3,831 matches
-
-i ducă unul din geamantane. În fața scării rulante, mi s-a făcut frică. Numai cât mă uitam la ea și mă apuca amețeala. Acasă, într-un singur loc existau scări rulante, la centrul comercial, însă de cele mai multe ori ele stăteau nemișcate. Tata a observat spaima mea și m-a luat în brațe, Sanowsky deja ajunsese jos și se îndrepta spre ușile mari de sticlă de la ieșire. Jos ne aștepta o sală umbrită și răcoroasă, pe care trebuia s-o străbatem. Dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
un sac de box. Uneori cădeau toți trei peste masă, alteori se împiedicau de un scaun. Dacă doamna Sanowsky reușea să se smulgă, alergau cu toții în jurul mesei, Toni o urmărea pe ea, iar tata pe Toni. Eu ședeam pe canapea nemișcat, ținând întins piciorul cu ghipsul și îmi ziceam că toate astea mi se par cunoscute, iar dacă cei din America fac la fel, ce rost o fi avut să venim aici? Puteam rămâne acasă și tata n-ar fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
un bărbat din a doua categorie, poate călătoria noastră în America îl ajutase să devină mai ordonat. Pentru că dimineața soarele era mai plăcut și mai blând, adulții nu voiau să fie deranjați între zece și douăsprezece. Stăteau tolăniți pe nisip, nemișcați ca morții, ai fi putut să faci omletă pe spatele lor; câteodată unchiul dădea drumul unui râgâit; alteori se frecau cu cremă de plajă, atunci păreau că se mângâie unii pe alții. Unchiul și mătușa veneau adesea cu noi. Unchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de două ori, acestuia Îi va ajunge, dacă Întâmplarea nu a făcut să-l Întâlnească pe destinatar pe stradă, să pună scrisoarea În cutia locatarului În chestiune sau s-o introducă, făcând-o să alunece, pe sub ușă,. Omul stă acolo nemișcat În mijlocul trotuarului cu sănătatea sa uimitoare, cu capul său solid, atât de solid că nici măcar acum nu-l doare În ciuda șocului teribil, dintr-odată lumea a Încetat să-i mai aparțină sau el să mai aparțină lumii, au devenit Împrumutați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
solo, un modest solo care nu va ajunge să dureze nici două minute, e ca și cum dintre forțele pe care le invocase șamanul s-ar fi ridicat un glas, vorbind parcă În numele tuturor acelora care acum stau tăcuți, Însuși dirijorul stă nemișcat, se uită la acel muzician care a lăsat deschis pe un scaun caietul cu suita numărul șase opus o mie doisprezece În re major de johann sebastian bach, suita pe care el n-o va cânta niciodată În acest teatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Întuneric ca să ne imaginăm imediat că e o poală de femeie și să sărim În ea, Treburi de câini, ar spune violoncelistul, Chiar dacă nu-i adevărat, ar răspunde câinele, nu ne plângem. În camera sa din hotel, moartea, dezbrăcată, stă nemișcată În fața oglinzii. Nu știe cine este. Pe tot parcursul zilei următoare femeia nu telefonă. Violoncelistul nu ieși din casă, În așteptare. Noaptea trecu, și nici un cuvânt. Violoncelistul dormi și mai prost decât În noaptea anterioară. În dimineața zilei de sâmbată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
eu speriată, te doare ceva? El murmură, nu mă doare absolut nimic, însă nu îmi simt picioarele, nu le pot mișca, iar vocea lui se topește într-un scâncet, nu pot. Trag pătura de pe el, picioarele lui lungi se odihnesc nemișcate pe saltea, acoperite de un puf cenușiu, iar sub puf, mușchii săi înghețați ca două corzi ale unui instrument întinse una lângă cealaltă. Întotdeauna invidiasem picioarele acelea care nu oboseau niciodată, străbăteau deșerturile Arava și Iehuda, Galileea de jos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și pătura în brațe, prăbușindu-mă ca un refugiat pe canapeaua din salon, iar dimineața reușea întotdeauna să fie el primul care se plânge, iar ai fugit de mine, orice mărunțiș te face să fugi de mine. Picioarele îi erau nemișcate, dar gura i s-a deschis într-un căscat, buzele unui tânăr îmbătrânit, pierdute în mijlocul acestei fețe veștejite, înghițite de cavernele obrajilor, sprâncenele cu linie precisă, privesc îndurerată trăsăturile feței sale de o frumusețe pierdută peste noapte, toate de aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
