8,628 matches
-
fapte care, oglindite în conștiință, să-i provoace fericirea. Exact așa stăteau lucrurile și în modesta mea viață. Îmi alesesem deja calea spre acțiunea exterioară: voiam să devin un avocat strălucit și un om bogat. Credeam că e suficient să pășesc și să tot merg pe acest drum, pe care multe lucruri (mă convingeam singur de aceasta) îmi erau foarte favorabile. Dar straniu lucru. Cu cât pătrundeam mai adânc pe calea țelului propus, cu atât mai des se întâmplă să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și că propria mea mână îmi închide gura. 4 O singură întrebare, o întrebare înfricoșătoare, m-a terorizat în tot acest anotimp al cocainei. O întrebare cumplită, căci a răspunde la ea însemna fie a intra în impas, fie a păși pe calea celei mai îngrozitoare viziuni despre lume. Înfricoșător era că această viziune jignea acel teritoriu luminos, gingaș și pur pe care nici ultimul ticălos nu l-ar putea jigni în mod sincer și liniștit: am numit sufletul omenesc. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se zbate în mână. Un vânt de gheață gonește pe străduță. În depărtarea pustie, lângă felinarele galbene se vede cum zăpada uscată viscolește pe garduri, pe geamuri și pe acoperișuri. Pierzându-mi respirația din cauza vântului, cu spinarea zgribulită de frig, pășesc disperat; nici nu apuc să ajung la capătul străduței unde începe piața, când simt că am înghețat bocnă. În piață arde un foc. Flacăra lui își flutură în vânt pletele roșcate de un argintiu-roz. Casa din fața mea e toată luminată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
zăbun care își tot strânge mâinile în jurul corpului și și le desface. Merg repede, cu pași tot mai grăbiți. Sub galoșii mei, ca sub un tren în viteză, zăpada curge ca laptele dintr-o vadră. Pe strada lungă pe care pășesc acum nu se mai simte vântul. Lumina lunii desparte strada în două părți distincte: o parte neagră ca cerneala, cealaltă - ca un gingaș diamant. Pășesc pe partea întunecată și mă uit curios la umbra capului meu care trece granița neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
tren în viteză, zăpada curge ca laptele dintr-o vadră. Pe strada lungă pe care pășesc acum nu se mai simte vântul. Lumina lunii desparte strada în două părți distincte: o parte neagră ca cerneala, cealaltă - ca un gingaș diamant. Pășesc pe partea întunecată și mă uit curios la umbra capului meu care trece granița neagră și se rostogolește pe mijlocul trotuarului. Eu însă nu văd luna. Doar când ridic ochii, o zăresc fugind peste ferestrele etajelor superioare și scânteind verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
serviciu. Curtea e plină de așchii și de coji de mesteacăn. Aici taie portarul lemne, lovind puternic cu toporul, aici așază el lemnele tăiate în stivă pe lada de gunoi, le leagă cu o frânghie, le aruncă în spate și, pășind greoi, le distribuie prin bucătării. Frânghia îi intră în umăr, iar degetele care țin legătura de lemne se umflă și se fac roșii, pe o porțiune și, pe altă porțiune, albe, de parcă s-a scurs sângele din ele. Urc acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de ce, fața mea a schițat un zâmbet. Deși în momentul acela nu s-a petrecut nimic deosebit, după ce mi-am auzit vocea, mi s-a părut că-i imposibil să plec și să mă întorc a doua zi. Încercând să pășesc cât pot de încet, o pornesc spre dormitor, stingând punctul luminos de pe samovar, ocolind masa și sprijinindu-mă de spătarele scaunelor care stau în jurul ei. Storurile sunt ridicate. Încet, cu teamă, ajung în mijlocul camerei. Aici am în fața ochilor un întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de undeva din față se auzea un murmur slab ce creștea pe măsură ce înainta. Recunoscuse imediat zgomotul apei curgătoare și privi repede în jos, spre picioare, așteptându-se să calce în apă. Nici vorbă de așa ceva, podeaua era în continuare uscată. Pășea încet peste traversele rare înșirate pe pardoseală. La intervale regulate pipăia cu piciorul șinele ca să se asigure că se aflau la locul lor. Spera din tot sufletul să găsească și un vagonet pe undeva, pe acolo. Dintr-o dată, pereții se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trece dincolo de albie, cineva încropise un podeț rudimentar, îngust, numai cît să poată trece șinele peste el. Dincolo de acesta calea ferată continua spre peretele opus, intrând într-o galerie. Înaintă spre centrul încăperii cercetând la lumina lanternei pereții și pardoseala. Pășea pe un nisip fin, semn că apa pârâului subteran inundase de mai multe ori peștera. Trecu peste micul pod și se apropie de peretele din față. Aici, săpate în stâncă se vedeau câteva galerii, nu foarte înalte, ce se afundau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
