2,766 matches
-
și am pus afișe prin toate magazinele, dar n-a venit nimeni cu nimic. Se pare că nu le-a plăcut cum i se retezaseră rotulele cu o macetă. La partea cu „retezaseră“, domnul Anderson tresări. „Macetă“ determină un geamăt neliniștit. Ceea ce mă nedumerește pe mine, Cameron, e că tu nu ne-ai sunat niciodată. Adică, trebuie să fi văzut poza. A fost la știri și-așa mai departe. Logan scoase din buzunar un dreptunghi de hârtie, desfăcându-l Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
umeri. A fost ceva aici, pe vremuri, dar acum nu mai știe nimeni nimic... Ești demult aici? Nu neapărat, a zâmbit ea și și-a scos ochelarii, privindu-mă direct. Soarele se reflecta în ochii ei ca într-o mare neliniștită, plină de mister dar și de căldură, aproape nostalgică. Am venit cu o corabie, mi-a povestit ea în continuare, m-a adus curentul în zona asta și am rămas pe-aici. Dar nu știu ce poartă e. Am avut o hartă
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
lacrimile, nimeni nu trebuie să spună că ai plâns. Ea îi răspunse cu glas răgușit: — De șaptesprezece ani mi-au interzis s-o văd. A murit singură. Se desprinse din îmbrățișare, își aranjă părul. Micuțul se băgă în vorbă, întrebă neliniștit ce se întâmplase. Tatăl îi spuse că nu se întâmplase nimic și că Zaleucos, preceptorul grec - acel sclav cult și răbdător care, în încercarea de a-l instrui, îl urmărea toată ziua, până la epuizare -, îl aștepta. În ciuda blândeții sale, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
râse. — Psesemne că zeii aveau ochii tare ageri, zise el ironic, fiindcă pe când eram tânăr, am urcat până în vârful muntelui și sunt sigur că de-acolo nici măcar vulturii n-ar fi putut zări lupta dintre Achilles și Hector. Marinarii deveniră neliniștiți, pentru că râsese atunci când vorbise despre zei. Încet-încet, deasupra apei se ridicau zidurile ciclopice ale singurei cetăți din Samothracia și se distingea edificiul masiv al templului. Vântul era din ce în ce mai puternic și aduna tot mai mulți nori pe cer. Gajus se întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
statuie sacră a Victoriei înaripate pe care un rege din Orient, Demetrios Poliorketes, le-o închinase în semn de mulțumire pentru o victorie pe care o repurtase. De fapt, toate acestea erau un slab antidot împotriva spaimei. Gajus îl privea neliniștit și se gândea că nu putea să existe o legătură între insula aceea solitară în asfințit și soarta tatălui său. Dar vântul - care se stârnise după ce căpitanul izbucnise în râs - îi împingea în altă parte, spre colțurile de stâncă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zece mii de locuitori. Nici Ahtenae n-a numărat vreodată peste o sută de mii. Dar lui Alexandros, marele Macedonean, i s-a arătat în vis Homerus, bătrân, cu părul alb, și i-a recitat două versuri din Odyssea: „În marea neliniștită, pe coasta Aegyptus-ului, se înalță o insulă numită Pharos“ și i-a spus: „Du-te și construiește acolo o cetate care îți va purta amintirea de-a lungul tuturor veacurilor“. Acum, pe insula pe care Alexandros o visase cu trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să pui piciorul, spuse preotul cu ironia fină a bătrânilor care au văzut multe. Dar tu nu ești roman. Germanicus coborî din barcă nerăbdător, cuprins de o emoție care făcea ca mișcările să-i fie nesigure. Făcu patru sute de pași neliniștiți, ca să ajungă la capătul drumului, în fața palatului. — A fost construit ca să reziste de-a lungul veacurilor, zise preotul, dar a rămas din el numai ceea ce Augustus a voit să lase. Palatul fusese abandonat de decenii, jefuit, purtând urmele unui vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
particular, al lui Cleo, regina noastră, spuse bătrânul preot. Era o mare regină: glasul ei era fermecător, conversația inteligentă și ușoară. Cei care i-au văzut în zilele acelea au spus că, alături de ea, până și un bărbat înflăcărat și neliniștit ca Marcus Antonius ar fi fost subjugat pe viață. Tot ce ne-a rămas de la ea sunt puținele rămășițe ale bibliotecii sale: am numărat mai bine de șapte sute de mii de suluri de papyrus. Avea o cultură vastă: îi primea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Ce-ar putea să-i facă tatălui nostru? El are comanda. Cine poate să-l atace, printre atâția oameni înarmați?“) îl dezorienta. Zaleucos îl sfătui părintește: — Să ieșim. Dar mama lui, Agrippina - pe care la întoarcere o găsiseră palidă și neliniștită, de parcă palatul din Epidafne ar fi fost o închisoare -, începu să cutreiere încăperile, să-l urmeze obsesiv pe Germanicus în oraș, să-i observe fără încetare pe cei care se apropiau de el; făcea toate acestea în tăcere, mușcându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe prinț o primise într-un loc unde fusese dus legat la ochi de cineva care nu-și arăta fața și fusese adus înapoi în același chip, mile întregi. — Există vreun leac? L-ați întrebat? îl iscodeau ei, tot mai neliniștiți. Gajus se ivi tăcut în ușă. — Aceasta a fost prima mea întrebare, răspunse supărat medicul din Edessa. Ucigașul, deși era torturat, mi-a zâmbit. A spus că, dacă o mică picătură de otravă s-ar fi prelins din vas, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
