KorAP: Find »[drukola/base=palmă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...79 80 81 ...835 >

20,853 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

se frece între ei, mîinile i se frîng a neliniște pînă cînd, aprinsă de-a binelea, fata se ridică de pe scaun, trădînd în ținuta ei încă acea cruzime proprie școlărițelor ce vor să pară mai mature decît sînt, își trece palmele peste fese, prelungind drumul lor în jos pînă la poala fustei, de care trage în speranța s-o mai lungească. Merge în față, rotește puțin scaunul de lîngă șofer, pe care stă, de obicei, ghidul, se așază căutînd o poziție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu forțe noi, studenta atacă mai departe foaia albă, confruntînd, din cînd în cînd, cele calculate de ea cu ceea ce are în caietul de curs. Actorul întoarce pagina revistei, se încruntă, apoi, ca sugrumat, pufnește un "extraordinar!", lovind cu dosul palmei pagina, închizînd revista, lăsînd-o pe brațe, să se poată ocupa de ziare. Vecina aruncă spre el un colț de privire dojenitoare, clintindu-și puțin capul în interiorul albului polar ce-i dă un aer de prințesă. Degetele actorului împăturesc febril ziarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
gulerul paltonului. Actorul doarme rezemat de fereastră, absent la foiala femeii de alături, care, încălzită, își descheie paltonul și-și scoate gulerul. Cățelușa din brațele bătrînei clipește rar, atentă la privirea pierdută a stăpînei. Profesorul își lasă cînd și cînd palmele pe genunchi, apoi, cînd obosește, ori cînd simte că s-a odihnit, își încrucișează brațele la piept; cîteodată mai trage cu coada ochiului spre femeia de alături, încruntîndu-se, rămînînd așa un timp. Singurii treji în toată cursa sînt bătrîna care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Coboară din mașină, scoate de la portbagaj lopata și începe să arunce zăpada, să elibereze roțile. Lazăr își lasă scurta de fîș pe bancă și-i sare în ajutor. Mergi în cursă îi spune țăranul, luîndu-i lopata -, asta-i treabă de palmele mele. Zăpada zboară într-o parte și-n alta, croind cale liberă mașinii. Țăranul urcă din mers, lasă lopata lîngă scaunul liber și se întoarce la locul său, umplînd mașina de frig. Următorul val de zăpadă, mai mare, e tăiat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că am mers la autogară? Alo! ridică glasul Paula, derutată, săltîndu-se din fotoliu. Cine-i la telefon? Radu? se bîlbîie, încurcată de-a binelea, clipind mărunt, să alunge amețeala. Nu, Vlad vine răspunsul. Of, Dumnezeule! exclamă Paula nervoasă, lovindu-și palma liberă de coapsă. Domnule, te rog foarte mult, dacă n-ai ce face, găsește-ți alt mod de-a-ți umple timpul! Tocmai voiam să adorm, am fost de gardă și... Vă rog să mă iertați! N-o să vă mai deranjez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
adorm, am fost de gardă și... Vă rog să mă iertați! N-o să vă mai deranjez, îmi pare rău! Sărut mîinile! vine în receptor răspunsul prompt, apoi se aude sunetul scurt, semn că telefonul a fost închis. Vlad rămîne cu palma pe receptorul metalic, biciuit de viscolul ce răzbate sub acoperișul peronului, bucuros că i s-a împlinit dorința ce-o simțea încolțită undeva în sufletul său, eliberat de obsesia femeii cunoscute în tren. De cînd are planuri serioase cu Sorina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de-aia am pus lanțuri. O clipă, șoferul ezită, dar își amintește precizia cu care Lazăr a prins lanțul și-și zice că trebuie să fie vreun meseriaș mai bun ca el, așa că se ridică. Așezat la volan, Lazăr desface palma deasupra manetei de schimbat viteza, închide și deschide pumnul de mai multe ori, privește atent la picioare să vadă comenzile, apoi trage cu ochiul spre poziția vitezelor. Prinde un moment cînd vîntul se aude mai slab, calcă ambreiajul și bagă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
șoferul -, sînt niște borne de beton, care opresc accesul mașinilor, nu se văd, că-s sub zăpadă. Cine vrea, poate să-și ia din bagaje. Călătorii fug prin zăpadă în direcția clădirii aflată în întuneric, înșirîndu-se lîngă ferestre, lovind cu palmele, făcînd larmă, doar-doar le va deschide cineva. Cîțiva se opresc lîngă obloanele ridicate la burta cusei și-și iau din bagaje. Șoferul încuie ușa, lasă apoi obloanele în jos, închizîndu-le și se îndreaptă spre restaurant, oprindu-se o clipă în fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pielea peste cap, un pumn de paie... Ce oroare! se înfioară bătrîna, întorcîndu-se cu spatele. Mircea Emil rîde înfundat, un fel de "vedem noi", așază trei scaune la rînd, se întinde pe spate, trage pălăria pe ochi și-și bagă palmele sub ceafă, una peste alta. Mai încolo, spre sobă, familia cu copii a ocupat o masă, ținînd cu greu în brațe copiii adormiți, căutînd în același timp prin sacoșe să scoată de mîncare. Studenta și Lazăr s-au așezat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
