc de treabă. Aveam doar o mică problemă: n-aveam nici cea mai vagă idee unde era biroul meu. De fapt, nu știam nici unde era toaleta. Am rămas pe loc, preț de-o clipă, neștiind bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
mânjeam cu niște cremă hidratantă, urmau deodorantul și mascara, un puf de parfum și uniforma standard de lucru: negru total. În ziua asta, din cauza căldurii toride de august, uniforma era compusă dintr-o fustă neagră și-o bluză ușoară, cu mâneci scurte. Renunțasem de câțiva ani la asortatul culorilor - unul dintre primele indicii că devenisem, în mod oficial, o newyorkeză - țintind, în loc, la o garderobă care să se traducă prin funcționar într-un birou, chiar și pentru un orb. Însetată, înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
acasă, brațul lui împrejurul umerilor mei pentru că tremuram de frig... Luke sărutându-mă pe obraz în fața blocului... Am tresărit. O-ho. În mod indubitabil, asta era partea amintirilor mele care mă făcuse să mă simt atât de inconfortabil. Trăsesem de mâneca lui Luke și încercasem să-l conving să urce în garsonieră pentru încă un pahar de băutură. Nu vrusesem să încheiem discuția. Oare urcase? Oare se mai întâmplase și altceva în afara acelui sărut pe obraz? Mi-am stors creierii ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
mă ajuți? M-a făcut imbecilă nenorocită și mi-a zis c-o să-mi scrie un raport atât de nimicitor, încât agenția de plasare n-o să mă mai trimită la nici un alt post... Alice și-a șters lacrimile cu dosul mânecii de la haină, iar eu i-am pus mâna pe umăr ca s-o liniștesc. De ce trebuia Vivian să fie așa de crudă? Nu putea să-i spună bietei Alice unde erau dosarele, așa cum ar fi făcut orice persoană normală? — Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
de altă parte, o singură lovitură violentă... Se luară după petele de sânge și ajunseră până pe coridorul ce ducea în camera unde Wilt fusese țintuit în păpușă. — Să nu atingeți nimic, pentru numele lui Dumnezeu! exclamă inspectorul, deschizând ușa cu mâneca. Băieții de la amprente or să-și petreacă aici o zi de muncă. Apoi Flint se uită înăuntru, la jucăriile din cameră. Presupun că i-ai măcelărit și pe copii, zise el sumbru. — Copii? se miră Wilt. Nu știam că au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
noastră. La farmacie, la Curviștină, ai văzut cum merge... Iar dacă se strică dușul, tot la Aghiuță Piliuță ăla ajungem. Cu un Kent ne-am asigurat liniștea. În orice caz, te ajuți azi cu porcăriile astea străine...“ Mateiaș își sufleca mânecile de la pijama... nu, nu mai era eroul... tânăr, preluând, cândva, sfidător, el, tocmai el, numele ostracizat al nevestei. Numele unei familii de reacționari și fasciști și exploatatori! El, veșnicul persecutat refuzase persecutarea altora, răzbunarea. Își asumase numele ostracizat... plătise destul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cine și despre ce este vorba. Nu despre el, evident, nu înțelegea, bietul, confuzia în care se trezise funcționara care îi era colegă. — Hai sictir!... Șuieratul cuvintelor încolăci aerul verzui și se prelungi, parcă, într-o mână lungă, albă. Din mâneca mătăsoasă căzu pe pupitrul roșu o pungă albă, lucioasă. Degetele lungi, de abanos, scoaseră din punga de hârtie o bomboană. Lungă, paralelipipedică, roz. Apoi, alta, cafenie, cilindrică, lucioasă. Dulciuri, zaharicale, bomboane! Se auzi un chicotit scurt. Gina se apucă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
