3,904 matches
-
țăranilor de la care se revendică, familia (în special mama, „umbră tutelară”), modelele culturale formative, locurile proeminente ale istoriei ardelene. Evocarea acestui spațiu are, în Fântâni și stele (1965), tonalități aspre, cotrușiene: „Frații mei sunt totdeauna pe stânci/ Între fulgere și prăpăstii - cumpănă dreaptă./ Pân-acolo s-au urcat pe brânci,/ Munte cu munte,/ Veac de veac,/ Treaptă cu treaptă.” În alt plan, evoluției de la retorism la sobrietate îi corespunde drumul de la descriptivismul pastelist la interiorizare. Orga de mesteceni (1970) aduce o
BRAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
puține, dar esențializate. Caracterul tulbure al personajelor este strâns legat de peisajul aspru, neprietenos, accidentat. De altfel, cele mai izbutite metafore și comparații referitoare la personaje stau în raport cu natura, termen constant de referință (sufletul lui Iosif Rodean e ca o prăpastie rece, întunecată). Astfel, omul e legat permanent de crepuscular și de durere, din care se desprinde și ia contur (Vechi pădurari). Ignorând aproape cu totul peisajul citadin, scriitorul se oprește asupra celui rural, nu totdeauna luminos, dar sugestiv prin asprimea
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
Scriitorului îi convin „ceasurile de seară”, care trezesc întrebări despre „taina vieții”. Contrastul este vizibil, între lumină și întuneric, între viață și moarte. Crepusculul generează întrebări fundamentale, precum recluziunea monahală. Nocturnul produce o stare de detașare spirituală, însă mereu supravegheată. Prăpastia, golul înnegurat devin un simbol etic, al absorbției în nefericire. Scriitorul are o concepție sumbră despre existență, fără a intra totuși în opoziție radicală cu meliorismul creștin, căci, după el, geneza vieții este durerea. În concordanță cu peisajul sunt și
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
ucenicul său, Licean... odinioară, În pragul vieții, Domnișoara Ana, Vremuri și oameni. Lume nouă, Vâltoarea. Romanul Strigoiul, încheiat în vara lui 1944, apare abia în 1969, iar Faraonii se tipărește în 1961. Unele povestiri ample (Popa Man, Păscălierul, Dolor, Stana, Prăpastia) pot fi considerate romane de dimensiuni reduse. De povestiri, romanele se deosebesc în principal prin caracterul exemplar al personajelor și prin cel pilduitor al situațiilor, fiind, sub unele aspecte, discret moralizatoare. Construcții ample, chiar stufoase în unele cazuri (Domnișoara Ana
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
țară, Budapesta, 1906; ed. 3, București, [1921]; În clasa cultă, Vălenii de Munte, 1909; ed. 2, București, 1924; Tușa Oana, Sibiu, 1910; În întuneric, București, 1910; ed. 2, București, 1922; Două iubiri, Vălenii de Munte, 1910; ed. 2, București, 1923; Prăpastia, București, 1910; Doi bătrâni, Sibiu, 1910; Adevărata bogăție sau Împăratul printre săteni, Cluj, 1912; Schițe și povestiri, Orăștie, 1912; De la sate, Sibiu, 1914; Arhanghelii, Sibiu, 1914; ed. 2, I-II, București, 1932; ed. pref. Mircea Zaciu, București, 1956; ed., I-
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
peste mulțimea aprinsă, dar până la urmă a învăluit sala în mantia sa sufocantă. Poate mai are omul ăsta de zis ceva, se auzi o voce ascuțită din a doua bancă de la perete. Oare atâta minte nu aveți încât să vedeți prăpastia care se tot apropie? Ce naiba? Sunt Paul Mihalache din anul doi de studiu superior, dar se pare că am mai multă minte decât voi toți puși la un loc, în ciuda vârstei mele. Ai o propunere mai bună, Mihalache? Vorbi cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mesei. Am trecut de-a dreptul la fereastră cu pași liniștiți. Eram curios, dar eram îndeajuns de deștept să știu că nu trebuia să fac imprudențe. Nu trebuia să mă grăbesc ca până acum. Un om în fugă nu vede prăpastia în care se aruncă, nici piatra de care se împiedică. M-am dus la geam și m-am uitat la oamenii care începeau să aglomereze trotuarele. Mulți dintre ei cărau ceva în spinare. Rucsacuri și ghiozdane. Câțiva aveau chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cauzat acea stare. Revenise la tonul de educator, al omului care simte plăcere în a explica. Eram ușurat. Mintea mea rămânea inviolabilă. Cum pot înnebuni dacă... violez intimitatea altuia? Simplu, zise el, ca și cum ar fi explicat adunarea elementară. Creezi o prăpastie a nebuniei înaintea gândurilor tale... ca un gard, numai că e altfel. Și cineva care s-ar năpusti asupra gândurilor tale ar cădea în nebunie și nu ar mai apuca să-ți citească mintea. Acum... nebunia asta nu o conjuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
