3,219 matches
-
prietenii cei mai buni, ar fi fost mai bine să n-o facă, acum vor crede probabil că și-a bătut joc de ei, și nu e adevărat, nu asta i-a fost intenția, Cipriano Algor e pur și simplu mulțumit, în trei minute o va vedea pe Isaura și Găsit îi va sări în brațe, dacă nu se va întâmpla exact pe dos, adică, Isaura îi va sări în brațe și Găsit va țopăi, așteptând să i se dea atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
întâmpla nimic deosebit. Singurul mod în care puteam să evadez din această existență era să mă mint cu ajutorul imaginației și al viselor. După ce beam, plecam în somn ca printr-o poartă secretă, cunoscută numai de mine, și reveneam de-acolo mulțumit că-mi trăisem pentru ziua respectivă partea de fericire, de glorie, puteam să mă ocup de crucile meșterului și să fac dragoste cu Emilia, mai mult ca să combatem amândoi plictiseala decât din dorință. Știam că nu se putea întâmpla nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu era dispus s-o întrerupă pentru mine; vâna muștele din gheretă, după o metodă, se părea, bine pusă la punct. Aștepta, răbdător, ca musca să se așeze undeva, după care o studia câteva clipe atent. Ridica mâna încet, surâzând mulțumit, concentrându-se, și, brusc, o lăsa să cadă cu toată puterea. Plictisit de întrebările mele care au dat câtorva muște prilejul să scape, mi-a făcut semn să tac. O victimă se oprise, obraznică, chiar pe hârtia albă, prinsă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ce fel puteam ajunge la administrație, portarul a închis, enervat, ferăstruica gheretei. Am început să fiu îngrijorat de perspectiva nopții. Din fericire, la următoarea tentativă omul a avut mai mult noroc; o pată de sânge a mânjit hârtia. Victorios și mulțumit, portarul a deschis ferăstruica și mi-a făcut semn, binevoitor, că acum avea în sfârșit timp pentru mine. Când i-am explicat însă ce căutam acolo, a rămas pe gânduri. M-a privit bănuitor, încruntându-și sprâncenele. Nu-l anunțase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe locul cu pricina și așteptă câteva clipe înainte de a se hotărî să-și admire opera. O mare cicatrice neagră, urâtă, rămăsese acolo. Sub ea nu se mai vedea nimic. Arhivarul, căci individul nu putea fi altceva, își frecă mâinile mulțumit. Se ridică de la masă, își puse haina, adoptă o figură de funcționar corect, conștiincios, îmi spuse, aplecându-se, „Un moment, domnule, vă rog să fiți atât de bun să mă așteptați”, porni spre ușă, se răzgândi și se întoarse după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mândru de trofeul lui, sub privirile pline de ură ale Arhivarului. Ghinionul acestuia nu s-a oprit aici; întâmplător, fiindcă și eu eram convins că bufnița fusese prinsă în cătun, în noaptea următoare cântecul sinistru nu s-a mai auzit. Mulțumită, Moașa a dat ordin ca pasărea să fie împăiată, iar trofeul să fie dus în biroul ei. Avea un singur punct slab Moașa, pe care și-l ascundea cu grijă. Se temea să nu roșească în public. Eu i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de lângă picioarele lui, în salturi mari și negre, își înfigea colții în gâtul manechinului, tăvălindu-l la pământ. Apoi, cu ochii injectați de sânge și cu fire de iarbă atârnându-i de buze se întorcea la Hingherul, care-l mângâia mulțumit, bolborosind vorbe tandre, și o lua de la început. Refăcea cu răbdare manechinul, îi dădea câinelui să miroasă fularul și asmuțea fiara din nou. Nu intrasem niciodată până atunci în bălării. M-am decis să dau și eu o raită pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să-mi săpunesc de mai multe ori mâinile și tot de atâtea ori să mi le limpezesc până ce, în sfârșit, bruta se declară satisfăcută. Îmi făcu un semn cu capul care vroia să spună: „Da, acum e bine”. Și zâmbi mulțumit. Eram pregătit să trec pragul sălii cu oglinzi acum. Francisc s-a dat politicos la o parte. M-am întors în coridor, pe covorul de culoarea muștarului, apropiindu-mă de ușa de la capătul lui. Bănuiam că Bătrânul fusese avertizat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
uscat, de ierburi arse. Bătrânii mă așteptau pe peluza din fața azilului să le povestesc ce se mai întâmplase în noaptea dinainte și cu ocazia asta profitau și de soare. Treceam de fiecare dată pe lângă ei fără să mă opresc, dar mulțumit că-i vedeam tropăind de nerăbdare, spunându-le că vroiam să fac mai întâi o baie. Înotam până mă dureau brațele, apoi mă uscam, culcat pe una din stânci. Nu mă grăbeam, îmi plăcea să fiu așteptat, asta îmi dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
