KorAP: Find »[drukola/base=otoman & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...79 80 81 ...483 >

12,062 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

O altă coloană a oștenilor scutului și spadei executa o manevră de cuprindere În semicerc a grupului de comandă În care se afla voievodul. Pietro așteptă ca Alexandru să-și ia rămas-bun de la tatăl său, privind, cu neliniște, valul urdiei otomane care se apropia amenințător. - E timpul, spuse căpitanul. Hotărârea măriei sale de a te ține În preajma lui este Înțeleaptă. Spre Răsărit va fi doar o goană sfârșită În sânge. - La fel va fi și aici... murmură Alexandru. - Aici te afli sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
patru vânturi și că dinspre Răsărit nici o primejdie nu mai amenință Moldova. Îți mai transmite că va fi acolo, atunci când va sosi clipa. - Acolo? Clipa? - În ciuda victoriei tale și a stăpânului meu asupra tătarilor, Moldova nu poate scăpa de pârjolul otoman. Toate bătăliile sunt pierdute, toate cetățile sunt asediate. Mai rămâne o șansă. Voievodul tău va Încerca să oprească invazia la Valea Albă. Nu are Încotro. Mai sus de Valea Albă e Cetatea Neamțului, apoi Baia, apoi drumul Sucevei. Mahomed e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de Întrebări fără răspunsuri. - În adâncul munților, mai sus de Valea Albă, pe malul râului Moldova. - Când? - În primele zile ale lui august, când luna plină se va fi sfârșit și semiluna va răsări pe cerul nopții. - Semiluna? Emblema Imperiului Otoman? - Semiluna. Semnul că forțele Imperiului vor fi stăvilite. Semnul că Imperiul va coborî valea neagră a Înfrângerii. - Vorbești ciudat, mesagerule. Spuneai ceva despre Valea Albă. - Vorbesc firesc, fiindcă știu ceea ce mi-a Îngăduit stăpânul meu să știu. La Valea Albă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
asigura liniștea În spatele frontului. Murgenii erau destul de aproape de Vaslui, iar Vasluiul era locul celei mai mari Înfrângeri a sultanului. De aceea, ținuturile Bârladului trebuiau păzite atent și călcate apăsat. Vasluiul din iarna lui 1475 fusese un miracol. Dar acum, ocupația otomană era o realitate ce nu mai putea fi sfidată de nimeni. Turcii erau la Murgeni. Turcii erau la Vaslui. Până la urmă, Mahomed spălase rușinea lui Soliman. Armatele lui urcau pe Valea Siretului și pe Valea Bârladului, spre Cetatea de Scaun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
nord. Sute de căruțe se hurducau pe drumul de pământ, ducând merinde, săgeți și praf de pușcă spre noile fronturi de luptă deschise de sultan. În 15 iulie trecerea Dunării de către urdia musulmană se terminase. Durase exact o lună. Avangada otomană se apropia, cu prudență, de ținuturile Neamțului, În vreme ce ariergarda abia punea piciorul pe malul stâng al fluviului. Era o armată cât o țară. Victoria nu mai necesita aproape nici o luptă, era suficientă doar prezența aceea masivă, copleșitoare, implacabilă. Turcii nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de Înaintare rămânea, deocamdată, Valea Siretului, pe malul drept. Acolo se afla Ștefan, cu oastea lui ridicolă de nici zece mii de oameni, și aceia pedestrași. Până când Ștefan nu avea să fie prins și ucis, nu putea fi liniște În Moldova otomană. Nu mai putea fi mult până atunci. Era o chestiune de zile. În fruntea oastei care urca pe Valea Siretului se afla Însuși Mahomed. Nu mai putea exista nici o șovăire a generalilor turci. Nici o dilemă de strategie. Nici o altă variantă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
și o mângâiaseră și care purtaseră, până În ultima clipă, sabia apărării voievodului. Era război și oamenii mureau, Își spuse, Încercând să facă durerea să se reverse spre ceilalți, miile de morți care se așternuseră pe ei Înșiși În calea urgiei otomane. Mureau cei mai buni. Iar atunci, În acea Înserare care se lăsa ca o presimțire a unui hău de Întuneric, moartea lor i se păru Erinei a nu avea nici un sens. Ei muriseră, iar nesfârșitele armate ale lui Mahomed Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
nici o șansă de evadare. Vorbeau puțin și În șoaptă. Iar Erina părea Încă scufundată În tristețea de la Murgeni. Pentru ea, realitatea aproape că nu exista. Se lăsa purtată, fără nici o reacție, printr-o Moldovă din care nu recunoștea nimic. Moldova otomană. 26 iulie 1476, ora 20.00, marginea târgului Roman Vestea victoriei lui Mahomed năpădise pe toate drumurile Moldovei. Cei doi prizonieri o primiseră cu un amestec de furie și de resemnare. Nu fuseseră acolo, nu putuseră face nimic. Toți cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
