19,332 matches
-
surpriză și tocmai își ducea mâna la șliț. Carol stătea lângă Ted Wiggins. Ambii erau înmărmuriți și asistau la scenă de parcă vitrina magazinului ar fi fost un ecran, iar ei plătiseră bilete să o vadă. Deși abia începuse să se obișnuiască să se sprijine de tejghea, cu o mână în buzunarul de la blugi, Carol învățase destul de repede să-și folosească degetele ca pe niște instrumente de mângâiat și pipăit - de fapt, pentru manipularea penisului ei, în general. Bărbații fac chestii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
fi reușit să înghită asta - dar în timpul liber. Pe Bull nu-l deranja aglomerația. Absolvent al unei școli particulare eminamente insignifiante, Bull era genul acela de rugbist impasibil, care împinge ritmic și în grămadă, și în linie. În urma meciurilor, se obișnuise să folosească aceleași tactici în barurile aglomerate ca să-și aducă la masă halbele înspumate de bere Pilsner, în care alcoolul sclipea cu lucirea cristalină a zahărului din care fusese extras nu de mult. Pe Bull nu-l deranjau glumele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
rădăcina părului de culoarea ghimbirului. Îi văzuse zâmbind împreună, îi văzuse îmbrățișându-se, îi văzuse sărutându-se și îi văzuse sorbind șampanie. De unde naiba să știe el, când îi privea pe cei doi tâmpiți împreună, că nu era o seară obișnuită la familia Margoulies? Deci Alan îl mințise și în privința mariajului său. Îi spusese că totul se terminase, că nu mai simțea nimic pentru nevastă-sa, că i-ar da undă verde și că ar continua să trăiască alături de Bull, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
pământească sunt trecătoare, asemenea unui vis. Să asculți părerile mai multor părți Li Shimin, care a domnit sub numele de Taizong (627650 e.n.), a fost un împărat luminat din istoria Chinei. El a lăsat posterității o vorbă celebră, pe care obișnuia să o spună "Suveranul este corabia, iar poporul este apa. Apa poate ține corabia, dar o poate și răsturna." La cârmuirea împărăției, Li Shimin a fost ajutat foarte mult de prim-ministrul lui, Wei Zheng. Odată, Taizong l-a întrebat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
și Sun alcătuite din 50.000 de oșteni au venit din sud și s-au întâlnit cu armata inamică la Chibi (astăzi Munții Chiji din vestul localității Wuchang, provincia Hubei). Ostașii lui Cao Cao, fiind din nordul țării, nu erau obișnuiți cu bătăliile duse pe apă. După primele înfrângeri, Cao Cao și-a retras armata pe malul nordic al fluviului și le-a poruncit generalilor săi, Cai Mao și Zhang Yun din Jingzhou, cu experiență în luptele duse pe apă, să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Gai. În acel moment, a mai venit la Cao Cao cunoscutul strateg Pang Tong. Bucuros din cale afară, el l-a întrebat pe Pang Tong ce poate să facă să obțină victoria, în condițiile în care ostașii săi nu erau obișnuiți să poarte bătălii pe apă. Strategul Pang i-a răspuns: "Este foarte simplu. Împărțiți toate navele mari și bărcile mici în grupuri de câte 30-50, așezați-le în ordine și legați-le capăt la capăt cu lanțuri groase, iar pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
fierul, Guan este roșu ca sângele, iar Wen este de culoarea indigoului. Cele patru divinități sunt zei luptători, mult adorați în vechime de populație. La slujbele religioase taoiste este invocată, frecvent, prezența celor patru în scopul alungării duhurilor rele. Chinezii obișnuiau să venereze divinități specifice, ca patroni spirituali ai diferitelor domenii ale activităților umane. Slujbele se oficiau în locuințe, ateliere, magazine, cu ocazia zilelor de sărbătoare sau chiar în zilele obișnuite, în cinstea zeilor patroni ai diferitelor meserii. Erau venerate și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
minoritatea Bai. Stilul picturilor și gravurilor este mai simplu și original, fără a da senzația că urmează un tipar anume. Picturile par mai sumare și rudimentare, însă ritualurile religioase sunt mai complicate comparativ cu alte regiuni. În regiunea Dali populația obișnuiește ca, la aprinderea primului foc în vatra nou construită, să ardă mirodenii și hârtii în cinstea zeului focului, care mai este numit și Dragonul de foc sau Huoshen. Zeul pământului este o divinitate cu mare popularitate în folclorul chinezesc. Venerarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
