3,633 matches
-
aș fi scăpat de această tuse care m a încovrigat pe scaun. Cu mâinile tremurânde îmi deschei cămașa, gâtul îmi este, până în adânc, o rană vie, tușesc tot mai disperat că nu mă voi mai liniști și încerc, cu brațele neputincioase, să-mi apăr pieptul coșcovit, al cărui hârâit mă înspăimântă. Peste toate plutește o halucinație a auzului - un zgomot de trăsură. în fine ! îmi sprijin, pierdut, ceafa de spătarul scaunului de mahon. Nous sommes très peu connus et avons, par
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
se împăuneze cu boala lui și cu nepriceperea în lucruri practice. Defect capital, pe care nici nu vrea să și-l recunoască drept ce e - un defect -, nici, cu atât mai mult, nu vrea să și-l corijeze. — Bolnav și neputincios, unde mai voiești să mă târâi pentru distracțiile tale ? Cu asemenea răcnete se sfârșește fiecare discuție, încât, pentru a nu le mai da servitorilor un motiv în plus de amuzament, mă retrag, în pragul unei crize de nervi. Acum cel
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
iubisem în el exact reversul lucrurilor care mă deranjaseră la celălalt ; care aș putea spune că mă exasperaseră, așa că nervii mei, lângă el, se destindeau. Altminteri, blândețea lui Titi în ochii mei este slăbiciune, pentru că l-am văzut arătându-se neputincios chiar și în clipele când enervarea îi colorează fața. În asemenea momente, când normal ar trebui să-l cuprindă furia, capătă doar un aer lovit, așa că îi recunosc supărarea după fața dintr-odată boțită, după mersul mai șovăielnic. Totdeauna m-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
vibrează de sinceritate, niciuna, dragii mei, nu stă, din păcate, în puterea noastră ! Noi, bine intenționații, generoșii, idealiștii, nu avem și nu vom avea niciodată decât vorbele la dispoziție ! Astfel că ți se întâmplă atât de adesea să te trezești neputincios și singur, singurătatea știindu-se bine că aduce după sine dorința egoistă de a te cruța și frica... Momentele tot mai dese din războiul balcanic, când, parcă trezit deodată din somn, se întreba ce căutase el însuși să-și istovească
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
câte se aud, ne-ar cam fi bombardat, noi, ca de obicei, ducând lipsă de aeroplane... însă, ascultând, m-a izbit frivolitatea situației, în care, bineînțeles, îmi aveam rolul meu comic, completându-mi harta războiului din bavardajul damelor - un personaj neputincios și grotesc, stând în marginea unei tragedii adevărate ! Bulversat de propriul meu spirit autocritic, mi-am lansat sarcasmul spre cele două doamne ce împart inima mea, invitându-le din nou să dejuneze, chiar și atât de târziu. Se vede că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
până atunci ! Același zăngănit al linguriței lovindu-se de dinții încleștați, același îndemn mieros, hai, hai, deschide gura, nici n-ai să observi cum, și s-a dus..., ca în timpul nenumăratelor boli ale lui Tudor. Cine era această făptură neștiutoare, neputincioasă, mai slabă și mai neapărată decât putea fi orice copil ? în orice caz, altcineva decât Muti. Altă, cu totul altă persoană... Și pe urmă, acele momente când privirea ei - straniu întinerită, depărtată, misterioasă -, mă făcea să întrezăresc un obraz tânăr
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
e Întrerupt În scurt timp. Din primele rînduri de muncitori se aud strigăte și se produce o mișcare În mulțime. Înainte ca transmisiunea TV să poată fi oprită, Ceaușescu arată poporului o figură uluită. Pentru cîteva zeci de minute, Încearcă neputincios, ieșind din discursul oficial, să calmeze mulțimea. După o serie de Alo! Alo! care pare să nu se mai termine, Își găsește În sfîrșit cuvintele, Însă e, evident, lipsit de prezență. Măi tovarăși, așezați-vă liniștiți la locurili voastre, strigă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Tom o luă de mână și alergară împreună de-a lungul bazinului. O mică mulțime se adunase în jurul Pârâului lui Lud. Tom, făcându-și drum în față, văzu următoarea scenă bizară: Emmanuel Scarlett-Taylor, cu hainele ude leoarcă, țopăia înnebunit și neputincios în interiorul îngrăditurii ce înconjura izvorul. Se întâmplase un lucru simplu. Emma, tulburat de amintirea câinelui său, simțise o dorință subită de a se apropia de mica fântână și a constata cât e de fierbinte apa. A fost ușor să sară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ca George, aș face ceva pentru el. — Dacă ai avea un frate ca George, ai ști că nu poți face nimic. — Măcar aș încerca. — Te fascinează. O mulțime de oameni sunt fascinați de el. Cei nefascinați ridică brațele la cer, neputincioși. Și tu ce faci? — O, eu țin la George, dar e un om imposibil, distruge sistematic firavele legături cu viața pe care se bazează majoritatea oamenilor. A încercat să-și înece soția? Nu, asta a spus Brian, și Brian îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