derivă din înțelegerea pe care o ai asupra lumii. Trebuie să știi și să accepți că nu ești nimic mai mult decât o frunză-n vânt și că nu trăiești decât o secundă! Timpul, în esența sa, înnebunește! La baza prăpastiei, așezi Timpul, așa cum îl vezi tu, așa cum este el, pentru că El există în fiecare dintre noi și, punând concepția ta acolo, îl plasezi pe El, cel adevărat! Interesant și bine de știut! Tăcusem câteva momente, pentru a asimila în totalitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în cazul cel mai nefericit. În spatele Ministrului, călăuza mea a zâmbit timid. De ce ai venit, Allston? l-am întrebat simplu. A părut mirat că-i știu numele. Am încercat să-i sondez mintea, dar m-am lovit nu de o prăpastie, ci de un munte ce îi proteja mintea. Prea mult de muncă! Probleme personale, zise aruncând o privire Anei, care se refugiase în spatele meu, și probleme administrative. De ce îi aruncase o privire Anei? Ce probleme personale? Nu exista o fisură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cândva. CÂND? Unde scările se terminau începea un coridor ai cărui pereți erau negri. Începea să-mi fie un pic frică. Oare mai era ceva aici, jos? În tenebrele pământului? Am înaintat timid, temându-mă să nu cad în vreo prăpastie imaginară. Lumina din camera de deasupra pătrundea într-o oarecare măsură și jos, dar nu îndeajuns și se părea că acum nici nu vedeam chiar așa de bine cum crezusem. Am tot înaintat, temându-mă de monștrii care s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
e locul ăsta? făcu el speriat. Era în fața mea la vreo trei metri. Înaintea sa se afla tronul negru, care era... gol. O fi căzut în abis moșneagul? Oare unde era? În jurul său era doar întuneric și lumină și o prăpastie la picioarele sale al cărei fund nu-i era îngăduit să-l vadă. La capătul potecii cu pietre vechi era tronul, iar în cealaltă parte, eu. Ceva nu era în regulă, iar el își dăduse seama. Nepoliticos din partea ta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
-și dea seama ce vroiam să fac. A reușit însă să-și înțepenească gândurile, făcându-le astfel să dispară din calea mea. Într-o clipă am trecut și de acest câmp și am început să realizez că mă apropiam de prăpastie. Mai rapid! Trebuia să fiu mai rapid! Nu mai aveam deloc control asupra mea. Mintea mea se rostogolea ca o alunecare de teren de neoprit pe tărâmurile sale mintale. Am sărit spre ea și chiar deasupra abisului pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Aluneca! Eram prea rapid și prea incontrolabil ca să mă prindă îndeajuns de bine și să mă imobilizeze. Scăpasem ca prin urechile acului și acum cădeam. Plonjam prin abis, nedându-mi seama de acest lucru. Am lăsat rapid în urmă marginea prăpastiei, care se îndepărta, devenind din ce în ce mai mică, până când dispăru cu totul din ochii mei. Eram înconjurat numai de întuneric și nu era nimic care să-mi indice dacă eram țintuit locului de o voință mai mare ca a mea sau dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
totul se supune, ca și această insulă, unei voințe! Voința mea, din moment ce e singura aici! Oare cum de nu mi-a dat prin cap mai devreme? Să vedem... Deasupra oceanului! Și eram deasupra oceanului! Mai sus! Mai sus. La buza prăpastiei! Ajunsesem înapoi în mintea bătrânului. Iar de aici... mi-am dat seama de existența propriului meu corp! Nu plecasem cu tot cu el în conștiința moșneagului, ci doar cu iluzia sa! Plecasem doar eu, ca spirit. Lumea materială rămase în continuare acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
era pe pilot automat și mergea pe propria lui linie, deci nu avea semafoare la care trebuiau să aștepte sau gări în care să oprească. Au lăsat în urmă dealurile și au intrat în munți. Aici se puteau minuna de prăpăstiile adânci și de culmile înalte ale masivelor, dar ei nu erau interesați. Nu făceau altceva decât să doarmă și să doarmă și să doarmă. Se treziră câțiva pe la miezul zilei și începură să spună bancuri și să facă glume, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
