2,230 matches
-
bubuind. Se uita de jur împrejur, nemaiștiind unde se află. Vedea un bărbat rumen care-și zornăia înfiorător gheața în pahar, sfredelind-o cu o privire bădărană, un alt bărbat care își mișca întruna maxilarele și pe bărbia căruia se prelingeau grețos un strop de salivă și un strop de vin roșu și căruia totul i se părea normal, și mai vedea o femeie mică și îndesată care îi trimitea un zâmbet gol și grotesc, etalându-și dinții cu strungăreață. Dar
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Marea Vecină?; se vede treaba, că or fi având plute mari și bine legate? Ori vapoare din alea, care merg, precum vidrele, pe sub apă?). Însă, în felul acesta, scăpa de alte năpaste! Fiindcă, în Goldana, într-o noapte, s-au prelins, lăbărțându-se, ca umbrele provenite de la o lampă, plimbată în odaia vecină, siluete de șepcari, lați în spate și cu plumburii chipuri lombroziene care, sub acoperământul beznei, se adunară în casele părăsite ale dispăruților fruntași din Goldana și, mai apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sub tifon pătat de sânge și de iod, neînțelesul, de către ceilalți, Erbsen mit Speck. Ceilalți bețivi îl lăsară cu bâiguielile lui atroce, îngăduindu-l din bună-cuviință, dar Iuga nu se opri, până nu răbufni în hohote, iar lacrimile i se prelingeau, stingându-i-se în mustățile roșii. Intervenția, la fel de lăcrimoasă, a lui Nicanor, se dovedi o neîndemânatică și inadecvată compătimire. Când el zise: cumnate, lasă! Știm cu toții cât ai suferit, de foame, de sete, de trudă, de rană, de bombă..., Iuga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
al colectivei și ieși, cu Stalin de lanț, pe cuprinsul Baisei. "Am ajuns la Loturi", se corectă el, oficial: "împreună cu bătrânul Stalin". Se opri, admirativ, lângă patrulaterul sclipitor de sfere lucii, tolănite pe urzeala de curpeni cârlionțați și de umbre prelinse din noaptea ce începea. Luna, pepene rotund și poleit, săltă lin peste marginea Baisei. Nicanor tresări de împărăteștile arcuiri ale Pepenoaicei. Feri în lături curpenii și rostogoli, mai încolo, pe ceilalți pepeni, mari cât căldările de la stână, dar părând niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
plângere și din suspinare, a cutezat, mai încolo, să o schimbe în rugă și în chemare, strigându-l pe Alah-Dumnezeu Iar chemările lui Ali Străilaș se lipeau de bolțile de întuneric ale minei de sub Pietrosul, precum limba de cerul gurii, prelingându-se în Nevăzut Cât despre noi, stăruind în nerăbdare, urmăream Apa, pe nimică pe ceas, ca să vedem dacă nu cumva scade, iar timpul nostru, al celor aflați în restriște, se scurgea, negru și greu, ca un iaz de păcură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
aflată pe noptieră în mâna dreaptă și umple unul dintre cele trei pahare, fără picior, cu margini drepte. Palma sorei medicale se strecoară sub ceafa lui, ajutându-l să bea. În timp ce soarbe lacom, un pârâiaș subțire pornește din colțul gurii, prelingându-se către bărbie. Se îneacă, tușește ușor și împroșcă picături pe cearșaf. Simte cum se înroșește, blestemându-și în sinea lui slăbiciunea. Fără nici un cuvânt infirmiera pune paharul pe tavă, apoi, cu o batistă albă, tamponează grijulie pielea umedă din jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un băiețandru slab, cu ochi mari și plete lungi, șatene, încă nu este mort. Dar nici mult nu mai are. O bucată lungă și groasă de lemn este adânc înfiptă în gât. Sângele bolborosește în rană, în ritmul respirației chinuite, prelingându-se sub umărul sfâșiat, din care ies cioturi de oase sfărâmate. Cu un glas ușor stingher, Menzel îl strigă din spatele unui paravan întărit. Pornește într-acolo iar ceea ce vede când ajunge face să caște larg gura a uimire. De pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lui, soldații ce moțăie întinși pe podeaua mozaicată se ridică în picioare dar el le face semn că nu este nevoie. Într-un brusc puseu febril, o sudoare fierbinte țâșnește din toți porii ca apa dintr-un robinet. Transpirația se prelinge pe frunte, spinare, piept, pântece, picioarele se năclăiesc într-o umezeală caldă și lipicioasă. Lumini intermitente și puncte negre, mari, încep să-i joace haotic prin fața ochilor. Amețit, se sprijină cu mâna de perete. Are impresia că este luat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Delicat, cu o mână tremurândă, îi atinge umerii slăbuți, la fel de ușor ca și cum și-ar trece degetele peste petalele fragile ale unei flori. Sărută genele încărcate cu umezeala sărată a lacrimilor încă necăzute și atent, le șterge pe cele care se preling peste obraji, către buzele arse de febră. Iubitul meu... Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit fericirea asta. Ai rămas la fel de frumoasă, articulează el, șoptit, privind-o drept în ochi, bucurându-se de fiecare secundă petrecută în prezența ei dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Spuneți-mi ce aveți de spus. Întotdeauna a fost așa, nu văd de ce ar fi acum altfel. Partizana de la infirmerie...Înseamnă mult pentru dumneavoastră? Ah, asta era.... Privește peste umărul lui Novăceanu, spre crestele muntoase și printre buzele tremurătoare se prelinge un suspin trist. Aveți tot dreptul să știți, spune Marius într-un târziu. Da, înseamnă foarte mult. De fapt, totul. Este cea care ar fi trebuit să-mi devină soție. Iar cele două fetițe sunt copiii noștri. O rază fugară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
trăgaci. Doi cad, dar al treilea scapă și în spatele unei ridicături de pământ începe să împroaște clădirea cu rafale bine țintite. Câteva vaiete scurte se aud din rândul apărătorilor. Pentru o secundă, întoarce privirea spre dreapta. Un soldat român se prelinge încet pe lângă zid, pe frunte cu o mică pată roșie. Câteva grenade explodează cu zgomot puternic și mitraliera tace. Un neamț se ridică, țâșnind ca un iepure spre copacii unde spera să-și găsească adăpost. Cade la pământ ciuruit. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
târât peste cadavre, gropi și ziduri năruite ajung acolo unde se adunaseră rămășițele jalnice ale apărătorilor, chiar lângă treptele a ceea ce fusese subsolul. Cu un bandaj uriaș în jurul capului, Romulus trage să moară pe o pătură. O spumă sângerie se prelinge pe gât, pornind din colțurile gurii larg deschise. Alături, sublocotenentul Novăceanu continuă să zacă cu privirea pustie ațintită asupra cerului. Pare că se înviorează numai când Mâțu duce la buzele lui un mic bidon metalic. Soarbe câteva înghițituri, apoi revine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
rău decât ceea ce ai făcut, această oarbă satisfacție de a fi ridicat mâna asupra bărbatului tău. Din clipa asta nu-l mai ai, acest bărbat, să-ți cauți altul. În același timp simții cum o picatură de sudoare mi se prelinge pe gât. Mă ștersei, nu era sudoare, ci sânge. Mă ridicai și mă dusei în baie fiindcă simțeam că mă ustură fața. Când mă uitai în oglindă văzui trei dâre de sânge pe obrazul drept, amestecate cu zdrențe de piele
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
sau s-o sfidez? Nu mă ferii decât când bolidul țâșni; izbi în brațele mele care se ridicaseră fulgerător și îmi acoperiseră fruntea. Totuși un colț al presse-papiers-ului pătrunsese printre degete fiindcă de îndată simții ceva cald cum mi se prelinge pe obraz și îmi văzui și dosul palmelor și apoi parchetul stropit de picături groase de sânge. Foarte groase, roșii și late, și cu stropi. Citii pe chipul ei cum arăta al meu, desigur o mască însîngerată care îi inspira
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
închiseră... dar prea încet. Creatura întinse o labă enormă printre acestea și în fața oamenilor îngroziți, sistemul de securitate bâzâi și comandă deschiderea lor. Mașina nu făcea deosebire între brațul unei ființe umane și laba unui extraterestru. Grozăvenia pe care se prelingea o umoare vâscoasă se năpusti și Hicks declanșă vibratorul de aproape, provocând explozia. Prea aproape. Acidul țâșni printre ușile care se închideau îți fine și atinse platoșa infanteristului care se postase în fața lui Ripley ca un scut. Substanța corozivă cruță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
modelam după bunul meu plac, amestecând jumătăți de adevăruri cu jumătăți de minciună, și ieșea o pastă moale și alunecoasă, ca mintea miilor de autori reali sau imaginari, vii sau morți, pe care o simțeai pulsând, înainte să ți se prelingă printre degete. „Geometrie variabilă!“, le ziceam studenților, „Literatura e-un spațiu cu geometrie variabilă!“. Mândru de găselnița mea, peroram de zor, agitând niște poze cu fractali de care nimeni n-avea curajul să mă întrebe ce sunt. „Va-ri-a-bi-lă“, notau fetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
