2,533 matches
-
se afla la Mănăstirea Dragomirna. Părintele Iosif a decedat la 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" de la Mănăstirea Văratec. În anul 1787, Schitul Văratec a fost unit cu Schitul Topolița pentru a forma un așezământ monahal mai mare și mai bine organizat. Schitul Topolița, înființat cu peste 250 ani în urmă, era așezat în mijlocul satului Topolița. Prin unirea celor două schituri, călugărițele de la Topolița s-au mutat la Văratec. În anul următor, au venit aici și
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
10 iulie 1803, semnată și de boierii din Divanul domnesc, Schitul Văratec a fost unit cu Mănăstirea Agapia, dar pentru scurtă vreme. Printr-un alt decret mitropolitan din 23 septembrie 1803, în cele două mănăstiri a fost înființată o școală monahală de meserii și de cultură generală pentru călugărițe, unde să învețe psaltichie, limba greacă, precum și meșteșugul broderiei și țesătoriei. Mitropolitul a mutat aici și călugărițele din următoarele trei schituri: Prapa Doamna din Iași, Gârcina și Vânătorii Pietrii din Ținutul Neamț
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
a secolului al XIX-lea au fost ridicate zidurile de incintă, o trapeză de piatră, câteva chilii și turnul-clopotniță cu trei nivele, situat spre est, unde s-a amenajat prin 1840-1850 Paraclisul "Sf. Nicolae". Un rol important în dezvoltarea obștii monahale de la Văratec l-a avut maica Olimpiada, fondatoarea așezământului, care și-a sacrificat întreaga avere în acest scop. Mai multe soții de boieri au donat moșii acestui așezământ monahal: Mănăstirea Văratec a devenit mănăstire independentă în anul 1839, separându-se
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
prin 1840-1850 Paraclisul "Sf. Nicolae". Un rol important în dezvoltarea obștii monahale de la Văratec l-a avut maica Olimpiada, fondatoarea așezământului, care și-a sacrificat întreaga avere în acest scop. Mai multe soții de boieri au donat moșii acestui așezământ monahal: Mănăstirea Văratec a devenit mănăstire independentă în anul 1839, separându-se de Mănăstirea Agapia. Ca starețe au păstorit aici maicile Nazaria (1788-1814), Magdalena (1815-1822) și Olimpiada (1822-1828 și 1834-1842). În timpul stăreției maicii arhimandrite Eufrosina Lazu (1844-1887), ucenică a maicii Olimpiada
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
o școală sătească mixtă (din ianuarie 1860), Școala primară de fete (de la 1 septembrie 1860), "Școala de adulte" (de la 1 septembrie 1911 până în 1943), frecventată de călugărițele cu vârsta sub 50 de ani, care nu au absolvit clasele primare, Seminarul monahal pentru călugărițe (1948-1950), dar și școala monahală și de cântări bisericești (începând din 1940). După maica Eufrosina Lazu, au urmat ca starețe arhimandrita Eugenia Negri (1887-1894) și arhimandrita Veniamina Hermeziu (1894-1904). Mănăstirea Văratec a fost afectată de un incendiu în
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
Școala primară de fete (de la 1 septembrie 1860), "Școala de adulte" (de la 1 septembrie 1911 până în 1943), frecventată de călugărițele cu vârsta sub 50 de ani, care nu au absolvit clasele primare, Seminarul monahal pentru călugărițe (1948-1950), dar și școala monahală și de cântări bisericești (începând din 1940). După maica Eufrosina Lazu, au urmat ca starețe arhimandrita Eugenia Negri (1887-1894) și arhimandrita Veniamina Hermeziu (1894-1904). Mănăstirea Văratec a fost afectată de un incendiu în noaptea de 10/11 iunie 1900, arzând
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
se află un osuar unde au fost depuse osemintele maicilor din vechiul cimitir al mănăstirii. În exteriorul bisericii, lângă absida altarului, se află mormintele acoperite de plăci funerare ale unor călugărițe care au jucat un rol important în istoria comunității monahale de la Văratec. Aici sunt înmormântate următoarele maici: Biserica "Nașterea Sf. Ioan Botezătorul" a fost construită din lemn în anul 1817, în cimitirul vechi al mănăstirii, aflat la o distanță de aproximativ 150 m sud-est de Biserica "Adormirea Maicii Domnului", pe
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
să-i însoțească la mănăstire, dar poetul nu vrea să primească, iar în cele din urmă maica Eugenia le recomandă o maică care urma să le deschidă casa sa drumeților și să le ofere găzduire. Înainte de a intra în incinta monahală, "„trecurăm printr-un sat. Acest sat este format în mare parte de casele călugăriților. Un oraș de călugărițe!”". El descrie casa maicii Eugenia, unde găsește o bibliotecă în care se aflau toate cărțile tipărite până atunci în limba română și
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
