2,311 matches
-
indic pe superadministratorul nostru de fonduri Chris Bunce, pe care dependența de cocaină l-a făcut să aibă ochii roșii ca un cobai și maniere pe măsură. Pe prima pagină e o poză cu Robin Cooper-Clark, Înalt ca bradul, ușor nedumerit, zâmbind pe jumătate. Arată exact cum ar arăta și Dumnezeu, dacă Dumnezeu și-ar comanda cămășile de la Turnbull & Asser. Carol Dunstan Își drege vocea: —Doamnă Reddy, New Jersey a aderat de curând la Principiile McMahon. Ar constitui aceasta o problemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
mai multe e-mail-uri primite în in-box, dar le-am lăsat pe mai târziu - nu puteam să trec printr-o asemenea umilință în momentul ăsta. —Vai, Charlie, e un dezastru total. Îmi comanzi un Bellini? l-am rugat. — Nu. Am clipit nedumerită. Exact alcoolul îți mai lipsește acum. Te-ar face să te simți și mai rău. —Mai rău de-atâta nu se poate simți nimeni pe lumea asta, nici măcar eu. Ce părere ți-ai făcut despre biletul de adio? l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
o temă anume. Nici eu nu prea aduceam cu o venețiană, dar toată viața așteptasem rochia de seară drapată, bleumarin, pe care mi-a trimis-o Carolina. Ar fi fost o tragedie să trebuiască s-o returnez. —AAAS? am întrebat nedumerită, căci uneori vocabularul lui Julie e mult prea abreviat pentru mine. Aceiași actori, altă scenă, îmi explică, afișând o plictiseală supremă. Julie avea dreptate. Petrecerea Salvați Veneția era o junglă cu aceiași oameni, aceleași rochii și bijuterii ca la toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
lui Hennessy plasturele pe care mi-l lipise portarul pe palma sîngerîndă.) Încă mai am Înfiptă În mînă o bucată din racheta lui de tenis. Mă mir că folosește una de lemn. — Îi Încetinește jocul, spuse Hennessy, care părea sincer nedumerit. Extraordinar. Ați fost cu el pe teren? Bobby joacă destul de violent. — Nu eu. Dar se Înfrunta cu cineva pe care nu prea putea să-l Învingă. — Serios? E teribil de bun. Un tip remarcabil În toate sensurile. De fapt el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
cauciucul de rezervă, toate au ales aceeași soartă. Rareori dai de-așa unanimitate. Cabrera a făcut un pas Înapoi ca să cuprindă dintr-o privire mașina cu măruntaiele arse. A rămas tăcut tot timpul cît m-am Învîrtit pe lîngă ea, nedumerit să mă vadă că luam lucrurile atît de ușor. Era clar că absolventul ăsta de academie de poliție, cu hotărîrea lui de oțel, descoperise că pe britanicii rezidenți ai Costei del Sol nu-i putea prinde nici cu cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Ce-i asta? Întrebă ea, Întorcîndu-se să privească dantela veche. O Învelitoare de copii din perioada victoriană...? — Frank și cu mine am fost Înfășați cu el. Era al mamei noastre. E doar un joc, Paula. — Bine. Ridică privirea spre mine, nedumerită că stăteam așa cuminte.) SÎnt gata de multe chestii. Ce vrei să fac? — Nimic. Doar să stai așa puțin. Am Îngenuncheat deasupra ei și-am Întors-o cu fața-n sus, Înfășurîndu-i strîns șalul În jurul pieptului, astfel Încît sfîrcurile Împungeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
mă doare de la lovitura de aseară) și iar să mă bată la cap cu mersul la doctor! Mă și văd așteptând plină de nervi printre mulți copii, ca un cocostârc golaș și trist aplecându-și stânjenit gâtul subțire și ochii nedumeriți printre pui de găină, pe holuri cu pereți albi și cu tablouri infantile, în culori grețos de pastelate, intrând în cabinetul doctoriței care este o prietenă a mamei și care tocmai de aceea își dă toată silința și mă examinează
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
școlăriță. — Clara... Clara Martin..., a repetat el, răspicat, lăsând fur culița și cuțitul să se odihnească pe farfurie și ștergându-se cu un șervet de pânză. Ce cauți tu aici, Clara Martin? — Mă scuzați? l-am întrebat la rândul meu, nedumerită și chiar ușor speriată. îl aștept pe Eduard, avem... Avem ceva de discutat... Lucrăm împreună la un proiect, de fapt, am mărturisit eu, cu greutate. — N-am vrut să te întreb ce anume faci cu Eduard, nu mă interesează cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
