2,438 matches
-
aveau - le-au aruncat și pe acelea În apă. Militarii erau...? Români, români - au vorbit cu mine. Au spus: „Mergi la moarte, ce-ți trebuie ție cercei?”. Asta e. Au țipat, din „jidan spurcat” nu ne scoteau, cuvinte ordinare, cuvinte oribile... Din „jidani”, „porci” și „răi” nu ne mai scoteau... Știu și eu cât a durat trecerea Nistrului până am ajuns În Moghilău? Iar acolo din nou condiții foarte grele - alte barăci, care nu erau mai frumoase decât cele din Atachi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
accesul la istoria Domnului este prin credința în Isus Cristos. Dar această istorie nu a început cu El. Prin El, mulțimea a avut acces la istoria scrisă înainte în Israel, înlocuindu-l și negându-i existența, importanță realizată abia după oribilul holocaust al secolului al XX-lea. Această substituție și-a găsit expresia intelectuală prin faptul că în creștinismul timpuriu istoria biblică a fost înlocuită în totalitate prin înțelegerea neistorică, metafizică și ontologică a lui Dumnezeu prin Sfânta Treime, cheia de
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
fi. Nu este chiar o obligație. Ne putem imagina ceva și să nu-l putem realiza, să nu poată fi realizat. Jules Vernes și-a imaginat ceea ce acum se realizează. Contemporanii construiesc iluzii după iluzii, elaborând producții literare și artistice oribile și speculează la maximum nevoia omului de a fi speriat, de a fi îngrozit, oferind iluzii morbide. Este ca un drog pe care nici Jules Vernes nu l-a anticipat. O salvare ar putea fi religia, legătura omului cu transcendentul
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
democratice, protejați când interesele au dictat-o, trimiși la moarte când s-a socotit a fi necesar. Ca să se vadă mai bine că excepția confirmă regula, Pinocet, dictatorul sângeros din Chile, care timp de 17 ani a comis cele mai oribile crime împotriva propriului popor, na sfârșit pe eșafod cum ar fi trebuit și cum ar fi vrut cei care au suferit, ci a murit de moarte naturală, i se zice bună, în patul propriu, nu demult. Faptul că Pinocet s-
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
meu și despre care nu aveam habar. Numic nu a fost mai interesant decât să-mi Îndrept atenția spre serviciul poștal UPS (United Parcel Service). Exact, oamenii aceia care poartă pantaloni scurți, simpli, de culoare maro și conduc camioanele acelea oribile de aceeași culoare. Se pare că, În timp ce dormeam, vechiul și greoiul UPS s-a transformat Într-o uriașă forță de aplatizare a lumii. Încă o dată, unul dintre Îndrumătorii mei, Nandan Nilekani, directorul executiv de la Infosys, a fost cel care mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
Al-Qaeda și pentru cei de teapa asta dinn cauza modului În care le permite celor mici să acționeze la nivel Înalt, ca și felului În care permite acțiunilor de amploare redusă - uciderea a doar câțiva oameni - să aibă efecte majore. Oribila Înregistrare video a decapitării reporterului Wall Street Journal, Danny Pearl, de către militanți islamiști din Pakistan, a fost transmisă, prin Internet, În Întreaga lume. Nu există jurnalist pe fața pământului care să nu fi fost terifiat văzând Înregistrarea sau doar citind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
În diferite moduri, câteodată interconectate... Există nenumărate exemple ale modului În care șteroriștiiț se folosesc de acest mediu lipsit de cenzură pentru a răspândi dezinformare, pentru a trimite amenințări, menite să inspire spaimă și neajutorare și pentru a disemina imagini oribile ale acțiunilor recente. După 11 septembrie 2001, Al-Qaeda și-a garnisit site-urile cu o serie de anunțuri referitoare la un iminent „atac de proporții“ asupra unor ținte din Statele Unite. Aceste avertismente au beneficiat de o considerabilă atenție mediatică, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
crezut la început că această formulă comunistă este salvatoare pentru țara și poporul nostru. Vă mărturisesc că din tot ce am văzut sus și din tot ce am înțeles în aceste zile de detenție, socotesc că nu există concepție mai oribilă și metode mai drăcești decât acestea. Sunt bucuros că am fost arestat, ca să-mi salvez sufletul de la moarte veșnică. Au fost aduși și trei ostași făgărășeni, arestați și condamnați la câte 10 ani, pentru că au fost cooptați de către un ofițer