atât, pe care le-am trăit pe peluza din fața gheretei portarului între bătrânii care, când îi întrebam: „Mă urmăriți?”, săreau imediat să mă asigure: „Firește, domnule sculptor, vă urmărim cu cea mai mare atenție”. „Bine, bine, mă bucur”, mormăiam eu mulțumit. Le scânteiau ochii cum pomeneam de oglinzile strălucitoare, ca de bal, deh, fuseseră și ei tineri odată, sau de Bătrânul, care le inspira același sentiment tulbure de fascinație magică amestecată cu teamă. Uneori mă simțeam secătuit, nu mai știam ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
O măsea care mă supără din când în când. — A, înțeleg, mormăi el. Și eu am suferit de măsele. Avea o plăcere aproape copilăroasă să trișeze și să câștige. Cum făceam o gafă, care încheia practic partida, își freca mâinile mulțumit. — Mai facem una? zicea. Puteam să-l refuz? În schimb, dacă nu izbutea să încline balanța în favoarea lui de ajuns de repede, pufăia nervos și bea mereu limonadă, din care pricină transpira abundent. Petele din obraz deveneau mai vizibile, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
încât, o clipă, m-am întrebat dacă nu fusesem un instrument al bolii lor. Poate că, la început, se speriaseră auzind de sosirea mea; dacă, Doamne ferește, eram cu totul imun? îmi vorbiseră cu rețineri, în răspăr, tatonându-mă, apoi răsuflaseră mulțumiți, eram chiar mai bolnav decât ei, și mă ascultaseră încântați, îmbolnăvindu-se odată cu mine din ce în ce mai mult, până când incidentul meu cu Moașa îi silise să bată în retragere... Oricum, fără sala cu oglinzi, fără Bătrânul, întreg azilul devenea în ochii lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
l-am remarcat a fost că-și adusese un fotoliu în locul scaunului. Individul m-a privit prin ochelari fără smerenia de altădată, întrebându-mă cu răceală: „Ce dorești?” Era prima oară că mă tutuia. Arăta foarte sigur de sine și mulțumit, ca în sala cu oglinzi. Mi-a încolțit o bănuială: „Nu cumva...?” Și fuma, pe deasupra. Răsturnat în fotoliu, lovea cu un creion în masă și scotea rotocoale de fum din gura cu dinți îngălbeniți și mici, de rozătoare. Aștepta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cana mea de ceai, a pus-o la loc și s-a întors spre mine. Părea că vroia să-mi comunice un anumit lucru și că-și cântărea cuvintele. În cele din urmă începu: „Sunt mulțumit, domnule sculptor. Chiar foarte mulțumit. Crede-mă, mă plictiseam să disec fluturi și broaște. Doream demult să disec și inima unui om. De aceea te-am invitat aici. Am fost poate crud transformându-te în cobai, dar țineam să studiez pe viu rezistența la ispitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
convenții În momentul de față. Dentiști, geografi și cardiologi. La care din ele? În ultimele trei zile, Ivan a tot cărat cu mașina dentiști, geografi și cardiologi. — Dentiști, izbucni una dintre femei, arătîndu-și dinții perfecți. SÎntem soții de dentiști. Par mulțumite. A fi soții de dentiști În vacanță, În timp ce soții lor sînt Împotmoliți pînă peste cap În tot felul de seminarii discutînd ultimele descoperiri ale profesiei, le face fericite. Au ieșit noaptea la plimbare, Într-un oraș frumos și istoric, frunzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pentru tine! CÎteva voci cu multiple accente repetă: „FACȘIEUPENTRUTINE!“ Mai multe voci: „CEFACITUPENTRUMINE!“ RÎsete, aplauze. Milena răcnește din primul rînd: „FAOCUMINEBABY!“ iar Tiffany: „TRAGEMIOTRAGEMIO!“ Alții strigă doar: „NUTEOPRI!