combinația). Puteam să completez liniștit spațiile libere: dresurile negre, calde, lipicioase; chilotul cu model floral, decupat în spate; maioul de mătase (pe vremuri, i se zicea furou); lănțișorul de-argint de la gât (îi înlocuise crucea cu-o mică perlă gri, prelinsă între sâni). Jocul privirii pe mulajul pielii și-al țesăturilor continua atâta timp cât Maria simțea nevoia să-l întrețină, iar eu să-l accept. Pe la șapte fără un sfert, ne-am urcat în Opel. Arătam bine împreună, un cuplu frumos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ridicată pe catedră, odihnindu-se peste fișele mele despre Urmuz; sau prima oară fusese una lungă? Îmi venea să ghicesc unde-i crăpătura: față, spate sau laterală? Efortul părea oricum inutil, aveam alte lucruri mai dificile de rezolvat: picioarele se prelingeau fără jenă, genunchii îmi dădeau cu tifla (o porțiune a corpului pe nedrept neglijată de romancieri), ciorapul negru și transparent se lipea de pulpe și sticlea cu mii de focuri de mătase, gambele se jucau cu nervii mei, tremurând sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în mijlocul mesei. „Să ne imaginăm că biscuitul ăsta e creierul meu. Dacă vine cineva și se-apucă să-mi umble la memorie, s-o șteargă sau să-i amplifice parametrii, amintirile încep să se deterioreze: biscuitul se-nmoaie, apoi se prelinge pe farfurie. Tot ce-am stocat acolo, imagini, scene, senzații, se dizolvă-n câteva fracțiuni de secundă: nici n-am timp să-mi dau seama, că jumătate din creier se și duce pe apa Sâmbetei.“ Mihnea a rupt alt biscuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din aspectul deschizăturii), nu foarte atrăgătoare. Clamele metalice o ciupeau chiar în mijloc, cu forță și precizie tipografică, împiedicându-ne să privim prin deschizătură. Mai apărea și-un punct albicios sau poate o dungă, ceva nou și nepotrivit care se prelingea printre clame, cum se întâmplă cu viermii pe miezul piersicilor, vara. Ne-am dat pe rând cu părerea („Uite lindicu’!“, „Care-i, bă, cariciu’?“), unii și-au adus aminte de numele hazlii de la școală, Ion Pop de Băsești (rima, firesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
arăta pepiniera cartierului de urâciune și frumusețe. Ultima trebuia desenată, pornind de la schiță. Semnele se-aflau acolo, nu lipsea decât ochiul care să le citească și mintea, murdară și inofensivă, care să le proiecteze: părul lung, brunet-aprins, lăsat să se prelingă pe spatele neformat încă; rochița călcată perfect, la dungă, sub care vara nu mai există chiloțeii (e prea cald, se înțelege); întinderea netedă a brațelor, fără julituri, vânătăi sau ciupituri de vărsat; mușchii nerăbdători ai picioarelor, simpli și neatinși. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
simplitate și erotism, așa cum eu nu fusesem nici învățat, nici obișnuit. Știam limpede ce se întâmplase și pe chiuveta băiatului vecinului de bloc (dacă m-aș fi aplecat mai mult pe fereastră, aș fi putut zări firicelul cald de sânge prelingându-se pe pulpe), și-n sala de cinematograf de la „Scala“ (puteai sări peste cordonul de la etaj, pentru a ajunge în balconul închis publicului), și în mașina parcată noaptea lângă ștrandul Poligrafiei, zis „3 Tufane“ (de la telefoanele din zonă, devastate periodic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
răpăiau saboții, bubuia ușa blocului sau cea de la apartament, trântite puternic, eficient, cum doar chiriașii se pricep s-o facă. Nu salutau și nu se lăsau salutate. O dată pe lună, grămada asta informă de viață putredă și-obiceiuri încremenite se prelingea din coconul apartamentelor, pentru a se dezmorți seara la ședința de bloc. Chiriașii fugeau, știau ei ce știau. Cele două scări pompau figuri familiare, prelungite în capot, trening sau pijama și dornice să te pupe și să socializeze. Fiecare simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
niște cipsuri, ca pe vremuri din creveții vietnamezi. Ar fi intrat la fix cu un Bloody Mary, dacă și-ar mai fi adus cineva aminte cum se face. De undeva din fum, ospătărița a schimbat canalul. Pe ecran s-a prelins o masă de bărbați și femei (eu le-aș fi zis băieți și fete), mișcându-se flexibil pe scenă, sub niște faruri violet, stroboscopice. Se auzeau bubuituri înfundate, ritmice, ca un difuzor gata să plesnească. Corpurile tresăreau, absorbind sunetele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spre spații noi, încărcate de sâmburii vii ai imaginilor, gata să împingă poveștile spre alte și alte noduri: Viena, Paris, Constanța, Balcic, din nou Constanța. De-acolo, ele urma să fie achiziționate de bogătani sau mafioți, femei cu blănuri albe prelinse pe coapse sau puștoaice echipate la modă, military style, aduse cu Maybach-ul de-un unchi sau de-un tată vitreg. Astea erau cele mai păcătoase: aveau degete lungi, schingiuite, de-o frumusețe ireală; licitau sume monstruoase și nu lăsau privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]