2,314 matches
-
rămăsese, că, de fapt, avea pulpe, lucru de care eram mulțumită. Mi se uscase gura. Începu să se apropie de mine. Capotul rămase acolo unde îl lăsase, o grămadă de brocart pe podea. În spate, se zărea oglinda din baie, opacă, umedă din cauza aburului de la duș. Încălzit pe piele, în jurul lui începu să se simtă parfumul Issey for Men. — Hugo? zisei eu, cu o voce pierdută. Aveam senzația că mă scufundam rapid într-o mare neînțelegere, agățându-mă cu disperare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
avea nici un rost să-mi alint bruta. *** Restaurantul preferat al lui Hugo se dovedi a fi chestie foarte elegantă în centrul Clerkenwell, pe colțul unei clădiri în care se afla o bancă, cu podele din lemn, lustruite, mese din sticlă opacă și scaune negre tapisate care aveau, din câte îmi dădeam seama, spătare aerodinamice. Un tânăr îmbrăcat într-o haină Nehru 1 neagră și care stătea în spatele unei tejghele înalte de lemn, curbate și libere, ne-a luat hainele și ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
puternic încât să mă amețească, de parcă cineva l-ar fi pulverizat chiar atunci în fața mea. Venea de la un rond de crini albi, care-mi ajungeau până la brâu, în formă de pahare de șampanie cu picior, cu marginile încrețite, cu petale opace și cerate, fără cusur, ca în povești. Tulpinile erau atât de închise la culoare încât nu se distingeau în întuneric, iar florile păreau că plutesc, suspendate în spațiu. Am rămas pironită în fața lor. —Sam! zise Hugo, care traversase gazonul. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fiind așadar un act real și totodată semnificativ. Într-o societate desacralizată, munca agricolă este un act profan, justificat doar de profitul economic. Pământul este lucrat pentru a da foloase, hrană și câștig. Golită de simbolismul religios, munca agricolă devine "opacă" și istovitoare, nu are nici o semnificație și nu îngăduie nici o "deschidere" către universal, către lumea spirituală. Nici un zeu, nici un Erou civilizator n-a dezvăluit vreodată un act profan. Tot ceea ce au făcut zeii sau Strămoșii, deci tot ceea ce istorisesc miturile
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
valorile pe care le implică. O dată așezați în perspectiva omului religios aparținând societăților arhaice, putem constata că Lumea există pentru că a fost creată de zei, și că existența însăși a Lumii "spune" ceva, că Lumea nu este nici mută, nici opacă, și nu este ceva inert, fără sens și fără scop. Pentru omul religios, Cosmosul "trăiește" și "vorbește", iar viața Cosmosului este o dovadă a sfințeniei sale, deoarece el a fost creat de zei, iar zeii se înfățișează oamenilor prin intermediul vieții
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
care am vorbit mai înainte. Tot așa cum locuința omului modern și-a pierdut valorile cosmologice, corpul său este lipsit de orice semnificație religioasă ori spirituală. Am putea spune, pe scurt, că pentru oamenii moderni lipsiți de religiozitate Cosmosul a devenit opac, inert și mut: nu mai transmite nici un mesaj și nu mai cuprinde nici un "cifru". Sentimentul sfințeniei Naturii se mai păstrează în Europa zilelor noastre, mai ales la populațiile rurale, unde mai există un creștinism trăit ca liturghie cosmică. Cât despre
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
toate acestea le va vedea și cititorul prin vălul magic al cuvintelor mele, utracennîie rozî sau zadumicivoi beriozî, de pildă. Pe atunci nu-mi trecea prin cap că departe de a fi un văl, acele biete cuvinte erau atât de opace, Încât, de fapt, ele formau un zid În care nu puteai distinge altceva decât niște jalnice rămășițe din poeții majori și minori pe care-i imitam. Câțiva ani mai târziu, Îmi amintesc că am văzut În mahalaua mizeră a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și copilul nostru. Veioza de pe masa mea avea un abajur dintr-un con de hârtie albastră, și (o amuzantă precauție militară) lumina care rezulta dădea o nuanță lunară aerului greu În care pluteau nori de fum de țigară. Niște draperii opace mă separau de Parisul camuflat. Titlul din capul paginii unui ziar care atârna de pe un scaun anunța invazia hitleristă În Țările de Jos. Am În fața mea foaia de hârtie pe care am schițat În acea noapte la Paris diagrama pozițiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
