2,283 matches
-
o bucura că lucrurile nu se schimbă. „Sper că n-aveți de gând să stați toată noaptea la taclale“, l-a auzit când ieșea cu tava pe care ceștile tremurau și zăngăneau. „Mâine e ziua sfântului spital.“ „Bine, bine“, a mormăit mai mult pentru ea, parcă eu n-aș ști că trebuie să mă duc, dar uite că nu vreau să mă gândesc! Poate mi-e frică! Mergea ținându-și trupul cât putea de țeapăn, târșâindu-și mai mult papucii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu cealaltă peste umerii Ioanei, ghemuită lângă el, respirând liniștit și tresărind în somn. Nu-i vedea chipul acoperit de pletele castanii mirosind a flori de tei, dar îi vedea amândoi pumnii strânși, aduși la bărbie, ca un copil. A mormăit ceva, ininteligibil, cu glasul ei grav, nocturn, apoi s-a întors brusc pe partea cealaltă, dintr-o singură mișcare. Spatele ușor încovrigat părea să lumineze în noapte și mai păstra fierbințeala îmbrățișărilor. Andrei Vlădescu a acoperit-o cu cearceaful și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
adevărate și lui - încă mic, dar nu atât de mic pe cât era frățiorul său - i se păreau că nu-l contrazic niciodată. Sentimentul ce se năștea în el, copleșindu-l, făcându-l să prefere străzii casa și curtea în care mormăia pentru sine cântecele asonante și probabil stupide despre cum sunt părinții lui, sentimentul acela era de siguranță, dar atât de trainică, încât temerile din preajma chipurilor celorlalte atât de diverse erau înghițite de negurile din adâncul lui, din care se născuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
casă?... Részeges disznó... porcule și bețivanule... Pe mine?“ Bărbatul se întoarse spre ea, protestând, surprins mai mult și neînțelegându-i strigătele și revolta, își ridicase palmele mari în dreptul pieptului, să se apere, clătina din capul ușor pleșuv spre ceafa groasă, mormăind ceva ininteligibil, dar ea nu mai auzea nimic și nu mai vedea nimic, nici cum Andrei își șterge buzele, își vâră batista în buzunar, îmbracă pardesiul cadrilat, se gândește o clipă să spună ceva, renunță și se îndreaptă spre ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
îndrepte spre peluza de croquet când o zărise pe Tabitha ghemuită într-unul din tufărișurile cele mai dese. În timp ce se apropia, străduindu-se să nu facă nici cel mai mic zgomot, ca să n-o sperie, constată spre disperarea lui că mormăia de una singură. Simți un ghem în stomac: părea că fusese totuși prea optimist în privința stării ei și poate că se pripise sugerând să fie acceptată la petrecerea familiei. Nereușind să deslușească nimic inteligibil din mormăelile și șușotelile ei întretăiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
amant blând și atent, pentru Rebecca aceste partide-maraton începeau să devină un calvar. O durea spatele și avea gura uscată, dar nu întindea mâna după paharul cu apă de pe noptieră ca să nu-l deranjeze pe soțul ei. El începu să mormăie ceva incoerent prin somn. Ea îi mângâie părul rărit. — ... ce m-aș face fără tine... ești atât de frumoasă... faci ca totul să fie bine... suportabil... — Taci, taci, șopti ea. Mâine plecăm acasă. Gata, s-a terminat. — ... îi urăsc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
apărare împotriva permanentelor, dar inofensivelor înțepături ale bunicului. Cred că mama i-a invitat să ne însoțească în ziua aceea, probabil fără să-l consulte. Dar nu erau semne de ceartă. Părinții mei nu se certau niciodată. Tata doar a mormăit ceva în sensul că speră că bunicii vor sta pe bancheta din spate. Dar bineînțeles că în spate au stat femeile și eu, făcut sandvici între ele. Bunicul a stat pe scaunul de lângă șofer, cu o hartă rutieră pe genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să aduci umbrelele? Altfel o să ne udăm toți până la piele. Te așteptăm aici. „Aici“ era un refugiu din stația de autobuze de lângă faleză. Ne-am așezat toți patru pe băncile de acolo, ascultând ropotul ploii pe acoperișul de sticlă. Bunicul mormăi „bietul suflețel“ - semn sigur că ziua se precipita, după estimarea lui, spre dezastru - ceea ce îmi dădu ghes să reîncep văicăreala cu și mai multă vigoare. Când tata s-a întors, cu două umbrele și o glugă de plastic bine împăturită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să-și deschidă servieta și scoase din ea punga de hârtie