3,149 matches
-
mai vechi găsim atinse și cercetate unele probleme financiare însă izolat sau în legătură cu problemele de altă natură fără să alcătuiască un sistem de științe finapciare din cercetările istoriei financiare se poate vedea că în veacul de mijloc veniturile ordinare ale monarhilor le alcătuiau domeniile și drepturile regaliene. . Așa se explică faptul că lucrările din acea perioadă nu sunt nici măcar încercări de sistematizări financiare. De abia în sec 16 incepe știinta financiara sa formeze obiectul unor preocupări mai active. De la aceasta dată se
Finanțe () [Corola-website/Science/307537_a_308866]
-
tribunal prin folosirea deciziilor din cazurile individuale că precedent pentru cazuri ulterioare. Obiceiul constituțional reprezintă “totalitatea normelor și obiceiurilor după care trebuie să se conducă acei care dirijează muncă aparatului administrativ.” Una dintre convențiile acceptate este că atunci când demisionează guvernul, monarhul va cere șefului opoziției să formeze un nou guvern. O altă convenție este ca o lege care afectează succesiunea la tron are nevoie și de acordul parlamentelor din statele membre Commonwealth, nu numai de acordul celui din regatul Unit. Parlamentul
Constituția Regatului Unit () [Corola-website/Science/307579_a_308908]
-
de un Act al Parlamentului, la asistență din partea autorităților.” Articolul 23, ultimul din acest prim capitol se referă la educație, stabilind atât drepturile cetățenilor cât și datoriile autoritățiilor în acestă privință. Sistemul de guvernământ este format din trei mari instituții: Monarhul, Consiliul de Miniștrii și Parlamentul. Șeful statului este monarhul - articolul 24, astăzi, această funcție este deținută de regele Willem-Alexander. Rolul regelui este în mare măsură unul ceremonial, deși beneficiază totuși de un grad de influență datorat respectului de care Casa
Constituția Țărilor de Jos () [Corola-website/Science/307580_a_308909]
-
Articolul 23, ultimul din acest prim capitol se referă la educație, stabilind atât drepturile cetățenilor cât și datoriile autoritățiilor în acestă privință. Sistemul de guvernământ este format din trei mari instituții: Monarhul, Consiliul de Miniștrii și Parlamentul. Șeful statului este monarhul - articolul 24, astăzi, această funcție este deținută de regele Willem-Alexander. Rolul regelui este în mare măsură unul ceremonial, deși beneficiază totuși de un grad de influență datorat respectului de care Casa de Orania se bucură. Consiliul de Miniștrii (Cabinetul) este
Constituția Țărilor de Jos () [Corola-website/Science/307580_a_308909]
-
din partea șefului Serviciului Secret de a ști să acopere unele luări de poziție importante, prin care și-a consolidat rangul de înalt demnitar al statului.(citat în ) Nu se știe când a ajuns acest raport pe masa de lucru a monarhului. În 9 februarie, de comun acord cu Armand Călinescu, Gheorghe Tătărescu și Ernest Urdăreanu, Carol al II-lea a decis să instituie dictatura personală. "Angajându-se în jocurile politice, Moruzov a angajat și serviciul din subordinea sa. Consecințele au fost
Mihail Moruzov () [Corola-website/Science/307644_a_308973]
-
ajutat în conducerea statului de ofițerii statului. Datorită faptului că aristocrații aveau tendința să locuiască mai degrabă în Ierusalim decât pe proprietățile lor din zonele rurale, ei aveau o mai mare influență asupra regelui decât aveau nobilii din Europa asupra monarhilor lor. Nobilii formau "Înalta Curte din Ierusalim", unul dintre primele parlamente care au apărut la vest-europeni. Curtea era formată din cardinali și marii nobili și era responsabilă pentru confirmarea alegerii noului rege, (sau, dacă era necesar, a unui nou regent
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
lupta împotriva amenințărilor lui Zengi și mai apoi a succesorului acestuia, Nur ad-Din. Cruciații occidentali considerau Damascul o țintă ușor de atins, iar tânărul și lipsitul de experiență Baldwin al III-lea a fost de acord cu planurile mai faimoșilor monarhi europeni. În ciuda sfaturilor reginei Melisende și a conetabilului Manasses, dar și a unor cruciați cu experiență, conform cărora trebuia cucerit mai întâi Alepul, după care ar fi urmat recucerirea Edessei, eforturile de război s-au îndreptat către obiectivul stabilit la
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
însă, Baldwin a invadat jumătatea sudică de regat, l-a învins pe comitele Manasses și și-a asediat mama în Turnul lui David. Regina Melisende s-a predat și a renunțat la pretențiile de regent, lăsându-și fiul ca singur monarh, dar Baldwin a revenit asupra hotărârilor sale și și-a reinvestit mama ca regent și prim-consilier în anul următor. Baldwin al III-lea a cucerit de la fatimizi Ascalonul, ultimul avanpost egiptean pe coasta palestiniană. În același timp însă, situația
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