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Iorga era convins că noua literatură trebuia să zugrăvească armonia organică a vieții satului și să evite subiectele referitoare la "odioasele" orașe ale secolului al XX-lea: mahalalele industriale, "mirosul pestilențial" al acestora și "vulgaritatea locuitorilor mahalalelor" cu "accentele lor oribile" nu puteau constitui izvorul de inspirație al unui asemenea roman. El credea că literatura nu trebuie să se concentreze asupra "zbaterilor sau a plăcerilor ființelor umane patetice și nefericite" sau asupra "sufletelor mizere, slabe și mutilate". Din cauza "realismului naționalist", Iorga
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
necesare pregătirii următoarei lui conferințe. După ce a terminat, i-a dat lui Gollner notele, rugîndu-l să verifice exactitatea citatelor. "Ei, dragă", i-a spus Iorga, "dragă prietene, verifică eventualele greșeli, pentru că știi tu... " (Gollner își amintea cum Iorga alcătuia cuvinte oribile din patru litere din inițialele numelor de botez ale adversarilor săi de la Noua Școală), "știi că se vor agăța de ele!" Gollner își amintește că din cele 160 de citate notate de Iorga din memorie, 158 erau corecte și numai
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
momentul potrivit, acum în crucea nopții, ca să abordez asemenea subiect, dar mi-a revenit deodată în minte cu forță și ascuțime. Cititorul, dacă va fi existând vreunul, s-o fi mirat de ce nu m-am mai referit la acea „experiență oribilă“ pe care am trăit-o aici, la marginea mării, și pe care n-am cutezat să o descriu. S-ar fi putut presupune că am uitat-o; și, într-adevăr, într-un anumit fel, cred că am uitat-o: o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
întrebau toți.) Într-un fel domol, ascuns, mă simt foarte mulțumit de mine însumi. Altă zi. Am hotărât să nu scriu datele pentru că ar știrbi curgerea necurmată a unei meditații continue. Am recitit paginile de început ale autobiografiei mele. Ce oribilă rezonanță au frazele scrise, cel puțin pentru mine, fraze despre copilăria mea, impregnate de un bizar și neașteptat aer de importanță. Niciodată n-aș fi crezut despre mine că mă voi lăsa captat de atâta interes. Am avut intenția să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
bădărănos, și am regretat că n-am preluat eu însumi rolul. Aceasta ar fi fost cea de pe urmă picătură care ar fi făcut să se reverse cupa lui Lizzie. La sfârșitul stagiunii am plecat în America unde a avut loc oribilul interludiu de la Hollywood și prima rafală de pasiune cu Fritzie Eitel. Cred că am plecat la Hollywood în bună parte ca să scap de Rosina: în orice caz, am scăpat de ea. Rosina a fost convinsă că am părăsit-o pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
gândesc despre cariera lui. Dar am rămas prieteni; și aceasta în ciuda faptului că i-am suflat nevasta. Între timp s-a recăsătorit, făcând un mariaj la fel de dezastruos, cu o fostă actriță numită Pamela Hackett, care are o fetiță dintr-o oribilă căsnicie anterioară cu „Ginger“ Godwin. (Ah, pe unde o mai fi și ăsta acum?) De ce s-or fi căsătorind oamenii? Mă rog, va trebui să vorbesc despre Rosina, și poate că-mi va face bine să aștern pe hârtie întreaga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
celălalt zâmbind. Gilbert purta un costum negru din stofă subțire, o cămașă în dungi și o cravată înflorată. Când m-a zărit, și-a scos pălăria. Nu-l mai văzusem de trei sau patru ani și arăta foarte îmbătrânit. Misterioasele, oribilele schimbări care alterează fața omenească în trecerea de la tinerețe la bătrânețe pot să întârzie, să tărăgăneze cu cochetărie, pentru ca apoi să-și facă ferm apariția, dintr-o dată. Gilbert, în pragul dintre cele două vârste, arătase trandafiriu la față și adolescentin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Ești atât de mare și de celebru!“ Poate că se rușina cu casa și cu soțul ei. Asta nu însemna că nu-l iubește. Dar îl iubea oare? Trebuia să aflu. Era într-adevăr fericită? Trebuia să aflu. Și vechiul, oribilul gând dulceag începu să-mi dea iar târcoale: „Probabil că regretă amarnic această alegere greșită. Probabil că întreaga-i viață a fost măcinată de părerea de rău că nu s-a măritat cu mine“. „Te-am văzut la televizor.“ Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