procesul împotriva lui Calpurnius Piso și a soției acestuia, Plancina. Încă n-am câștigat, spuse Creticus, și cuvintele acelea erau dictate de o premoniție. Într-adevăr, a doua zi, Nero, impulsivul frate mai mare al lui Gajus, se întoarse acasă neliniștit și anunță că siriana Martina, presupusa ucigașă, debarcase la Brundusium în lanțuri. — Dar au găsit-o moartă; nu erau urme de boală, nici semne de violență. În părul ei erau înfășurate fărâme dintr-o pastă otrăvitoare. Toți se uitară la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Însă se condamnă singur, fiindcă Tiberius va trebui să-l reducă la tăcere, în așa fel încât să nu poată vorbi nici peste o sută de ani. Întinsă într-un colț pe perne, Agrippina asculta și tremura continuu de frig. Neliniștitul Creticus spuse: — Mă tem că Piso o să izbutească să fugă pe la vreun mic tiran din apropierea graniței cu Syria, în Decapolis sau la parți. Cu banii lui... Nu se poate, răspunse calm Cremutius. Tiberius nu-și poate îngădui riscul ca Piso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iubitul și tatăl adorat până la disperare. Era insuportabil s-o vadă pe Plancina plângând de bucurie în brațele materne ale Liviei, să vadă neamul obraznic al Pisonilor străbătând Roma cu seninătatea nevinovăției regăsite. Din încăperile îndepărtate, Gajus îi auzea glasul neliniștit, înăbușit de perne, printre implorările prietenelor ei, și se învârtea de colo-colo în tăcere. Era abia un copilandru, dar la un moment dat se opri și-și promise că va veni ziua în care nu va ierta pe nimeni din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu luciditatea care o făcuse să prevadă nenorocirile din anii aceia, declară: — Acesta e primul proces împotriva noastră. Gajus o privi pe mama sa, care-și frângea mâinile, așa cum făcuse în palatul din Antiohia, îi văzu pe frații săi discutând neliniștiți și își aminti cuvintele tatălui său: „Taci, dacă nu-i nevoie să vorbești. Niciodată nu știi cu adevărat la cine ajung cuvintele tale...“ Murmură: — Să intrăm în casă, cineva ar putea să ne audă. La tribunal, poetul Clutorius Priscus avu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
el și și-a descoperit gâtul. „Îți va fi ușor să lovești“, i-a spus ofițerului, „oasele se văd bine“. Și a tăcut. — Eu știam asta, zise Gajus, am auzit pe cineva povestind în castrum. Dar Cremutius Cordo, istoricul, profeți neliniștit: — Fiul lui Gracchus a fost imprudent întorcându-se la Roma. Lui Tiberius nu-i va plăcea ca lumea să-l vadă. Atunci vina e a victimei, nu a ucigașului? izbucni Drusus. Cremutius, care era modest și blând, nu îndrăzni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
formală a prerogativelor și convențiilor republicane, senatorii, magistrații, adunările își mențineau vechea rutină; pentru el fusese inventată funcția absolutistă de princeps civitatis. Lăsase Senatului plăcerea de a-i alege pe toți proconsules ai liniștitelor provinciae din interiorul imperiului; sensibilele și neliniștitele provinciae recent cucerite, cele de la granițele unde se aflau legiuni înarmate, erau guvernate de mâna lui de fier. Zi de zi, le presase tot mai mult, mascând dictatura în spatele unor structuri aparent maleabile. Sătui de conflicte, senatorii urmăriseră transfomarea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în casa de fier“. Pe foile de papyrus, pe pergamentul scârțâitor, cele mai luminate minți ale trecutului continuau să funcționeze, nemuritoare, în timp ce creierul fizic devenea cenușă. Iar lui, care, la o vârstă fragedă, își văzuse tatăl murind și se gândea neliniștit, lipsit de speranțe, la mama și la frații săi, însușirea acelor cuvinte mărețe - iscate și ele din tăcere, din singurătate, din durere - îi dădea un fel de invulnerabilitate lucidă. Marea Conversație dincolo de moarte, de milenii, de distanțe îl prindea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a