se afle în fruntea statului ca regent al fiicei sale, Iolanda-Isabella. S-au făcut planuri pentru recucerirea Ierusalimului, dar a cincea cruciadă convocată în acest scop a fost un eșec. Jean de Brienne a călătorit prin Europa în căutarea ajutorului monarhilor vremii, dar nu a primit asistență decât din partea împăratului Frederick al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, care de altfel s-a și căsătorit cu fiica lui Jean, regina Iolanda-Isabella. Frederick a condus a șasea cruciadă în 1228, și a
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
de Ludovic al IX-lea al Franței nu a reușit decât să-i înlocuiască pe inamicii ayyubizi ai cruciaților cu memelucii (Dinastia Mamelucă). Datorită faptului că monarhia era acum legată direct de suveranii puternici ai Europei, în perioada 1229 - 1268, monarhul a locuit în Europa, unde conducea un teritoriu mult mai întins, lăsând guvernarea Regatului Ierusalimului pe seama "Înaltei Curți". Regii Ieruslimului erau reprezentanți de "baillii" lor și de regenți. Titlul de rege al Ierusalimului a fost moștenit de Conrad al IV
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
târgurile de sclavi. Regatul Ierusalimului a încetat să mai existe pe continent, dar regii Ciprului au continuat pentru mai multe decenii să facă planuri pentru recucerirea Pământului Sfânt. În secolele care au urmat căderii Ierusalimului, până în zilele noastre, mai mulți monarhi europeni au utilizat titulatura de "Rege al Ierusalimului", așa cum e cazul lui Juan Carlos I al Spaniei, care folosește în mod oficial acest titlu. Blazonul Regatului Ierusalimului, care a suferit mai multe schimbări de-a lungul timpului, este reprezentat de
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
înainte de a reuși să viziteze locurile sfinte. Este posibil ca Ludovic să fi luat decizia mai înainte să fi auzit de bula papală. În mod sigur însă, Abbot Suger și alți nobili nu erau de acord cu planurile lui Ludovic, monarhul trebuind să lipsească de la cârma regatului pentru câțiva ani. Ludovic s-a sfătuit cu Bernard de Clairvaux, care l-a pus la curent cu dorința papei. Acum, când regele Ludovic a cunoscut conținutul bulei papale, Eugen al III-lea l-
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
Mesajul preoților a fost menit să îmbărbăteze și să mobilizeze la luptă cruciații. Afirmația că atacul asupra Constantinopolului era de natură spirituală se baza pe două argumente. În primul rând, grecii erau trădători și ucigași de timp ce își asasinaseră monarhul de drept, Alexius al IV-lea. n al doilea rând, preoții au folosit cuvinte grele atunci când au afirmat că "... grecii sunt mai răi decât evreii" și au invocat puterea lui Dumnezeu și a Papei atunci când au chemet cruciații la luptă
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
opt sute de ani, durerea și desgustul?" poate fi considerată ultima cruciadă de amploare organizată de papalitate, chiar dacă ea a fost scăpată de sub controlul Sfântului Scaun. După eșecul acestei cruciade, următoarele expediții militare similare au fost organizate și conduse personal de monarhi vest-europeni, având ca țintă principală Egiptul. Doar cruciada a șasea și-a atins scopul recuceririi Ierusalimului, și asta doar pentru scurtă vreme. Robert de Clari, Cei care au cucerit Constantinopolul, ediție de Tatiana-Ana Fluieraru și Ovidiu Pecican, traducere de Tatiana-Ana
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
prin care creștinătatea era chemată să se mobilizeze pentru o nouă cruciadă. Regii și împărații Europei erau însă ocupați de războaiele dintre ei. În același timp, papa nu ar mai fi dorit ca noua cruciadă să mai fie condusă de monarhi, deoarece cruciada a doua eșuase în trecut tocmai datorită ambițiilor și orgoliilor capetelor încoronate aflate în fruntea expediției. Papa a ordonat organizarea de procesiuni, rugăciuni și predici pentru a ajuta la organizare cruciadei, care ar fi trebuit să mobilizeze în
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
Moartea regelui Pedro a fost o grea lovitură dată rezistenței cathare, situația înrăutățindu-se în cursul anului 1214. Raymond a fugit în Anglia, iar moșiile sale au fost dăruite de papă regelui Filip al II-lea, ceea ce a crescut interesul monarhului pentru continuarea luptelor. În noiembrie, Simon de Montfort a cucerit Périgordul și castelele Domme și Montfort. El a mai cucerit de asemenea Castlenaud și a distrus fortificațiile din Beynac. În 1215, Castelnaud a fost pierdut numai pentru a fi imediat
Cruciada Albigensiană () [Corola-website/Science/306655_a_307984]
-
