2,281 matches
-
gând să intervină în mișcare. Enver Pașa a participat la Baku în perioada 1-8 septembrie 1920 la „Congresul Popoarelor Răsăritene”, ca reprezentant al Libiei, Tunisiei, Algeriei și Marocului. Acest congres s-a încheiat cu un eșec. Reîntors la Berlin, Enver Pașa a încercat să formeze o organizație secretă prin intermediul căreia să asigure transferul ajutorului militar rus către Turcia. Această încercare s-a încheiat la rândul ei cu un eșec. Pe 30 iulie 1921, în condițiile în care Războiul de Independență al
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
și cei mai mulți dintre oamenii săi au încălecat și au atacat brigada Armatei Roșii. În timpul acestei șarje de cavalerie, Enver ar fi fost răpus de o rafală de mitralieră. Yaver Suphi Bey, aghiotantul lui Enver, a scris în memoriile sale că pașa a murit datorită unei răni produse de un glonț care l-a nimerit deasupra inimii. Pe de altă parte, Melkumov a scris în memoriile sale că Enver a reușit să scape cu fuga și s-a ascuns timp de patru
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
călare, cu Coranul strâns în mâna stângă. După încheierea luptelor, trupul decapitat al lui Enver ar fi fost descoperit pe câmp. Coranul i-ar fi fost smuls din mână și predat arhivelor Ceka. În 1996, rămășitele pământești ale lui Enver Pașa au fost deshumate, aduse în Turcia și reînhumate la Istanbul în cimitirul Șișli Abide-i Hürriyet.
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
cu punerea în practică a măsurilor antibanditism. Mai târziu a fost creată pentru același scop o nouă organizație: Teșkilat-i Mahsusa. În ciuda alegerilor parlamentare, personalități din perioada prerevoluționară, așa-numiții „Vechii Turci” dominau încă guvernul otoman, Sublima Poartă. Marele Vizir Mehmed Kamil Pașa și ministrul său de război, Nazim Pașa, au devenit țintele CUP, care a răsturnat guvernul prin lovitura de stat din 23 ianuarie 1913. Noul guvern nu putea fi considerat constituțional. În 1913, Nazim și succesorul lui, Mahmud Sevket Pașa, au
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
Mai târziu a fost creată pentru același scop o nouă organizație: Teșkilat-i Mahsusa. În ciuda alegerilor parlamentare, personalități din perioada prerevoluționară, așa-numiții „Vechii Turci” dominau încă guvernul otoman, Sublima Poartă. Marele Vizir Mehmed Kamil Pașa și ministrul său de război, Nazim Pașa, au devenit țintele CUP, care a răsturnat guvernul prin lovitura de stat din 23 ianuarie 1913. Noul guvern nu putea fi considerat constituțional. În 1913, Nazim și succesorul lui, Mahmud Sevket Pașa, au fost asasinați. În anul următor, CUP a
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
Kamil Pașa și ministrul său de război, Nazim Pașa, au devenit țintele CUP, care a răsturnat guvernul prin lovitura de stat din 23 ianuarie 1913. Noul guvern nu putea fi considerat constituțional. În 1913, Nazim și succesorul lui, Mahmud Sevket Pașa, au fost asasinați. În anul următor, CUP a devenit singurul partid legal din imperiu prin emiterea unei noi legi. Toți oficialii locali și provinciali deveneau responsabili în fața „Secretarilor Responsabili” aleși de partid. CUP nu s-a preocupat la început de
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
aleși în Parlament în alegerile generale. Această toleranță, ca și ideologia panturcică, care punea accent pe destiniul conducător ale musulmanilor din Asia Centrală, odată ce Imperiul Rus ar fi fost alungat de regiune. Trebuie amintit că doi lideri din acele vremuri, Enver Pașa și Ahmed Djemal, aveau să moară în luptele dintre musulmanii anticomuniști și autoritățile bolșevice după victoria Revoluției Ruse și înfrângerea otomanilor în Primul Război Mondial. CUP a avut o poziție particulară față de armeni, în care nu avea încredere și împotriva
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
vina pentru eșec pe populația armenească și au declanșat genocidul care avea să ducă la pieirea a 1 - 1,5 milioane de armeni în perioada 1915 - 1916. În timpul proceselor intentate membrilor triumviratului care conduse de facto imperiul în timpul războiului (Enver Pașa, Djemal Pașa și Talaat Pașa) acuzarea a adus dovezi că armenii au fost masacrați în conformitate cu ordinul celor trei, de către Teșkilat-i Mahsusa sub conducerea lui Bahaettin Șakir. Comitetul Unității și Progresului a fost desființat prin punerea sub acuzarea a membrilor săi
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
eșec pe populația armenească și au declanșat genocidul care avea să ducă la pieirea a 1 - 1,5 milioane de armeni în perioada 1915 - 1916. În timpul proceselor intentate membrilor triumviratului care conduse de facto imperiul în timpul războiului (Enver Pașa, Djemal Pașa și Talaat Pașa) acuzarea a adus dovezi că armenii au fost masacrați în conformitate cu ordinul celor trei, de către Teșkilat-i Mahsusa sub conducerea lui Bahaettin Șakir. Comitetul Unității și Progresului a fost desființat prin punerea sub acuzarea a membrilor săi de către tribunalele