mici, cu peste 300 de încăperi, împărțite geometric de un coridor principal. Toate ușile, ferestrele, streșinile, treptele de piatră și balustradele sunt împodobite cu sculpturi minuțioase. Trăgător de dulgherie Trăgătorul de dulgherie este un obiect a cărui prezență este ceva obișnuit într-o tâmplărie tradițională chinezească și era folosit așa cum îi spune numele, la trasarea cu tuș a liniilor drepte. În partea din spate a acestui dispozitiv este montată o roată antrenată manual pentru înfășurat ața, iar în față are o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
firesc, ei doi făcând parte din aceeași specie, chiar dacă din încrengături diferite. Și Băsescu joacă un rol care nu-i e propriu în această campanie: calm, „tehnic”, cu un aer superior, nu atacă în stilul grobian cu care ne-a obișnuit, cu toate că sunt convins că îl mănâncă limba la fiecare două-trei minute. Individualistul feroce, rinocerul politic solitar care aproape și-a strivit propriul partid, vrea să se arate altruist, cloșcă peste candidații PD la primăriile altor orașe mari, pe care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
catadicsește să-și arate chipul.) Mama a rămas în spatele ușii, mă așteptau niște scări, iar dincolo de ele, strada. Am ieșit. Mi-a luat multă frică și mult timp ca să învăț regulile jocului. Primul lucru cu care a trebuit să mă obișnuiesc a fost Cristos. El și sora lui mai mare au fost cei cărora le-a fost lăsat să-mi strunească frica, s-o mutileze și s-o facă să crească până când ea, pur și simplu, s-a stins de la sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
se lungea până la pământ), ție ți-a rămas gura întredeschisă, iar pe la colțul buzelor ți-au apărut mici bule de scuipat, care se sparg ca să apară altele, tu, Ana-Maria, ai închis ochii, vrei să dormi sau poate așa te-a obișnuit mama ta să-ți spună povești, doar când închizi ochii, Mariane, îți jur că nu știam atunci când am spus povestea asta prima oară că vei muri alergând după o minge, pentru că, dacă aș fi știut, crede-mă că am fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Și băiețelu cu vulpea l-a îngropat da pe urmă pe mormântu lui s-a făcut numai gunoi. Așa. Cine știe cine a pus gunoiu? Vulpea, mi-au spus cu toții. De ce, pentru că e hoață, ea a pus gunoiul, pentru că așa s-au obișnuit, ca ea să rupă coada ursului, să-și bată joc de berze sau să facă pe moarta. Pentru că în orice povestire cu animale, știe oricine, există o vulpe care e veșnic vinovată. Pentru că nici măcar n-au ascultat povestea, pentru că nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Știma ce face? - Bine. Da’ Ștama? - Bine. Pa Știme. - Pa Ștame. Vă rog să mă credeți că nici măcar nu am clipit când i-am auzit vorbind. Era o chestie pe care o învățasem nu cu mult timp în urmă: te obișnuiești repede cu miracolele. Mai ales la vârsta aia. Problema este întotdeauna cu frații mai mari. Nu că ei ar avea ceva cu minunile noastre, le-ar privi câș sau mai știu eu ce, ci, pur și simplu, le vine mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
să le explici totul frumos și clar, astfel încât, pe viitor, să eviți orice surpriză. Așadar, fie ce-o fi, trebuie să fac o pauză. Un ocol. O digresiune, o divagație, o deviere de la subiect. Chestia aia pe care ne-am obișnuit s-o numim paranteză. În fine, iată niște puncte (7): frații mici au realitatea lor distinctă și inviolabilă; dincolo de meritul indiscutabil de a fi privit burta mamei crescând (cu tine înăuntru), de a te fi plimbat cu căruciorul, de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
o va chema pe mama drept martor) că nu ei, Știm și Ștam, erau cei care se auzeau vorbind, ci mai degrabă eu? Ce-o să mă fac atunci când mai degrabă o să devină cu siguranță? Am să repet: cu miracolele te obișnuiești repede. Și, ca să vedeți că nu zic asta de chichi-de michi-de trei lei ridichi, am să vă povestesc cum s-a născut convingerea asta: a fost de-ajuns să se lase noaptea, acolo, printre blocuri, printre copacii desfrunziți și câini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