la ușa ta dis-de dimineață. Nu din dragoste. Augustus se aprinde la față. Replică furios: — Eu nu am introdus ritualuri care să-i despartă pe apro piații mei de ceilalți. Mai mult chiar, încerc din răsputeri să nu creez o prăpastie între persoana mea și restul societății. Înalță glasul. — Din oricare colț al imperiului, un cetățean poate să-mi aducă la cunoștință problemele sale printr-o scrisoare. De aceea am organizat un birou special pentru reclamații, iar eu semnez personal toate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în tăcere. Își concentrează atenția asupra activității preoților. Separă cu mare băgare de seamă cărnurile, nu care cumva să le încurce pe cele oferite zeului cu cele date credincioșilor. Măruntaiele, pentru zei, carnea, pentru oameni. O diviziune strictă ce reprezintă prăpastia de netrecut dintre muritori și nemuritori, cifrată în codul reglemen tat cu strictețe al ritualului. Augurii stau și ei în apropiere și supraveghează întregul proces, cu ochii cât cepele. Să fie siguri că oamenii nu se înfruptă din părțile destinate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
acum în privința numirii primarilor. În curând, primarii vor putea fi numiți, în chip legal, în orice comună dobrogeană, de oriunde ar fi ei"2721. În opinia lui Ioan N. Roman, odată cu trecerea timpului, în loc să se realizeze o integrare a Dobrogei, "prăpastia dintre Dobrogea și România, din punct de vedere al organizării lor administrative, se face tot mai adâncă"2722. Menționăm că publicația Farul a apărut la Constanța în perioada 19 octombrie 1903 19 decembrie 1904 avându-i printre colaboratori pe domnii
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
arăta că "cetățenii județului și orașului Constanța (...) își exprimă încrederea lor deplină în guvernul domnului Petre P. Carp și (...) asigură pe conducătorii de astăzi că vor fi alături cu dânșii în lupta (...) pe care o duc pentru mântuirea țării din prăpastia în care vor s-o arunce speculatorii și turburătorii neamului nostru"3091. La încheierea întrunirii domnul Petre Grigorescu i-a rugat pe participanți "să se împrăștie în liniște, căci astfel se va da un exemplu mai mult că partidul conservator
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite! " Astfel zise mititica, Dulce netezindu-mi părul, Ah! ea spuse adevărul; Eu am râs, n-am zis nimica. Hai în codrul cu verdeață, Und-izvoare plâng în vale, Stânca stă să se prăvale În prăpastia măreață. Acolo-n ochiu de pădure, Lângă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. {EminescuOpI 55} Și mi-i spune-atunci povești Și minciuni cu-a ta guriță, Eu pe-un fir de romăniță
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
surâzândă. I Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic Ș-ale râurilor ape, ce sclipesc fugind în ropot - De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot; Pe de-asupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și mână când pe-un colț când pe alt colț Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți Și pe-a degetelor vârfuri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
gândul îndărăt cu mii de veacuri, La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă, Pe când totul era lipsă de vieață și voință, Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns... Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns. Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă? N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă, Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse și nici ochiu care s-o vază. Umbra
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
religie. De câte ori mă uit la ei, mă întreb dacă în Japonia se va putea dezvolta o dată o religie ca cea creștină care să caute nemurirea și salvarea sufletului. Între devoțiunea lor și ceea ce noi creștinii numim credință se cască o prăpastie fără fund. Dar cui pe cui se scoate și așa trebuie să fac și eu. Dacă e în firea japonezilor să caute foloase lumești într-o religie, atunci este de mai mare însemnătate pentru mine să văd în ce fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fetru. Și apoi trecură peste primele dealuri pe care urcau antilopele, pe urmă peste munții cu văi adânci, acoperite de păduri verzi și povârnișuri pe care creșteau păduri de bambus, și apoi iar păduri dese, sculptate pe creste și În prăpăstii, până trecură de munți și se ivi altă câmpie, fierbinte, cafeniu-purpurie, vălurită din cauza căldurii, și Compie se uita Înapoi, să vadă cum zboară. Apoi, În față se Înălțau alți munți Întunecați. Și după aia, În loc s-o ia spre Arusha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]