inscripționată cu marca unei cunoscute rețele de fast-food. L-am privit uluit, gândindu-mă: n-o să faca una ca asta, nu se poate să facă așa ceva, dar, iată că, mormăind vag niște scuze - „O să se răcească“ -, își desfăcu larg fălcile și, înfundând în ele o îmbucătură zdravănă din acel cheeseburger umed și călâu, începu să-l înfulece lacom, fiecare dumicat producând un zgomot ca de pește zvârcolindu-se ud sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dreptunghiular simplu, cu un pupitru în celălalt capăt, la care stătea o femeie blondă și uimitor de frumoasă, părând cu vreo cinci ani mai tânără decât Phoebe și care o salută zâmbind, într-o manieră clar amenințătoare, imediat ce intră. Phoeboe mormăi un răspuns și apoi timp de câteva secunde, prea speriată ca să mai înainteze, rămase să privească tablourile de pe pereți. O încurajau: erau oribile. Dar își aminti ceva, în timp ce trăgea adânc aer în piept și își târșâia picioarele potrivnice spre pupitru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
un tricou și blugi prespălați stătea tolănit pe canapea în fața televizorului, schimbând canalele între Grandstand și o comedie în alb-negru de pe BBC2. Nu-și ridică privirea. — El e Darren, spuse Phoebe. Darren, Roderick Winshaw. — Încântat de cunoștință, spuse Roddy. Darren mormăi și el ceva. — A condus tot drumul tocmai de la Londra, spuse Phoebe, întinzând mâna ca să stingă televizorul. Sunt sigură că vrea să se relaxeze. Hei, mă uit la ceva! Televizorul rămase aprins și Phoebe se retrase în camera ei ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
un gust la fel de bun, dar nu contează, dacă îți poi alina durerea. George luă pușca și plecă. Dorothy se întoarse la calculator, ciulind urechile ca să audă împușcătura. De fapt, au fost două împușcături, la un interval de câteva secunde. Idiotul! mormăi ea. Nu e-n stare nici să nimerească un vițel de la un metru. N-a mai putut stabili niciodată cu certitudine care dintre lucrătorii de la fermă au transmis informația care a apărut într-un articol din News of the World
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
actori cu câteva săptămâni în urmă, dar își dădea seama că nu-l recunoșteau și că discuția care fusese însuflețită se secătui când se așeză lângă ei. — Da, cred că ne-am cunoscut, spuse el după ce luă prima îmbucătură. Sid mormăi. Dennis Price spuse: — Desigur. Apoi întrebă: Actualmente lucrezi? — Mmda, spuse Thomas surprins. — În ce domeniu? — Nu știu cum să vă descriu exact; la bursa de valori. — Bursa de valori? N-am mai auzit de el. Ceva ce pun la cale Boultings, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Când ai de gând să-mi spui de ce te-ai certat cu mama ta în acel restaurant chinezesc? Mi-am ridicat privirea și am spus: — Cam bruscă schimbarea de subiect. — Nu e nici o schimbare de subiect. — Nu te urmăresc, am mormăit, întorcându-mă la mâncare. Îmi promiți că-mi spui de câteva luni. E clar chiar că vrei să-mi spui. Întrucât nu venea nici o reacție, continuă să gândească cu glas tare: Ce-ar fi putut să spună, să te jignească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de programe ascunse pe de o parte și reglementări exagerate pe de alta. Fără a-și deslipi măcar o singură dată privirea de pe fâșia de nisip argintiu, îi auzi pe americani închizând nervoși cazul și ieșind. Îl auzi pe Hussein mormăind și plângându-se că „Tipii ăștia trebuie să se caute la cap. Tocmai au ratat ocazia de a se îmbogăți“. Mark nu răspunse. Era singura persoană din încăpere care nu se înfuriase. Banii i-ar fi fost de folos, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nici măcar unei priviri fugare asupra masivului și înfricoșătorului castel. Pe Michael îl trecură fiori când se apropie de portalul principal și auzi urletul oribil al câinilor, protestând față de închiderea lor în vreo anexă a gospodăriei. Spre surprinderea lui, se pomeni mormăind cuvintele: „Nu e chiar o tabără de vacanță...“ Replica ar fi trebuit să-i aparțină lui Sid, desigur: dar acum Sid nu-i ținea companie. Pe moment, va trebui să continue singur dialogul. Capitolul 2 Cât pe-aci să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să faci o greșeală și să cheltuiești pe urmă o grămadă de timp și de bani ca să o corectezi, decât să recunoști că nu Îi Înțelegi instrucțiunile Întortocheate, rostite cu puternic accent britanic, și să ceri lămuriri. Așa că, atunci când a mormăit ceva despre procurarea cărților despre Harry Potter pentru gemene și expedierea lor la Paris, am știut, din pură intuiție, că treaba asta avea să se amestece În planurile mele de weekend. Când mi-a Închis telefonul În nas câteva minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
