KorAP: Find »[drukola/base=omorî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...79 80 81 ...653 >

16,318 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441

nu numai din cenușă, dar chiar de ar fi fost transformat într-un element mult mai subtil chiar decât electricitatea? "Să știți dar spune Scriptura în Deuter. Cap. 32 vers. 30 că eu sunt Dumnezeu... Eu dau viață și Eu omor". "Toate viețuitoarele Te așteaptă Domne!... Îți ascunzi Tu fața, ele tremură; le dai Tu suflarea, ele mor; Îți trimiți Tu suflarea; ele sunt zidite" (Psalm 104 V. 29-30). "El (Dumnezeu) mi-a zis: Prorocește și vorbește duhului! Prorocește, fiul omului

Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
dând foc clădăriei se întorceau cu spatele spre el. Toate obiectele iubite de repauzat se ardeau împreună cu dânsul. Teutates (Druizii). Druizii aveau o grijă deosebită de a propaga credința în nemurirea sufletului, spre a inspira Galilor curajul de a se omorî și a primi moartea cu bucurie. Nicio îndoială nu se ridica asupra acestui adevăr și adeseori se vedeau oameni împrumutând considerabile sume de bani pe simpla promisiune, că li vor fi înapoiate în cealaltă lume. Sufletul își conserva acolo pasiunile

Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
ridicat pe dinafară și la cap se pune o cruce mare de piatră sau de lemn. Ortodocșilor pun mortul cu față spre răsărit (Ierusalim), iar Catolicii spre apus (Roma). Mahomed (600, după Iisus Christos). Mahomed zice: Nu credeți că cei omorâți pentru lege sunt morți. Din contră, ei sunt vii lângă Alah (Dumnezeu). Dacă oamenii, a zis Dumnezeu profetului său, te vor întreba despre suflet, spune lor: Sufletul este un efect a lui Dumnezeu și nimeni nu știe ce răsplată-i

Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185

să-l urmărească În tot restul zilelor sale. Mă refer la secretarul regelui, stăpânul nostru, Luis de Alquézar, și la sinistrul lui ucigaș italian plătit, spadasinul acela tăcut și primejdios care s-a numit Gualterio Malatesta, atât de obișnuit să omoare pe la spate Încât dacă din Întâmplare o făcea din față, cădea În adânci depresii crezând că-și pierduse Îndemânarea. A fost și anul În care eu m-am Îndrăgostit lulea și pe vecie de Angélica de Alquézar, perversă și ticăloasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
ca să-l trezească din somnul cel mai adânc sau din beția cea mai cumplită. — Cât de frumoși? Vreo șaizeci de scuzi. În dubloni de patru. — Nu-i rău. Pupilele ochilor deschiși la culoare ai lui Diego Alatriste se micșorară. Trebuie omorât careva? Saldaña făcu un gest evaziv, uitându-se pe furiș spre ușa tavernei. — S-ar putea, dar eu nu știu amănuntele... Și prefer să nu le cunosc, sper că mă-nțelegi. Tot ce știu e c-ar fi vorba de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de Piața Mare. Cele două chițimii În care locuiam Diego Alatriste și cu mine erau deasupra ei; și, Într-un fel, spelunca de jos Închipuia salonul locuinței noastre. Căpitanului Îi plăcea să coboare și să se așeze acolo ca să-și omoare timpul când nu avea ceva mai bun de făcut, adică În majoritatea cazurilor. În ciuda mirosului de prăjit și a fumului de la bucătărie, a murdăriei de pe jos și de pe mese, a șoarecilor care fugeau de colo-colo urmăriți de pisică sau căutând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cum făceau bunii catolici, deșteptând jumătate de Madrid. Căpitanul Își potrivi mai bine capa pe umeri și privi spre cotul drumeagului luminat de slaba pâlpâire a fanarului. Sub stofa călduroasă, mâna stângă i se odihnea pe pomoul spadei. Își mai omorî puțin timpul Încercând să-și amintească numărul oamenilor cărora le făcuse de petrecanie el cu mâna lui: nu În război, unde cel mai adesea e imposibil să știi efectul unei lovituri de spadă sau al unui foc de archebuză În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
regretă din nou câmpiile Flandrei, trosnetul archebuzelor și nechezatul cailor, sudoarea bătăliei alături de camarazi, răpăitul tobelor și pasul liniștit al corpurilor de infanterie tercios intrând În luptă sub vechile flamuri. În comparație cu Madridul, cu străduța aia În care se pregătea să omoare doi oameni pe care nu-i văzuse În viața lui, cu propria-i memorie, războiul, câmpul de luptă i se păreau În noaptea aceea ceva curat și Îndepărtat, unde inamicul era cel ce-ți stătea Înainte, iar Dumnezeu - se spunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
inimă, parcă formulând un jurământ solemn, nu o rugă fierbinte. — Cruțați-l! Îl conjură pentru ultima oară, acum aproape confidențial, coborând vocea. Iar Diego Alatriste, care continua să se dea la toți dracii, fu convins că nu-l mai putea omorî cu sânge rece pe blestematul de englez, cel puțin nu În noaptea aceea, nici În acel loc. Și mai fu Încredințat, În timp ce lăsa lama În jos și se Întorcea spre italian și spre celălalt tânăr, că era pe punctul să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
către el și italianul Îi privi spada din mână. De jos, incapabili să Înțeleagă ce se Întâmpla, ochii tânărului rănit se mutau de la unul la altul, buimăciți. — E ceva În neregulă, preciză căpitanul. Foarte În neregulă. Așa c-o să-i omorâm altădată. Celălalt continua să-l privească țintă. Zâmbetul i se intensifică plin de neîncredere și deodată dispăru de tot. Clătină din cap. — Domnia ta ești nebun, zise. Asta ne poate costa viața. — Îmi asum răspunderea. — Aha. Italianul părea să cugete. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
spaniolă și nu părea să Înțeleagă limba. Din când În când schimbau câteva vorbe pe limba lor, Încet, și rănitul termina Încuviințând din cap. În sfârșit, tânărul În haine gri i se adresă lui Alatriste. — Domnia voastră era gata să mă omoare și n-a făcut-o, zise. De asemeni a salvat viața prietenului meu... De ce? — Anii. M-au blegit. Englezul negă din cap. — Treaba asta n-a fost Întâmplătoare, se uită la camaradul lui, apoi la căpitan cu o atenție sporită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
acolo? — Nu. — Veți duce acolo un mesaj din partea noastră? — În nici un caz. Tipul acela Îl luase probabil drept un imbecil. Asta mai lipsea: să se arunce În gura lupului, alertându-i pe ambasadorul englez și pe servitorii lui. Pe pisică o omoară curiozitatea, Își zise pe când privea neliniștit de jur-Împrejur. Își repetă că era momentul să se Îngrijească de propria-i piele, pe care mulți vor fi dispuși să i-o găurească de-acum Încolo. Trebuia să se ocupe de sine, punându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
una din puținele persoane În care se putea Încrede orbește; pe de altă parte, pe când Îi conducea acasă la el pe cei doi englezi, ajunsese la concluzia că nici nu prea avea de ales. — Știi pe cine ai Încercat să omori azi? — Nu. Nu știu. Alatriste Își alegea cu mare grijă cuvintele. În principiu, pe un anume Thomas Smith și pe Însoțitorul lui. Cel puțin așa mi s-a spus. Sau mi-au spus. — Cine ți-a spus? Asta aș vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
