4,695 matches
-
Domnului Iisus nu fusese nicidecum o călătorie plină de slavă și fericire. Domnul a îndurat neînțelegerea și ocările oamenilor străbătând ca un proscris Iudeea și trecând prin cetățile Tir și Sidon. „Cu toate astea, trebuie să merg mai departe.”, a murmurat Domnul atunci cu tristețe. „Și azi, și mâine, și poimâine” Înainte aceste cuvinte ale Domnului nu mă mișcaseră prea adânc. Însă, mergând împreună cu japonezii pe drumul către Barcelona, m-am gândit la mâhnirea care se așternuse pe chipul Domnului când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
că ajunși la Roma, toate se vor schimba în bine, așa cum pe neașteptate o rază de soare străpunge perdeaua deasă a ploii. Eu nu-mi pierd speranța. Am să-mi păstrez speranța până la sfârșit. Căci necunoscute sunt căile Domnului. Am murmurat aceste vorbe aruncându-mi privirea în zare. Parcă nu pentru Hasekura, ci pentru sufletul meu deznădăjduit spusesem acele cuvinte de încurajare. Ca să fiu cinstit, am ajuns să nu mai înțeleg deloc lucrările Domnului. Să nu mai știu dacă Dumnezeu tăgăduiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
se deslușească umbre de oameni care se adunau grupuri-grupuri în piața San Pietro din Vatican așezându-se pe rânduri. Erau călugări și pelerini veniți de departe. Strânși în fața bazilicii așteptau răbdători. Prin ceața lăptoasă, mulțimea îndura aerul rece al dimineții murmurându-și necontenit rugăciunile. Când ceața se risipi, piața era aproape înțesată cu astfel de pelerini și călugări, iar pe treptele de piatră se înșiruiau tineri străjeri cu uniforme roșii și coifuri de argint ținându-și lăncile pieziș. La ora opt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lași deoparte și acele firave speranțe care ți-au mai rămas. Deja m-am lepădat de orice speranță... când am vorbit întâia oară. Velasco simți o undă de împotrivire în glasul său. Nu, tu încă nu te-ai lăsat păgubaș, murmură cardinalul încruntat. Pentru că nu știi nimic. Auzind aceste cuvinte, preotul care era diacul cardinalului, scoase o foaie din mapa de documente pe care o ținea în mână. — Iată o scrisoare sosită la Vatican acum două zile de la guvernatorul Filipinelor. Citește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de a vedea multe țări și felurite ținuturi. La întoarcere, trăsura noastră s-a oprit în piața din apropierea mănăstirii. Aici trei oameni îmbrăcați în alb și cu sombrero pe cap cântau la niște instrumente într-o cârciumă. Dintr-o dată, Tanaka murmură ca pentru sine că melodia îi aducea aminte de un cântec din satul său. Ajunși în mănăstirea întunecoasă, solii se retraseră fiecare în odaia lui. Eu m-am așezat la masa din chilia mea, am aprins o lumânare și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
al Japoniei ca să mișc după bunul meu plac Biserica din această țară? Iar acum nu cumva Dumnezeu mă pedepsea pentru ce văzuse în sufletul meu? — Într-adevăr, Biserica socotește că este un păcat de moarte să-ți iei viața, am murmurat eu ochii în pământ. Dar nu vreau să cred că Domnul s-a lepădat de acest japonez care și-a luat viața... Nu vreau să cred așa ceva! Comandantul nu putea să înțeleagă șoaptele mele răgușite. Dacă cineva l-a împins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
picioarele de-a lungul drumului, „și ca să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți.” Domnul nu face nimic în zadar. Nici moartea lui Tanaka nu era în zadar, căci mă învățase toate acestea. — Ce se va întâmpla cu noi după aceea? murmură Nishi Kyūsuke așezându-se pe patul său din sala de întruniri a orașului Córdoba și ațintindu-și privirile pe fereastră. Primiseră aceeași încăpere ca și la dus, când înnoptaseră în această sală de întruniri, dar pe atunci Tanaka Tarozaemon încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
era limpede că nu mai avea multă vreme de trăit. Poate că o să-și dea sufletul pe marginea acestui lac înăbușitor. Și atunci o să fie îngropat la marginea lanului de porumb. — Și totuși, eu nu pot nici în ruptul capului, murmură samuraiul parcă cerându-și iertare, să mă gândesc la omul acela așa ca tine. — Chiar dacă vouă nu vă pasă de El... Lui întotdeauna îi va păsa de voi. — Pot să-mi văd mai departe de viața mea și fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
