KorAP: Find »[drukola/base=ofrandă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...79 80 81 ...87 >

2,169 matches

Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343

inegalitate. Un supus dintr-un regat poate aduce ofrande Suveranului, dar Suveranul nu Îi aduce ofrande supusului - el Îi face un dar (R. Firth, 1996, p. 93). Această inegalitate de statut se mută din planul social În cel religios. Astfel: Ofranda religioasă (oblatio) concentrează În mod clar aceste idei: diferență de statut, caracterul nesigur al acceptării, atitudinea Încărcată emoțional a celui care face ofranda - toate sunt ușor de identificat și toate sunt actualizate, În diferite grade. În plus, ele pot fi

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Firth, 1996, p. 93). Această inegalitate de statut se mută din planul social În cel religios. Astfel: Ofranda religioasă (oblatio) concentrează În mod clar aceste idei: diferență de statut, caracterul nesigur al acceptării, atitudinea Încărcată emoțional a celui care face ofranda - toate sunt ușor de identificat și toate sunt actualizate, În diferite grade. În plus, ele pot fi corelate cu ideea că destinatarul este o entitate extraumană, supranaturală (R. Firth, 1996, p. 94). Ofrandele se pot concretiza În diferite alimente, băuturi

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
atitudinea Încărcată emoțional a celui care face ofranda - toate sunt ușor de identificat și toate sunt actualizate, În diferite grade. În plus, ele pot fi corelate cu ideea că destinatarul este o entitate extraumană, supranaturală (R. Firth, 1996, p. 94). Ofrandele se pot concretiza În diferite alimente, băuturi, obiecte ale universului domestic, plante (de obicei, flori) sau obiecte manufacturate special (lumânările). Acestea pot fi aduse În locuri religioase specializate (biserici, temple, moschei), În locuri amenajate În acest scop În interiorul casei (mici

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
amenajate În acest scop În interiorul casei (mici altare) sau În diverse locuri consacrate din natură (râuri, stânci, copaci). Ele pot avea un caracter public și elaborat sau pot fi Îndeplinite de un singur individ, prin gesturi și formule rituale simple. Ofrandele se fac periodic, cu o frecvență mult mai mare decât sacrificiile: prin aceasta, ele marchează devoțiunea individului, exprimă și reafirmă obligațiile sale față de lumea divină. Dar nu implică speranța unui răspuns imediat al divinității (ca În cazul sacrificiului) și nici

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
fost dăruită lumii spiritelor” (S. Glazier, 1996, vol. IV, p. 1133). Cel mai adesea, acest rit este asociat cu uciderea unei ființe vii (uneori chiar umane), dar tipologia sacrificiului cunoaște numeroase devieri de la acest model standard. Sacrificiul se deosebește de ofrandă prin câteva note: În primul rând, el aduce În scenă bunuri de o valoare (materială sau spirituală) semnificativă pentru cel care l-a făcut sau l-a comandat. Eficiența sacrificiului pare a fi direct legată de amploarea renunțării. În al

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
pumn boabe de grâu din coșuri și, după o rugăciune spusă cu glas tare, le aruncau peste animal, altar și pământul din jur (W. Burkert, 1983, pp. 3-5). Dacă elementele descrise până În acest moment nu permit distingerea sacrificiului de o ofrandă, partea a doua a ritualului, aduce În prim-plan actul sângeros și odată cu acesta comunicarea cu sacrul, mediată de victima sacrificială: Pe fundul unui coș, sub boabele de grâu era ascuns cuțitul sacrificial. Oficiantul sacrificiului lua acel coș, astfel Încât animalul