că a izbutit să se suie pe spatele unui bolovan greoi, trece de ceea parte, îi spune o glumă și-și urmează drumul înainte, scăldându-se în raze de soare”". Scriitorul și teologul Gala Galaction a prezentat și el peisajul monahal de la Văratec. "„Dacă mă gândesc la Varatec, îi văd turlele cum se ivesc peste livezi și peste holde, văd alături Filiorul, dealul rotund ca un arici și purtând pe el stejari în loc de țepi, văd căsuțele albe ca omătul risipite larg
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
luat titlul de "Advocatus Sancti Sepulchri" ("Apărător al Sfântului Mormânt"). Existența regatului a fost asigurată de victoria cruciaților din același an în bătălia de la Ascal împotriva Egiptului Fatimid. La începutul existenței sale, au planat anumite incertitudini cu privire la natura laică sau monahală a regatului. Unii dintre cruciați gândeau că regatul ar fi fost nimerit să fie guvernat ca o teocrație de Papă, o idee pe care de altfel legatul papal Daimbert din Pisa a și încercat să o impună în 1100. Dacă
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
un dregător bogat din Timișoara. Mănăstirea va rămâne în proprietatea familiei Ostoici timp de 150 de ani, perioadă în care se părăginește dobândindu-și denumirea actuală de „Săraca”. În 1932 a fost răscumpărată de Episcopia Caransebeșului și a redevenit așezământ monahal. Desființată din nou în urma decretului comunist din 1959, va funcționa ca parohie. În anul 1963 au început lucrările care au dus la restaurarea completă a bisericii și a picturii. În 1987 s-a reluat viața monahală la insistența mitropolitului Nicolae
Mănăstirea Săraca () [Corola-website/Science/306703_a_308032]
-
și a redevenit așezământ monahal. Desființată din nou în urma decretului comunist din 1959, va funcționa ca parohie. În anul 1963 au început lucrările care au dus la restaurarea completă a bisericii și a picturii. În 1987 s-a reluat viața monahală la insistența mitropolitului Nicolae Corneanu. Între anii 2001-2005 a fost ridicată noua biserică a Mănăstirii Săraca, pictată între 2006-2007 de pictorii Constantin și Petronia Dumitrescu-Gherghe.
Mănăstirea Săraca () [Corola-website/Science/306703_a_308032]
-
este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” (Mihai Eminescu). Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei. Mănăstirea a fost un
Mănăstirea Putna () [Corola-website/Science/306828_a_308157]
-
de piatră pe malul unui pârâiaș, în apropiere de confluența acestuia cu Humorul. Aici exista un schit de călugări care avea anterior o biserică de lemn. În cursul secolului al XV-lea, în jurul bisericii noi s-a dezvoltat un așezământ monahal cunoscut ca Mănăstirea Humor. Printr-un uric din 13 aprilie 1415, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dăruit "„mănăstirii panului Ivan vornic (...) care este la Humor”" moșia Pârteștenilor care cuprindea Solonețul (actualul sat Pârteștii de Sus), adică „un sat la
Mănăstirea Humor () [Corola-website/Science/306903_a_308232]
-
-lea (1780-1790), trecând toate pământurile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților ""sub povățuirea stăpânirii împărătești și a crăieștii măriri"". După desființarea mănăstirii, chiliile s-au ruinat aproape complet. Biserica a fost transformată în biserică parohială. În clădirile din fostul ansamblu monahal a funcționat o școală pentru copiii localnicilor, iar din 1850 acestea au fost folosite ca depozit pentru materialele autorităților austriece. După Unirea Bucovinei cu România (1918), biserica fostei mănăstiri Humor a continuat să funcționeze ca biserică de parohie, iar datorită
Mănăstirea Humor () [Corola-website/Science/306903_a_308232]
-
zidurile și bolțile prăbușite, înlocuindu-se pardoselile de piatră, consolidându-se scările și reconstituindu-se balconul de lemn și acoperișul. Abia în iulie 1991, prin hotărârea arhiepiscopului Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților, Mănăstirea Humor a fost reactivată ca așezământ monahal de maici. În prezent, aici viețuiesc circa 20 de maici care își împart timpul între îndatoririle bisericești și lucrul în atelierele de pictură și de croitorie pentru veșmintele preoțești. În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură
Mănăstirea Humor () [Corola-website/Science/306903_a_308232]
-
și chilii pentru călugări și ziduri înconjurătoare, potrivit obiceiului existent în acea epocă. Chiliile au fost reparate și reconstruite în secolul al XVIII-lea. După desființarea mănăstirii în 1783, chiliile s-au ruinat aproape complet. În clădirile din fostul ansamblu monahal a funcționat o școală pentru copiii localnicilor, iar din 1850 acestea au fost folosite ca depozit pentru materialele autorităților austriece. În prezent, din aceste chilii nu mai există decât niște ruine pe latura de sud și de est. Ruinele caselor
Mănăstirea Humor () [Corola-website/Science/306903_a_308232]
-