facă pe alții să sufere, dar niciodată nu găsi răspuns la asemenea Întrebare. Nici măcar ea Însăși nu pricepea motivele răzvrătirii sale și a nebunescului impuls care o scotea din minți, acoperindu-i creierul cu un fel de văl Întunecat și opac la orice rază de lumină sau la orice raționament logic. De cîte ori cunoștea fericirea, o respingea, și cu toate că mai tîrziu avea să se urască pentru asta, nu-și putea stăpîni goana dezlănțuită spre autodistrugere, cînd acea voce răgușită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
n-o să ne găsească! Un sicriu rotund de ciment. Peste ani de zile, demolând... Două schelete cu două măști..." Mâna îi tremura îngrozitor. Căruntul ridică încet, pe furiș, degetul de pe trăgaci. Ținea capul pe spate. Pânza de pe ochiul rănit devenise opacă. " Probabil n-am fost niciodată atât de aproape de moarte... Șoferul... Un tip curajos, totuși... Păcat!" Nu simțea nici un fel de ciudă, de fapt nu simțea nimic în afară de durere și o oboseală grea, fierbinte care i se scurgea treptat în mădulare
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
prilej când pot face ceva pentru ea." * Parcurgea încăpere după încăpere, din ce în ce mai întunecat. Cercetase atent fosta sufragerie unde acum erau expuse colecții de porțelanuri fine, bibelouri delicate de Sèvres și Saxa, bergerete Rosenthal, piese Gallé și Daum Nancy cu rotunjimi opace, cobalturi și vase chinezești pictate de mână, servicii Limoges și statuete complicate, născocite în atelierele meșterilor bavarezi. Trecuse alături, într-o odaie sufocată în argintărie, tipsii, pocale și sfeșnice, cristelnițe, crucifixe și măsuțe joase, obiecte ciudate, vechi, a căror destinație
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ar arăta viața noastră dacă s-ar inversa lucrurile: în fiecare zi ceață deasă, de nu te vezi om cu om, și numai în unele zile fericite, o dată sau de două ori pe an, aer limpede, ca și cum geamul lăptos și opac al văzduhului e șters de o mână nevăzută și devine transparent. Ce bucurie ar simți oamenii numai fiindcă ar putea să vadă, ce miracol li s-ar părea aerul invizibil și fără culoare. Dar așa, nu se bucură nimeni de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
să fim împinși în rezervații alături de bizon și de capra neagră. Nu ne mai mănâncă nici lupii. Pentru că avem modificări genetice. Speranța noastră de viață s-a dublat în ultimul secol. Am devenit niște epave longevive. Neatractivi sexual, cu memoria opacă și gândirea rigida la ce ne-ar mai ajuta, oare longevitatea? Mai există riscul să devenim și populație majoritară. Datoria noastră e să colaborăm cu ereditatea, nu să o compromitem. Există opinia că nimic nu îl va împiedica pe om
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ființă. Speranța în viitor și optimismul a pus din nou stăpânire pe el. Nici vremea de afară nu i se mai părea chiar atât de rea. În fond, era un joc al naturii. O întrecere între Soare și celelalte corpuri opace ce tind să-l acopere, dar nu reușesc decât pentru scurt timp. În zori Soarele se va arăta din nou în toată splendoarea și măreția sa pentru a lumina cu și mai multă vigoare. Deși toți ascultau șuieratul continuu al
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Poate că totuși Mihai nu avusese atunci suficientă răbdare. Valy nu era deloc atent la spectacolul tot mai grăitor pe care ni-l oferea pas cu pas, natura. Ca și cum el ar fi trecut singur, printr-un tunel de cale ferată, opac fără sfârșit. Totuși, fiecare replică a lui parcă întărâta pe cineva din mine sau parcă îmi deschidea în suflet uși pe care nici măcar nu le identificasem niciodată. De ce? - reușesc să întreb renunțând forțat la visare. Cum de ce? Oameni vechi, morți
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
unei mări vălurite și amenințătoare avu darul să-l hipnotizeze, cufundându-l într-o transă în timpul căreia rămase nemișcat și absorbit, ca o statuie fără viață. Apoi, prima rază de soare descompuse cenușiul într-un albastru luminos și un verde opac, încât albul spumei părea mai intens, contrastând cu negrul amenințător al unor nori prevestitori de furtună ce se apropiau dinspre apus, și urmă o explozie de forme și lumini cum nu și-ar fi putut imagina vreodată; și ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vremea. O aștepta un vânat mai mare, pentru că era convinsă că ghicise secretul ghidului Baedeker. Contemplarea propriilor profeții a fost aceea care Îi dăduse cheia. Harta era desfăcută și Își amintea că hârtia din Baedeker era subțire și insuficient de opacă. Dacă potriveai harta cu desenele de pe pagina anterioară, liniile urmau să