2,450 matches
-
de obârșie vieneză. Alfons Petzold, scriitorul epocal, avea înșurubat între ghebul spinării și al pieptului, un cap de dumnezeu, fără gât. Părul castaniu îi acoperea o bună parte a frunții, sub care ochii de un albastru pur cercetau întrebători și mirați. Acolo, în raiul Tirolului, trântiți în fânul proaspăt cosit, Alfons Petzold mi-a vorbit despre viața lui zbuciumată. Scăpat, după cele patru clase primare de sub tirania dascălilor, el cutreieră „Otakring-ul” vienez, acel sector de ucigătoare sărăcie în care acum câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Edward Compton și domnișorul Compton. Smith pronunță numele cu sonoritatea ușor exagerată pe care o deprinsese În serviciul contelui, tonalitate care Îi amintea Întotdeauna lui Henry de un majordom de pe scenă. Poate tocmai de aceea, Edward Compton nu păru nici mirat, nici intimidat de interpretare. Henry Însă fu surprins și oarecum deconcertat de prezența băiatului, un copil inteligent și frumos de șapte sau opt ani, În costum alb de marinar, care stătea alături de tatăl lui, cu un caiet legat În piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sarcastic. — Sper, comentă fără expresie Compton. Henry așteptă și restul comentariului, dar acesta nu mai veni. — Și care este prima... impresia dumitale imediată, dragul meu Compton? Întrebă el. — Piesa e prea lungă, Îi răspunse directorul. — Prea lungă? exclamă Henry sincer mirat. Asta nu mi-ai spus când ne-am văzut În mai. — Ai mai adăugat o mulțime de-atunci Încoace, zise Compton posomorât, continuându-și drumul cu pași mari. — Poate, ici și colo... Mult mai mult decât atât. Ți-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
atelier și modele cu ora. Nu pot să nu cred că e ceva „pe-alături“ În chestia asta. Fără Îndoială, unele dintre modele sunt cu adevărat frumoase. Dar altele nu sunt și bineînțeles că toate au păr. — Păr? repetă Henry mirat. — Păr pubian. Crează un efect fotografic. — Dar, Kiki, protestă Henry, dacă ar fi să umblăm toți dezbrăcați, așa cum susții, ar trebui să ne obișnuim cu această trăsătură a anatomiei umane. Da, dar dacă tot n-o facem, mi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
el cu această donnée nu ar fi gâdilat gustul publicului În același fel plăcut. Motivul pentru care Du Maurier reușise să Îl gâdile Într-o asemenea măsură fără precedent rămânea un mister. Spre cinstea lui Însă, Du Maurier Însuși părea mirat și uneori intimidat de celebritatea care Îi venise odată cu restul. Avea să fie la teatru astă-seară, Împreună cu Emma, aplaudând din răsputeri la sfârșit și strigând, fără Îndoială: „Autorul la rampă!“, Împreună cu atâția alți prieteni și susținători, dar poate cu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fraza neterminată. — Îmi pare rău că sunt răspunzător pentru a-ți fi stricat norocul, spuse Henry cu răceală. — Contăm pe Oscar să-l repare, replică Shone, comițând probabil o indiscreție, căci Alexander Îi aruncă o privire Încruntată. — Wilde? zise Henry mirat. Deja a mai scris o piesă? — E una la care Wyndham se gândește de mai multă vreme, dar acum nu are posibilitatea să o monteze, și de aceea mi-o dă mie. Se cheamă Importanța de a fi onest. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
S-ar putea să Îți solicit ajutorul În acest domeniu, Kiki, spuse Henry. — Numai să-mi spui când. Dar nu e nevoie să te grăbești, Tree zice că va ține afișul un an, spuse Du Maurier cu aerul de oboseală mirată care Îi devenise de-acum obișnuit. Boom-ul lui Trilby nu părea să aibă un sfârșit previzibil. Până și familia regală Îi căzuse pradă: premiera se bucurase de cinstea prezenței prințului și prințesei de Wales, iar Du Maurier fusese invitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Bellingham la fel În iunie și tânărul domn Bellingham pleacă În Canada să-și găsească norocul În goana după aur. Cu speranța că prezenta vă găsește bine, sănătos, Al dvs. sincer Semnătura era iligibilă. Henry scoase un chiot de bucurie mirată citind misiva, nevenindu-i să se Încreadă În plauzibilitatea conținutului, În inventivitatea de romancier la care fusese redus Destinul, care Îi ucisese pe cei doi membri mai În vârstă ai familiei Bellingham și Îl trimitea val-vârtej pe fiu să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
