2,177 matches
-
nu observă) Și aș putea s-o fac cu mîinile mele. Mina: Tu? Cum? Ilie: Păi ce-ți trebuie la o casă? Pămînt și apă. Slavă Domnului, este. Mina:...și lemn... Ilie: Da, și lemn. Este și lemn. Faci chirpici... (mimează) Poți să-i faci și mai mari că-s mai spornici, îi pui unul peste altul. (mimează clădirea chirpicilor) Așa... lași loc de ferestre și de uși (delimitează în aer aceste spații), tai lemne (mimează), le pui la locul lor
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ți trebuie la o casă? Pămînt și apă. Slavă Domnului, este. Mina:...și lemn... Ilie: Da, și lemn. Este și lemn. Faci chirpici... (mimează) Poți să-i faci și mai mari că-s mai spornici, îi pui unul peste altul. (mimează clădirea chirpicilor) Așa... lași loc de ferestre și de uși (delimitează în aer aceste spații), tai lemne (mimează), le pui la locul lor... pui acoperișul, hornul și gata. Numai fumul să iasă și gata casa. Mina: (care s-a crispat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Este și lemn. Faci chirpici... (mimează) Poți să-i faci și mai mari că-s mai spornici, îi pui unul peste altul. (mimează clădirea chirpicilor) Așa... lași loc de ferestre și de uși (delimitează în aer aceste spații), tai lemne (mimează), le pui la locul lor... pui acoperișul, hornul și gata. Numai fumul să iasă și gata casa. Mina: (care s-a crispat din ce în ce mai tare pe toată scena) Ilie, te rog, încetează. Nu te mai prosti în halul ăsta. încetează. Ilie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ți-ar place să te bagi în apă? Mina: Eu nu știu să înot. Ilie: Ei și ce? E așa de simplu. Fii atentă! Ai văzut vreo broască înotînd? Mina: Da. Ilie: Păi asta-i tot. Exact ca broasca. Uite. (mimează înotul, nu poate da din picioare și se culcă pe pod și execută mișcări de bras) Mina: (alarmată) Gata, acum știu, am înțeles. Ilie: Ia să văd! Ia! Va să zică ții mîinile așa... picioarele înapoi. Nu, nu se poate așa... culcă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
începe să citească, de fapt să miște din gură numai, fără nici o sonoritate, care, oricum, ar fi fost acoperită de bătăile din pereți; Citește": mai întîi e oficios, apoi conciliant și, pe măsură ce bunica se îndreaptă spre el cu multă fermitate, mimează o vorbire amenințătoare, susținută de gesturi; odată ajunsă în fața delegatului, bunica îi ia cu calm afișul din mînă și, la fel de calmă, începe să-l rupă; în timp ce bubuitul crește, ceilalți membri ai familiei se apropie de bunica, presiunea asupra delegatului crescînd
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ce li se întîmplă actorilor după pensionare (foarte "la zi" chestiunea aceasta), despre prietenie, despre singurătate, despre neputința de a rosti adevărul pînă la ultima lui literă, pînă la ultimele lui consecințe, despre amintire ca spațiu locuibil al celor ce mimează existența în "acum" și "aici", o piesă despre trecerea timpului și, deopotrivă, despre încremenirea lui, o piesă despre blocaj dar și despre eliberare. Cele două personaje principale, generic denumite Gheorghe Popescu 1 și Gheorghe Popescu 2, doi actori de vîrsta
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
schimbînd șapca cu basca) Hai că azi joc eu pe Paleu, și tu pe Pavel...; că ultima dată l-ai jucat tu pe Paleu și eu pe Pavel... (Gh. P. unu rămîne în scenă, Gh. P. doi rămîne lîngă scenă, mimează că bate la ușă și, simulat, spune cioc-cioc-cioc...) Hai, tovarășe Paleu, intră..., intră... (pe scena care urmează, ambii actori vor apela la textul scris, vor comenta ceea ce spune prin zîmbete, tăceri, hohote de rîs) Gh. P. doi: (frămîntîndu-și basca în
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mutarea! Numai că nu e cîștigătoare... Gh. P. unu: Adică? Gh. P. doi: Păi cînd vrei mereu, mereu, mereu să uiți ceva, înseamnă că, de fapt, nu poți să-l uiți... Gh. P. unu: Așa o fi..., dacă zici tu... (mimează un căscat) Mie mi-e somn... Gh. P. doi: Ai și tu o seară liberă și vrei s-o dormi... Gh. P. unu: Păi aia-i..., că am o seară liberă, dar nu-i liberă... Gh. P. doi: Bine, atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mrejele fatalului Îngeraș italian, micuța protagonistă e salvată Într-o primă ipostază de mamă căreia-i mărturisește platonicele-i sentimente neîmpărtășite. Mama o convinge că nu va fi iubită la rându-i decât dacă și le va ascunde și va mima indiferența superioară. După eforturi de disimulare supraomenești care reușesc s-o păcălească pe micuța Elena - italianca -, Amélie (presupunem, căci micuța protagonistă nu are nume) nu se poate abține să nu-și mărturisească iubirea idolului și să nu piardă astfel tot