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
puse pe altar reconstituind forma animalului sacrificat. Apoi, erau arse pe focul sacru, fiind astfel oferite divinităților. Coarnele erau păstrate cu grijă, ca dovadă a sacrificiului. Pielea era vândută, iar banii rămâneau la dispoziția sanctuarului. Diferite libații cu vin Înlocuiau ofranda de sânge. Apoi, odată cu terminarea festinului, focul era lăsat să se stingă și participanții se Întorceau la viața de zi cu zi (W. Burkert, 1983, p. 7). Sistemul sacrificiului pune În mișcare mai multe elemente. În cea mai extinsă detaliere

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
sacrificial propriu-zis (medierea). Actorii sacrificiului Cel mai adesea, persoana care performează sacrificiul este un oficiant consacrat În plan social sau religios: cercetările etnografice și istorice nu aduc În discuție cazuri semnificative de „democrație” a sacrificiului (În antiteză cu rugăciunile sau ofrandele care pot fi performate de orice membru al colectivității). Executantul ritualului poate fi un oficiant permanent, consacrat de poziția sa În interiorul unei ierarhii religioase (preotul), sau o persoană consacrată de un anumit statut social („bătrânii” satului, liderul familiei, un șaman

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
produse alimentare obișnuite; fructe sau cereale; băuturi și alte lichide, de obicei consacrate, precum uleiurile, băuturile alcoolice sau apa sfințită); c) bunuri vegetale, de obicei flori, dar și frunze (tutunul) sau copaci (bradul de Înmormântare din riturile folclorice românești). Spre deosebire de ofrande, aceste bunuri sunt distruse În chiar actul dăruirii, pentru a fi astfel transferate divinității. În ofrande, ele pot fi lăsate Într-un anumit loc consacrat, iar dispariția lor va fi interpretată ca un semn divin, și nu ca furt sau

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
alcoolice sau apa sfințită); c) bunuri vegetale, de obicei flori, dar și frunze (tutunul) sau copaci (bradul de Înmormântare din riturile folclorice românești). Spre deosebire de ofrande, aceste bunuri sunt distruse În chiar actul dăruirii, pentru a fi astfel transferate divinității. În ofrande, ele pot fi lăsate Într-un anumit loc consacrat, iar dispariția lor va fi interpretată ca un semn divin, și nu ca furt sau hazard. De asemenea, ele pot fi date altor persoane, pentru consum, astfel Încât dăruirea dezinteresată către semeni

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
lăsate Într-un anumit loc consacrat, iar dispariția lor va fi interpretată ca un semn divin, și nu ca furt sau hazard. De asemenea, ele pot fi date altor persoane, pentru consum, astfel Încât dăruirea dezinteresată către semeni funcționează ca o ofrandă pentru divinități (este logica „pomenilor” din satul românesc tradițional, În care bunurile celui dispărut nu sunt distruse sacrificial, ci redistribuite, Într-o tranzacție fără finalitate economică, dar cu scop religios). În familia sacrificiilor sângeroase se Încadrează actele ritualice care conduc

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
ziua de 14 a lunii Skirophorion, Atena celebra sărbătoarea Bufoniilor, literal „uciderea boului”. În centrul ritualului, un sacrificiu dramatic: profitând de neatenția stăpânului său, un bou de plug se apropie de altarul lui Zeus Polieus și se apucă să mănânce ofrandele depuse pe altar, cerealele și turtele rezervate zeului cetății. În fața acestui sacrilegiu preotul lui Zeus, cuprins de mânie, apucă o secure, lovește animalul și Îl ucide. Îngrozit de fapta abia săvârșită, „ucigașul boului”, bouphonos, fuge În mare grabă lăsând la

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
stagiul de nesiguranță dintre sfârșitul unui anotimp și Începerea celuilalt (spre exemplu, ceremoniile folclorice europene legate de Înnoirea anului cunosc numeroase rituri de apărare de duhurile malefice, rituri de propițiere, confruntări simbolice cu măștile care Întrupează forțele răului, acte magice, ofrande și sacrificii). Întregul ansamblu „este conceput pentru a dramatiza concluzia unei anumite etape a vieții și pentru a aduce, prin proceduri cvasimagice, fertilitate, prosperitate, căldură sau ploi În anul care vine” (Th. Gaster, 1987, vol. XIII, p. 148). Prin contopirea