onoare a lu mecanicu ei dințar. Ochii luminoși mă privea ca niște pretenari cu gene false. M-am bâlbâit pă juma, c-am socotit mai mult d-un maser și abia am putut să bâigui pântre mustăți c-ăl mai mirat dă obrăznicia la cartea dă vezetă ieram io, care nici nu visasem că-i dăduse desenuțu. — Desenuțu ie simpatic și nu umbla cu prejudecăți, a ciripit dama c-o voce care mi-a căzut ca ranga dă fer la burtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
a unui trecut atît de îndepărtat încît l-au deformat miturile mereu repovestite. Și nici măcar nu-mi pot închipui vre-un viitor. Pare o inutilitate, mai degrabă hilară, aberantă. Nici măcar absurdă. Au început să apară oameni pe plajă care privesc mirați goliciunea mea pentru că vîntul e rece. Îi privesc și eu și constat că niciunul nare viață. Sînt doar automate sau actori într-o proiecție de cinema. Cum să mă atragă? Mă scîrbesc, mai degrabă. Soarele a venit aproape, mic și
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
nepămîntean și continuu nu trebuie să mă tulbure. Deșertul are scînteieri cînd, pentru fracțiuni de secundă se îmbracă în vegetație și devine junglă. Apoi totul dispare lăsînd în jur nisipul strălucitor „-Scopul e distorsiunea”-îi răspund Doctorului care mă privește mirat. „-Care e valoarea perenă? Totul se macină și rămîne numai durerea ocupînd frigul cosmic. Chiar tu ai spus-o. A trăi e un miracol și tot ce nu permite viața e rău. Iar răul este pretutindeni, doar viața pare a
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
De ce, cînd durerea asta tremură în tine? Doar să-ți sufleci mînecile și să le scufunzi în propriul suflet. Și s-o ridici la piept, s-o simți întărindu-te... Și s-o lași să te facă fericit!” „-Fericire?”-face mirat Doctorul. „-Cum mai vorbești de fericire, atunci?” Pasărea șarpe își ia zborul brusc de lîngă mine și curentul de aer format de mișcarea aripilor îmi răvășește părul și mă face să tresar speriat. Se înalță la cer și țipă acolo
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
simți sufletul că-i e aproape Dumnezeu. Ora își pierde sensul, dispare odată cu respirația ta precum un șarpe care, mușcîndu-și coada, se înghite cu totul. Ai urlat? Ai sfidat? Fîs! Te-ai chinuit, doar, aievea.” Doctorul mă privește o clipă mirat, apoi mă întrebă: „-De unde în tine, demolatorul, gîndurile astea? Asupra inutilității răului și a propriei vanități ai perfectă dreptate.” Și eu rîd gesticulînd fericit de jocul gîndurilor: „-Scăparea e să poți iubi. Exact ce eu nu mai pot. Aici
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
alergi mai încet. Așa ca la început, Bătrâna mea dragă. Animalul a nechezat ștrengărește, ca semn de înțelegere, a fornăit tare de două ori și a plecat în trap mărunt. Pe ulița satului mai mulți oameni se uitau după ei mirați. Tudorel era cuminte. Nu făcea cu mâna, așa cum ar fi dorit prima oară, nu lăsa coama din mâinile strânse pe ea și nici privirea nu o lua de pe firul drumului. Aproape de curtea bunicului, Bătrâna s-a oprit. Băiatul nu știa
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
sa. Aniversa o anumită vârstă. Nu-și amintea exact câți ani împlinea. „Doamne, ce fericită era măicuța când asculta versurile acelea! Parcă o văd și acum cum m-a cuprins la pieptul ei mirosind a levănțică, cum m-a privit mirată, nevenindu-i, parcă, a crede că eu am scris versurile”. Nemișcat, cu privirea ațintită la buchetele de flori, Tudorel reuși să-și amintească versurile și le murmură încetișor: Îți mulțumesc, iubită mamă! Îți mulțumesc, iubită mamă, Că m-ai crescut
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
în mașină. Au ocupat canapeaua din spate. Mia s-a urcat la volan și Ilinca pe scaunul din dreapta. În timp ce șușoteau, numai ei știind ce, Ionuț se apropie mult de Maria și îi mirosi atent părul și mâinile. Fata îl privi mirată și îl întrebă surprinsă: Ce-i cu tine? De ce mă miroși ca pe o haină? Nu, nu ca pe o haina, dar mâinile și părul tău au un miros deosebit. Maria a chicotit înveselită pe dată. Auzind întrebările fiicei, Ilinca
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
apăr reputația, nici nu aveam nimic de îmbrăcat. Dar aveam un bărbat pe care trebuia să-l impresionez. Am plătit totul cu cardul de credit. Sau presupun c-ar trebui să zic că James a plătit totul. Am fost chiar mirată că, atunci când vânzătoarea mi-a înmânat sacoșele cu haine, n-au început să sune sirenele de alarmă, iar în magazin n-au năvălit o mulțime de polițiști cu câini-lupi care să mă târască în dubă. Asta fiindcă eram sigură că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