apă, murmură el, au trecut deja câteva ore de când te tot rog să îmi aduci apă, iar eu mă grăbesc să umplu paharul pe care mai apoi i-l întind, dar el nu își mișcă brațele, slăbite și uscate stau nemișcate pe lângă corp. Bea, spun eu, iar el întreabă, cum? Ce vrei să spui cu asta, ia paharul, îi zic eu înfricoșată, iar el suspină, nu sunt în stare, brațele mele nu se mișcă. Nu e posibil așa ceva, mă înfurii eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mai este un alt salon, dar ea îmi zice, acesta este singurul pat liber, vreți să stați pe coridor, însă eu mă grăbesc să o corectez, nu eu sunt cea bolnavă, el este, și arăt spre Udi, care stă culcat nemișcat, cu privirile înfipte în tavan, dar ea insistă, mai bine stați aici, decât pe coridor. Cu multă atenție, de parcă ar fi un copil care tocmai a fost adus pe lume, îl luăm în brațe, îl dezbrăcăm de tricou și îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ar fi fost binecuvântat de ursita mersului, și nu doar el, toți oamenii din jurul meu își mișcă cu multă naturalețe mâinile și picioarele, de parcă s-ar fi născut din mers, numai Udi al meu, la trei etaje deasupra mea, zace nemișcat, și din nou teama îmi ridică un nod în gât, nu pot să mai înghit bucățica de croissant mestecată, densă și compactă ca flegma, el este bolnav, este bolnav, a sosit boala și l-a luat la ea, îl târâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
încă fierbinte, dar nu, s-a stins deja, cât este de dificil să aprinzi focul cu cioturi umede, așa că în urma tuturor eforturilor nu rămâne decât un miros greu, al unei intenții bune ce s-a sfârșit prost. Așa stăteam întinși, nemișcați în patul meu îngust pentru copii, brațele lui de băiat caută comori în trupul meu, iar eu aud pașii tatei în papucii lui de cauciuc, înainte și înapoi, singurătatea lui răsuna în toată casa, un val de ezitări mă sufocă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
camera mea, acolo mă întindea pe pat, se cățăra pe mine ca și când aș fi fost un prun, iar eu îl auzeam pe tata bântuind prin casa goală și tușind, propoziții întregi de tuse ieșeau din gura lui, trupul meu rămânea nemișcat, cum să mă simt eu bine, când el este atât de nefericit, uneori mă invada un val de furie neașteptată, tocmai de asta mă voi simți eu bine, tocmai pentru că el este atât de nefericit, iar atunci îl trăgeam spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
fericiți și să o închidem înăuntrul fericirii noastre ca într-un palat minunat. Pe coridoare înaintează spre noi aspiratoarele, grăbind oaspeții să iasă din camere, să se lase absorbiți de plăcerile ce-i așteaptă pe bandă rulantă, doar noi rămânem nemișcați ca două bucăți negre de bazalt, străini unul altuia, străini de rămășițele dragostei noastre pe cearșafurile care vor fi schimbate în dimineața aceasta, străini de locul acesta prietenos și binevoitor în care ne aflăm, iar eu suspin în prosopul ud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de seducție crește, asemenea unei femei atrăgătoare la ale cărei farmece se răspunde imediat, sporindu-i în felul acesta încrederea în sine. Capitolul nouătc "Capitolul nouă" Asemenea șopârlei primordiale, rămășiță fosilă a începutului lumii, dintr-o specie dispărută, el zace nemișcat în dormitorul întunecat, între el și soarele pe care îl iubea atât de mult stau storurile grele, pielea lui a început să se albească, firicele de praf îl acoperă, parcă ar fi un exponat de muzeu care nu are vizitatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o sunăm numai atunci când avem nevoie de ea, dar el se încruntă, pentru ce să îi mulțumim? Sunt surprinsă, cum adică pentru ce, uite că te-ai însănătoșit, uite cât de bine mergi, deja ai uitat săptămânile în care zăceai nemișcat în pat? El spune cu răceală, dar nu m-am însănătoșit datorită ei, tu crezi că asta m-a ajutat, leacurile ei băbești și binecuvântările lui Dalai Lama? Ingratitudinea lui îmi stârnește dezgustul, mă duc spre telefon în semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dar în clipa în care ne reluăm drumul, ea eliberează un strigăt puternic, adânc, părea că fătul strigase dinăuntrul burții ei, uite, s-a rupt apa. Cu apa curgându-i ca și cum s-ar fi spălat cu hainele pe ea, stă nemișcată și plânge, alerg spre cămin, i s-a rupt apa, îi spun eu lui Anat cu respirația tăiată, o duc la spital, ea îmi pregătește bagajul, ești sigură că vrei să mergi, mă întreabă ea, în general, aceasta este treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