scurgea peste vârful acestora revărsându-se asupra drumului. În câteva clipe era înconjurat de tot. Se ridică speriat și porni mai departe. Acum, lumina slabă a lanternei nu-l mai ajuta, abia dacă mai răzbătea la câțiva pași în față. Pășea atent, singura lui grijă fiind ca nu cumva să iasă de pe drum și să cadă în vreo văgăună. Se opri brusc, întorcându-se pe călcâie și îndreptă lanterna în direcția de unde venise. Nu vedea nimic, fasciculul se oprea la mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
țipă din toate puterile. Urletul său prelung se frânse apoi brusc în întunericul ce se prăbușea de sus peste el. 4 Jetul rece de apă îl lovea cu putere, scoțând din el oboseala drumului. Într-un târziu închise robinetul și păși dincolo de margi nea căzii. Din cuierul de pe spatele ușii de la baie luă prosopul aspru și se frecă energic pe tot corpul. Își puse schimburile curate și ieși în cameră. Nu apucase încă să-și desfacă bagajele, așa încât scoase din sacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
curgea înspumat printre bolovanii căzuți în albie. Malul era foarte accidentat și Cristi constată că le era imposibil să coboare pe acolo. Porniră împreună la vale de-a lungul apei. Rădăcini groase se întindeau pe sol, ca niște șerpi uriași. Pășeau cu grijă printre ele, atenți la zonele friabile ce stăteau gata să se desprindă din mal. Ceva mai în față, la vreo sută de metri, o stâncă de mari dimensiuni era prăbușită de-a curmezișul albiei, barând cursul apei. Trunchiuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sunt numai povești. Vai de mine, iartă-mă, te rog, vorbesc numai din punctul meu de vedere. Poate ție îți este teamă? Nu, ard de nerăbdare să aud și eu legenda. Câteva minute, cei doi se plimbară în tăcere. Ileana pășea tăcută, privind în jos, la dalele mari din ardezie cu care era pavat trotuarul. Ajunseseră într-un loc unde parapetul de protecție era întrerupt. Trotuarul se continua cu un ponton îngust din dulapi de lemn care înainta spre apă. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mergem! Nu-i bine să mai rămânem aici. Deocamdată am scăpat dar hai să nu ne forțăm norocul. Ileana îl luă braț și porni spre casă. Mergând, se sprijinea cu toată greutatea de brațul său ca și cum îi era greu să pășească. Vorbim când ajungem acasă, rosti ea după câțiva pași, aici nu mi se pare potrivit să mai discutăm despre asta. Ajunseseră deja în piațeta din fața primăriei. Cu coada ochiului, Cristi urmări siluetele lor reflectate în ferestrele întunecate ale restaurantului unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Cristi și se decise să o verifice de îndată. Ajunsese deja în locul unde găsiseră camionul. Privi înspre versant, încercând să ghicească pe unde ar fi putut șoferul să intre în pădure. Fiindcă nu găsi nimic care să-i atragă atenția, păși peste șanț și se strecură de-a dreptul printre arbuști. Odată trecut de vegetația deasă de pe marginea drumului, intră într-o altă lume. Sub copaci, lumina era mai scăzută iar umbra răcoroasă îl înconjură dintr-o dată. Pe jos erau numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
zmeurișului. Zgomotul pașilor săi era singurul sunet ce tulbura liniștea din jur. Mergea liniștit privind în jur, în speranța că poate va observa ceva. Se opri pe loc, ciulind urechea. I se păruse că aude ceva. Avea impresia că cineva pășește în spatele său. Se întoarse și privi în urmă printre copaci. Bineînțeles că nu văzu nimic, nimeni nu se afla acolo. Ascultă atent, dar liniștea era deplină. Ridică din umeri și porni mai departe. Pășea mai cu grijă, căutând să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aude ceva. Avea impresia că cineva pășește în spatele său. Se întoarse și privi în urmă printre copaci. Bineînțeles că nu văzu nimic, nimeni nu se afla acolo. Ascultă atent, dar liniștea era deplină. Ridică din umeri