timp pe geam, nemișcat. Și eu și Bobo îi contemplăm tăcuți silueta subțire, în jeanși negri și pulover negru. Mereu îl văd îmbră cat în negru, îmi dau eu seama, cu mirare, în timp ce un semn de întrebare plutește în aer nedumerit și se năruie atunci când Eduard se întoarce de la fereastră și mă pironește încordat cu privirea lui încă întunecată. Apoi rostește, mai mult pentru sine, continuând să mă iscodească din ochi: — Nu știu de ce mă mai mir atâta de imaginația ta
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
care mi se pare destul de forțată (nu-i stă în fire să fie ve sel). îmi spune cu un glas ușor pițigăiat: — Bine-ai venit, Clara! Te așteptam! Felicitări pentru diplomă, suntem foarte mândri de tine! Mă uit la ei nedumerită. Pentru o clipă nici nu-mi dau seama despre ce diplomă e vorba. Apoi mi-aduc aminte de mențiunea pe care o car cuminte în servietă. Răsuflu ușurată. Bine că asta-i tot! Uitasem cu totul de diploma pe care
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
îmi deslușește mama enigma, zâmbind și ea la fel de veselă. Ne bucu răm mult pentru tine. Uite, ți-am luat un cadou! Vine spre mine, mă sărută cu afecțiune și-mi întinde o punguță frumos ambalată. Le zâmbesc și eu. Sunt nedumerită, nu-s obișnuită să mi se dea atâta atenție și să primesc cadouri în afara zilei mele de naștere, dar mă bucur de surpriza pe care mi-o fac. Poate că, la urma urmelor, le pasă și lor de mine? Intru
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
înoate și că, dincolo de asta, e ceva care îl reține să intre în mare. Deodată vede în fața lui, chiar la țărm, o femeie înaltă și mus culoasă, care umflă o minge și i-o întinde unui băiat. Eduard se oprește, nedumerit. Parcă nu era nimeni pe plajă. De unde oare apăruseră acea femeie care semăna izbitor cu mama lui când era tânără și acel băiat cu părul negru și ochi cenușii care nu avea astâmpăr și care începuse să se joace vesel
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și te-a pus pe tine să-i ții de urât convalescentului! Iar tu, ca o prietenă devotată ce ești, ai acceptat! Nu vrei să petrecem o noapte albă mergând la slujba de înviere? Aici mă cam plictisesc. Georgiana refuză, nedumerită. Nu credea în înviere, reîncar nare și alte chestii demodate și retrograde, îi replică ea cu un ușor reproș, atingându-l cu degetul pe obrazul drept, chiar la cicatrice. Doar nu venise la mare pentru slujbe la biserici! Dar Eduard
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ca o jivină nevăzută, cu ochi sticloși și pânditori. Uneori, în rarele nopți când visa și în și mai rarele dimineți când își amintea visele de peste noapte, Clara Ionescu se trezea cu chipul domnului Neacșu în minte și se uita nedumerită alături. Dacă era înainte de ora 7, îl zărea pe domnul Ionescu dor mind destins, sforăind ușor, bine înfășurat în plapumă. Se trăgea instinctiv mai aproape de el și el o cuprindea părintește în brațe, continuându-și netulburat somnul profund. Clara se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Ionela Neacșu cu o privire umedă, clar amețită de alcool, și cu o voce scăzută, în timp ce fumau în bucătărie, așteptând să fiarbă cafeaua, la scurt timp după conversația despre anul 1975. — Prima dată la mare? întrebă la rândul ei Clara, nedumerită, scandând cu glas tare întrebarea, pentru a o pricepe. — Ei, și tu... Prima dată când ai făcut-o cu un tip, vreau să zic. Eu țin minte totul, parc-a fost ieri! Curios, nu, că ținem minte de obicei prima
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nu și-l mai amintea, fusese, de fapt, cea care declan șase totul? Ajunse acasă cuprinsă de o mare sfârșeală. Șoferul oprise în fața unui bloc și ea nu știa de ce oprise acolo. Unde suntem? De ce-am oprit aici? întrebă, nedumerită. Nu recunoscuse locul. Șoferul o privi consternat și îi repetă interogativ adresa la care trebuiau să ajungă. Clara încuviință, cerându-și scuze, și îi lăsă un bacșiș mai mare decât s-ar fi cuvenit. Recunoscuse în cele din urmă locul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
fără nici un folos. Oricum, numai la mâncare nu-i stătea ei gândul. Comandă, totuși, o salată. Câteva secunde se priviră în tăcere, parcă neștiind ce să-și spună. Să știi că arăți foarte bine, zău așa! comentă Georgiana, cercetând-o nedumerită, aproape ostilă, cu privirea. Ești neschimbată și, totuși, parcă n-ai fi tu. Ai devenit o... cucoană, ce mai! răbufni ea. Păi sigur, dacă stai acasă toată ziua și n-ai copii, cred și eu! Ce n-aș da să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
