3,927 matches
-
își înfășură de două ori în jurul gâtului fularul mare și gros, își puse pe el haina îmblănită care nu apucase să se usuce cum trebuie. Femeia se uita cu ochii mari la el, cu o expresie de mirare amestecată cu neîncredere. - Dacă tot vrei să pleci, spune măcar cum te cheamă omule, dacă nu mai vine plugul, sau dacă nu te vede, sau nu oprește să te ia, până în stația vecină sunt șapte kilometri nu e de glumă. - Nu vă temeți
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
53. Clandestinii, categorie aparte în viața exilului, se divid în două: purtători nevinovați de vești și suferinzii de "spionită". Cei din urmă, parteneri ai beneficiilor, își pun masca inocenței și vânează informații. Ei stau la fundația discreției și a binecunoscutei neîncrederi în ceilalți: "Despre noi vorbeam oricât și oricum. Despre ceilalți, nici un cuvânt [...] Dintre toți cei ce ne vor deveni prieteni și unii dușmani nici unul n-a aflat vreodată de la noi că l-am întâlnit pe un altul"54, spune Monica
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
provoca dificultăți familiei rămase în țară, teamă comună tuturor românilor din exil. Începând cu 1948, corespondența cu apropiații este treptat diminuată, deoarece cărțile îi sunt cenzurate, iar membrii familiei anchetați. Faptul că veștile de-acasă vin indirect provoacă o oarecare neîncredere asupra veridicității lor. Din cauza singurătății, exilații organizează manifestări culturale și politice, își petrec timpul împreună, se împrietenesc, se sprijină material, se aliază în numele liberului arbitru. În anii '50, exilul românesc este unit de perspectiva întoarcerii în țară, de identitatea originară
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
regimului. Imediata reacție a scriitorilor la diferite programe este să se unească în numele rezistenței. Modesta unitate se dizolvă rapid în urzeala legilor cu care partidul îi întâmpină și renasc disputele și alianțele profitabile. Deși solidaritatea din exil este marcată de neîncredere în semeni, se creează organizații cu scopul de a lupta împotriva doctrinelor și practicilor totalitare. Cei mai mulți dintre membrii diferitelor organizații românești din exil se cunosc din țară, dar nu acesta este principalul motiv pentru care se unesc, ci nevoia de
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
se iubesc, vă rog să mă credeți. Și când ne-am căsătorit noi, argumentă Bidaru, unii s-au opus, dar până la urmă dragostea ne-a unit. În timp ce-și ținea pledoaria în favoarea iminentei căsătorii, observă cum o grimasă de neîncredere apăru pe obrajii doamnei Borza care-și schimbaseră culoarea, deveniseră mai livizi, privirea i se întunecase brusc ca după o mare înfrângere, parcă ar fi vrut să le spună: Am avut mare încredere în voi, însă acum m-am lămurit
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Ann, expusă întro vitrină, dilemele interi oare, bucuria „revederii“, revenirile zilnice, rememorarea unor întâlniri etc. -, ca și prin frecvența verbelor la imperfect și perfectul simplu, timpuri prin excelență narative. Fragmen tul reliefează și existența unui conflict interior, psihologic, generat de neîncrederea și suspiciunile îndrăgostitului. 9. Întreaga secvență urmărește „seismele“ sufletești ale protagonistului, declanșate de revederea lui Ann, întrun portret expus în vitrina fotografului. Primele două enunțuri iau forma monologului interior, redat însă în stil indirect, în discursul naratorului. Per sonajul principal
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
democratic din București și în al treilea, să încheie un tratat de pace cu națiunea învinsă. Problema utilajelor petroliere era, fără îndoială, cea mai puțin importantă, dar negocierile ulterioare aveau să releve, în curînd, cît de mare ajunsese să fie neîncrederea dintre cele trei puteri victorioase, la doar cîteva luni după încheierea războiului. Comisia Sovieto-Americană pentru Cercetarea faptelor și documentelor privind scoaterea utilajelor petroliere din România și-a susținut prima ședință pe 20 august 1945. Pînă pe 12 iunie 1947 aveau
Relații româno-americane by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney () [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
ceru vechiului său prieten Mark Ethridge, editor la "Louisville Courier-Journal" să viziteze România și Bulgaria. Ethridge era liberal și tocmai de aceea putea vădi multă înțelegere față de strategiile comuniste. Oficialitățile de la Departamentul de Stat au receptat cu o oarecare mîhnire neîncrederea manifestată de Byrnes față de observațiile acestora. Cu toate acestea, Cyril Black, de la Departamentul de Stat, ulterior profesor de istorie a Rusiei la Princeton, l-a însoțit pe Ethridge. El avea să fie translatorul acestuia, căci pe vremea aceea, specialitatea lui
Relații româno-americane by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney () [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