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
armenească și au declanșat genocidul care avea să ducă la pieirea a 1 - 1,5 milioane de armeni în perioada 1915 - 1916. În timpul proceselor intentate membrilor triumviratului care conduse de facto imperiul în timpul războiului (Enver Pașa, Djemal Pașa și Talaat Pașa) acuzarea a adus dovezi că armenii au fost masacrați în conformitate cu ordinul celor trei, de către Teșkilat-i Mahsusa sub conducerea lui Bahaettin Șakir. Comitetul Unității și Progresului a fost desființat prin punerea sub acuzarea a membrilor săi de către tribunalele militare. După ce Puterile
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
sub conducerea lui Bahaettin Șakir. Comitetul Unității și Progresului a fost desființat prin punerea sub acuzarea a membrilor săi de către tribunalele militare. După ce Puterile Centrale s-au dezintegrat în octombrie 1918, guvernul otoman a demisionat. Noul mare vizir Ahmed Izzet Pașa a negociat la sfârșitul lunii Armistițiul de la Mudros. În aceste condiții, liderii de frunte ai CUP au fugit din țară în zilele imediat următoare. Forțele britanice au ocupat o serie de puncte de importanță strategică din Imperiul Otoman, iar Înaltul
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
păstrarea unui nucleu turc în regiune, fără pretenții imperiale și cu unele tendințe izolaționiste. Mustafa Kemal Atatürk a luptat împotriva grupurilor panturcice și le-a închis toate publicațiile. Unul dintre cei mai importanți exponenți ai panturcismului timpuriu a fost Enver Pașa, ministrul de război otoman și cel care a fost comandantul de facto al armatei otomane în timpul Primului Război Mondial. După înfrângerea Imperiului Otoman în război, el a devenit liderul mișcării de eliberare națională a basmacilor împotriva dominației Rusiei Sovietice în Asia Centrală. Ultimul
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
rasistă, cu referire directă la reprezentanții de frunte ai mișcării, Junii Turci , acuzați de genocid împotriva grecilor, armenilor și asirienilor. Există critici care consideră că panturcismul este cauza directă a Genocidului Armean din 1915, în care a fost implicat Enver Pașa, prin care s-a încercat îndepărtarea minorităților neturce și nemusulmane din Imperiul Otoman, pentru crearea unui stat panturcic pur din punct de vedere etnic Genocidul Grec este un termen utilizat în unele cercuri academice cu privire la soarta populației elene din Imperiulu
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
turci, printre ei aflându-se generalul turc de origine tătară H.E. Erkilet, un susținător al cauzei panturcice. Printre cei care au avut convorbiri cu reprezentanții naziști în Turcia s-au mai numărat generalul Ali Fuad Erdem și Nuri Killigil (Nuri Pașa), fratele lui Enver Pașa. Dacă generalul Erkilet a fost interesat strict de problemele militare, Nuri Pașa le-a oferit germanilor planurile sale pentru crearea unor state independente, care să devină aliați, nu state satelit ale Turciei. Aceste state ar fi
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
-se generalul turc de origine tătară H.E. Erkilet, un susținător al cauzei panturcice. Printre cei care au avut convorbiri cu reprezentanții naziști în Turcia s-au mai numărat generalul Ali Fuad Erdem și Nuri Killigil (Nuri Pașa), fratele lui Enver Pașa. Dacă generalul Erkilet a fost interesat strict de problemele militare, Nuri Pașa le-a oferit germanilor planurile sale pentru crearea unor state independente, care să devină aliați, nu state satelit ale Turciei. Aceste state ar fi urmat să fie formate
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
panturcice. Printre cei care au avut convorbiri cu reprezentanții naziști în Turcia s-au mai numărat generalul Ali Fuad Erdem și Nuri Killigil (Nuri Pașa), fratele lui Enver Pașa. Dacă generalul Erkilet a fost interesat strict de problemele militare, Nuri Pașa le-a oferit germanilor planurile sale pentru crearea unor state independente, care să devină aliați, nu state satelit ale Turciei. Aceste state ar fi urmat să fie formate în teritoriile locuite de popoarele turcice din Crimeea, Azerbaidjan, Asia Centrală, nord-vestul Iranului
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
planurile sale pentru crearea unor state independente, care să devină aliați, nu state satelit ale Turciei. Aceste state ar fi urmat să fie formate în teritoriile locuite de popoarele turcice din Crimeea, Azerbaidjan, Asia Centrală, nord-vestul Iranului și nordul Irakului. Nuri Pașa s-a oferit să ajute cu activități de propagandă crearea statelor independente turcice. Pe de altă parte, oficialii turci se declarau îngrijorați de soarta minorităților turcice din URSS și i-au comunicat lui von Papen că Turcia nu se poate
