5,114 matches
-
care au aruncat-o și au zdrobit-o, intra perfect. Ar fi trebuit să le fiu recunoscătoare, dar nu eram deloc. Joe s-a dus să pună ceainicul la foc cât timp eu am dus camioneta mai jos, în parcare. Paznicul de acolo mă cunoștea destul de bine, dar, deși un simplu angajat, s-a împotrivit să las dubița acolo, până când i-am sugerat să sune la biroul lui Sir Richard Fine. Apoi, fără nici o ezitare, mi-a înmânat cheile. Aceasta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
că-l aud blestemînd În șoaptă. Au urmat cele o mie de scrîșnete și trosnituri ale Încuietorii kafkiene. În cele din urmă, poarta cedă cîțiva centimetri, dezvăluind fața acvilină a lui Isaac Monfort În lumina unui opaiț. CÎnd mă văzu, paznicul oftă și-și dădu ochii peste cap. Și eu, de colo, nu știu de ce mai Întreb, zise el. Cine putea fi, la ora asta? Isaac era Înveșmîntat cu ceva ce mi s-a părut a fi un straniu metisaj Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mi-a fost de-ajuns ca să pricep că rezervele mele erau o simplă adiere În mijlocul furtunii care o ardea pe dinăuntru. Ne-am oprit În fața porții și ne-am privit unul pe celălalt fără să Încercăm să ne prefacem. Un paznic de noapte șansonetist se apropia fără grabă, fredonînd bolero-uri și acompaniindu-se cu clinchetul plăcut al legăturilor lui de chei. — Poate preferi să nu ne mai vedem, i-am propus eu, lipsit de convingere. — Nu știu, Daniel. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Nu. Firește că nu. Dar tu? Ridică din umeri, schițînd un zîmbet lipsit de vlagă. — Tu ce crezi? Întrebă ea. Mai devreme te-am mințit, știi? În claustru. — CÎnd? — CÎnd ți-am spus că nu voiam să te văd azi. Paznicul nocturn ne dădea tîrcoale arborînd un surîs vag, În mod vădit indiferent la acel debut al meu În scena cu poarta și cu șoaptele, care lui, ca veteran, trebuie că Îi apărea banală și răsuflată. — Pentru mine nu-i nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În scena cu poarta și cu șoaptele, care lui, ca veteran, trebuie că Îi apărea banală și răsuflată. — Pentru mine nu-i nici o grabă, zise el. Am să-mi fac o țigară la colț și mai vorbim. Am așteptat ca paznicul să se Îndepărteze. CÎnd am să te revăd? — Nu știu, Daniel. — MÎine? — Te rog, Daniel. Nu știu. Am Încuviințat. Îmi mîngîie chipul. — Acum e mai bine să pleci. — Cel puțin, știi unde mă găsești, nu? Încuviință. — O să aștept. — Și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
știu, Daniel. — MÎine? — Te rog, Daniel. Nu știu. Am Încuviințat. Îmi mîngîie chipul. — Acum e mai bine să pleci. — Cel puțin, știi unde mă găsești, nu? Încuviință. — O să aștept. — Și eu. M-am Îndepărtat, cu privirea atîrnată de a ei. Paznicul, expert În asemenea episoade, se pornise deja să-i deschidă poarta. — Ghidușule, Îmi șopti el În trecere, nu fără o anume admirație. Pe cinste bombonică. Am așteptat pînă cînd Bea a intrat În clădire și am pornit-o la drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a trebuit să vorbești cu ea? Ce avea de-a face cu tine? — Era o veche prietenă a lui Julián Carax. Am vizitat-o ca s-o Întreb ce-și amintea de Carax. Asta-i tot. Era fiica lui Isaac, paznicul. El mi-a spus unde o găsesc. — Fermín o cunoștea? — Nu. — De unde și pînă unde ești atît de sigur? — De unde și pînă unde te poți tu Îndoi de el, dînd crezare balivernelor ăstora? Tot ce știa Fermín despre femeia asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
iuțit pasul și m-am oprit În punctul pînă unde ajungeau cuvintele preotului. Sicriul, un coșciug din lemn de pin necurățat, odihnea În noroi. Doi gropari Îl străjuiau, rezemați În lopeți. I-am scrutat pe cei de față. Bătrînul Isaac, paznicul de la Cimitirul Cărților Uitate, nu venise la Înmormîntarea fiicei sale. Am recunoscut-o pe vecina de palier, care sughița scuturînd din cap În timp ce un bărbat cu aspect sărăcăcios o consola mîngîind-o pe spate. Soțul ei, am presupus. LÎngă ea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de lumină. CÎnd pompierii au izbutit să stingă flăcările, cu puțin Înainte să se crape de ziuă, nu mai rămăsese nimic, În afara scheletului de cărămizi și metal ce susținea bolta. Acolo l-am Întîlnit pe Lluís Carbó, care lucrase ca paznic de noapte vreme de zece ani. Se uita la molozul fumegînd, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Sprîncenele și părul de pe brațe Îi arseseră, iar pielea Îi strălucea aidoma bronzului umed. El a fost cel care mi-a povestit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