a mai iubi. Ce îi voi spune când îmi va deschide ușa, pensulele din mâna lui și ochii mijiți, ascunzându-și surprinderea, arată-mi tabloul acela, îl voi ruga eu, lasă-mă să mă văd frumoasă pentru o clipă. Stau nemișcată în fața ușii lui încercând să respir normal, întotdeauna fusese misterioasă, dar acum de gâtul său atârnă o pancartă, Naama, scrie pe ea cu litere întortocheate, eu îmi holbez ochii, pentru o clipă am impresia că este o scrisoare adresată mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
norvegiene a formației Beatles. Întotdeauna mă înfiora, dar acum am simțit un adevărat șoc. M-am aplecat puțin în față, mi-am prins capul în mâini, ținându-l bine de parcă îmi era teamă să nu crape și am rămas așa, nemișcat. Imediat s-a apropiat o stewardesă nemțoaică și m-a întrebat în limba engleză dacă mi-e rău. I-am răspuns că mă simt bine, dar am o ușoar\ amețeal\. — Sigur nu aveți probleme? Sigur, am răspuns eu. Vă mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să se miște pe spatele meu. Parcă erau în căutarea unui obiect, a unui „ceva“ care fusese întotdeauna acolo. Am ținut-o doar cu stânga, iar cu dreapta am început să o mângâi pe păr. Era drept și moale. Așteptam nemișcat să înceteze cu plânsul. Am tot așteptat, dar nu se mai oprea. În noaptea aceea m-am culcat cu Naoko. Nu-mi dau seama nici măcar acum dacă am procedat bine. Au trecut aproape douăzeci de ani și tot nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
durere. Am întrebat-o dacă este prima oară când se culcă cu un bărbat și a dat afirmativ din cap. Nu mai înțelegeam nimic. Crezusem că o făcuse cu Kizuki cât au fost împreună. Am intrat adânc și am rămas nemișcat, mângâind-o multă vreme. Când am simțit-o mai calmă, am început să mă mișc ușor, ușor, încercând să amân momentul culminant... În cele din urmă, brațele ei m-au cuprins strâns și vocea ei străpunse liniștea din jur cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
faptul că moartea lui Kizuki mi-a răpit, definitiv, o parte din adolescență. Ce semnificație a avut lucrul acesta sau ce consecințe urma să aibă, n-am știut și probabil nici n-am să știu vreodată. Am stat multă vreme nemișcat și am privit atmosfera din campus, m-am uitat la cei care treceau pe-acolo, sperând totodată că o voi vedea și pe Midori. Ea n-a apărut însă. După pauză m-am dus la bibliotecă să m\ pregătesc pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dacă e cazul. O să fiu cinstit. Naoko s-a așezat pe canapea și s-a rezemat de mine. Când i-am cuprins umerii, și-a lăsat capul pe umărul meu și și-a lipit fața de gâtul meu. A rămas nemișcată o vreme, de parcă ar fi vrut s\-mi ia temperatura. Simțeam că-mi bate inima mai tare. După un timp, s-a ridicat fără să spună nimic și a ieșit din cameră încet, așa cum intrase. După ce-a plecat Naoko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în scrumieră și am pus lumânarea, dreaptă. Reiko și-a aprins o țigară de la flacăra lumânării. Așa cum stăteam toți trei în jurul lumânării, învăluiți în liniștea desăvârșită, aveam impresia că n-am mai rămas decât noi, undeva la capătul lumii. Umbrele nemișcate aruncate de lumina astrului nopții și cele unduitoare ale lumânării se reflectau, ca prinse în mreje, pe pereții albi ai camerei. Eu și Naoko stăteam pe canapea, unul lângă altul, iar Reiko s-a așezat pe balansoar, în fața noastră. — Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
văd continuarea visului. Luna avea aceeași sclipire albă, gingașă. M-am ridicat fără să vreau ca să caut pe jos păsărele din metal, dar bineînțeles că ele nu erau acolo. Am văzut-o, în schimb, pe Naoko la picioarele patului, stând nemișcată și singură, cu ochii ațintiți pe fereastră. Ședea cu genunchii la gur\ și arăta ca un copil orfan. Am întins mâna după ceasul pe care-l pusesem lângă pernă, dar nu era unde știam eu că trebuie să fie. După cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]