13,698 matches
-
o pădure de copaci negri, despre ce primăvară vorbești? Petru se ridică, politicos, așeză scaunul la birou, îl trase un pic pe cel de alături, le așeză pe amândouă, se aplecă un pic (parcă sărută o mână, parcă mângâie un obraz, parcă cuprinse un mijloc), zâmbi, o lacrimă despică obrazul, altă lacrimă schiță două jumătăți de zâmbete, ochii se aprinseră ca o lumânare în noaptea de Înviere. Deschise ușa, așteptă 3 secunde, apoi ieși și el după ea. 41. Freud spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Petru se ridică, politicos, așeză scaunul la birou, îl trase un pic pe cel de alături, le așeză pe amândouă, se aplecă un pic (parcă sărută o mână, parcă mângâie un obraz, parcă cuprinse un mijloc), zâmbi, o lacrimă despică obrazul, altă lacrimă schiță două jumătăți de zâmbete, ochii se aprinseră ca o lumânare în noaptea de Înviere. Deschise ușa, așteptă 3 secunde, apoi ieși și el după ea. 41. Freud spunea că nebunia este cea mai suportabilă boală; nebunul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe epoleții generalilor. Nebunie, stare de creștere sub un alt cer sau de abandon, de înec, de desfacere în propriul albastru. Spre care răsărit să-ți îndrepți rugăciunea? Imunitatea șinei de cale ferată inundă traversele; față de cine să-ți întorci obrazul? Locomotiva urlă, fierul trosnește, oasele pe ambele părți au culoarea lutului crud; izbești ulcica de zid, casa se umple de amintiri: pe funia de rufe, în pod, sub pragul ușii, amintirile se extind ca o pecingine. Imunitatea șinei de cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de cer Dumnezeu coace pâine, nimicul este rumen pe toate părțile. Cazi în genunchi la capătul celui plecat, nimicu-i învinețește ochii. Săruți picioarele noului venit, nimicul lasă dâră de pământ în icoană. Nimicuri se întind ca o pecingine pe un obraz liniștit de mare. Sfredele nimicul stâncile umple fântâna până la ghizdele; se împrăștie nimicul în toate celulele identitatea se înnoadă singură într-un colț de batistă. Nimicul, cod de bare scrijelit pe o cruce. Ce aștepți de la viață, copile? Te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
doar aici, Petre, caută-te și te vei găsi în fiecare scamă a trecutului. În preșul de cordele, câteva rânduri sunt scrise cu o cămașă albastră de școlar, o recunoști? În icoană, rugăciunile încă se mai rostesc singure, ascultă-te! Obrajii topesc flori de gheață în fereastră vezi, și acum sticla este aburită! Lipeai buzele de ea când erai mic și desenai cercuri. Busuiocul de sub grindă mai cară roua botezului pe frunze, ciupicii din lână, împletiți de bunica, pășesc copăcel prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
când bătrânul a ieșit să fumeze o țigară, i-a trecut mâna prin păr, a insistat de parcă degetele i s-ar fi încâlcit într-un lan cu cânepă deasă, altădată l-a întrebat din senin: "Ai febră?" I-a mângâiat obrazul, apoi i-a băgat două degete în gură; când doctorul a întârziat la baie, Ana l-a strâns puternic de boașe, apoi a concluzionat cu un "da" hotărât, stabilind definitiv diagnosticul. Degetele Anei, precum o plantă carnivoră ondulată de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca după războiul de 100 de ani, fără tratate, fără armistițiu, fără granițe. În oglindă, doliul mirosea a sală de așteptare, la capătul peronului iluzia flutura o eșarfă verde. Petru, înveșmântat într-o pace festivă, sfida decorul, partea umbrită a obrazului înmugurea cucuta. Lehamete, lașitate, frică, nepăsare, nesimțire, prostie, indolență, etichete atribuite, dispoziții exclusiviste, pădure de lozinci în inima înstrăinatului și nici o Golgotă în sânge. Petru trăia și murea în viață deopotrivă, promisiunea lozului în plic întuneca oglinda, roua dimineții de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o turtă arsă. Noaptea, îngustă cât să încapă greierul într-o coajă de nucă. Spitalul, un cimitir de insecte, îngerii trăgeau obloanele; până dimineață fiecare își descompune propriul nimic. Oasele erau verzi pe nevăzute, carnea mirosea a pelin, sângele rușina obrajii panseluțelor. Conturul încăpea culoare atât cât să nu-l eclipseze pe Dumnezeu, bătrânul suferea de strabism cosmic. Verdele din perfuzia de 0,500 un decupaj al edenului. La marginea întunericului, puțini se încumetau să bată de două ori. Pe câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de balet al Operei Române, instructor de dans, coregraf, manager. Fund bombat, picioare reliefate, fustă strâmtă, șliț până la portjartier, pantofi decupați, tocuri 20 centimetri, bluză de mătase înflorată, țâțe slobode, sfârcurile ca prunele coapte pătau pânza, zâmbetul larg, buzele îmbietoare, obrajii rumeni. Domnișoara Cătălina nu inspira, domnișoara săruta aerul ca pe niște sfinte moaște. Degete de pianistă: subțiri, lungi, drepte, 10 îngerași crescuți din palme. Și-a ridicat un pic fusta peste genunchi (fotoliul incomoda intențiile), și-a desfăcut ultimii doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