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
substanțelor sacre precum apa (lustratio) sau focul. Păcatele individuale sau de grup sunt mărturisite În public sau sunt denunțate de cetele rituale de tineri (ca purtători ai energiilor vieții) În fața Întregii comunități. Ucideri ritualice de tipul țapului ispășitor sau alte ofrande și sacrificii sunt oficiate În locurile consacrate. Nu o dată, efigii ale răului (mici statui, măști, obiecte care Îl reprezintă sau manechine) sunt arse, aruncate pe ape, sfâșiate În mod ritual. Alteori, distrugerea este Înlocuită prin gonire - zgomote asurzitoare făcute de

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
agrar, pastoral, pomiviticol, apicol), se Împletesc cu calendarul creștin (I. Ghinoiu 1988). Zilele și perioadele „ținute” au atât nume ale sfinților creștini, cât și nume din mai vechi vocabulare sacrale. Actele ceremoniale provin din sfera vrăjitoriei, divinației și purificărilor, a ofrandelor și sacrificiilor, a celebrărilor și comemorărilor etc. În acest sistem ceremonial, dominante sunt interdicțiile, adică riturile de protejare magică Împotriva celor mai diverse surse ale răului. Cea mai importantă interdicție este aceea de a munci: spre uimirea lui I.A

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
zile), tunete și trăsnete (11 zile), boli În general (15 zile), foc (9 zile), pocituri și ologeală (6 zile), lovituri (5 zile), șerpi (4 zile), strigoi (3 zile) etc. În sfârșit, a treia mare familie de rituri este dată de ofrande: acestea vizează relația cu lumea celor dispăruți, liniștirea sufletelor plecate și asigurarea protecției duhurilor strămoșilor. Spre exemplu, Într-o sărbătoare calendaristică precum Sfânta Maria Mare (15 august) se Împart la biserică fructe și alimente și se țin praznice pentru sufletul

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
că te plânge/ Cu lacrimi de sânge,/ Iane, Iane,/ Caloiane!” (S.F. Marian, 1994, vol. II, pp. 323). Planul ceremonial, mult mai complex, se construiește În jurul unui rit de trecere (Înmormântarea), asociat cu rituri de sărbătoare (ospățul, colindatul și jocul), cu ofrande pentru lumea de dincolo (trimisul cojilor de ouă pe apă) și cu practici magice de fertilitate (stropitul, ruperea și aruncarea asupra ogoarelor a bucăților magice din păpușă, invocațiile). Pe de altă parte, actorii ritului nu sunt oamenii În puterea vârstei

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
și mânăstiri (moschei, temple) sau locuri din natură consacrate religios (munți, stânci, poiene, izvoare, lacuri etc.), pelerinul performează diferite acte de devoțiune. Cel mai adesea, el experimentează momente (mai scurte sau mai Îndelungate) de reculegere și rugăciune și depune diferite ofrande: de la flori la bunuri manufacturate, de la lumânări sau alte produse care generează lumină și fum, la texte scrise (J. Labande, 2003, vol. XI, pp. 349-350). Așa cum s-a putut vedea din descrierea pelerinajului de la Mecca, credincioșii trebuie să Îndeplinească o

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
loc, În preajma lui octombrie-noiembrie (karttika) o mare adunare religioasă În cinstea lui Brahma. În afara băilor purificatoare și a pelerinajului propriu-zis, aici se desfășoară un târg plin de culoare locală, unde se schimbă cămile, capre, oi, vite și cai. Există o ofrandă a primelor roade ori a animalelor nou-născute - În special orezul nou crescut - care se numește pongal (coacere, fierbere a orezului) În regiunile de limbă tamilă, samkranti (trecere) la Karnataka În podișul Deccan și În nordul Indiei, deoarece se desfășoară În