influență” dominându-i pe ambii - de a sprijini altă candidatură. Plecând de la aceste idei, Pompiliu Constantinescu ajunge la constatarea că Trahanache „este o autoritate de paie”<footnote Pompiliu Constantinescu, op. cit., p. 38. footnote>, iar Ștefan Cazimir că ar fi un „paznic plin de vigilență a statu-quoului familial”<footnote Ștefan Cazimir, op. cit., p. 133. footnote>. Această ultimă idee este ilustrată de prietenia cu prefectul Tipătescu, rezultat al ambiției politice a lui Trahanache și a Zoei, după spusele lui. Trahanache declară că a
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Înseamnă șobolan. Despre ce Înseamnă - huber l-am Întrebat pe un sas din Cristian de lângă Brașov, un tip spelb care e În același pluton cu mine, dar n-a reușit să mă lămurească prea bine. Pentru mine Însă e clar: paznicul șobolanului care se credea lup (buncărul lui de la Rastenburg se numea „vizuina lupului“) purta numele de Rattenhuber! Omul, numele și povestea zilei de 20 iulie 1944 mi se par concentrate În această informație lipsită de importanță pentru istoricii „normali“ ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
-i zice pă buletin, da’ pă polocru lui nu-l știi, se amestecă și cel care se așezase deja, și Popescu, privindu-l abia acum cu atenție, constată că omul purta haine maronii și șapcă cu stemă, deci el era paznicul. Nu. — O fi ăla, cum Îi zice?, Ciutu sau Ciutache, Costele! - completă paznicul. — Sau unu din Mărgineni, cu ăsta am mai avut eu o dandana că-l cheamă exact ca pă mine, Grințescu Constantin și-mi venise citație acasă... Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și cel care se așezase deja, și Popescu, privindu-l abia acum cu atenție, constată că omul purta haine maronii și șapcă cu stemă, deci el era paznicul. Nu. — O fi ăla, cum Îi zice?, Ciutu sau Ciutache, Costele! - completă paznicul. — Sau unu din Mărgineni, cu ăsta am mai avut eu o dandana că-l cheamă exact ca pă mine, Grințescu Constantin și-mi venise citație acasă... Că „să mă prezint În data de...“, nu știu ce... Bă, fraților, zic, stați puțin, mânca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Început, dar, când se lămuri bine de câte ori trebuie să facă la dreapta și de câte ori la stânga, Își săltă rucsacul pe umeri, zise bună seara și mulțumesc și plecă În direcția din care venise. După zece pași fu strigat și chemat Înapoi. Paznicul Mitu Își amintise că-l văzuse pe bătrân chiar În acea seară trecând spre cazanul de țuică. Zicea că are de fiert vreo trei cazane și deci sută-n sută că mai era acolo, avea de stat toată noaptea. — Cazanu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
el să mai trăiască și, văzându-l cum se comportă În mediul lui de acum, să Încerci să-ți inventezi așa numitele date ereditare. Traversează Încet curtea fostei mori luminată de un bec cu halogen, aprins special pentru el de către paznicul Mitu. Moara e pustie și ne putem Închipui cu ușurință că În ea s-au cuibărit bufnițe și paianjeni. Grințu ar da indicații precise pentru coloana sonoră a unui asemenea scenariu. În partea din spate a curții, cumva În fața și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
problemă, prea obsedat de teoriile lui care i se păreau fără fisură. Era foarte sigur că numele meu venea, prin slavă, din greaca veche, dar dintr-un nume vag cunoscut În epoca clasică, Grigorios, care Însemna „cel care veghează“, deci „paznicul“, „santinela“ sau pur și simplu „martorul“. Am fost surprins că un simplu soldat de la trupă știe toate aceste lucruri, dar, după aceea, m-am obișnuit cu el. Așa făcea cu toată lumea. Te trezeai că te Întreabă: cum te cheamă, bă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Îmbrace sub privirile ei. Își aprinse o țigară și, În timp ce le tot se mai Încurca În nasturii cămășii, nu nimerea adică butonierele, Începu să povestească. Dar nu era numai Pătruț, profesorul de desen de acolo din sat. Mai era și paznicul de vânătoare, Culiță. Venea o dată pe săptămână În vizită la bătrân și se instala În „aplecatul“ ce servea de bucătărie. Asculta sfaturile bătrânului cu privire la vânătoarea de mistreți, de urși, de cerbi, de râși, de căprioare și cocoși de munte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