am regăsit după jumătate de viață. Un bărbat frumos, puternic, înțelept, blând. Am simțit, părinte, că matale ești iubitul meu de demult, iar eu puștoaică de 13 ani. Mă țineai pe genunchi, îmi spuneai povești de pe front, mă sărutai pe obraji, pe frunte, îmi sărutai mâinile, îmi mângâiai părul. Acum sunt fată mare, mulțumesc, iubitule drag, că m-ai așteptat. Vedeți, Dumnezeu a fost drept cu noi până la urmă. Domnișoara Cătălina a izbucnit în plâns incontrolabil, convulsiv, isteric; ploaia de Sfânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îmi sărutai mâinile, îmi mângâiai părul. Acum sunt fată mare, mulțumesc, iubitule drag, că m-ai așteptat. Vedeți, Dumnezeu a fost drept cu noi până la urmă. Domnișoara Cătălina a izbucnit în plâns incontrolabil, convulsiv, isteric; ploaia de Sfânt Ilie brăzda obrajii. Genele, ca o pădure răvășită pe timp de furtună; stânci despicate de trăsnet, buzele; fântâni săpate în soare, ochii; tot corpul îi ardea ca un munte cu venele înfundate de lavă. Cătălina a luat tămâie și cărbune în podul palmei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
șters praful, păienjenii, duminică, după sfânta leturghie, a umplut candelele cu ulei (fitilul arde după cum înclină privirea). Paracliserul, pentru fiecare lucru făcut, bifează cu X într-o agendă albastră. Mă așteaptă. Când plec, îi sărut mâna, duminica o sărut pe obraz, de Sfintele Paște i-am sărut ochii, pe gură, niciodată. Demult, tare de mult, am îndrăznit, apoi am pierdut-o într-un șotron de lumină. Părinte, lăcrimează de fiecare dată când necurăția îi atinge veșmântul, te rog, dă-mi ascultare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Ultima zi din săptămâna luminată avea să aducă întuneric peste obște. În cimitir, luna dormea sub o frunză de brusture. Arhimandritul lovea cu ciocanul într-o scândură de paltin parcă pentru a alunga ciorile; prinse ca într-un insectar pe obrazul cerului, stoluri de păsări moarte; călugării umpleau buzunarele cu licurici pentru noaptea cea de pe urmă; preoții ascundeau mucuri de lumânări aprinse în cerul gurii; egumenul își săpa mormânt sub o candelă aprinsă în cimitir. Ultima zi a săptămânii luminate stăvilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mormânt sub o candelă aprinsă în cimitir. Ultima zi a săptămânii luminate stăvilea setea de întuneric în retinele somnambulilor. Livada mănăstirii cocea visele pe toate părțile. Gherasim și Ilarion, sub un nuc bătrân, cojeau soarele ca pe un vierme de pe obrajii merelor, apoi îl striveau sub talpa bocancului. Gherasim și Ilarion cădelnițau întunericul din căușul inimii peste creștetul obștii. Starețul suferea de strabism, nu distingea nuanțele, bârfa contura obsesiile, tataia ura cleveteala: Bă, mie îmi spui verde-n față ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Visarion, acelea de liceu nu cunosc meserie. Este una, Cleopatra, la hotel "Speranța": aere de franțuzoaică, face sport, mănâncă fructe de mare, bea șampanie și smotocește pula mai ceva ca ghițălu țâța vacii. Pe ea să o cauți când ajungi. Obrajii mortului erau încă roșii, umerii drepți, brațele vânjoase, palma stângă încleștată pe cârja episcopală, cea dreaptă indicând parcă drumul Feleacului, fruntea fără nicio cute, pieptul umflat ca de curcan. A plesnit inima în el. Acesta, dacă avea ceasul bun, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
În ritmul ăsta ajungi grefier sau, mai rău, arhivar la tribunalul orășenesc. Valea, am spus! Scările prefecturii, un resort din beton armat. Ieremia cobora câte trei trepte deodată, avea privirea încețoșată, maxilarul parcă fixat în șuruburi, sângele îi fierbea în obraji, un șiroi de lacrimi reci își căuta vad în colțurile mustății, ridurile tăiau gândurile felii, tâmplele încorsetau bătăile inimii, îi tremurau mâinile, picioarele îi erau parcă pline de plumb. Între etaje s-a ciocnit cu o secretară, dosarele au așternut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