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
În cinstea soarelui (surya). Femeile, după curățirea rituală, cu sariul Încă umed, pun să fiarbă orezul nou În afara locuinței pentru ca soarele să strălucească asupra cazanului. În interiorul acestuia, orezul fierbe În lapte și zahăr. Când este fiert, el este oferit ca ofrandă soarelui, oamenilor din casă, vecinilor și trecătorilor, fără ca păsările, precum și vacile Împodobite cu ghirlande, cu coarnele pictate și șlefuite, să fie uitate. Fiecare trebuie să-și primească porția cuvenită (M. Hulin, L. Kapani, 1996, p. 383). Exemplele de mai sus

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
președintelui Statelor Unite sau al Franței, urmează structura riturilor de inițiere și de consacrare. Primirea Într-un partid politic sau integrarea În mișcări de contestare precum Mau-Mau, Klu-Klux-Klan ori zapatismul amplifică modelele riturilor de inițiere. Comemorările politice urmează schema rituală a ofrandelor (fără a uita de sacrificiile politice sângeroase specifice atât societăților antice dezvoltate precum regatul aztec sau Babilonul, cât și societăților tribale), iar paradele festive ori marșurile de protest reiau modelul riturilor În mișcare. Manipularea politică a carnavalului este un adevăr

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
cât comemorarea nu este decât rareori limitată la recunoașterea unei greșeli și purificarea simbolică de o vinovăție individuală sau colectivă (Gettysburg, Katin, Auschwitz). În economia simbolică a comemorării, tot atât de importante sunt și riturile funerare și cele de cult al strămoșilor, ofrandele (lumânările aprinse sau coroanele de flori depuse la monumentele comemorative), de purificare (reculegerea la monumentul respectiv și punerea Între paranteze a conflictelor), de propițiere (evocarea trecutului glorios este utilizată pentru a afirma simbolic prelungirea acestuia Într-un viitor plin de

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
care, aliniați solemn În fața mausoleului, Îi raportează lui Ilici succesele și misiunile Îndeplinite (C. Lane, 1981, p. 210). Observăm, În acest exemplu, caracterul sincretic al comemorării: dominante sunt riturile de tip cult al stămoșilor (Întemeietori), rituri Întemeiate pe aducerea de ofrande (directe prin coroanele de flori, indirecte prin „sacrificarea” timpului liber În favoarea unor activități productive) și prezentarea omagiilor (oamenii simpli care se reculeg, pionierii care „dau raportul” pentru a arăta strămoșului că Îi respectă și Îi continuă opera). De asemenea, numeroase

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
aniversării, Partidul și celelalte organizații sociale și politice Îi dau raportul lui Lenin În ceea ce privește activitățile desfășurate În anul precedent. Instituirea sistemului de Subbotniks socialist În onoarea aniversării nașterii lui Lenin permite aducerea unor sacrificii În onoarea lui Lenin, sub forma ofrandelor În muncă, aduse În timpul liber (C. Lane, 1981, pp. 211-212). Comemorările iau În stăpânire spațiul, după modelul riturilor În mișcare, prin cortegiile care schimbă modul de utilizare a orașului: coloanele strict organizate ale defilărilor unităților militare sau sportive, procesiunile alegorice

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
și o multiplicare În ceremonii locale, cu urnele consacrate de cenușa liderului (către locul unde sunt expuse). Alături de aceste procesiuni apar ceremonii funerare tradiționale, acte magice de purificare, acte magice de transfer de putere prin contactul cu un obiect sacru, ofrande și diverse ceremonii politice. Prima procesiune mobilizează un număr impresionant de participanți, care parcurg un traseu ce leagă diferitele „centre” simbolice, sinteză a imaginii Puterii politice (vezi analizele din A. Ben-Amos, 1991; J. Juillard, 1999) și diferitele figuri emblematice pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]