prin casă cu o lumânare. Primul meu gând a tresărit, evocând-o pe Hartley. Pe urmă mi-am spus că e mai probabil să fie Rosina. Am luat-o înapoi pe drum și, așa cum m-am așteptat, i-am văzut oribila mașinuță roșie, ascunsă pe după stânca proeminentă, în același loc ca și data trecută. M-a cuprins asemenea enervare, încât am izbit cu piciorul într-una din roți. În mod cert, acum n-o puteam suporta pe Rosina. Indescriptibila ei prezență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
au fost următoarele: în primul rând, cred, necesitatea unui foarte important interval în problema lui Hartley: un interval destinat gândirii, planurilor, și unei anumite nevoi de purificare a intențiilor. Dar ceea ce m-a adus mai imediat, a fost Rosina cu oribila ei mașinuță roșie. Rosina și-a mai făcut o apariție la Capul Shruff în seara zilei când am avut acea grăitoare întâlnire cu Ben, pe care tocmai am relatat-o; și am uimit-o, reușind totodată să mă descotorosesc de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că ceva din duritatea ei nordică se infiltrase și în mine, făcându-mă să vreau să intimidez lumea, determinând-o să mă accepte la valoarea pe care mi-o asumasem singur. Pe urmă am văzut, ivindu-se de sub o fotografie oribilă a lui James pe poneiul lui (de ce naiba oi fi păstrat-o?), o imagine a unchiului Abel dansând cu mătușa Estelle. Am scos-o. Erau amândoi în costume de seară, și se țineau oarecum la depărtare unul de celălalt, distanță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de curat!“, în timp ce capul i se lăsa încet pe fața de masă pătată de vin. După ce am terminat de scris cele de mai sus, ajungând astfel cu jurnalul meu la zi, mi-am făcut valiza și am părăsit harababura din oribilul meu apartament londonez, în care nu m-a tras inima să mișc măcar un scaun sau să despachetez o ceașcă. Mi-am luat prânzul (am terminat conserva de macaroane cu brânză) și m-am gândit că acum mă desparte de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
O căsnicie este un lucru odios de privat. Oricine trage perdeaua în mod ilicit, poate fi trăsnit de către o zeitate răzbunătoare, într-un chip cu totul neprevăzut. Asemenea eretic poate fi persecutat de atunci și până la sfârșitul vieții de cine știe ce oribilă și absolut neașteptată revelație, care să se prefacă într-o obsesie aproape obscenă. Or, eu mai aveam de luptat cu propria-mi oroare superstițioasă față de statutul marital, această inimaginabilă condiție de intimitate și robie reciprocă. Oricum, logica situației mă împingea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
poate să pară naivă, dar nu naivitatea ei mă deruta. Ci faptul că, ajuns la punctul care mă presa la acțiune, nu mai vedeam cum aș putea acționa, ori detaliile erau de o extremă importanță. Nibletts, cu trandafirii săi, cu oribilele sale covoare noi, ornamentele de alamă, perdelele sinistre, clopoțelul soneriei, nu mă impresionau deloc, toate erau imateriale, imaginare. Prefăcătorii, după cum spusese el. Ce mă impresionase pe mine era o anume calitate a acelei groaznice conversații în sine, amprenta multor, multor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
făpturii ei. Mi-am dat seama că, înainte de a face orice mișcare fățișă, trebuia să stau din nou de vorbă cu ea și, dacă se poate, nu numai o dată. Primul impuls a fost să mă duc direct la bungalovul acela oribil și, pur și simplu, s-o scot de-acolo; până la urmă s-ar fi putut să ajung și aici. Dar, desigur, trebuia s-o pregătesc. Dacă se ajungea la o răpire, nu trebuia să existe nici un pas fals, nici o greșeală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
era ca un fel de litanie, un poem monstruos... și nu știu dacă-și dădea seama de care parte-i adevărul, sau dacă exista măcar un adevăr, totul era ca o ceață de certuri lipsite de noimă și de conflicte oribile. Până la urmă totul s-a învălmășit într-un coșmar și Titus mă învinuia pe mine pentru asta, și într-un fel avea dreptate, uneori cred că mă condamna pe mine și mă detesta mai tare decât pe Ben. Desigur, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
văzut. — Asta nu-i de ajuns. Trebuie s-o vezi tu personal. Trebuie să vină aici. Titus arăta azi și mai frumos, obrajii îi erau ușor arși de soare, iar părul moale, luminos, îi încadra conturul osos al feței. Maioul oribil i se uscase, dar purta tot cămașa vărgată, deschisă la gât. — Mi-ați spus că-i vedeți “întâmplător“. Asta mi se pare ciudat. Ani de zile ați fost pentru ei „sperietoarea“, dracul în persoană, îmi aduc aminte de privirea ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]