părinților. Brunetul încerca să-și elibereze un braț, să se încline, să sărute mâna princiară. Vedeta seînălță brusc, peste toată galeria din jur, înaltă pe tocurile înalte, tot mai înaltă. Din pelerină se ridică un fus lung, auriu, o lungă mânecă subțire de lână aurie, ca broderia metalică de zale medievală. Făcea semne agitate spre taxiul care se apropia. Trepida, veselă, înviorată de norocul care frână perfect în dreptul ciocului roșu al botinei. Abia atunci sesiză agitația nefericitului care își tot muta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lăsat-o în plata Domnului și a păcătoșilor. Cam asta-i, deocamdată. Șperaclu ne va avertiza de orice schimbare, știu asta. Ațipise și se pierdu, apăru Ira. Chipul alb alb, înălțat din gulerul negrei rochii. Mâinile albe albe, din valul mânecilor negre și largi. Abia de se auzeau cuvintele... Trebuia maximă atenție, maximă concentrare. Cum ar putea nimicurile să te împotmolească, să uiți ținta... linia. Linia secretă a destinului, șoptea Irina. Leapădă frica, plictisul. Leapădă lestul zilei, artificiile umilitoare. O singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ar fi. Mâinile lui Rachel erau mult mai mici decât ale mele. Dacă ea nu putea scoate aparatul, erau slabe speranțe ca au să mă descurc mai bine, dar am încercat, de formă. Mi-am scos sacoul, mi-am suflecat mânecile, mi-am azvârlit cravata peste umărul stâng și am vârât mâna. Instrumentul bâzâitor era înțepenit atât de tare, că nu aveam nici o șansă. O sârmă de instalator ar fi fost utilă, dar nu posedam o sârmă de instalator, drept care, în locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Belea de toate felurile. Deci căcănarul care ne-a turnat Coca-Cola în benzină în realitate ne-a salvat viețile. — Așa s-ar zice. Ce ciudățenie, nu? După ce Wilsonii se îndepărtează în decapotabila lor roșie, Lucy începe să mă tragă de mânecă. — N-a fost un c..., unchiule Nat, spune ea. — C...? repet. Ce tot spui acolo? Ai zis un cuvânt urât. Eu n-am voie să vorbesc așa. — Aha, pricep. C... Prescurtare de la știi-tu-ce. — Da. Cuvântul cu c. — Ai dreptate, Lucy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
albaștri și blânzi. În ultimele luni făcusem din el un asemenea monstru, că m-a șocat să constat cât de benign arăta, cât de normal. Dacă era să îi găsesc ceva ciudat, acela era faptul că purta cămașă albă cu mânecă lungă și o cravată albastră, înnodată strâns la gât. Ce fel de om umblă prin casă în cămașă albă și cravată? m-am întrebat. Un om care respecta sabatul și lua religia în serios. — Da? a spus el. Cum vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
întâmplă. —De cât timp ești cu el? De câteva săptămâni, dar, cum spuneam, totul e foarte... — Pe ascuns... întrerup eu. Hmm. Pe ascuns e un fel de-a spune. Și pe iubitul tău cum îl cheamă? mă trage ea de mânecă pe când ceilalți membri ai echipajului vin să ia și ei o pauză. Cedez. Sigur nu e vreo mare diferență dacă îi spun unei singure persoane, nu? Nu e ca și cum aș lipi un afiș pe tabela de mesaje a echipajului. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
aparat foto cu mine, ca să puteți vedea cu ochii voștri. Pur și simplu perfect. Și parcă nici nu-și dă seama de asta. Sau dacă își dă seama, nu lasă să se vadă. Acum Adam poartă o cămașă albă, cu mâneci scurte, care îi scoate în evidență brațele puternice și perfect bronzate. Lumânarea din mijlocul mesei pâlpâie nesigură între noi și bulele de șampanie parcă mi s-au urcat direct la cap. Îmi întind mâna și o așez curajoasă pe brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
dăm nume? se alătură și Tara discuției. Nici un nume deocamdată. E oarecum pe ascuns. —Hmm, face Tara răsucindu-și diamantul strălucitor pe deget. Cumva nu-mi place cum sună asta. —Ai o aventură? întreabă Tania cu ochii mari, trăgându-și mânecile entuziasmată. E cineva de la serviciu? — Desigur, mă hotărăsc eu să intru în joc. Și îl cunoașteți toate. O să vă spun numele lui la sfârșitul călătoriei, dacă nu îl veți ghici până atunci. Sunt sigură că o cunoașteți pe soția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]