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
în coflict dorind să-și recâștiger rolul conducător în politica europeană, după înfrângerile suferite în timpul războaielor napoleoniene. Guvernele celor trei puteri se aflau de asemenea sub presiunea opiniei publice favorabile intervenției în favoarea grecilor, în special după învazia Peloponezului de către Ibrahim Pașa și trupele sale egiptene, responsabile de comiterea a numeroase atrocități împotriva populației elene. Cele trei puteri europene au semnat Tratatul de la Londra în 1827, prin care se urmărea să oblige guvernul otoman să acorde autonomie grecilor. Pentru aceasta, puterile europene
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
dar care acționa ca un monarh independent), să-și trimită armata și flota bine echipate și instruite în stil european în Grecia. În schimb, sultanul i-a promis să-i permită să încorporeze Peloponezul ca fief ereditar al lui Ibrahim Pașa, fiul lui Muhammad. În februarie 1825, Ibrahim a condus o forță expediționar de 16.000 de oameni în Peloponez și în scurtă vreme a cucerit întreaga parte vestică a Peninsulei. El nu a reușit însă să ocupe și zona estică
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
această dată prin mijloace diplomatice și nu prin război. Guvernul francez și-a concentrat atenția, la fel cu Napoleon în 1798, asupra Egiptului. Franța a echipat și antrenat o armată terestră și o flotă moderne pentru regiumul lui Muhammad Ali Pașa. Aceste acțiuni au fost supravegheate cu suspiciune de guvernul de la Londra. Britanicii au considerat pe bună dreptate că egiptenii aveau să se separe de Imperiul Otoman. Guvernul de la Paris a adoptat în Mediterana aproape din principiu atitudini diferite de cele
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
filoelene au strâns sume mari de bani pentru revoluționarii greci, au sprijinit revoluția în presă și au recrutat și echipat sute de voluntari care să lupte împotriva otomanilor. Presiunea opiniei publice s-a intensificat după acțiunile brutale ale lui Ibrahim Pașa din Peloponez. Atrocitățile comise de forțele sale, descrise pe larg și amplu exagerate în presa liberală, a influențat și mai mult opinia publică din întreaga Europă. Ibrahim era denumit în presa franceză "Le Sanguinaire" („Sângerosul”). Acțiunile lui Ibrahim au stânjenit
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Grecia, a părăsit Alexandria pe 5 august 1827 și s-a alăturat vaselor otomane deja aflate în portul Navarino pe 8 septembrie. Ca urmare, Codrington s-a deplasat cu escadra sa la Navarino pe 12 septembrie. În discuțiile cu Ibrahim Pașa de pe 25 septembrie, Codrington a priimit asigurări verbale că otomanii vor înceta acțiunile navale și terestre din Grecia. După aceste deiscuții, Codrington și-a retras forțele de sub comanda sa în apele insulei Zakynthos aflată sub control britanic, lăsâd doar o
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
li s-au alăturat navele aliate: o escadră franceză sub comanda lui De Rigny și una rusă comandată de Гейден, Логин Петрович Loghin Petrovici Gheiden. Pe 18 octombrie, după o serie de încercări eșuate de a lua legătura cu Ibrahim Pașa, Codrington a luat hotărărât, după consultări cu colegii săi rus și francez, să intre în golful Navarino și să ancoreze în fața flotei otomane. Această decizie ținea seama de faptul că, odată cu sosirea iernii, ar fi fost imposibil să se mai
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
fi fost imposibil să se mai păstreze o blocadă eficientă a flotei otomane și, în plus, aceasta părea singura hotărâre care ar mai fi putut salva populația Peloponezului. În ciuda că o asemenea manevră putea fi considerată o provocare de către Ibrahim Pașa, Codrington a încercat să minimalizeze faptul, declarând că nu dorește să se angajeze într-o bătălie, ci că dorește să facă o demonstrație de forță, pentru a-i obliga pe otomani să respecte armistițiul și să stopeze atrocitățile împotriva populației
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
mai aproape de Navarino) și cu rușii la babord în același rând, dar puțin în spatele francezilor. Bateriile de coastă sau corvetele otomane plasate la intrarea nu au încercat să împiedice intrarea aliaților în golf, dar Codrington a primit din partea lui Ibrahim Pașa un mesaj. Ibrahim Pașa atrăgea atenția că nu a acordat aliaților permisiunea de intrare în golf și le cerea să se retragă. Codrington a respins obiecțiunile lui Ibrahim, răspunzând că a venit să dea ordine, nu să le primească. De
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]