al actului artistic. După cum sugera Hugo Friedrich într-un capitol intitulat extrem de sugestiv Apollon în locul lui Dyonisos din studiul său asupra liricii moderne, poezia începutului de secol al XX-lea intră într-un proces de deromantizare, inspirația fiind tratată cu neîncredere, preferându-se în locul acesteia conștiința lucidă: "E semnificativ faptul că sensibilitatea extremă a sufletului modern s-a încredințat rațiunii artistice lucide, apolinice."244 Creația este redefinită, astfel, prin prisma șlefuirii succesive, a tehnicii și a efortului, fiind considerată la fel
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
posibilă în măsura în care, după cum sugerează Henri Peyre 248, curentul dezvoltat în a doua jumătate a veacului al XVII-lea era într-o concordanță perfectă cu timpul și mediul său. Or, neoclasicismul promovat de Acțiunea franceză presupune o ruptură de prezent, o neîncredere în forțele acestuia de a crea o mișcare la fel de puternică, sentimentele dominante fiind de dezgust față de realitățile contemporane și de nostalgie față de trecut. În acest sens, mișcarea de la începutul secolului al XX-lea a vizat, mai mult, o acumulare de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
contradicțiilor naturale ale unui curent politic care se situează în centru, căutînd o a treia cale între colectivism și capitalism. Aici se situează problema identității democrației creștine problema tuturor centrismelor împărțită între reformismul social care o apropie de social-democrație și neîncrederea față de etatism care o apropie de liberali. Definiția propusă de Michael Patrick Fogarty într-o lucrare apărută în urmă cu aproape 50 de ani este mai satisfăcătoare: "O mișcare a laicilor care sînt interesați, pe propria lor răspundere, să soluționeze
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
scrisă în limba italiană, destinată publicului larg, ea va cunoaște un succes rapid, cu atît mai mult cu cît organizarea colegiului de redactori și structura sa o transformau în purtătorul de cuvînt oficios al Papei. În această doctrină se regăsește neîncrederea în Statul centralizator și puternic, susținerea grupurilor intermediare, garante ale unei societăți organice, și mai ales a corporațiilor ca bază a societății. Ea este însă foarte puternic și profund antiliberală. Dacă la catolicii liberali exista un deficit social, intransigenții căutau
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
putem aminti intervențiile Sfîntului Scaun din Italia împotriva orientării spre stînga și articolul cardinalului Ottaviani publicat în Il Quotidiano, ziarul Acțiunii Catolice, pe 21 ianuarie 1958, intitulat "Să servim Biserica și nu să ne servim de ea" și, de asemenea, neîncrederea episcopilor față de Adenauer. Biserica și-a păstrat mult timp caracterul intervenționist. Prin mesajele transmise la radio de Crăciun în 1942 privind "ordinea națiunilor", Pius al XII-lea a adus pentru prima dată în discuție elementele fundamentale pentru o reconstrucție creștină
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
planuri: Eliberarea Europei de Vest, mai ales a Italiei, de orice amprentă totalitară sau chiar autoritară, prin susținerea catolicilor în procesul democratizării. Răspîndirea și afirmarea durabilă, în mai multe țări, a partidelor creștin-democrate. Mult timp reduse și chiar sacrificate de neîncrederea Bisericii în democrație, ele s-au putut impune ca partide ale catolicilor, dezvoltîndu-se în afara autorității conducerii Bisericii, departe de orice clericalism. Introducerea în Biserică a unei ecleziologii a comunității și colegialității, concretizată de Conciliul Vatican II prin Constituția dogmatică Lumen
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
au jucat cel mai mare rol în trezirea conștiinței europene. Pacea este atît un sentiment al unei culturi creștine comune, cît și o valoare fundamentală. A făuri Europa înseamnă, în primul rînd, să realizezi un ideal de pace între națiuni. Neîncrederea în naționalism este încolțită în gîndirea creștină cel puțin de la Francisco De Vitoria (prima jumătate a secolului al XVI-lea) pînă la Pius al XI-lea și la condamnarea Acțiunii franceze în 1926. Binele comun suprem înseamnă binele umanității. René
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
modernizare a unei țări distruse de război. În timpul celei de-a IV-a și mai ales al celei de-a V-a Republici, creștin-democrații francezi au evoluat spre un liberalism moderat, insistînd asupra necesității concurenței, a importanței întreprinderilor private, arătîndu-și neîncrederea față de acțiunea Statului. Alianța cu Valéry Giscard d'Estaing în 1974, integrarea CDS-ului în Uniunea pentru Democrația Franceză cu liberalii Partidului Republican, experiența socialistă din 1981 prin numeroasele sale naționalizări cu rezultate controversate, ancorarea CDS-ului în alianța cu
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
23 decembrie 1922), care sublinia grija Papei de a se sprijini în special pe o Acțiune Catolică reorganizată și concepută ca o armată de luptă. Scrisoarea sa către episcopatul Lituaniei, Peculiari quadam (24 iunie 1928) confirma această orientare, care dezvăluia neîncrederea față de orice partid politic care își revendica originea în catolicism, papa Pius al XI-lea fiind deosebit de preocupat să evite confuzia între activitatea religioasă și activitatea politică. Dacă condamnarea Acțiunii Franceze din 1926 a putut fi trăită de contemporani ca