te rog! strigă profesorul în receptor. Cum cine sînt?! Rămîi pe fir și-ai să afli! Pentru că cei adunați în jurul chelnerului vorbesc tare, toți odată, profesorul se retrage cît poate spre bucățica de perete dintre bar și sobă, astupîndu-și cu palma urechea liberă, insistînd să fie găsit măcar unul din cei căutați. Atît a costat convorbirea spune el, întinzînd zece lei chelnerului, imediat ce lasă receptorul. Ei? întreabă cîțiva spre profesor, în timp ce alții, aflați pe la mese, vin în grabă să audă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
prelung Radu, lungindu-se pe pat. Mai vezi ce-i cu cursa, poate s-a întors din drum, că mi-i un somn!... Alo, cursa rapidă a venit? întreabă Paula. Poftiim!? Și cînd vine? Mulțumesc! Ce-i ? întrebă Radu, cu palmele căuș la gură, să-și înăbușe un alt semn de oboseală. Pasagerii cursei stau bine mersi la Sălcii. Abia mîine dacă vor porni la drum. *** De cînd stă înzăpezit, trenul pufăie rar, ca un animal ostenit, iar lumina din compartimente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
eticheta de pe sticlă că-i îmbuteliat în Scoția. Așa-i cum îți spun eu: țăranul era îndărătnic; ținea la pămînt mai ceva ca la viață, zău! Poate pentru că pămîntul însemna însăși viața; așa a gîndit țăranul întotdeauna. Săteanu își trece palma peste față, în sus, apăsîndu-și-o puternic pe frunte, lăsînd apoi degetele răsfirate prin părul bogat, semn că încearcă să mai alunge din oboseală. Se ridică încet, merge la bar și lovește furios cu degetul într-un buton al interfonului: Marie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
întins, parcă ar sta sprijinit pe umărul vecinului, capul plecat al lui Săteanu se scutură prompt, părul îi flutură prin aer, fruntea rămîne în sus iar brațul drept, cu paharul strîns între degete, se duce la spate, lipind puternic dosul palmei de șale; călcîiul stîng zvîcnește de două ori lovind mocheta, apoi piciorul drept se îndoaie cu genunchiul ridicat, coboară lovind cu toată talpa, piciorul stîng se apropie lovind călcîiele, genunchiul drept se ridică din nou în aer, talpa lovește mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
el. Săteanu își țuguiază buzele, atingînd cu vîrful lor locul indicat de fată. Și unde bate tata fata? întreabă el pe același ton. Tata! rîde încet Doina, trecîndu-și brațul după umerii tatălui. Aici! rîde Săteanu, lovind fundul fetei cu vîrful palmei, într-un gest de o infinită tandrețe. Nu-mi place! exclamă imediat grav, măsurînd-o cu privirea. Deși am dat pe blugii ăștia atît cît ia bunicul tău patru luni la rînd pensie de la ce-a-pe, nu-mi place cum îți stă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
un guler mare, brumăriu... Cred că gulerul o fascinase. L-a atins cu vîrful degetelor, a oftat un "mă-măi" și și-a lipit obrazul de el. Era cît o păpușică; avea un funduleț mic de-l puteai cuprinde în palmă și niște ochi mari, speriați. Și mă-sa-i ochioasă, dar... Eah! face el un gest de lehamite. Am s-o las să aleagă singură, să nu se pripească, să nu facă pasul de dragul tentațiilor; o căsnicie trebuie să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fotoliu și merge spre bar, să nu stingherească discuția de la telefon, dar, în drumul său, îl neliniștește nepăsarea lui Săteanu la gestul lui de-a se retrage; în condiții similare, cel de la telefon face de obicei gest de liniștire cu palma, că nu trebuie să se deranjeze. Neliniștea provocată de tăcerea lui Săteanu se adaugă peste sufletul lui deja iritat; nu știe exact de ce, dar simte usturîndu-l o rană iscată acum, aici; "Să fie numai gîndul că nea Toader nu vede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
