3,713 matches
-
a mai aruncat un ochi asupra mesei. În seara aia, Julia făcuse un efort deosebit ca s-o aranjeze cât mai romantic, ca simbol al noii lumi în care pășea - o lume în care umbra lui Deborah n-o mai pândea din fiece ungher. Julia întinsese o față de masă albă ca neaua, iar deasupra, chiar în mijloc, așezase trei suporturi din sticlă fumée, în care pâlpâiau tot atâtea lumânărele. În lateral, Julia mai adăugase și o vază micuță și joasă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
cu cămila care aleargă după el ca să-l prindă. Dar, într-un fel sau altul, asta era: o vânătoare, și asta îl făcea să se simtă din nou în formă, activ, din nou tânăr, poate, ca pe vremea când îi pândea pe ofițerii francezi pe la colțuri în casbah, ca să le înfigă un cuțit în burtă și să dispară apoi în întunericul celor o mie de străduțe. Sau când arunca o bombă într-o cafenea din cartierul european în ziua când porniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
moment în care fusese pe punctul să-și piardă încrederea, convins că n-o să reușească niciodată. Se odihni o bună bucată de vreme, încercând să uite de bâzâitul țânțarilor, apoi se târî metru cu metru, cu răbdarea unui cameleon care pândește o gâză, până se îndepărtă aproape o jumătate de kilometru de marginea salinei. Nu se ridică nici măcar cu o palmă peste nivelul pietrelor și nici când un mic șarpe țâșni în goană sub ochii lui nu schiță vreun gest. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
piatră. îl observă din nou. Neîndoielnic, era un om ce nu se temea de oameni, dar pe care îl copleșeau singurătatea și liniștea acelei naturi tăcute și blând agresive, unde totul era ondulări ușoare și culori șterse, unde nu te pândeau animalele de pradă și nu se ascundeau scorpionii sau șerpii, unde nici măcar un țânțar însetat nu venea să te amenințe în amurg, dar care puțea a moarte deși nu mirosea a nimic, căci în aseptica mare de dune până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
totul în jur, la mai puțin de două sute de metri de intrarea principală. Deseori, acolo, în de-acum îndepărtatul său deșert, Gacel stătuse cățărat zile întregi în coroana unui palmier ca aceia, dormind legat de tulpinile groase ale frunzelor, când pândea câte o turmă de antilope, al căror miros foarte fin le anunța întotdeauna, în orice împrejurare, prezența omului. Străbătu cu privirea distanța dintre grilaj și grupul de palmieri și calculă că, dacă în timpul nopții ar fi izbutit să se urce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
c-ai tras la jug aicea, în patul Mirelei. Ba tocmai că după o vârstă se spune că-i normal să dormi tot mai puțin, poate ca o compensație în vederea somnului de veci care te adulmecă, te paște și te pândește, îl simți cum îți suflă-n ceafă. Oricum, timpul trece altfel, zilele vieții tale se mișcă tot mai repede și n-ai decât să te gândești cu jind la vremurile copilăriei și ale tinereții, când fiecare zi dura cât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
loc; efectu-i garantat, iar câinele parcă i-ar fi ghicit intenția și părea gata să răspundă provocării. Se oprise-n loc odată cu stăpânul și ridicase privirea rece, fioroasă, căpățâna fălcoasă, cu limba atârnând într-o parte. Gâfâia, îi curgeau balele, pândea... — Mai bine era cu copiii decât să te apuci să furi câini... — Rafael! izbucni Milică entuziast. Tocmai mă gândeam la tine. Mă crezi? — Cum să nu? Fii atent la animalu’ ăla. N-aș vrea să.... Lăsase să-i cadă lesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cotropiseră amețeala și moleșeala aceea dulce care-i dădea târcoale și o adulmeca și se freca de ea ca o pisică. Trecea tot mai des prin stările astea înainte să i se facă foame sau după ce se sătura. Aștepta nemișcată, pândind, stând la fereastră și uitându-se după Velicu. Își asculta trupul: foamea, somnul, copilul care începuse din nou să miște, ca și cum ar fi dat să-i spună ceva și n-avea glasul destul de limpede pentru a se face înțeles... Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