amănunt, situația pe care o descrisese: el, eroul, îndrăgostit, dar înfrânându-și apriga dorință posesivă; fata, sfioasă, blândă, reținută (o virgină?), incapabilă să ia o hotărâre. El îi respectă nehotărârea, ba chiar îndrăgește indecizia care-l chinuiește, nesiguranța cețoasă, obscură, neputincioasă, ilogică, și lipsa de contur definit, pe care Tom le asocia cu fata de care se va îndrăgosti odată și odată. (Chiar în acea seară el și cu Emma ajunseseră la concluzia că nici unul din ei nu fusese vreodată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care o ține sub ochi. Eu m-am gândit la dumneata ca... la un fel de pedagog... dar dacă nu poți decât... mă rog, las la latitudinea dumitale. Îți sunt recunoscător. O să te înștiințez când sosește. Părintele Bernard se lăsă, neputincios, pe speteaza scaunului. Îi și trecuse prin minte gândul că fata ar putea constitui un fel de legătură permanentă între el și filozof. Oare dorea, într-adevăr, o astfel de legătură? Evident. Dar ce răspundere, ce pierdere de timp, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
i-a cerut să se ducă să-i cumpere o pălărie. („Ce fel de pălărie?“ „Oricare!“) Ceea ce-i pricinuise lui Pearl multă bucurie, dar și tristețe. Își spunea singură (dar niciodată lui Hattie): „Bietul bătrân! E un excentric, împiedicat și neputincios, care are nevoie de cineva care să-i poarte de grijă“. Dacă ar fi fost doar „un biet bătrân împiedicat“, probabil că Pearl tot l-ar fi îndrăgit, dar în alt fel. Așa cum stăteau lucrurile însă, sentimentele ei erau împănate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
gândul că poate plecase fără ca ea să-l observe. Deodată, George ieși brusc din cameră, stătu locului un moment, apoi începu să alerge în direcția ei. Această alergare înfricoșătoare o făcu pe Diane să scoată un mic țipăt de groază neputincioasă. Se lipi de perete. George se apropie de ea, ca un gigantic animal ucigaș, nu atât ca un leu, cât ca o enormă gorilă, o maimuță imensă, bălăbănindu-și brațele. Când ajunse lângă ea, ridică o mână, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ești? Ba da. Dar misiunea ta e să nu fii. Ce altceva poți oferi tu, decât eterna iertare? Tu ești Dumnezeu în viața mea. Un Dumnezeu lipsit de orice putere. Dumnezeu trebuie să fie lipsit de putere. Iisus a fost neputincios. Nu s-a salvat. Tu nu crezi, îți bați joc de religie. Cred în ceva, dar am uitat în ce. În cunoașterea pură. Ce se întâmplă când disociezi subiectul de obiect? Nu mai există subiectul. Acesta-i momentul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
imperfecte, imposibila, dar inevitabila lor alăturare îl fascinau. Și mai cu seamă George. Dar totul era înșelătorie. Nu va putea niciodată să aparțină familiei McCaffrey. Nici n-ar dori, chiar dacă prietenia lui cu Tom ar fi să dăinuie. Cât de neputincioase, de găunoase sunt prietenia, iubirea; nu pot dărâma marile, uzualele structuri de viață care-l despart pe un individ de toți ceilalți. Apoi se gândi la mama lui, la dezamăgirea pricinuită de scurtimea vizitei pe care i-o făcuse. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să nu dai sfaturi. Dar nu le-a urmat; e de la sine înțeles, însă, că orice punct de vedere aș fi adoptat eu asupra chestiunii, nu putea avea decât un caracter de încercare. Și Stella nu era o copilă pribeagă, neputincioasă, ci o femeie foarte rațională, cu o personalitate puternică, care își dădea seama, pe măsură ce trecea vremea, că se pusese într-o situație imposibilă. Stătea ca paralizată între diversele variante de acțiune, pentru că era în joc mândria ei și nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că vei scrie un altul? Nu-i numai vorba că nu-i în stare să facă ceva sau să impresioneze pe cineva prin capacitățile lui intelectuale - știu că dumneata vezi în George „un erou al timpurilor noastre“. Omul singur și neputincios care devine apatic, apoi alienat și respingător. George e un om respingător. Asta sună reconfortant. Știi