pe platoșă semnul scutului și spadei, și dus În pădure, unde un grup de oșteni mai aveau cai. Înconjurat de acel mic grup de luptători, Ștefan dispăruse În păduri, În direcția Cetății Neamțului. Iar Cetatea Neamțului era sub asediul armatei otomane. Prinderea lui, acum, când oastea Moldovei nu mai exista, era o chestiune de ore. Sau, cel mult, de zile. Zeci de patrule alcătuite din câte cinci sute de spahii porniseră spre munți, În căutarea voievodului. Nimeni, nicăieri, nu mai opunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
opunea rezistență. Războiul se sfârșise. Sultanul se Îndrepta spre Suceava, unde optzeci de tunuri băteau zidurile zi și noapte, iar ienicerii Își lansau scările de asalt, urcând pe metereze. Oană rămase treaz Întreaga noapte, ascultând poveștile de arme ale războinicilor otomani. La fel rămase Erina, parcă abia Începând să Înțeleagă ce se Întâmplase. Iar ceea ce se Întâmplase nu putea fi adevărat. Moldova nu mai exista. Exista un nou teritoriu al Imperiului Otoman. Un pașalâc, unde sultanul avea să numeasă un guvernator

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
treaz Întreaga noapte, ascultând poveștile de arme ale războinicilor otomani. La fel rămase Erina, parcă abia Începând să Înțeleagă ce se Întâmplase. Iar ceea ce se Întâmplase nu putea fi adevărat. Moldova nu mai exista. Exista un nou teritoriu al Imperiului Otoman. Un pașalâc, unde sultanul avea să numeasă un guvernator, inginerii arabi aveau să construiască moschei, iar muezinii aveau să cânte la fiecare răsărit și la fiecare apus al soarelui. Europa Începea abia la vest de munții Carpați. La est, Începea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
ultimul ordin trebuie respectat. E o datorie de onoare. Căpitanul Pietro smuci frâul, dar rămase pe loc. Totul era nou. Inimaginabil, imposibil. Erau Înfrânți. Erau totalmente Înfrânți. Fără șansa unei noi bătălii. Voievodul avea dreptate. Moldova nu mai exista. Imperiul Otoman atinsese crestele munților Carpați. - Bine, măria ta... supuse Pietro, șovăielnic, ca și cum n-ar fi știut dacă el rostise acele cuvinte sau ele veniseră de undeva, fără ca nimeni să le fi gândit. Vom trece Carpații În Transilvania. Te vom lăsa singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
să câștige bătăliile de pe Valea Siretului. Nu. Unica singurătate adevărată era acum. Când totul era pierdut. Unde greșise? Poate greșise atunci când hotărâse că poate păstra Moldova liberă, puternică, fără nici o vasalitate. Nici față de Ungaria, nici față de Polonia, nici față de Imperiul Otoman. Poate greșise când dusese țara spre un război inevitabil. Poate că nu fusese mărirea țării, ci orgoliul lui. Poate că acel sol al lui Mahomed trebuia lăsat să se Întoarcă la picioarele stăpânului său. Poate că trebuiau acceptate condițiile aspre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
căutat prin toată Moldova. - Va trece puțin timp pâna când Ștefan va fi prins. Din păcate, va trebui să-i tăiem capul cât mai repede. După cum vezi deja În jurul tău, Moldova e În curs de a deveni o nouă provincie otomană. Vom lăsa aici un pașă, care va guverna, și garnizoane care vă vor apăra de dușmani. Căpitanul nu se putu abține să nu zâmbească. - Garnizoane care să ne apere? De cine? De turci? Înălțimea voastră are un dar deosebit al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
oamenii aceia. Știa și ce urma să se Întâmple În orele și zilele care aveau să vină. Dar renunță. Nu era un orator și nu avea menirea de a face previziuni. Sau poate că doar socotea dialogul cu stăpânul Imperiului Otoman Încheiat. Nici un cuvânt În plus nu mai avea rost. Se ridicaseră, oricum, prea multe Întrebări. 3 august 1476, obcinele Suceviței Foșnetele Însoțeau tropotul ușor al calului de câteva minute. Deși nu se vedea nimeni, pădurea se schimbase. Respira altfel. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
se adunau mai jos de Mălini, pe valea Moldovei. În alt loc ascuns, nu departe de mănăstirea Pojorâta, se adunau caii. Tot acolo era locul În care puteau sosi cei care nu apucaseră să ajungă la Bradu Strâmb. Sub ocupație otomană, țara lucra pentru eliberare. Poruncile măriei sale ajungeau repede pretutindeni și arătau că luptele care vor veni nu cer doar vitejie, ci și organizare. Pe drumuri ferite călătoreau spre locurile indicate de voievod căruțe cu fier pentru vârfurile săgeților și pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de oameni. Asaltul asupra Sucevei continua. Dar, parcă după semnalele de ridicare la luptă auzite cu o săptămână mai devreme, apărătorii Cetății de Scaun luptau cu o Înverșunare la care nimeni nu se aștepta. Tunurile cetății băteau cu furie aliniamentele otomane, făcând atacurile cu pedestrimea extrem de periculoase. Ritmul tragerilor Îi spunea lui Oană că pârcălabul Șendrea nu mai respecta regulile