sugerat, a dat sfaturi, a insistat cu siguranța unei asexualități care o apăra de comparații, dezgust sau repudiere. A supravegheat și a evaluat, asemenea unei sultane, primejdia pe care o reprezentau femeile ce intrau în camerele lui de intelectual neliniștit și complicat. I-a disprețuit în taină slăbiciunile de bărbat și îi cunoștea atât de bine felul de a gândi, încât îl putea dirija, controla, învenina fără ca el să-și dea seama. Nu-i ceruse niciodată nimic - încât părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dulcele poet, al implorărilor sale inutile către Augustus, al morții sale disperate și solitare pe melancolicul țărm al Pontus-ului? De ce copia aceea a cărții se afla în biblioteca imperială? Ce anume se întâmplase și ei nu aveau să afle niciodată? Neliniștit, începu să-l răsfoiască; simți o umbră în spatele său. Astfel, scrisese un poet citat de Zaleucos, te atinge destinul ce trece în grabă. Era însă un tânăr egiptean, care din pricina războiului ajunsese sclav și care, datorită prezenței plăcute și purtărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe chei, marinarii care duceau micile bărci pe țărm; doica cea pricepută visa o viață pe Palatinus, dacă moștenitorul avea să se nască repede, și număra săptămânile și ciclul lunii. Îmboldită de senatorul Silanus, deveni tot mai intrigantă și mai neliniștită, în timp ce Gajus, care îi suporta prezența cu un zâmbet complice, se dedica soției sale, inventând o mulțime de jocuri, și Claudilla râdea, și râsul ei umplea vila. Într-o zi însă, pe când se odihneau în triclinium - aflat pe o stâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
NOVUM „...puterea e un vultur ce zboară pe cerul verii.“ Gajus Caesar Augustus Germanicus, din Epistulae (pierdute) Vila de la Misenum În cea de-a șaisprezecea zi a lunii martie, în penumbra tristă a vilei de la Misenum, un grup de oameni neliniștiți - împinși însă nu de dragoste - auzi glasul solemn al mai-marelui medicilor împăratului spunând că horcăiala aceea dindărătul ușii fusese ultima suflare a lui Tiberius, după douăzeci și trei de ani de domnie. Gajus stătea în picioare în anticameră, de când medicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
urmă Marcus Antonius, care știa să-i domine fizic pe cei din legiunile sale. Însă pe chipul lui Macro bucuria se amestecă cu surpriza. Nici unul dintre ei nu știa din ce infern se eliberase cel ce vorbise. Gajus observă chipurile neliniștite, gesturile și privirile pierdute ale vechilor curteni, neatenți, obraznici și sadici până atunci, care tremurau dinaintea neașteptatei dezlănțuiri a puterii militare. Imediat, în atmosfera aceea de lovitură de stat, Macro anunță pentru a doua oară: — Eu plec. Și porni spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ordine cohortele. Între timp, tot mai mulți oameni se adunau în jurul Curiei. Potrivit previziunilor lui Macro, senatorii îi auzeau strigând numele lui Germanicus și pe cel al singurului său fiu supraviețuitor, tânărul Gajus Caesar. „Iar pretorienii nu intervin“, șoptiră câțiva, neliniștiți. Îngrijorarea se răspândea. „Aici se pregătește o revoltă.“ În situații asemănătoare, în trecut izbucniseră războaie civile în care facțiunile se măcelăriseră ani de-a rândul. Atunci cineva observă cu glas scăzut că povestea cu testamentul declarat nevalabil pe baza mărturiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Să acționăm, fără prea multă vorbărie. Și aboli taxa respectivă. Pentru sărbătorirea acestei prevederi, emise o monedă specială, destinată să-i păstreze memoria în viitor. — Nu trebuia să-i îngădui! strigă Junius Silanus, agresându-l, în fața unor senatori deconcertați, pe neliniștitul Sertorius Macro, care, în zilele alegerilor, le garantase cu o imprudență plină de entuziasm că tânărul Împărat era inofensiv. — E o hotărâre necontrolată, izbucni. Deschide calea reformelor vizionare pe care populares le propun din când în când. Veți vedea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
praefectus ale acelei provincii augustiniene care avea drept capitală superba Alexandria. Îi mărturisi: — Vreau să las provincia aceea în mâinile tale. Trebuie să pui ordine acolo, după dezastrele și furturile lui Arvilius. Și-i adresă zâmbetul lui frumos. Lui Macro, neliniștit, i se păru că Împăratul era nerăbdător ca el să accepte. — Ajută-mă să scap de grija asta, îi spuse. Sertorius Macro își aduse aminte că, pentru a-l distruge pe Sejanus, Tiberius îl pusese să-l înștiințeze pe acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]