“ Încrederea În sine a luat o turnură erotică nu În Întregime neplăcută. Mulțumit, Wakefield Își ia poemul de la capăt: — Fiecare casă găzduiește un dictator demolator intern un zeu domestic morfolind un trabuc de bani și nerăbdare și care nu este satisfăcut pînă cînd fiecare se suie Într-o mașină conducînd dinspre Niciundeville către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pentru ea, tonul acela nu era câtuși de puțin curtenitor, dar, pe de altă parte, Express încerca întotdeauna să le fure poveștile obținute cu greu. — Articolul despre compania aia dubioasă de autobuze, desigur. A fost un reportaj foarte bun. — Nu mulțumită ție, ținu să precizeze Fran. Reporterul tău era atât de dornic să obțină povestea înaintea noastră, că a fost cât pe-aci să o ratăm amândoi din cauza lui. Jack zâmbi. — E greu să-i ții în frâu pe tinerii ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în halatul lui în dungi, trase cu ochiul la ei. — Ești o tânără foarte greu de înțeles, Francesca. Era limpede că vechiul Ralph revenise. Credeam că te măriți cu Laurence. Fran râse. — Așa credeam și eu. Nu contează, râse Ralph mulțumit. Eu oricum l-am preferat întotdeauna pe Jack. — Bun atunci, spuse Fran moale. — Un singur lucru mă îngrijorează, legat de familia în care urmează să intru, anunță Jack, așezându-se pe brațul scaunului ei. — Nu totul e ereditar, să știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ținta care mi-am propus-o cu mulți ani în urmă. Mulți mi-au spus că sunt nebun chiar mă strigau 14, dar ce contează, ei nu văd lucrurile importante, decât cele mici, materiale care sunt atât de neînsemnate. Sau mulțumit mereu cu puțin și puțin vor trăi sunt lacomi în a-și strânge cât mai multe nimicuri, care nu le folosesc la nimic și nimic nu vor avea, toate aceste lucruri eu am încercat să le arăt prin fapte dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
a defini și a expune. O vedenie cu totul particulară îl duce la calificativul neștiut sau dezgropat, o inspirație îl face să spargă zăbrelele langajului pentru a dibui dincolo de tărîmurile explorate. Dar cîtă vreme capul Apisului nostru literar are să atîrne mulțumit pe cunoscutele pășuni, zadarnic îi vor oferi cosașii dicționarului floricele negustate, căci le va mirosi și mesteca în aceeași rumegătură. Dicționare de cuvinte, de rime, de teme: zadarnice mănunchiuri”. Ideea „importului” literar este o bête noire a autorului, care, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lăsa pe Tom cu aproape oricine și el tot ar fi fericit. Oscar e mult mai sensibil. O iubește pe Rachel, dar ea nu mai are nici o noapte liberă, să vină la noi. Emily e prima persoană de care pare mulțumit. Doamne! Își dă ochii peste cap, apoi continuă pe un ton drăgăstos: Oscar e uneori așa de năzdrăvan. De ce m-am pricopsit eu cu un copilaș așa delicat? Delicat și sensibil. Ce eufemisme perfecte pentru cuvîntul „de coșmar“. Mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
am gîndit la ceva prin apropiere, așa-i? Restaurantul chinezesc din Belsize Park Îți sună bine? Foarte bine, răspund eu luîndu-mi În grabă haina din hol. Perfect, chiar. CÎtă vreme pot să fiu În pat Înainte de ora nouă, eu sînt mulțumită. — Mă bucură să aflu că tovărășia noastră e atît de prețuită, spune Marcus, ridicînd dintr-o sprînceană În vreme ce ieșim la mașină. — N-o lua personal, rîd eu. Sentimentul ar fi același și dacă am lua masa cu... Îmi scormonesc mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
parteneră. În voce i se aude tristețea. — Unde ești acum? Afară, vorbind la mobil, În timp ce Lola (numai faptul că-i pronunț numele Îmi provoacă greață) așteaptă În mașină? — Nu, s-a dus acasă. Are mașină. Nu spun nimic, dar sînt mulțumită. Poate că nu a fost vorba de o Întîlnire. Dan, cel pe care-l știam și cu care ieșisem În oraș, insista Întotdeauna să mă ia de acasă. Urmează o tăcere. Apoi,: — Am primit mesajul tău. O, la dracu’. SÎnt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nevoie de un fax, răspund cu răceală. Dacă o să-ți verifici telefonul mobil, o să găsești un mesaj de la mine. Am crezut că ești plecată, dar e clar că nu mi-am dat seama În ce mincinoasă te-ai transformat. SÎnt mulțumită să constat că Michael nu mă mai poate privi În ochi. Dar Lisa se uită țintă și e pe cale să spună ceva În apărarea ei, În apărarea lor, dar nu-i permit să deschidă gura, căci nu mă interesează nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
să te mai privești În oglindă și să-ți placă ce vezi? Cum ai putea rezista să nu te compari mereu cu femeia mai tînără și mai frumoasă? Cum vei mai putea vreodată să Îți accepți imaginea și să fii mulțumită de ea? Biata Linda. Unde crede că a fost soțul ei weekendul trecut? A trebuit să se confrunte cu sosiri noaptea tîrziu, convorbiri telefonice misterioase, purtate În șoaptă, care se Încheiau În clipa În care intra În Încăpere și chitanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]