și porni mai departe. Pășea mai cu grijă, căutând să nu-i scape nici un zgomot venind din urmă. După un timp, văzând că nu se mai aude nimic, renunță și își văzu de drum. Răritura se terminase de mult, acum se afla pe o ridicătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lumina torței pe care o lăsase în urmă așteptându-se ca Strugurel să se întoarcă tot pe același drum. Zâmbi în sinea lui imaginându-și fața lui Burcilă când va apare el din întuneric și îl va bate pe umăr. Pășea neauzit printre copaci, ca o umbră în întunericul din jur. Era priceput să se strecoare pe nesimțite prin pădure. Știa să pună lațuri și capcane și tot el era cel ce prindea iepurii și veverițele pe care le puneau țigăncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai audă ceva. Apoi își relua mersul tot mai departe. Nu se mai uita pe unde calcă așa încât, nu-și dădu seama că ajunsese deja la ravena ce brăzda pădurea de sus în jos, paralel cu pârâul unde lucrau ei. Păși în gol și se rostogoli pe taluzul abrupt. Se ridică repede fără să țină cont că se lovise destul de rău. Era zgâriat pe față și în gură simțea gustul sărat al sângelui. Îl durea tare și sub genunchi, acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Dezorientat fiind, considera că, în orice parte ar merge, oricum era mai bine decât să stea pe loc. Cu cât se punea în mișcare mai repede, cu atât era mai bine. Se îndepărta de locul acela și implicit de tâlhari. Pășea atent, având grijă să nu scoată nici cel mai mic zgomot. Faptul că era în picioarele goale constituia un avantaj. Se gândi să memoreze locul acela, cu gândul ca a doua zi să se întoarcă ca să-și recupereze bocancii. Renunță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
respirații. Își stăpâni cu greu o înjurătură deoarece, pentru o clipă, uitase să se controleze. Speriat, se opri și ciuli din nou urechile. Întunericul rămânea mai departe tăcut. Asta era bine, urmăritorii nu erau prin preajmă. Porni iarăși la drum, pășind cu grijă ca să nu cadă în gol. Dintr-o dată simți cum terenul coboară și se bucură nespus că ajunsese deja la ravena mult căutată. Coborând malul aproape vertical, se sprijinea în bâta pe care o purta cu el. Era bucuros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cărare croită pe acolo, pădurea era neumblată, covorul de frunze veștede întinzându-se neatins sub picioare. Urcau fără să vorbească, Cristian căutând să recunoască locurile pe unde fusese cu două zile mai devreme. Nu-i părea nimic cunoscut, era ca și cum pășea prima dată pe acolo. Își aminti de faptul că, în afară de cuțitul din buzunar nu avea nici o armă și cât de mult regretase acest lucru în excursia precedentă. Se opri și căută cu privirea o creangă potrivită pe care s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de păstrat. Numaidecât să-l încerci încă o dată! rosti Calistrat. Acum nu te mai împotrivești? spuse Ileana foarte încet, așa încât Toma să nu audă. Nu mi-ai răspuns la întrebare! Ce cauți dumneata aici și de ce ne urmărești? insistă Cristian, pășind mai aproape de Moș Calistrat. Nu vă urmăresc. Se pare că avem același drum. Și eu vreau să urc spre vârf. Cred că de aici vom merge împreună, dacă nu vă e cu supărare. Eu pot să urc și singur dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lor se întindea pajiștea pe care o văzuse data trecută din care se ridica stânca uriașă care reprezenta vârful muntelui. Calistrat trecuse pe lângă ei și ieșise dincolo, în lumină. Se întorsese apoi și le făcuse semn să-l urmeze. Toma păși spre el încercând să se apropie. Din momentul acela nu își mai amintea nimic. Se trezise acum, confuz și neajutorat, străduindu-se să-și revină. Lipit de trupul Ilenei, se simțea protejat, ca și cum s-ar fi aflat în brațele mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
urcând panta domoală spre vârf. Se afla la mijlocul pajiștii alpine. Se miră și el cât de departe ajunsese, ajunsese lângă pârâul care împărțea coasta în două. Era mai mult un izvor, un firișor de apă ce se scurgea la vale. Păși ușor peste albia îngustă și se avântă mai sus. Aici, iarba făcuse loc unui covor gros de mușchi, în care piciorul se scufunda până la glezne. Se aplecă și luă în căușul palmelor puțină apă pe care o aruncă pe obraji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]