privirea de pe mâinile, părul și mijlocul Anei, de parcă abia așa ar fi Înțeles mai bine sfaturile ce i se dădeau. Era originar din Moldova, dar făcuse școala de pădurari pe undeva pe la Râmnicu Vâlcea. La terminarea școlii alesese postul de paznic de vânătoare la această pădure mică și veche din apropierea statului Burlești, În plină câmpie, „rămășiță din uriașul codru al Vlăsiei“, cum le spunea Ana țâncilor ei din clasa Întâi. De obicei aducea cu el o sticlă de țuică de prune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
o deschidă lăsându-și toată greutatea pe clanța mare de metal ruginit. — Cine-i? - se aude o voce dinăuntru. Cineva deschide cu zgomot vizeta și privește cu interes spre Grințu. Aveți locuri la cazare? - Întrebă acesta. — Câte persoane ? - zice și paznicul. — Singur. Dar aș vrea să stau vreo două săptămâni. Poarta masivă de lemn se dă În lături scârțâind. Stați puțin aici s-o chem pe maica stareță - spune paznicul Încuind sertarul mesei care-i servește și de tarabă pentru cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Grințu. Aveți locuri la cazare? - Întrebă acesta. — Câte persoane ? - zice și paznicul. — Singur. Dar aș vrea să stau vreo două săptămâni. Poarta masivă de lemn se dă În lături scârțâind. Stați puțin aici s-o chem pe maica stareță - spune paznicul Încuind sertarul mesei care-i servește și de tarabă pentru cărțile poștale, ouăle pictate sau decorate cu mărgele fine, cruciulițele sfințite pe care Încercă zilnic și uneori reușește să le vândă turiștilor. Pe masă au mai rămas numai câteva cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
el și-l roagă să-i scoată și lui un bilet. El nu Îndrăznește să treacă cu capra prin fața caselor de bulete, riscă o amendă. Îl ajută, desigur. Apoi stă alături de omul care spune că se numește Vlad și că, paznic de noapte la o uzină de mase plastice. — Și ce faci, bre, cu capra, - Întrebă Zare - o paști În curtea uzinei? Nea Vlad Începe o poveste complicată cu directorul uzinei care și-a luat o nevastă mult mai tânără decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
absorbite de jocul cu păpușile, însă Viviana se cam plictisise; fiind mai mare, curiozitățile ei asupra vieții erau de altă natură. Cu ochi ageri, pândi un moment de neatenție al bunicii și se furișă spre cușca lui Ursu, câinele ciobănesc, paznicul curții. Cum o văzu că se apropie îi ieși în întâmpinare. Pe cât era de rău și de neîndurător cu străinii care intrau în curte, pe atât de blând și îngăduitor era cu fetița. Viviana se aruncă voinicește în spinarea lui
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
care-i precedaseră, căci păzitorul podului l-a lovit atât de tare cu o măciucă de fier, încât el a căzut de pe cal. Dar când tâlharul s-a apropiat ca să-i scoată armura, Rinaldo l-a apucat de piept, iar paznicul podului văzând ca nu-i putea scăpa a sărit cu Rinaldo în lac, unde au dispărut amândoi. În acest timp, Roland, pentru a-și împlini făgăduiala făcută Angelicăi, bătea drumurile în căutarea aceleeași aventuri. Pe când trecea printr-o pădure el
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Lacului și numai la gândul că trebuia să se reidice împotriva ei, Faleria, păli de frică. Arătându-i primejdiile acestei întreprinderi, ea l-a condus la locuința Morganei. Pentru a ajunge acolo, Roland a trebuit să se măsoare cu același paznic al podului, prea puțin îndatoritor, care învinsese și făcuse prizonieri atâția cavaleri și, în ultimul moment, pe Rinaldo. Acesta era un uriaș de o mare ferocitate, anume Adriano. Morgana îi dăruise o armură pe care nimic n-o putea străpunge
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
purificare și curățare a corpului, a inimii și a minții noastre. Când ne simțim pregătiți suficient, pășim înainte dincolo de apa cascadei, în spatele ei. Aici descoperim cu uimire intrarea într-o peșteră adâncă, intrare ce este străjuită de un gardian, de paznicul ei. Ne îndreptăm spre intrare și rugăm gardianul să ne permită să vizităm peștera și să ne fie ghid. Alături de gardian, pătrundem dincolo de gura peșterii și ne trezim într-o grădină minunată, plină de flori, de iarbă, de copaci falnici
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]