știu de ce m-a Întrebat Ștefan ce cred despre statutul scriitorului dinainte de ’89, pe vremea aceea nu făceam altceva decît să-mi doresc din răsputeri să ajung scriitor, nefiind convins absolut deloc că eram așa ceva. Acum sînt tată. Dar la fel de mirat că, după atîția ani, s-a păstrat impresia că eram tată. Că nu-mi pierdusem iluziile. Ba mi le pierdusem. Altfel de ce m-aș fi dus să-mi facă oameni cu bonetă surprize, injecții și, după un timp rezonabil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de camuflaj și cu pistoale-mitralieră pe umăr. Stau nemișcați, se abțin să scuipe pe dale. Unul scuipă. Tăietură de montaj: Ziaristul coboară din metrou Împingînd-o afară și pe doamna a cărei coafură se clatină primejdios. Observă jandarmii cu o privire mirată. Ceilalți pasageri par nepăsători, ca și cum ar ști ceva ce lui Îi scapă. Sonor: Sonata nr. 1 pentru violoncel de Bach. Plan general: Ziaristul urcă cu scara rulantă, prins Într-un ghem pietrificat de figuri inexpresive. Plan detaliu: Chipul personajului principal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a exista-cînta. „Pianistul și compozitorul de jazz Michel Petrucciani a murit ieri Într-un spital din New York.” Pe măsură ce-l ascultam Îmi dispărea din minte, În cercuri concentrice, imaginea lui reală, nici nu era greu printre sonurile sclipitoare plecate din Steinway-ul mirat el Însuși de atîtea nuanțe, micșorîndu-și În public Înălțimea pentru a-l ajuta pe Michel să-i umble mai lesne pe claviatură, nu era nevoie, era doar un gest de curtoazie, de admirație, de pian, moartea din fiecare se refugiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-am fost azvîrlit - așa al unsprezecelea pe țară cum terminasem facultatea -, la Gura-Bărbuleț, lîngă cimitir, un sat apatic Într-un glod galben și gazda nu pricepea de ce mă enervez, păi noi sîntem obișnuiți cu lampa de cînd eram mici, zicea, mirat, Îmi venea să-l gazez ori să-i Înfig o seringă Guyon În bulb, și-l Înjuram pe Ceaușescu chiar și atunci cînd eram cu vreo iubită În poziția grănicerului, visam America, visam grăniceri trăgînd În aer, În ’82 am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nu veniți de obicei cîte doi? — Ai terminat? — Nu. Alibiul meu este avocatul meu, care Încă mai stă o stradă mai Încolo și e foarte bine văzut la Uniunea Americană pentru Libertăți Civice. Bud Îl Împinse În casă și fluieră mirat. Raiul poponarilor pe pămînt: covoare groase, statui de zei greci, pe pereți nuduri de bărbați - picturi pe un suport ce imita catifeaua. Bud spuse: — Drăguț. Gilette arătă spre telefon. — Două secunde, altfel o să-mi chem avocatul. Pescuială la repezeală. — Duke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
dragoste) Cu pașii triști prin al vieții umblet, Mă irosesc în zilele pustii. Și doar speranța-mi pâlpâie în suflet, Că într-o dimineață-ai să revii. Când razele m-or săruta pe gene Și visul va fugi spre zări mirat, Voi lăcrima gândindu-mă la tine, Copile drag în depărtări plecat. Am să te-aștept sub vișin în tăcere, Cu gândul răvășit de dorul greu. Îmbrățișez în taină cu durere Cămașa ce o port de dorul tău. Rămân cu gândul
Am s? te-a?tept sub vi?in by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83302_a_84627]
-
o viață. Nici nu i-am spus o vorbă că aș ține la el sau chestii de-astea, doar îl vedeam din când în când, și el făcea planuri și-mi spunea cât și cum am să-l iubesc, negam mirată și mă contrazicea și-mi spunea că se va întâmpla exact cum zice el, îl voi iubi și ne vom căsători în câteva luni, nici măcar nu vom aștepta toamna, ar fi prea mult pentru el, și vom avea copii nemaipomeniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Ce-i cu dumneata, de ești așa palid?“, l-a întrebat. S-a gândit câteva clipe, apoi a răspuns: „Cred că mă despart de Ioana.“ „Ei, asta-i acum, ce-ți veni?“ Se oprise în loc și se uita la el mirată. „Nu eu, ea dorește.“ „Prostii. E nebună.“ Și după alt timp: „Hai cu mine acasă să-ți fac o cafea și să-mi povestești. Hai, domnule, nu te mănâncă nimeni. Și pe urmă ea nici nu-i acasă. Poți veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]