se vadă prin ea. Dumnezeule, Își zise ea, nu chiar oricine s-ar fi gândit la asta! Merit un pahar. Voi găsi un compartiment gol și voi chema chelnerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Curând va fi imposibil să vezi chiar și luminile În trecere pe lângă fereastră. Zăpada umplea orice adâncitură și pe sticlă se forma gheață. Când trecea cutia unui semnal sau lumina unei gări, imaginea acesteia era secționată de așchii de gheață opacă, așa că pentru o clipă geamul trenului devenea un caleidoscop În care se scuturau bucăți amestecate de sticlă colorată. Ca să se Încălzească, dr. Czinner Își Înfășură mâinile În cutele largi ale balonzaidului său și se porni iarăși pe culoar. Trecu prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pe care i-o permiteau copacii. Merse în urma lui până ajunse la primul tronson al șoselei, ceva mai mult decât un luminiș deschis în desișul pădurii; pământul cărămiziu contrasta cu verdele hățișurilor, un verde ce apărea acum murdar de praf, opac și fără viață. Vreo douăzeci de oameni îi ieșiră în întâmpinare. Unii trebuie că erau soldați, deși nu purtau uniforme, doar puști la umăr. — Bună ziua. — Bună ziua. — De unde ați apărut? — De acolo. Unde este inginerul Planchart? — În spate. La tabără, lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și drumurile, fizionomia, toate arabescurile grefate În materia lui neștiutoare, cum ființe secrete ar lăsa peste noapte dîre de roți și de lanțuri pe nisipul neted. El se coace Încă, se rumenește, respiră aburul tainic Împresurat de limfe materne, moi, opace, văluri de fecioare promise, În curînd va țîșni afară În lumină ca un gheizer, ca o coloană sonoră făcînd aerul să se gudure, trezind culorile amorțite ale obiectelor. În această noapte În care șoapta mea Îi desenează talpa piciorului, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lung care Își soarbe lumina zilei doar prin deschizătura intrării din holul mare, singurul spațiu unde există ferestre și scări ce duc spre exterior. De cum pătrunzi În coridor ai senzația că ești absorbit de o pîlnie Într-o sticlă verde, opacă. Cel ce intră distinge chipurile oamenilor care Îi ies În cale, deoarece lumina Îi cade din spate, aceștia Însă nu-l pot identifica de la Început - ei au lumina În față - de aceea nici nu-i răspund la salut și cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Titi aude jetul sonor al dușului Împroșcînd pereții vanei, vede un trup alb care-și dezvăluie prin pielea subțire cu indecență scheletul și un trup negru arătîndu-și cu aceeași impudoare burta Împăroșată, grohăitore, pînă Îi Înghite spuma, o spumă totală, opacă, asemenea unei nopți de iarnă... și deodată În golul oglinzii părul roșu al Wandei. Trezit brusc, Titi se ridică să o Întîmpine. — Nu pot să stau. În orice caz nu aici. Mă tem să nu mă cunoască cineva. De asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fumegă În urma unui dezastru aici a fost un altar sau un grătar pe care se frigeau cărnuri fragede sau o groapă de gunoaie O față galbenă plutind printre norii de praf, sus, sus, deasupra betonierei, un soare de iarnă rece, opac, iluzoriu. Uneori purtăm În noi teroarea unei sentințe ireversibile: despărțirea definitivă de o existență care ne aparținea, cu care ne identificam, condamnarea la o moarte lentă, exilul Într-un spațiu ostil - prezențe care ne torturează creierul zile și luni Încetînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu-i așa, că n-am putere să asist... Ieșiră Împreună În strada ce dădea spre parc. Cortegiul funerar se urnise, mișcîndu-se ca un pîrÎiaș negru spre matca unui rîu. Casca de oțel zăcea pe sicriu - o pată cenușie și opacă sub razele firave ale soarelui de iarnă. Cei din echipa de salvare nu izbuteau să țină pasul cu ceilalți. Era ca parodia unor funeralii naționale - deși erau totuși funeralii naționale. VÎntul spulbera pe stradă frunzele galbene ale copacilor din parc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
era Gustav, cu mențiunea că el, cu de la sine putere, nu s-a mișcat niciodată, nici uniform, nici neuniform. Dacă l-ai fi așezat pe un pervaz de fereastră la etajul treizeci și șapte, ar fi rămas acolo, cu privirea opacă lipită de aer, până când cineva l-ar fi luat de-acolo sau l-ar fi Împins, ceea ce i-ar fi fost perfect egal. Nu avea puls, simțuri, conștiință, nedumeriri, sentimente, reflexe, necesități fiziologice, preferințe sexuale. Nu respira, nu transpira, nu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]