acum, când a-nceput și i s-a făcut, oh, pulsa, exploda, te rog, și uite că rugămintea-i fu ascultată, complimentul îi pică bine și-i zgândări dorința de a se confesa, iar de-acum o asculta și o pândea, sorbind-o laolaltă cu confesiunea ei piezișă, alunecoasă, țâfnoasă, cum că-i sătulă. Cât de pornită, dragostea mea, câtă ură, ea, una, nu așteaptă chiar nimic de la bărbați. Aha, asta e, dă-i dracului de bărbați, dacă tu nu... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
protestă, mârâind gros, și-i sări cu labele pe umeri. Ea lăsă din nou cratița și-l apucă de labe cu amândouă mâinile și-l răsturnă peste pragul ușii, izbindu-l cu spinarea de picioarele măsuței. Rafael parcă ar fi pândit, cu gura întredeschisă și cu ceașca de cafea ridicată-n aer. Parcă ar fi stat pe picior de fugă. Nu e glumă, deh, să te lupți cu animalul ăsta... Ăsta da sport, și berea vărsându-se din pahare și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
din bucătărie, înfofolit într-o pătură din care-i ieșea doar nasul. Bâjbâia cu furculița după bucățile de carne din tigaie și le îndesa în gură fierbinți, aproape s-o ardă, și întingea cu dumicați de pâine în grăsimea sfârâindă, pândind când se trezește copilul, să-i dea și lui să mănânce. Ce bine să ai un suflet lângă tine care să-ți dea curaj, Mirelo, un tovarăș de întins în tigaie. Numai să ai și ce să pui în tigaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
de mii. Pentru-o palmă, cred că-i destul. Să-ți fie primit și ție, și lu’ mă-ta. Mărgărit băgă banii în buzunar, încuviințând mut. Ușor aplecați în față, cu coatele pe masă, el și Rafael păreau să-i pândească pe ceilalți trei, răstigniți în scaune cu burțile răsfrânte peste brăcinarii șorturilor, relaxați, îmbuibați, mahmuri. Sobolul bătrân rupea anevoie: Nu știu, Adriene, mă fut. Pentru mine-i destul o sută de mii. Pentru-o palmă... Scosese totuși o bancnotă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și le beau la douăzeci de metri mai încolo, așezați pe trotuar, în întuneric. Într-una din serile acelea au avut ceva mai mult noroc. Mirela a ochit un mobil pe o masă, lângă o sticlă de bere, presimțind și pândind momentul când omul s-a dus până la bar sau la toaletă, și zbughe-o cu el peste stradă și-n întunericul dintre blocuri. La nici o jumătate de minut în urma ei, se întoarse tipul ăla la vreo treizeci de ani, și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
să-mi zică. Speram totuși că nu folosea genul ăla de vocabular În prezența lui Devon. — Ce dracu’ crezi că faci? Mă spinonezi pe mine? exclamă ea și a făcut doi pași În direcția mea. Asta e, nu-i așa? Pândești pe lângă casa mea, mă păcălești să-ți fac destăinuiri, amăgindu-mă că ești drăguță și Înțelegătoare... Cum Îndrăznești?! Deși reușisem să-mi păstrez calmul, acum Începusem și eu să mă enervez. Stai așa, i-am spus. Nu te-am păcălit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
și treceam prin fața biroului. Șoapta aceasta furișată m-am făcut să-mi Întorc capul, dar știam cine mă striga Încă Înainte să văd persoana. Vocea lui Brian, chiar când nu era decât un murmur profund, era de-a dreptul inconfundabilă. Pândea În interiorul biroului, Îmbrăcat Într-o bluză de trening care, deși fără Îndoială de măsură XXL, era totuși Întinsă pe mușchii lui masivi și pe liniile pieptului. Am intrat și eu, căci Brian nu obișnuia să pândească, iar purtarea asta nefirească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
de-a dreptul inconfundabilă. Pândea În interiorul biroului, Îmbrăcat Într-o bluză de trening care, deși fără Îndoială de măsură XXL, era totuși Întinsă pe mușchii lui masivi și pe liniile pieptului. Am intrat și eu, căci Brian nu obișnuia să pândească, iar purtarea asta nefirească Îmi stârnise curiozitatea. — Ce e, Brian? În loc să-mi răspundă, el Își feri capul și privi În jur ca să asigure că nu trage nimeni cu urechea, ca un actor dintr-un film cu spioni de mâna a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Uneori, la Samarkand, În seara unei zile domoale și posomorâte, unii orășeni lipsiți de ocupație vin să dea târcoale prin fundătura dintre două taverne, În vecinătatea pieței de mirodenii, nu ca să guste din vinul tămâios de Soghdiana, ci pentru a pândi du-te-vino-ul trecătorilor sau pentru a se lua de cine știe ce băutor cherchelit. Omul este atunci târât prin pulbere, Împroșcat cu insulte, sortit unui iad al cărui foc Îi va aduce În vecii vecilor aminte de lucirea roșiatică a vinului ispititor. Dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