consumului de ghiulele și praf de pușcă pe timpul unui asediu Îndelungat. Asta putea Însemna un singur lucru: pârcălabul știa că asediul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Întreg de ieniceri. Înainte ca cineva să-și dea seama ce se Întâmplă, călăreții reveniseră În cetate. Era primul atac al moldovenilor după Înfrângerea de la Valea Albă, iar Oană Înțelese că el reprezenta mult mai mult decât o lovitură dată otomanilor. Era o răsturnare În starea de spirit a celor asediați. O dovadă că pot avea inițiativa luptei și că problema capitulării nici nu se pune. În cetate, călăreții fuseseră primiți cu ovații. Era o victorie. Mică, nesemnificativă, dar o victorie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
14. Întâlnirea 15 august 1476, Păltinoasa, Valea Moldovei Oastea voievodului trecuse dinspre Humor spre Ilișești, fără să iasă din umbra codrilor. Detașamente ale vânătorilor domnești atacaseră și zdrobiseră patrulele de spahii care cutreierau obcinele Bucovinei. Mai sus de Suceava, forțele otomane se aventurau cu greu, iar cele care se aventurau nu se mai Întorceau. Mai sus de Suceava Începea o țară sălbatică și necunoscută. Acum, oastea cobora spre drumul mare al Cetății de Scaun. O parte din arme erau gata și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
prăbușindu-se, gemetele răniților, ordinele guturale ale căpeteniilor. - Voi sunteți vârful de atac al oștirii... Ați biruit, până acum, pretutindeni. La Vaslui, la Lipnic, la Baia, În Țara Românească. La Ștefănești, pe Prut. Dar acum e cu totul altceva... Calaveria otomană se redresase și Își continua urmărirea, cu furie. Primele rânduri se apropiau de liziera pădurii. - Acum nu ne așteaptă nici o victorie la sfârșitul zilei. Nici a doua zi. Nici a treia. Ne așteaptă doar săptămâni și luni de lupte. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Își aminti Alexandru scrisoarea pe care o visa În fiecare noapte. - Imposibil... Dar iată că se Întâmplă... șopti, aproape pentru el, deși știa că Ștefan va auzi și Își va aminti de cuvintele Sihastrului. Domnitorul aflase că o mare oștire otomană se strecura pe flancuri, Încercând să-l surprindă. Era cea mai limpede șansă a lui Mahomed de a-l ucide, pe el și pe cei care rămăseseră alături de el. În curând, centrul acelei oștiri avea să se arate, urcând dealurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Spera, poate, Într-o minune. Asupra codrilor se lăsase ceața. Era o ceață grea, Înecăcioasă, care făcea ca lumea să dispară și coordonatele realității să devină pură imaginație. Nu mai exista miazăzi și miazănoapte, așa cum nu mai exista nici o armată otomană. Dincolo de perdeaua de ceață continuau să se audă explozii și, din ce În ce mai aproape, voci omenești. Poate nu erau voci. Poate era doar vaierul lung al vântului. Și totuși, erau voci, Dar erau voci ale unor oameni surprinși de o moarte fulgerătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Avem un ajutor, Ștefan... Un ajutor neașteptat... Mahomed va fi lovit chiar de oamenii lui... Dar unde? Unde?... * Semnalul mongolilor provocă panică În rândurile spahiilor. Toți știau că o bună parte a Cuceritorilor intraseră În corpurile de elită ale cavaleriei otomane. Dar răzbunarea cerută de Marele Maestru era semnalul suprem. Ea depășea orice alt legământ. Mii de priviri se Îndreptară spre Midhat și spre oamenii lui. Războinicii cei mai temuți ai imperiului. Antrenați ani de zile doar ca să execute misiuni de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
etapă a luptei. Arcașii, săgeți aprinse, foc În linie asupra țintelor. Din josul luminișului se auziră strigăte de durere. Ienicerii și spahii transmiseră semnale disperate spre Mahomed. Semnalele spuneau același lucru. Fuseseră doborâți comandanții de regimente și de detașamente. Armata otomană nu mai avea centre de comandă. Arcașii mongoli ucideau, cu precizie, toți ofițerii. Oană Închise ochii. Vedea, În sfârșit, tot ce se petrecea acolo. Apăruse o forță pe care o simțea demult apropiindu-se. Acum, acea forță se dezlănțuise. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
lungi, devenind halebardă. Apărătorii la șase sute de pași. Gâfâitul cailor. Mirosul de sânge. Senzația că acestea sunt secundele decisive ale Întregului război. Ștefănel rotind halebarda jos, retezând picioarele ienicerilor, apoi ridicându-se, tăind capete și brațe. Gol În jurul voievodului. Arcaș otoman la marginea lizierei. Pietro!!! apucă să strige căpitanul. Pietro văzu arcașul și Înțelese. Scoase arcul de la spate și puse săgeata. Cele două săgeți porniră În aceeași clipă. Turcul căzu, străpuns În inimă de săgeata lui Pietro. Dar apucase să lanseze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]