importanți, Însă nici unul nu mi s-a părut cunoscut. Guadalmedina Își mângâie din nou barbișonul. — Nu erau decât ei doi cu tine În noaptea aceea? — Doar ei doi, după câte-mi amintesc. — Și unul ți-a zis să nu-i omori, pe când celălalt Îi voia morți. — Cam așa ceva. Contele se uită lung la Alatriste. Îmi ascunzi ceva, pe legea mea. Căpitanul dădu iar din umeri, susținând privirea protectorului său. — Poate, replică foarte calm. Álvaro de la Marca zâmbi strâmb, neslăbindu-l din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Îi era total indiferent. Nu de grija lui, ci a lui fray Emilio Bocanegra și a celor doi mascați n-avea să doarmă el În noaptea aceea, și tare se temea că și-n alte nopți. — Aproape că ne-ați omorât azi domnia voastră, pe stradă, zise cu mare seninătate englezul În spaniola lui cu puternic accent străin, adresându-i-se parcă mai mult lui Guadalmedina decât căpitanului. — Îmi pare rău, răspunse Alatriste liniștit, Înclinându-și ușor capul. Nu Întotdeauna suntem stăpâni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
odăi, neliniștit de ce se petrecea. Saldaña mă privi scurt, apoi se Întoarse spre căpitan. Fusese și el prieten cu tata, În Flandra. — Să mă trăsnească Sfântul dacă știu, Îi spuse căpitanului. Ordinele mele sunt să te umflu sau să te omor dacă opui rezistență. — De ce sunt acuzat? Locotenentul de alguazili dădu din umeri, evaziv. — Nu ești acuzat. Cineva vrea să-ți vorbească. — Cine a dat ordinul? — Asta nu te privește. Mi l-au dat și gata. Se uita din nou la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
din cap, ursuz. — Ți-am zis că nu pot. Nu la temnița municipală, nu? Tăcerea lui Saldaña fu grăitoare. Atunci am văzut desenându-se pe chipul căpitanului Alatriste strâmbătura aceea care uneori Îi ținea loc de zâmbet. — Trebuie să mă omori? Întrebă senin. Saldaña negă din nou din cap. Nu. Îți dau cuvântul meu că ordinele sunt să te aduc viu, dacă nu te opui. C-oi mai ieși tu de-acolo de unde te duc, asta-i altă poveste... Dar atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
vreo observație, se prelungiră preț de jumătate de oră; la capătul ei, căpitanul putu evalua mai exact situația și Înțelege de ce se afla acolo, viu și În stare să-și miște limba În gură pentru a articula sunete, și nu omorât ca un câine și aruncat pe un morman de gunoi. Ceea ce Îi preocupa Îndeosebi pe anchetatorii lui era ce anume povestise el și cui. Multe Întrebări se Învârteau În jurul rolului jucat de Guadalmedina În noaptea celor doi englezi și ținteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
aibă tot atâtea scrupule. — Asta-i adevărat, recunoscu căpitanul. Chiar părea să se desfete. Mascatul se opri o clipă cu pana În sus, ca să-i acorde o scurtă privire ironică. — Ce om rău! Și domnia ta? — Eu nu mă bucur să omor. Pentru mine, a lua viața cuiva nu e o plăcere, ci o meserie oarecare. — Înțeleg. Celălalt Înmuie pana În călimară, reluându-și activitatea. O să aflăm cu ocazia aceasta și că sunteți Înclinat spre mila creștinească... — Domnia voastră greșește, răspunse cu seninătate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
să-mi pomenești?... Pentru voi, o viață nici nu contează. Căpitanul Îi primi cuvintele dure În tăcere și abia către sfârșit dădu ușor din umeri. — Aveți, fără Îndoială, dreptate, spuse. Dar sunt lucruri greu de explicat. Eram gata să-l omor pe englezul acela. Și aș fi făcut-o, dacă s-ar fi apărat sau ar fi cerut Îndurare pentru sine... Însă, când s-a rugat de milă a fost pentru celălalt. Mascatul cu capul rotund rămase iar cu pana În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
celălalt. Mascatul cu capul rotund rămase iar cu pana În aer. — Au spus atunci cine erau? — Nu, deși ar fi putut s-o facă pentru a-și scăpa viața. Chestia e că am fost soldat aproape treizeci de ani. Am omorât și am făcut lucruri care or să mă coste osânda veșnică... Dar știu să apreciez gestul unui om curajos. Și, eretici ori ba, tinerii aceia asta erau. — Atât de mult preț pui pe curaj? — Uneori numai el rămâne, răspunse cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
capăt, aproape de colțul străzii, se hotărî să Întoarcă spatele. — Ah da, zise când era gata să dispară În umbră. Numele meu e Gualterio Malatesta, ai auzit?... Și-s din Palermo... Vreau să-ți amintești bine toate astea când te voi omorî! Bărbatul grav rănit de Împușcătură continua să ceară Împărtășanie. Avea umărul complet dislocat și osul claviculei sfărâmate apărea prin rană, făcut zob. Nu mai avea mult până să dea colțul ca să se Întâlnească cu stăpânul lui, Diavolul. Diego Alatriste Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
don Francisco de Quevedo, și toți cei de la Curte capabili să Înmoaie o pană În cerneală au chemat muzele În ajutor ca să imortalizeze aventura și să-l lingușească pe monarh, comparându-l când cu Jupiter aruncând fulgerul, când cu Tezeu omorând taurul care pustia câmpia de la Maraton. Îmi amintesc că foarte cunoscutul sonet al lui don Francisco Începea așa: Omorându-l pe răpitorul Europei, pe care o stăpânești, monarh iber... Ba până și marele Lope a scris, adresându-i-se cornutei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
În ajutor ca să imortalizeze aventura și să-l lingușească pe monarh, comparându-l când cu Jupiter aruncând fulgerul, când cu Tezeu omorând taurul care pustia câmpia de la Maraton. Îmi amintesc că foarte cunoscutul sonet al lui don Francisco Începea așa: Omorându-l pe răpitorul Europei, pe care o stăpânești, monarh iber... Ba până și marele Lope a scris, adresându-i-se cornutei Împușcate de mâna suveranului: Soarta ți-a fost prielnică și foarte nefastă, căci pierzându-ți viața nu știi ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de la gelozii și vorbe grele până la păruieli, cu mulți din colegii lui rivali, lucru foarte obișnuit În vremea aceea și În toate vremurile În țara asta a nostră de Abeli și Caini, de dușmănii și invidii, unde cuvântul ofensează și omoară mai ceva decât spada. Unii, ca Luis de Góngora sau Juan Ruiz de Alarcón, doreau să-i facă felul, și nu numai În scris. De exemplu, iată ce zicea Góngora de don Francisco de Quevedo: Muză ce suflă și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]