holbau la ei cu răceală. Unde anume stătea Stăpânul pe întinsul acestui domeniu de la castel, habar n-aveau. Poate că nici nu știa că ei doi se întorseseră acasă. În timp ce coborau în tăcere povârnișul pustiu până la poarta principală, deodată samuraiul murmură pentru sine: — Pământurile de la Kurokawa... Își adusese aminte de cuvintele seniorului Ishida care-i promisese că se va gândi din nou la chestiunea cu pământurile de la Kurokawa dacă avea să-și ducă la bun sfârșit însărcinarea. Firește că seniorul Shiraishi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pământ și umerii prinseră a-i tremura. Matsuki își întoarse fața ca să nu-l vadă: — Ei, Nishi. Și acum te socotești tot sol? Nu ți-ai dat seama că n-ați fost decât niște momeli îmbrăcate în haine de soli? murmură el mai degrabă compătimitor. — Cum adică momeli? spuse fără să vrea samuraiul uimit peste măsură. Matsuki zise șovăitor: — Nici Edo, nici domeniul nostru n-au urmărit vreodată negoțul cu Nueva España mai presus de orice. Mi-am dat seama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pentru Stăpân. Din familia sa făceau parte și oameni care-și dăduseră viața pentru Stăpân. Stăpânul nu era nici pe departe neputincios precum omul acela sfrijit și amărât cu brațele răstignite. Stăpânul ar fi trebuit să știe toate acestea. Stăpânul? murmură Matsuki compătimitor. Stăpânul este el însuși cârmuirea! Cerul era cu totul acoperit de nori. Din când în când, păduricea se înfiora și de pe frunze cădeau stropi mari de ploaie. În pădurice, un țăran îmbrăcat cu o pelerină tăia surcele. Lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lor încercase să se folosească de Velasco, Velasco încercase și el să înșele domeniul, în vreme ce iezuiții duceau cu franciscanii o luptă rușinoasă. În mijlocul acestor dezamăgiri și bătălii, ei doi își văzuseră mai departe de lunga lor călătorie. — Oare seniorul Ishida... murmură unchiul cu glas vlăguit, s-a lepădat și el de familia noastră? Odinioară unchiul său n-ar fi vorbit cu o voce atât de firavă. Acum se uita întruna în gol înspre flăcările din vatră care pâlpâiau sleite ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de copaci cu ferăstrăul. Era mulțumit că atunci când muncea doar cu trupul, nu se mai gândea la nimic. Pe drumul de întoarcere către casă împreună cu Yozō și cu supușii, fiecare cu câte o sarcină de surcele tăiate în spinare, samuraiul murmura cuvintele seniorului Ishida la fiecare pas. „Neștiut de nimeni, nebăgat de seamă! Neștiut de nimeni, nebăgat de seamă!” În timpul lucrului, ca și cum și-ar fi adus aminte de ceva, samuraiul arunca uneori câte o privire înspre Yozō care muncea în tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ciocul. Nu știa dincotro veniseră aceste păsări și de ce aleseseră un lac așa de mic drept sălaș pentru iarna cea lungă, dar fără îndoială că în timpul călătoriei unele dintre ele muriseră sleite de foame și rămase fără puteri. Păsările acestea, murmură samuraiul clipind din ochi, vor fi străbătut și ele întinsul mărilor și vor fi văzut multe țări. Cu mâinile împreunate pe genunchi, Yozō se uita lung la suprafața apei. — Dacă stau să mă gândesc... a fost o călătorie lungă. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fi străbătut și ele întinsul mărilor și vor fi văzut multe țări. Cu mâinile împreunate pe genunchi, Yozō se uita lung la suprafața apei. — Dacă stau să mă gândesc... a fost o călătorie lungă. Cu acestea, discuția se întrerupse. După ce murmurase acele vorbe, samuraiul își zise că nu mai trebuia să-i spună nimic lui Yozō. Grea fusese nu numai călătoria. Trecutul său și trecutul lui Yozō fuseseră deopotrivă un șir de încercări dureroase. Asta ar fi vrut samuraiul să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fost ultimele sale cuvinte înainte de a se despărți pentru totdeauna de lumea aceasta. Pe bâjbâite i-am închis ochii (bine că n-am putut să-i văd: am avut sentimentul că erau larg deschiși și plini de ură) și am murmurat o rugăciune. Aceeași rugăciune pe care am spus-o și pentru tânărul indian și pentru Tanaka... În zori, temnicerii au înfășurat trupul preotului într-o învelitoare de paie și l-au cărat afară. Mâinile și picioarele îi ieșeau din învelitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