că George trăiește într-o schemă temporală foarte ciudată, e ca un criminal care a fost condamnat și eliberat pentru niște crime pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în zori pe fereastră și vedea grădina Belmont, care devenise uriașă, cu un lac și o priveliște a unor codri îndepărtați, plină de oameni străini, care se învârteau de colo-colo cu un anumit scop. Și simțea în vis o furie neputincioasă, și îngrijorare, și frică. Acum, ascultând trilurile mierlei și privind pe fereastra salonului, în care încă nu aprinsese luminile, se simți străpunsă de un junghi de frică, asemănătoare cu cea din vis, văzând o siluetă nemișcată, plantată în mijlocul pajiștii. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că le văzuse când alunecau și se încordau pe geamul din spatele mașinii? Sau le văzuse doar într-una din fanteziile lui? N-ar putea găsi vreun indiciu? Dar orice indiciu i se furișa din minte, reducându-l la un zadarnic, neputincios, pustiu simțământ de nimicnicie. Dacă ar fi putut să-i spună cineva, dacă măcar ar fi existat vreun martor. Dar a existat un martor, ba chiar îl și recunoscuse. Și această idee se dizolvă însă în neantul din mintea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
antipatia oamenilor. Spunea tot ce gândea și nu-i păsa de societate. Cu toate acestea, era extrem de vulnerabil la ridicol și la bătaia de joc a ignoranței mahalagești. Mai cu seamă în cazul de față, când se simțea cu totul neputincios. Nu se putea duce să le ceară socoteală călăilor săi mincinoși. Orice mișcare de genul ăsta ar fi atras după sine și mai multă publicitate, și mai mult râs răutăcios. Demnitatea făcea parte integrantă din amorul său propriu, își simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe care o ținuse între degetele lui tremurânde îl șocase profund. Ingeniozitatea lui George în a interpreta orice cuvânt al lui John Robert drept un semn de comunicare sau de încurajare nu cunoștea limite, totuși în fața acestei scrisori rămase total neputincioasă. Era obișnuit cu răceala filozofului, cu sarcasmul și agasarea lui. Dar acest puhoi, aproape incoerent, de furie și de ură îl lăsă pe George, la început, doborât și înfrânt, de parcă n-ar fi putut supraviețui într-o lume în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Avea senzația că se găsea de foarte multă vreme în puțul acela lugubru, șuierător și scăpărător iluminat. Căldura umedă, tropicală, irespirabilă, se propaga în valuri de aer pârjolitor, pe care plămânii lui arși îl respingeau. Cuprins de o teribilă și neputincioasă lasitudine, se sili să respire încet și regulat. Se gândea că, desigur, mecanicii, când coborau acolo, purtau îmbrăcăminte de protecție și măști împotriva căldurii. Se întoarse, cu pași lenți, spre ușa ferecată și o încercă din nou, fără nici un rezultat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înainte avusese senzația că e un intrus care se furișase în taină acolo unde nu-i era locul. Acum se simțea pur și simplu captiv. Bătu cu pumnii în ușă și strigă de câteva ori: „Hei! Hei!“. Auzi ecoul subțiratic, neputincios, al propriei sale voci, abia răzbind prin larma și prin atmosfera încărcată a giganticului cilindru care șuiera și trepida ca o rachetă gata să fie lansată în spațiu. Se uită în jos, așteptându-se parcă să vadă că ceva se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
găsească un drum continuu care să-l ducă sus. Șiruri de trepte care urcau se terminau în uși zăvorâte sau, în chip de neînțeles, începeau să coboare în altă direcție. Din timp în timp striga, și se îngrozea auzind ecoul neputincios al strigătelor zadarnice. Urcă, pe urmă coborî, pe urmă iar urcă, până ce pierdu orice simț de orientare cu privire la culoarele care duceau în sus sau în jos. În cele din urmă se așeză pe niște trepte, în timp ce întunericul din jur fâșâia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
uită disperat în jur, apoi alergă la ușile băii și le deschise larg. La început nu desluși nimic din cauza aburilor. Apoi văzu straniul, uriașul conținut, semicufundat, al căzii. Îngenunche pe marginea udă, alunecoasă, a bazinului și începu să tragă, cu neputincioasă repulsie, cu jale și cu groază, de suprafețele care ieșeau în afară. În cele din urmă, izbuti să descopere capul, și-l scoase din apă, trăgându-l de păr. Era limpede că John Robert pierise, că nu se mai afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]