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mâna pentru a o aduce În lumea lui: dar ea rezistă, el rămâne să-și contemple eșecul cu ochii umezi de lacrimi. Pe de altă parte, tocmai elementele acestea de recuzită - scaun, plafon, arhitectură domestică, investite cu valoare existențială indică mima, jocul - vinovat - pe care Chevillard Îl conduce cu talentul unui pilot de formula unu, strivind În vârtejul său un Întreg arsenal de limbaj “primit” și reînviat, acum, doar pentru a fi expus În microclimate artificiale: “niciodată omul nu și-a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
n-are habar de dispozitivul al cărui „obiectiv” este: tânăra fată se vede silită să se prefacă, în timp ce noi, cei din sală, asistăm la cea mai sfâșietoare dovadă a acestei „duble gândiri” care reprezintă, după Orwell, specificul supravegherii totalitare. Iunia mimează indiferența față de Britannicus, declară că nu îl iubește, mințind cu durere în suflet, căci, știindu-se privită de Nero, știe și câtă suferință îi provoacă pretinsa-i mărturisire nefericitului ei adorator. Complet derutat, acesta nu izbutește să decodeze mesajul primit
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
începând cu anii 1910-1912 în revista "Simbolul", continuând cu poezia ludică până la horele argheziene. Iată-l dadaist: " e în toate-o bicicletă/ în toate-un cavaler/ cavalerul nu regretă/ bicicletele din cer". Devine și eminescian, în formulă soresciană, și îl mimează pe Creangă la modul sentimental: "vei fi nebun după o cupă/ în parc a adormit un sân/ va sparge vinul de ocară, o adunare de destin" sau "Nu știu alții cum sunt/ dar eu când mă gândesc la ploaie, la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dar și lupta cu tensiunea ideilor, încifrate în simboluri ce ne trimit la N. Stănescu, la Gh. Tomozei. În cele cincisprezece volume, acest poet ajunge rar la poezie, ca și N. Ioana, ale cărui versuri parvin rar la emoție. Ultimul mimează cultura, exprimând adeziunea la livresc, fără să-l poată lua în stăpânire pe deplin. Tot astfel, I. Crânguleanu, în ciuda emoției pe care o intuim în unele din poemele lui, rămâne un versificator, ca altădată Rusalin Mureșanu. Radu Cârneci se vrea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o unitate: floare, frunză, iarbă. Universul metamorfozat pe plan fizic și spiritual dă sentimentul pierderii echilibrului, generând desprinderi și întrupări, împerecheri concretizate în diverse atitudini poetice. Distingem la N. Stănescu o anumită ținută clasică, contemplativă; alteori este sentimental și liric, mimând jocul arghezian sau pe Geo Dumitrescu din "Libertatea de-a trage cu pușca": "Doamne, ce zile curate,/ Doamne ce respect putea să-ncapă/ în vocile noastre de puțoi cu glasu-n schimbare" ("Bruscă vorbire"). "Necuvintele" vin cu o problematică cunoscută: raportarea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lor este aceeași, raportată la descărcarea colectivă a pulsiunilor libidinale sexuale. Modul de manifestare este reprezentat prin dansuri cu ritmuri stereotipe, dezordonate sau sincronizate, agitație colectivă de tipul unor stări de transă generală, care imită sau chiar reproduc conduite care mimează violența. Ca exemple pot fi amintite bacanalele sau serbările dionisiace din Antichitatea clasică elenă, posesiunile demonice din Europa medievală, precum și megafestivalurile de muzică modernă (Pop, Rock etc.Ă din zilele noastre ș.a. Bucuria și starea de beatitudine, de fericire sufletească
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ale unor persoane față de cei aflați În dificultate? Fie unei indiferențe sufletești și morale, fie unor frustrări sau complexe existente. De multe ori, aceste atitudini se datorează Înșelării sentimentelor morale ale celor care sunt deschiși către ceilalți, de către persoane care mimează suferința În scopul producerii milei și obținerii unor avantaje. Înșelarea bunei credințe va stârni aversiune, dispreț, dezgust din partea celor care ajută. Aceștia vor refuza să mai acorde ajutorul. Dar aceste atitudini ostile, negative, față de cei aflați În suferință, În situații
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
De altfel, și sonurile în care se dau glas tensiunilor poetice (dar și poietice, precum în cele mai eficiente neurotonice) sunt divergente. În genere, s-ar spune totuși că scriitorul împrumută din inflexiunile vocii unui poeta vates ce anunță, uneori mimat profetic, alteori de-a dreptul disperat sau patetic, apocalipsa generalizată ca simplu reflex pentru extincția proprie, singura care îl interesează cu adevărat: "imediat vor defila prin fața mea/ clapele pianului,/ mașinii de scris, nu vor să-mi spună,/ voi vedea lumea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