al temniței se auzi pe neașteptate zgomot de pași și ușa zăbrelită se deschise. În lumina lumânării se ivi chipul turtit ca de pește al temnicerului. — Intră! La porunca temnicerului, o umbră mare și cocoșată se furișă înăuntru stângaci. Apoi murmură către cei doi în latină: — Pax Domini. Din pricina amurgului, chipul și înfățișarea osânditului nu se vedeau, dar dinspre el venea aceeași duhoare pe care o răspândiseră și ei până atunci. — Sunteți preot? Un glas răgușit le răspunse că era preot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vedeau decât zidurile tencuite și ferestrele vecinilor. Vecini care, În nopțile În care cineva zăcea beat În stradă, gemând și mormăind, pradă acelei ivresse franțuzești despre care propaganda Încerca să te convingă că nu există, deschideau ferestrele și Începeau să murmure: Unde-i sergentul? Când n-ai nevoie de el e mereu pe aici, javra. Doarme cu vreo administratoare. Ia chemați polițistul. Și o țineau așa până cineva arunca o găleată de apă pe geam și mormăielile Încetau. — Ce-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
tu? „Păi, dacă plec și eu, cine mai rămâne aici, cu micuțul? Dacă vine cineva și vrea să-i facă vreun rău? Nu, eu stau aici, de pază. Hai, du-te mai repede.!” Frunzele pomilor și ale viței de vie murmură: „Foarte bine, Cuțulache, așa trebuie să faci!” Iar vântul șoptește: „Sigur, sigur!” Auzind despre ce este vorba, bunica ia un scaun și vine cu el pe prispă. Îl așază în dreptul cuibului, apoi îl ia pe ștrengarul cel mic și-l
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
cum rămâne cu asigurarea de călătorie? spuse Marlena. Ar trebui să acopere totul. Deces neașteptat. Îmi pare rău să vă spun, dar Bibi nu a făcut nici o asigurare de călătorie. De ce-și cerea scuze Vera pentru mine? În timp ce fiecare murmura câte ceva, care mai de care mai șocat, mai dezgustat sau mai dezamăgit, eu strigam și băteam cu pumnul În masă ca să-mi impun punctul de vedere. Dar nimeni nu mă auzea, desigur, cu excepția lui Poochini, care Își ciuli urechile, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
că detesta să fie chiar el vinovat de acest lucru. Esmé stătea lângă mama ei, fredonând voioasă Jingle Bells. Spera ca oamenii aceia să folosească totuși partea cu ea cântând. Când autocarul a ajuns la hotel, domnișoara Rong i-a murmurat câteva cuvinte laconice șoferului care s-a dat jos, lăsând-o singură cu pasagerii. Continua să-și țină privirea În pământ. Încet, ezitând, le spuse celor aflați În grija ei că de a doua zi nu-i va mai Însoți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
legături de familie foarte puternice, toți trăiesc sub același acoperiș, de la bunică la bebeluși mici, da, toți sub același acoperiș. Curând veți vedea. Foarte curând. Zâmbi plină de Încredere, opri microfonul și Începu să Împartă sticle cu apă. În sfârșit! murmură Roxanne suficient de tare. Ce comoară, Își zise Bennie. Lulu era ca o educatoare de grădiniță care știa să-i țină pe copiii năbădăioși sub control, făcându-i să bată din palme veseli și ascultători. Își sprijini capul de geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
strigăte de Încântare când văzură că era vorba de unul dintre celebrii pescari Intha de pe lacul Inle. Scotociră după aparate și se auziră sunetele specifice ca de material sfâșiat când le scoaseră din husele Închise cu arici. Privind prin obiectiv, murmurau extaziați. Walter continuă: — Vedeți cum stă Într-un picior În timp ce cu celălalt ține vâsla? Acest lucru Îi permite să Înainteze și să-și folosească mâinile ca să pescuiască În același timp. Pare imposibil. Cu toate acestea, pentru el nu e nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mușcături de șarpe, Întrebă ea. A, da, da. Bennie se poziționase cât de discret posibil pentru un străin, adică deloc, și făcea o schiță cu bucătarii și oalele lor. Vreo zece oameni se adunaseră În jurul lui să vadă ce desenează, murmurând plini de admirație. Dwight Își pusese căștile pe urechi și era surd la zumzetul bazarului, preferând să-l asculte pe Stevie Ray Vaughan la CD-player În timp ce se ținea după Roxanne care era ocupată să Înregistreze cu camera fragmente de viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
niciodată. Prietenii mei făcură cum le sugerase Bennie, dar gazdele lor Își folosiră ambele mâini pentru a strânge dreapta oaspeților. Le-au strâns mâinile blând, cu o mișcare de sus În jos. —Dah ler ah gay, dah ler ah gay, murmurară locuitorii junglei după care se Închinară scurt. Marlena era uimită de cât de aspră era pielea lor, chiar și a copiilor. Mâinile li se Înăspriseră de la bătături și tăieturi. Unul dintre bărbați, constată ea șocată, avea doar două degete osoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]