speriată. Numărul de pe ecran mi-a confirmat bănuiala, dar am auzit surprinsă vocea lui Emily, care mă suna de pe linia Mirandei. — A venit și e supărată foc, a șoptit Emily. Trebuie să te Întorci imediat. Fac tot ce pot, am mormăit În timp ce mă străduiam să țin punga cu cafele și brioșe și croissante Într-o mână și telefonul În cealaltă. Și de aici provenea și esența urii care se născuse Între Emily și mine. Dat fiind că ea avea poziția de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
lor În noul apartament pe care Lily și cu mine Îl Închiriasem. Urma să cărăm cutiile cu haine, și CD-urile, și albumele de fotografii, În vreme ce o firmă de transport avea să Îmi care patul uriaș. — A, bună, mamă, am mormăit eu și am revenit la tonul obosit. Am crezut că ești ea. — Nu, ai pauză pe ziua de azi. În fine, unde putem să parcăm? E vreun garaj pe aici, pe undeva? — Da, chiar sub clădire, fă dreapta de pe Third
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
știam că sunt saleuri, preferatele mele, și niște cafele. — Au venit ai tăi? Le-am adus și lor câte o cafea. — Parcă aveai de dat niște meditații astăzi, am zis eu În timp ce Shanti tocmai ieșea din dormitorul ei și pleca, mormăind cum că va fi la serviciu toată ziua. Vorbeam arareori și m-am Întrebat dacă ea Își dă seama că azi era ultima mea zi În apartament. — Aveam, dar i-am sunat pe părinții ambelor fetițe și au zis și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
le fi făcut. După ce mă extrăsesem din pat de dimineață, În timp ce Îmi târâiam trupul extenuat și Îndurerat spre duș, el Îmi spusese că ar vrea să Închirieze un film diseară, să comande ceva de mâncare și să stăm acasă. Eu mormăisem drept răspuns ceva de un sarcasm care nu‑și avea rostul - cum că nu merită să facă efortul, pentru că oricum n‑o să ajung acasă decât foarte târziu și o să adorm pur și simplu și că măcar unul dintre noi ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Andrea, ai baftă din nou. — Zău? Nu prea mă simt prea băftoasă În clipa asta, Briget. Sindrofiile astea se desfășoară mereu În engleză. Nu e nevoie să traduci nimic. Poți să scrii discursul, da? Da, da, o să Îl scriu, am mormăit eu și am pus telefonul În furcă. Nici nu am avut timp să iau În considerare faptul că asta era prima mea ocazie să Îi arăt Mirandei că sunt capabilă să fac și ceva mai sofisticat decât să‑i aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
radio și ai fi găsit posturi prin Întuneric. Lui Duncan Îi plăcea; Își dădu seama că putea filtra vocile atunci cînd Începeau să-l calce pe nervi. Dar pe Fraser Îl Înnebuneau de fiecare dată. Acum, de exemplu, se agita, mormăind și Înjurînd. Se ridicase și dădea cu pumnii În cocoloașele de păr de cal din saltea. Smulgea piesele uniformei pe care și le pusese peste pătură să se Încălzească. Duncan nu-l putea vedea, pentru că era Întuneric În celulă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și Începu să recite din nou, mai Încet, de data asta. Nu există bombe. Nu există focuri. Nu există bombe. Nu există focuri... În cele din urmă, Își strînse pătura pe umeri, se dădu jos de pe masă și, continuînd să mormăie plimbîndu-se În sus și-n jos. La fiecare nouă explozie, Înjura și mergea mai repede. Nu te mai tot plimba, zise Duncan iritat, ridicîndu-și capul de pe pernă. — Scuză-mă, spuse Fraser cu o politețe exagerată. Oare te țin treaz? Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Ăsta seamănă cu Cynthia, tăticule, spunea ea arătîndu-i-l. Sau: Ăsta seamănă cu Mabel, o, ce drăguț e, nu-i așa? Ăsta are capul lui White Boy; White Boy are crupa mai solidă, atît... Taică-său se uita la poză și mormăia. Era preocupat de completarea unor cuvinte Încrucișate dintr-un ziar, și bătea ușor pagina cu stiloul. Dar În ultimele două ore Încercase să-i Întîlnească privirea lui Viv. Ori de cîte ori se uita În direcția lui, el clipea. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]