-l respinge: — Pun la Îndoială zelul bigoților, dar n-am spus niciodată că Unul Înseamnă doi. Ai gândit-o vreodată? — Niciodată, Dumnezeu mi-e martor. Pentru mine, e de-ajuns. Și pentru Creator, cred. Dar nu pentru mulțime. Îți sunt pândite cuvintele, gesturile mărunte, ale mele de asemenea, ca acelea ale principilor. Ai fost auzit rostind: „Mă duc câteodată prin moschei, unde umbra e prielnică somnului“. — Doar un om aflat În armonie cu Creatorul său ar putea să-și afle somnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Îi vedeau plângând din cauza neputinței. Ce era de făcut, cum să fugi, pe care drum? Cotropitorul era pretutindeni, soldații săi cu părul Împletit dădeau târcoale prin bazarul din Piața Mare, prin cartiere și prin mahalale, prin preajma Porții Arse, Întotdeauna beți, pândind ocazia unei răscumpărări, a unui jaf, hoardele lor necontrolate năpădeau câmpurile vecine. Nu ne dorim oare, de obicei, ca postul să se Încheie, să vină ziua sărbătorii? În acel an, oamenii și-ar fi dorit ca postul să se prelungească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
apucându-și fiecare cupa. Djahane surâde și murmură: — De-aș avea șapte vieți, mi-aș petrece una lungită, În fiecare seară, pe această terasă, aș bea din vinul acesta pe divanul cel moale, mi-aș cufunda degetele În bol, fericirea pândește În monotonie. Omar Îi răspunde: — O viață, sau trei, sau șapte, le-aș petrece pe toate așa cum o trăiesc pe asta, Întins pe terasă, cu mâna În părul tău. Împreună, dar diferiți. Amanți de nouă ani, căsătoriți de patru, visurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mai ales să-i pună la dispoziție lui Malik Șah taqvim-ul, horoscopul lunar, sultanul fiind de așteptat să-l consulte, ca oricine altcineva, pentru a ști În fiecare zi ce trebuie și ce nu trebuie să facă. „Pe 5 te pândește un astru, nu vei părăsi palatul. Pe 7, nici luare de sânge, nici vreun fel de poțiune. Pe 10, Îți vei Înfășura turbanul de-a-ndoaselea. Pe 13, nu te vei atinge de nici una din femeile tale...” Sultanul nu s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Guilbert cânta Les Vierges, Le Fœtus și Le Fiacre. Eram ca doi frați, mustață albă - mustață brună, aceeași alură, aceeași pălărie, și el era cel pe care-l priveau mai Întâi femeile. La fiecare dop de șampanie care sărea, Îi pândeam gesturile, mersul, nu l-am văzut niciodată amețit. Se ridica dintr-un salt, mergea la fel de repede ca mine, bastonul nu-i folosea decât ca podoabă. Voia să culeagă fiecare trandafir al acelei primăveri târzii. Sunt fericit să spun că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
musulman, fie el și condus de un nesuferit de sultan turc. Ca și Hasan Sabbah, semăn subversiunea pe toate pământurile Islamului, am discipoli care mă vor urma până la moarte... Se Întrerupse, Îngrijorat, apoi se răzgândi, surâse și continuă: — Precum Khayyam, pândesc rarele bucurii ale clipei prezente și compun versuri despre vin, paharnici, cârciumă, iubită; asemenea lui, Îi pun la Îndoială pe falșii cucernici. Atunci când, În unele catrene, Omar vorbește despre sine, mi se Întâmplă să cred că pe mine mă zugrăvește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nu ralizam Încă gravitatea situației mele: complicitate la asasinarea unui șef de stat, din partea mea, care pornisem spre Orientul poeților! Neîndoielnic, aparențele erau Împotriva mea, Înșelătoare, mincinoase, absurde, dar copleșitoare. Ce judecător, ce comisar nu m-ar fi bănuit? Fazel pândea din balcon; brusc, se lăsă pe vine ca să strige, cu glas răgușit: — Cazacii sunt deja aici, fac cordoane de jur Împrejurul hotelului! Am coborât În grabă scara. Odată ajunși În holul de la intrare, am adoptat din nou un umblet demn, mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
că Dumnezeu există și că tovarășul are o relație cu el. Însă cu Dumnezeu nu poți avea o relație, el e mort sau ceva de genul ăsta.” După ce momentele culminante din televizorul nostru se terminau, n-aveam de ce să mai pândesc în spatele ușii cu geam, deci mă strecuram tiptil înapoi în patul de două persoane, unde mama mă culca lângă ea când eram copil, iar acum dormeam împreună cu tata. Până să vină el în pat, eu mă masturbam. În capul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]