din 1619) către Patriarhia Ierusalimului. Domnitorul Miron Barnovschi-Movilă al Moldovei (1626-1629, 1633) a întărit la 17 ianuarie 1626 prin însemne de hotar stăpânirea Mănăstirii Hlincea asupra terenului din jur. Închinarea Hlincei către Mănăstirea Galata nu a fost mai prielnică așezământului monahal, care a început să se ruineze. Într-un document din 26 noiembrie 1662, care consemnează reparațiile efectuate în timpul domniei lui Vasile Lupu, se menționează că Mănăstirea Hlincea ""a fost pustiită din vremuri de demult și nimic n-a fost la
Mănăstirea Hlincea () [Corola-website/Science/307813_a_309142]
-
sale, Anuța, care a murit la vârsta de 10 ani. Astfel, în 1923, Nicolae Gherman a construit o bisericuță din piatră și cărămidă, care avea dimensiunile: 17,80 m lungime, 5,70 m lățime, 13 m înălțime și o casă monahală. În 1926 mănăstirea a fost sfințită de către episcopul Nicolae Ivan al Clujului în prezența a peste 1000 de credincioși, luând naștere „primul așezământ de acest fel” în Ardealul alipit. Lăcașul a rămas la stadiul de schit din cauza accesului greu în
Mănăstirea Rohia () [Corola-website/Science/307833_a_309162]
-
a fost distrus, murind mai mulți călugări, printre care și Arhimandritul Teodosie. După primul război mondial, între anii 1923-1928, în timpul păstoririi mitropolitului Pimen Georgescu, arhimandritul Epifanie Demetrescu și alți câțiva călugări veniți în România de la Muntele Athos, au reclădit așezarea monahală distrusă construind o a doua biserică. Aceasta a fost grav avariată de cutremurul din anul 1940, iar în timpul celui de-al doilea război mondial s-a încercat refacerea ei. Avaariată și în timpul războiului (1941-1945), biserica a necesitat ample lucrări de
Mănăstirea Vlădiceni () [Corola-website/Science/307854_a_309183]
-
Pardoseala este din dușumea de brad, iar acoperișul, din tablă de zinc. Noua biserică a Mănăstirii Vlădiceni a fost sfințită la data de 23 mai 1999 de către mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Daniel Ciobotea. Ulterior au fost construite anexele gospodărești: casa monahală și câteva căsuțe din lemn pentru pelerini, precum și un edificiu care adăpostește o ferma-gospodărie a Centrului Eparhial Iași. Pictarea interioară a bisericii și a pridvorului deschis a avut loc în anul 2004. Hramul noii biserici este sărbătoarea "Sfântul Apostol și
Mănăstirea Vlădiceni () [Corola-website/Science/307854_a_309183]
-
al Moldovei și Bucovinei redându-i statutul de mănăstire de călugări și acordând binecuvântare ieromonahului Calistrat Chifan de a se ocupa de reorganizarea mănăstirii. Începând din anul 1997, starețul mănăstirii este protosinghelul Paisie Furdui, iar Mănăstirea dispune de o obște monahală tânără. Ieromonahul Calistrat Chifan, duhovnicul care s-a ocupat de renașterea vieții monahale la Bârnova, a fost pus sub canon în anul 2003, interzicându-i-se să oficieze ceremonii religioase și sfintele taine. Monahul a fost acuzat de neascultare față de
Mănăstirea Bârnova () [Corola-website/Science/307927_a_309256]
-
binecuvântare ieromonahului Calistrat Chifan de a se ocupa de reorganizarea mănăstirii. Începând din anul 1997, starețul mănăstirii este protosinghelul Paisie Furdui, iar Mănăstirea dispune de o obște monahală tânără. Ieromonahul Calistrat Chifan, duhovnicul care s-a ocupat de renașterea vieții monahale la Bârnova, a fost pus sub canon în anul 2003, interzicându-i-se să oficieze ceremonii religioase și sfintele taine. Monahul a fost acuzat de neascultare față de ierarhi, tunderea în monahism a unor tineri minori fără respectarea canoanelor bisericești, folosirea
Mănăstirea Bârnova () [Corola-website/Science/307927_a_309256]
-
Biserica de lemn a vechii mănăstiri a Bârsanei se află azi în localitatea Bârsana, în județul Maramureș, pe dealul numit Jbâr. Această biserică (monument istoric) nu trebuie confundată cu noua biserică de lemn din actualul complex monahal "Mănăstirea Bârsana", aflată la câțiva km distanță, pe locul unde s-a aflat aproximativ între anii 1739-1795 biserica tratată aici. Datează din anul 1711. Are hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice
Biserica de lemn din Bârsana () [Corola-website/Science/307971_a_309300]
-
starețele mânăstirilor prin care s-a perindat Suzanne, personajul principal. Dar cazuistica isteriei apare de fapt la mai fiece stareță, Diderot atribuind această cauză comună tuturor manifestarilor particulare: vaporii mistici, sadici și aberant-erotici își au cauza, după el, în mediul monahal care le privează pe tinere de propriul lor corp și de funcțiile naturale ale acestuia; ele sunt niste isterice la care corpul "vorbește" în locul lor, căci nu-i putem lega "limba"; el exprimă majestuos partea revendicată de carnea care suntem
Călugărița (Diderot) () [Corola-website/Science/308375_a_309704]