au învins pe utraquiștii conduși de Čeněk de Wartenberg la Horic. După puțin timp, s-a semnat un armistițiu la Konopilt. Papa a început între timp să organizeze o nouă cruciadă împotriva Boemiei, dar încercările sale au eșuat. În ciuda eforturilor monarhilor lor, polonezii și lituanienii nu s-au arătat deloc dornici să-i atace pe boemienii cu care se simțeau înrudiți. Germanii au fost împiedicați de neînțelegerile interne să intervină uniți împotriva husiților. Regele danez, care sosise în Germania în fruntea
Războaiele Husite () [Corola-website/Science/306674_a_308003]
-
Cantacuzino. Vecinii bizantinilor au profitat de războiul civil și, în timp ce Ștefan Uroș al IV-lea Dușan al Serbiei a luat partea lui Ioan VI Cantacuzino, Ioan Alexandru l-a susținut pe Ioan V Paleologul și regența sa. Deși cei doi monarhi balcanici au ales tabere opuse în conflictul bizantin, ei și-au păstrat alianța între ei. Ca preț pentru susținerea lui Ioan Alexandru, regența lui Ioan V Paleologul i-a cedat acestuia orașul Philipopolis (Plovdiv) și nouă alte fortărețe importante din
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
său mai mare Mihail Asan al IV-lea în 1355 sau puțin mai devreme. Până în 1351 războiul civil bizantin se terminase, iar Ioan al VI-lea Cantacuzino realizase pericolul pe care îl constituiau otomanii în Peninsula Balcanică. A făcut apel monarhilor Bulgariei și Serbiei să își unească eforturile împotriva turcilor și i-a cerut lui Ioan Alexandru bani pentru a construi corăbii de război, dar apelurile sale au rămas neascultate întrucât vecinii săi nu aveau încredere în el. O nouă tentativă
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
aur a fost descoperită într-un mormânt boieresc de lângă Pirot în anii 1970; astăzi, ea este păstrată la Muzeul Național al Serbiei din Belgrad. Este prima descoperire de acest fel, care demonstrează o tradiție medievală atestată în scris conform căreia monarhii ortodocși le dăruiau celor mai eminenți dregători un vestmânt pe care ei îl purtaseră. Cu prima sa soție Teodora a Țării Românești (maica Teofana), fiică a lui Basarab I al Țării Românești, Ioan Alexandru a avut mai mulți copii, inclusiv
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
țării. În anul 1001, Bagrat a inclus Tao-Klarjeti (Curopalatinatul Iberiei) în domeniile sale după moarte lui David al III-lea. În perioada 1008-1010, Bagrat al III-lea, rege al Abhaziei și Tao-Klarjetiei a anexat Kakheti și Ereti, devenind astfel primul monarh al Georgiei unite. În 1008 a fost proclamat primul Regat al Georgiei (1008-1466) sub dinastia Bagrationi. Această dinastie a fost fondată de Ashot I (Ashot cel Mare) la sfârșitul secolului al VIII-lea. Lupta împotriva invadatorilor selgiucizi a fost condusă
Georgieni () [Corola-website/Science/306732_a_308061]
-
incorporând Armenia nordică în domeniile coroanei georgiene. La moartea sa din 1125, regele David a lăsat o Georgie puternică, cu un statut de putere regională. Pentru realizările sale excepționale, regele David a primit supranumele de „Aghmashenebeli.” (Ctitorul). Cel mai glorios monarh georgian a fost regina Tamar, strănepoata lui David. Domnia reginei Tamar a marcat periada de maximă înflorire a Regatului Georgiei din întreaga sa istorie. Imperiul din Trapezunt a fost practic dependent de Georgia pentru mai mult de două secole. În
Georgieni () [Corola-website/Science/306732_a_308061]
-
Cutezător. Conflictul s-a transformat rapid într-un fel de război civil, de vreme ce fratele lui Pedro, regele James al II-lea al Maiorcăi, s-a aliat cu francezii. James moștenise de asemenea comitatul Roussillon, avându-și domeniile între cele ale monarhilor francezi și aragonezi. Pedro s-a opus moștenirii lui James, care-i era frate mai mic, care-i încălca astfel dreptul medieval al primului născut, rivalitatea aceasta fiind transferată în mod oficial în cadrul cruciadei. În 1284, o armată franceză sub
Cruciada Aragoneză () [Corola-website/Science/306830_a_308159]
-
fi fost plecat în cruciadă să nu atace teritoriul francez. Ludovic al IX-lea l-a invitat pe regele Haakon al IV-lea al Norvegiei să ia parte la cruciadă, dar acesta din urmă a refuzat. Astfel, în 1245, singurul monarh care s-a arătat interesat de organizarea unei cruciade a fost doar regele, Ludovic al IX-lea al Franței. În acele vremuri, Franța era una dintre cele mai puternice state ale lumii, după ce regiunea Provence fusese cucerită de francezi după
Cruciada a șaptea () [Corola-website/Science/306831_a_308160]
-
care pe atunci era doar prinț moștenitor) și al Prințesei Märtha a Suediei. Fiind strănepotul regelui Angliei Eduard al VII-lea, Harald se află în ordinea succesiunii la tronul britanic. Regele Harald al V-lea este înrudit cu mai mulți monarhi europeni: este unchiul regelui Filip al Belgiei și al Marelui Duce Henric de Luxemburg, și este văr de gradul doi cu regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit și cu regina Margareta a II-a a Danemarcei. În calitatea
Harald al V-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/306956_a_308285]