este fața mea" (Peregrinări). În următoarele cărți ale lui Nichita Danilov (Câmp negru, Editura Cartea Românească, București, 1982; Arlechini la marginea câmpului, Editura Cartea Românească, București, 1985; Poezii, Editura Junimea, Iași, 1987), viziunile terifiante de acest fel se aglomerează. Contemplativ, mimând adesea detașarea, actantul specific își ascultă, cel mai adesea, "vocile din adânc", pe care le corporalizează într-o gestică ritualică, fixată într-un peisaj de sfârșit de lume: "Lumină roșie. Cer negru", "întinderea neagră și nesfârșită a deșertului", "stearpa priveliște
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
bună de vânzare:/ legați de șa, trei bogatâri// oiștea de la Carul mare/ poze cu Adam și Eva miri./ Tu vezi de ceai și samovare.// Tu vezi de ceai și samovare". O Halima resuscitată anamnetic și "O Rosinantă deșelată, fără păr,/ mimând o cavalcadă din fotoliu" întâlnim spre exemplu în Liniștea vânatului (Editura Junimea, Iași, 2005). Acordorul de semne (Editura Junimea, Iași, 2006) se simte pierdut ca Hänsel și Gretel, țese ciorapi "cu firul Ariadnei" și îl interoghează, dezinhibat, pe Enkidu, impostorul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
raporturilor cu exterioritatea, în care predomină, fatal, tot distanțarea și apropierea continuă de celălalt, văzut fie ca o tentație, fie ca un obstacol al sinelui, în orice caz ca dublet (natural, complementar) al acestuia, deși nu de puține ori se mimează indiferența relației, ca în Androginica stare a lumii: "Sunt vesel și sunt trist/ sunteți veseli și triști/ peste multă viață vine multă moarte/ peste multă moarte vine iarba/ eu mă îndepărtez / tu te apropii:/ porți ștafeta la jocurile olimpice". Motivația
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
serie de succes în dramaturgia satirica pașoptista. Înrâurita de Leș Précieuses ridicules a lui Molière, comedia se inspiră din realitățile românești. Antibonjurist, autorul persiflează apucăturile cosmopolite ale generației tinere, sesizează ridicolul încercărilor micii boierimi și ale burgheziei ajunse de a mima obiceiurile protipendadei. Comicul vine din caricarea nu atât a gesturilor, cât a limbajului. Din împerecheri de arhaisme, neologisme și expresii populare, F. știe să obțină efecte de o anume savoare. Jargonul împestrițat cu franțuzisme al celor două „prețioase ridicole” din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286928_a_288257]
-
hipertrofie și hiperplazie (54, 58, 164, 179, 212). După o pancreatectomie subtotală (90%) la șobolani de 5-6 săptămâni, procesul neogenetic β-celular din structurile ductale este evident. Același efect se înregistrează și la șobolani perfuzați cu glucoză timp de 1-6 zile, mimând hiperglicemia apărută în cursul diabetului zaharat la om (129). De remarcat este faptul că acest fenomen evoluează paralel cu creșterea adaptativă a sensibilității periferice la glucoză printr-un mecanism încă neelucidat (140). În celulele β pancreatice, genele care în mod
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
Cea mai gravă consecință a sistemului de educație din perioada totalitarismului comunist o constituie dedublarea personalității tinerilor, pervertirea conștiinței lor. De îndată ce începeau să conștientizeze distanța dintre realitatea trăită și cele spuse la școală deseori fără convingere, dar totuși spuse! elevii mimau adeziunea la ideile promovate oficial și disimulau propriile lor convingeri. "Școala socialistă" care a funcționat în România din 1948 pînă în 1989, ca și școala din celelalte țări cu regim totalitar comunist, n-a reușit să formeze ,,omul nou", atît
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
confuziei au înlesnit opera întreprinsă. În același timp, trebuie spus că presiuni de tot felul, interne și externe, au constrâns noul regim la unele concesii, mai ales cu privire la standardele europene, sub lozinca unei integrări ce avea să fie mereu amânată. Mimând formele, el a lăsat să se constituie încet și un fond corespunzător. Accentul pus inițial pe originalitatea sistemului (Sonderweg, în expresia lui R. Wagner) a trebuit să cedeze sub presiunea racordării integrative. Istoria își relua treptat cursul, cu sincope și
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
să devină relativ comodă. Stăpânul își cunoaște sluga, iar aceasta se complace în situația ei de făptură supusă, nevolnică, resemnată. Un paternalism anacronic, același în fond ca înainte de Revoluție, s-a erijat în sursă unică de remediere a răului. El mimează la nevoie discursul liberal, în timp ce faptele îl arată captiv al vechilor deprinderi de gândire și acțiune. Nu vrea sau nu poate altfel? Răspunsul, în ambele cazuri, e de natură a indispune și pe cei mai zeloși aderenți. Cronica, XXV, 27
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]