apelor, umerii să evite insuportabila gravitație a absurdului, picioarele să sfideze starea de rădăcină. Un abur alb, vinețiu, muced, plutea prin aer; un alb de ceață, murdar i s-a așezat precum un praf lichid pe cizme, pe genunchi, pe obraz. Starea de brumă târzie, de zăpadă celulitică invadă încăperea. Trezirea spărgea schije în oase. Nimic mai abrupt decât un suflet pustiu. Avalanșa propriei gravitații prăbușea nimicul sub pardoseala cimitirelor. Plumbul statuilor în inima făurarului. Nimicul, precum o desagă de pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
focul Da, doamne! focul, ce l-am pus în biserică descleia sfinții de pe catapeteasmă și îi lăsa slobozi să țopăie deasupra flăcărilor, până și aerul ia forma mângâierilor. Au trecut 20 de ani și încă îi mai simt atingerea pe obraz când adie vântul. În inima omului singur, nimicul ridică zid. În acea zi de primăvară, în Copou, aerul avea umeri, genunchi, sâni, aerul a săpat două fântâni adânci în care cerul a coborât să-și răcorească fruntea și a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca pe o cruce cu rădăcini de spatele meu și creste, crește sfidător și mă apasă precum un drum nefăcut până la capăt. Mama ei de momâie cu țâțele stafidite de sterpăciune, cu ochii descompuși în mâlul cerului după furtună, cu obrajii exfoliați! Fardul ascunde brazdă în inimă. Cum mi-a căptușit sufletul cu singurătate? Dimineți ulceroase, înserări hepatice, noapte și zi deopotrivă la capătul nelocuirii! Mama ei de prefăcută... Mă răscolește o stare de indigestie cumplită, de suflet vomat sub gardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
picioarele înainte de furtună, Dumnezeu a împletit patru funii din nori și le-a legat parcă de un trunchi de copac, parcă de om; ochii raiul furnicilor, două mușuroaie negre acopereau câteva firimituri de lumină; buzele dâre de pământ în icoană; obrajii: S-au adâncit fântâni, mamă, acolo unde sărutul tău a însemnat izvor, la noapte o să plouă, mâine o să plouă, cealaltă viață o să plouă și o să mâlească intențiile tale de rod. 76. Când i-a murit bunicul, bucovinean de pe valea Pârteștiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
invidia sfinților resuscitează lacrima viței de vie. În icoană, pe când tu erai ocupată cu alte amăgiri, a venit ea. Dumnezeule, de unde atâta incertitudine sub cerul tău? Spune-mi cine este femeia aceasta șatena cu ochi verzi, păr cârlionțat, buze cărnoase, obraji rumeni, gene lungi, sprâncene arcuite, pleoape proaspete, gât de lebădă, piept de mironosiță, umeri de martiră, mijloc de sirenă, abdomen de câmpie, picioare de căprioară, degete de salcie, degete... Parcă zâmbește, parcă vorbește, parcă citește, parcă leagănă, parcă mă leagănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lui s-a dovedit mai slab! se rîdea pe seama mea la acel Început de trimestru. Numai că din privirea mea, cea venită de departe, lumea nu dispăruse. Vorbeam cu colegii, simțind că le disting trăsăturile: cutare era tot roșu În obraji, celălalt negricios, profesorul Secășan apărea Îmbrăcat Întotdeauna În halat alb, cel de matematică Într-un costum gri, iar doamna de botanică purta o eșarfă cu mari pete galbene, care-mi plăcea mult. Totul plutea scăldat În lumina de amurg a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și ziua, și seara cu Duczi, numai că el nu mi povestea nici o noutate. Apoi, Duczi era slab, purtînd mereu pantaloni și bluze cenușii. L-am Încercat, dar tot degeaba, și pe Fromercz Tibi, mai ales că el avea un obraz roșu ca Zoli și unul alb. Zoli Îi avea pe amîndoi la fel de Înroșiți, și asta tot timpul. Iar dintre noi, el părea cel mai puternic. Nu era mai Înalt, dar avea brațele mai groase și capul mai rotund, cel mai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
printre localnici. Se Întrebau: „Să fie În viață după atîta timp?... Parcă nu e ea, Înainte avea părul mai Închis la culoare, dar dacă tot e părul ei, de ce și-l ascunde sub pălării?... Asta de a venit are și obrazul mai ars de soare... Nu-i de mirare că-i mai slabă, dar de ce e mai Înaltă?...“ O muiere i-a tăiat Într-o zi calea și a făcut asupra ei semnul crucii. Clara nu s-a destrămat În aer
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
piele, poate un nerv fermecat care-l avertiza de fiecare dată cînd se apropie primejdia, făcîndu-l să se-ntoarcă din drum sau s-o ia În altă direcție. Într-o bună zi, s-a ridicat din scaunul frizerului cu un obraz ras și altul plin de clăbuci, a plătit la repezeală și s-a făcut nevăzut. La cinci minute, miliția dădea năvală În frizerie scotocind peste tot. Bine că a tăiat-o el după parașutare spre nord, cedînd poate, după cum umbla
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]