seară minunată! îi șopti ea fremătătoare la ureche dom nului Ionescu. Totul este așa cum trebuie să fie pentru soții Ionescu! îți mulțumesc că ești de acord să mergem mâine la mare! Domnul Ionescu se opri din dans și o privi nedumerit, apoi izbucni în râs. — Tu chiar ți-ai pus în minte să mergem la mare? Am cre zut că glumești, normal! Nu știu ce te a apucat, o să fim cu capul cât banița, pun pariu c-o să tragem la aghioase în hotel
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
metalic al zăpezii, umbra lui alunecă lin ca într-o oglindă, "Nu e tocmai vremea potrivită pentru reușita misiunii din noaptea aceasta. Niște nori ar fi bineveniți. Ei, om trăi și om vedea." Căpitanul este deja în drum. Pare la fel de nedumerit. Ce s-o fi întâmplat de ne-a chemat din nou comandantul la nici o oră după terminarea instructajului? Poate c-a uitat să ne spună ceva. Asta nu o cred nicicum. Dobriceanu mi-a comunicat că a văzut mașina rusului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pe cel din dreapta, unul mustăcios, cu căciulă fumurie În mîini, care Îi spuse că „așa e dispoziție de la centru” - „Care centru?” ceru precizări, dar cel Întrebat nu știu să spună. „Centru, se cheamă că de sus” - „Aha!” făcu Lung, tot nedumerit, cînd ieși, rămase cîteva clipe cu ochii În zare, În neștire, spre partea de cîmp unde era partea lui de pămînt; acum nu mai era a lui. Trecu la grajdul primăriei să-și mîngîie caii, cei doi ce-i erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
în diferite situații: " Peste câtva timp, flăcăul se întoarse cu caii. <<N-am spus eu?>> reflectă Moromete din nou, ridicându-se de pe așchii și vorbind tare: - Unde vii, mă, cu ei, Nilă? îl întrebă batjocoritor. - Cum unde vin? răspunse Nilă, nedumerit. Adică da! exclamă Moromete. Treci cu ei încoa să cadă salcâmul pe ei.” Simularea prostiei este una din formele ironiei prezente în comportarea aparent naivă a unor personaje cu scopul de a-l pune în inferioritate pe interlocutor, după ce mai
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
s-a uitat chiar la mine, dar fără să mă vadă și mi-a spus: "Singur ți-ai dat foc la valiză!" Și s-a îndepărtat. Dar nu s-a dus pe strada aceea. Am rămas pe loc clipe lungi nedumerit: de ce nu vroisem să merg pe-acolo pe unde dorise ea? Nu-mi era indiferent pe unde ne-am fi dus? Pe de altă parte, simțeam în mod obscur că dacă ea, fără s-o spună, ar fi luat-o
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
că discutaseră între ei acest subiect și că în ultima instanță, adică în fața mea, Petrică își retrăsese acordul. Probabil că mai degrabă asta îl trăgea acum înapoi, să dea socoteală că nu s-a ținut ferm pe poziție. Am plecat nedumerită. Îmi scăpa ceva, dar nu-mi dădeam seama ce. Nu, nu-mi scăpa doar ceva, îmi scăpa totul, acum când îți povestesc e foarte clar, ar fi trebuit să lămuresc scena care avusese loc acasă la Petrică până în pânzele albe
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
sânt ei trimiși în justiție!" La care i se trânti telefonul. Judecătorul dădu din umeri. Cine o fi fost și ăsta care credea el că așa se face justiție în țara romînească? Nu avu însă timp să fie multă vreme nedumerit. În aceeași zi apăru în ziarul regional un mic reportaj, de fapt o notiță, intitulată: "Pentru 25 de lei bacșiș. Și începea astfel: "O femeie fuge în noapte. Doi huligani o urmăresc. Este prinsă, apucată de păr. Un taxi oprește
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pe exclamație, joci tare! Ca și când n-ași ști că și tu mai ții încă la Petrică. "Lasă-l pe Petrică , zise ea pe gânduri. Petrică e din ce în ce mai bolnav, crizele lui sânt din ce în ce mai dese și mai rele." Mă uitai la ea nedumerit. "Ce crize?!" o întrebai. Petrică, îmi răspunse ea, are maladia lui Parkinson. O avea demult, chiar de când ne-am căsătorit noi, dar crizele erau rare și benigne. Acum nu e bine deloc, mă apucă și groaza când mă gîndesc." "Cum
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]