poate să facă minuni, iar în felul ăsta, dacă ți-a dispărut bâzdâcul, s-ar putea ca unele lucruri să se milostivească de tine și să se întoarcă așa cum le-ai lăsat altădată. Și s-ar mai putea să te obișnuiești atât de bine cu ele, încât nici să nu le mai numești miracole sau minuni. Luna se ține după tine. Punct. Dacă nu sunteți convinși, asta e, îmi pare rău. Sau: Știm și Ștam vorbesc. Oriunde, oricât, oricum. Oricum, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mama și Matei s-au culcat, în apartamentul 40 s-a întins liniștea țiuitoare dinaintea bătăliei și inima mea s-a făcut cât un purice fiindcă trupele (ambele sub steaguri alb-roșii) nu aveau să se înfrunte în zori, cum se obișnuise secole de-a rândul, ci peste o jumătate de ceas, la fluierul unui tip în șort și tricou negru, nu la semnalul trompeților și gorniștilor. Și cum să nu fi țiuit liniștea în momentele alea, cum să nu fi bâzâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nu mai e nevoie de nici un cuvânt, e de ajuns să existe o mână, un braț, să se desfacă o palmă, iar degetul mare și cel arătător să-l înșface pe general, să-l rotească de jur împrejur, să-l obișnuiască cu lumina difuză, cu împrejurimile, cu el însuși, să-l facă să înțeleagă rostul lui în acel loc straniu, să-l învețe să privească, va fi menirea lui, singurul scop pentru care i-a fost îngăduit să se afle acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
sfârșitul războiului, își împărțise copiii cu fosta nevastă și, ținând un băiețel de patru ani de mână (tata), începuse să colinde prin țară, pe unde se găsea de lucru și se câștiga mai bine. Băiatul nici nu apuca să se obișnuiască într-o școală și pleca la alta, așa încât a terminat fiecare clasă în alt oraș, iar prieteni nu și-a făcut nicăieri. În plus, de câte ori sub bolta palatină a lui tata-mare se ciocneau nori plumburii, plini de refulări și frustrări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
să orbecăi, să mergi cu băgare de seamă, să ai grijă să nu stârnești Bau-Bai sau alte spirite care-și au culcușul acolo în ceață (nu atât înfricoșătoare, cât necunoscute și, tocmai de-asta, cu mult mai înfricoșătoare), să-ți obișnuiești ochii cu lumina difuză, lăptoasă, grea, să reciți vreo strofă dintr-o poezie cu șoimi ai patriei ca să prinzi puțin curaj: „Noi suntem viitorul/ Și-n țara ce-o clădim/ În zborul către mâine/ Ca șoimii o să fim“. Ciudat. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cu ciocolățelele pentru mine, cum are el grijă până și de-un ditamai copacul, stropindu-l cu un jet gălbui, lucitor, ca o limonadă. Încet, încet, ascensiune după ascensiune, traseu după traseu, anotimp după anotimp, descoperire după descoperire, m-am obișnuit cu ritualul lui montan și i-am devenit un discipol dăruit. Pe coastele noroioase sau înghețate, unde alunecam și cădeam pe rând, cântam din tot pieptul (Dăăăm cu fuuundul de pămââânt/ Văleeeleuuu/ Văleleu!); pe culmile de unde zarea putea fi pipăită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
că Migu și Pipiță nu locuiau acolo, etajul patru se preschimbase într-un fel de pod mucegăit, nu înțelegeam de ce mai trebuie să ciocăn, știam că nu-mi va răspunde nimeni, am intrat în apartamentul 40, ochii mi s-au obișnuit greu cu lumina egală, nemișcată, coclită, altcineva, nevăzut, se afla acum aici, lucrurile noastre fuseseră înlocuite de chestii bizare, necunoscute, de șifoniere și carpete, de fructe de plastic și borcane cu murături, încercam să pricep, s-o chem pe mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
gropițele din craniul său, palparea sistematică a tigvei proprii - cu ajutorul lăbuței din față - mi-a dezvăluit niște protuberanțe uriașe (aproape niște diformități), exact acolo unde te-ai fi așteptat să se afle. Umflătura de pe fruntea mea - o gîlmă pe care obișnuiesc să mă scarpin cînd mă nedumerește ceva - indică, spune Gall, capacități lingvistice prodigioase, În vreme ce șănțulețele adînci, de melancolie cronică, de sub arcadele ochilor, sînt semne ale unui temperament spiritual „elevat”. Am descoperit, de asemenea, la baza craniului, alte umflături care sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ore și chiar zile Întregi pe care ar fi trebuit să mi le dedic cărților doar pentru a le putea privi mai mult. Îmi scot din nou telescopul. Aștept, cu nerăbdare abia ținută În frîu, ca ochii să mi se obișnuiască iar cu Întunericul ca de smoală. Îmi fixez obiectivul asupra acelui Rialto din vis și din amintiri și-mi balansez telescopul Într-o parte și Într-alta pînă mă găsesc pe mine cel tînăr, pe strămoșul lipsit de griji al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]