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
bogat; al doilea exemplu provine din opțiunile internaționale: condamnarea naționalismului exagerat, apărarea păcii, sprijinul acordat politicii lui Aristide Briand, iată domeniile în care creștin-democrații întîlnesc învățămintele lui Pius al XI-lea și din care își extrag o anumită legitimare, în ciuda neîncrederii Romei în privința lor. II În întîmpinarea democrației Practici și eșecuri Anii 1920 și 1930 constituie pentru democrația creștină anii unei anumite practici a democrației, mai ales acolo unde existau deja, dinainte de război, partide catolice puternice, deși apărea o nouă generație
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
religiei împotriva celor doi mari dușmani: laicismul francmason și socialismul. Mussolini a știut să-și șteargă nu numai trecutul său de revoluționar, dar și anticlericalismul său violent și grosolan; politica sa a avut efectul scontat: criza internă din PPI și neîncrederea crescîndă a papei în privința acestuia. Prin programul și referințele sale etice, Partidul Popular era ostil fascismului. Dar el era împărțit între curente diferite. Sturzo, grație abilității sale, a reușit timp de mai mulți ani, să evite rupturile și să mențină
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Lavoratori Italiani, structură parasindicală creată în 1944 pentru a oferi o formațiune și o încadrare muncitorilor creștini angajați în sindicatul unitar. Totuși, relațiile cu ierarhia au fost rareori simple. Andrea Riccardi a arătat care erau diferitele curente ale Curiei și neîncrederea pe care o inspira acest partid anumitor prelați, uneori judecat a fi incapabil de a stăvili comunismul. Am menționat deja cazul alegerilor municipale de la Roma din 1952, cînd De Gasperi a refuzat ideea unei "liste civice", deschisă dreptei, inclusiv neofasciștilor
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
unui partid considerat ca simplu gestionar al puterii și mai puțin investit cu idealul creștin. În cadrul acestora exista tentația pentru "alegerea religioasă", concentrarea pe spiritual și social, care amintea de poziția catolicilor de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și de neîncrederea lor în sfera politicului 20. DCI își vedea autonomia întărindu-se. Aceasta nu a dus la o mai mare eficiență și cu atît mai puțin la o mai mare atenție acordată problemei morale. Ciriaco De Mita, secretar politic între 1982
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
și nu a știut să integreze gaullismul pentru a sparge această dialectică dreapta/stînga. Aici apare a doua contradicție. Istoria relațiilor tumultoase ale MRP-ului cu generalul de Gaulle ar merita să fie scrisă, într-atît se amestecă sentimentele (admirație, afecțiune, neîncredere, neînțelegere) cu calculele politice. Pierre Pflimlin este un bun martor al acestor relații complexe, agitate, contradictorii. El recunoaște în Memoriile sale: "Începînd cu 1958, deciziile mele importante au fost luate în raport cu generalul de Gaulle, singurul mare om pe care l-
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
de Gaulle de a se înțelege a privat țara de o unificare socială pentru refacerea vieții politice și a împins-o spre dreapta. Dar MRP-ul lui Pierre-Henri Teitgen, al lui André Colin, François de Menthon, Jean Lecanuet, își menținea neîncrederea față de adunările legislative, față de modul de tratare, considerat cinic, a crizei algeriene, față de ostilitatea arătată Europei. De această neînțelegere a generalului de Gaulle ne vorbesc numeroase scrieri ale protagoniștilor, care dezvăluie un antigaullism pătimaș 5. Se știe totuși ce datora
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Creștin-Democraților de a face ordine în labirintul democrației-creștine au fost zadarnice. UEDC nu putea acoperi lipsa unei adevărate tradiții creștin-democrate în Spania. Absența unei mișcări asociative și sindicale creștine puternice, clivajele datorate atitudinii față de dictatură care au alimentat rivalitățile personale, neîncrederea afișată față de o formațiune confesională, fac ca regruparea moderaților cu o componentă creștin-democrată să se impună. De fapt, tradiția creștin-democrată se găsește în Țara Bascilor și în Catalonia. În aceste două cazuri ea s-a identificat cu o puternică opoziție
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
și medical, și de contribuitățile acestui conținut. Sub un anumit aspect, amândouă lucrările cu contribuit al definitivarea locului pe care psihiatria românească încearcă să-l câștige nu numai în opinia publică, dar și în cea mondială. Sunt îndestul de cunoscute neîncrederea și chiar lipsa de interes cu care se întâmpină studiile psihiatrice, nu numai de lumea profană, nu numai de lumea cultă până la un punct, ci chiar de studenții în medicină și de mulți medici"120. Pentru Zosin, psihiatria, conturată ca
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]