chelner, întrebîndu-l din priviri unde e toaleta. Intră după o bucată de zid, dar se întoarce imediat, furioasă, în timp ce copilul țipă, lovind-o cu mîinile peste obraz. Cînd se apleacă și schimbă olița, luînd-o pe cea albastră, copilul tace, iar palmele lui, ridicate deja să lovească, se opresc un timp în aer, după care ating încet obrazul, șoptind: "mă-măi..." Am să-ți dau eu un mă-măi de n-ai să-l poți duce murmură femeia, dînd colțul după bucata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o femeie care ambalează zahăr în pungi de hîrtie. Cu șefa îi spune Mihai. Domnișoara Cristina! strigă femeia sînteți căutată. Imediat vine vocea dintr-un colț îndepărtat al magaziei. Mihai pornește într-acolo. Da, ce doriți? îl întîmpină șefa, cu palmele desfăcute, murdare de făină albă. "Dumnezeule! se miră Mihai. Ce naiba să-i spun?!" A, dumneavoastră... rîde Cristina, recunoscîndu-l. Am adus banii și-am venit să-mi dați revista spune Mihai șăgalnic, încurajat de rîsul fetei. Cristina devine gravă, se uită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
apără Mihai, retrăgîndu-se. Am zis așa... Te rog! repetă apăsat Cristina, prinzîndu-i mîna stîngă cu putere, reținîndu-l lîngă masă. Mihai ia ceașca, o soarbe, apoi, în timp ce așază ceașca la loc, pe farfurioară, mișcă puțin mîna strînsă de fată, cuprinde în palmă degetele ei și le ridică, sărutîndu-le: Mihai Vlădeanu e numele meu. Cristina Tomșa. M-ai îndatorat cu o cafea. Cînd ți-o restitui? Nu se poate. Știu. Se găsește greu cafea naturală. Atunci, surîde Mihai mai dai tu una, de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
piept, fluierînd. Unii spun că, de fapt, plînge. Chiar tata spune că l-a văzut odată... Ion își aprinde o altă țigară și-și toarnă cafeaua din ibric în ceașca luată de pe etajera de la oglindă. Mihai își pleacă fruntea în palme, apăsîndu-și puternic ochii cu podul palmelor, să alunge din ei imaginea bătrînului veșnic nebărbierit, peste care se insinuează silueta acelui tînăr înalt, îmbrăcat frumos, care-și face rar apariția prin sat, de preferință sîmbăta, duminica, ori la sărbătorile mari ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fapt, plînge. Chiar tata spune că l-a văzut odată... Ion își aprinde o altă țigară și-și toarnă cafeaua din ibric în ceașca luată de pe etajera de la oglindă. Mihai își pleacă fruntea în palme, apăsîndu-și puternic ochii cu podul palmelor, să alunge din ei imaginea bătrînului veșnic nebărbierit, peste care se insinuează silueta acelui tînăr înalt, îmbrăcat frumos, care-și face rar apariția prin sat, de preferință sîmbăta, duminica, ori la sărbătorile mari ale anului. Stă mult la bufet, bea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ușă, pregătit pentru el. Cică nea Toader avea pumn greu, al naibii. Ăsta, tînărul care venea pe la noi, era copil pe vremea aceea; cînd Săteanu s-a dat la..., copilul a sărit în ajutorul lui tat-su; a luat o palmă, ori un picior, c-a ajuns sub masă, de unde a privit cum o încasează tat-su; Săteanu l-a bătut pe țăran cu o curea țintuită... Vezi, spune Mihai încet, după un timp de tăcere la noi n-a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
urgent! Mai tîrziu. Legătura se face prin centrala din Iași, iar circuitele cu Iașul sînt defectate, din cauza vîntului. Vă sunăm imediat ce... Radu trîntește furios telefonul pe covorul din mijlocul încăperii și începe să se plimbe agitat, lovindu-se ritmic cu palmele peste coapse. Mi-au dat legătura! Minciuni... Brusc, se oprește, privește lung spre aparatul aflat în mijlocul încăperii, apoi se apropie de el cu pași mărunți: Poftim! Cum să aud dacă-i închis?! Numai tu ai făcut-o, după ce-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
aici din oraș, răscolește, află că a lucrat și sudorul... Cine pică? A? Tu! E semnătura ta pe pontaj, e plătit din fondurile pentru montaj, aici, iar el, de fapt... Vlad se uită cruciș spre Mihai: Dă-mi și două palme pe lîngă ce-ai zis acum că tot nu înțeleg unde bați. Sudorul tău, Bogdan, lucrează în oraș, la finisarea unor vile, nicidecum la vreo secție care stă. Scutură-l un pic pe maistru și-ai să vezi, sau, de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mai gros. Uite-ți fișa de protecția muncii și foaia de pontaj pune Cornea hîrtiile în mîna sudorului -, să ți le completeze cei unde lucrezi. Să nu-și închipuie cineva că-s de paie! Mi-s muncitor! își ridică el palmele iar astea două și ce am în cap pot face oriunde față cu cinste. Și la nevoie, am și spate sănătos, la cărat saci... N-o să-i mătur niciodată biroul lui Stanciu decît dacă așa scrie în fișa mea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]